FIINDCA

Se spune ca foamea e cel mai bun bucatar. Da' pasiunea e cel mai bun condiment......

vineri, 21 ianuarie 2011

Quiche cu pui, praz si branzeturi. La patrat.

Aseara n-aveam inspiratie de gatit. Aveam, in schimb, jumatate de piept de pui decongelat din vreme. Ce sa fac, ce sa fac? Cum imi cam zbura mintea la pizza - fara legatura cu pieptul de pui pus la dezghetat - dar nu prea aveam chef si vreme sa fac aluatul si sa-l las la dospit, am ramas la ideea de pizza dar am schimbat specificul: Quiche! Prima oara cand am facut, i-am spus Vizigotului ca e .... pizza, dar nu dupa reteta italiana, ci dupa cea spaniola. Intre timp s-a cam lamurit el ca de fapt nu e o pizza ci mai mult o tarta sarata, dar denumirea se consacrase deja: Pizza spaniola. Reteta - cu destula aproximatie, fiindca nu am stat la cantarit si masurat - este urmatoarea:
Pentru aluat:
- 100 g unt, plus ceva extra pentru uns tava. E bine ca untul sa fie moale, la temperatura camerei.
- 200 g de faina
- 1 galbenus de ou
- un praf de sare
- 50 mil apa rece
- 50 g parmezan ras, optional (optional inseamna ca aseara mi-a venit ideea sa pun, dar am uitat...)

Se amesteca toate ingredientele rapid, fara a le framanta prea mult, doar pana la omogenizare. Se intinde coca in tava unsa cu un, ridicand-o pe peretii tavii. Acuma e momentul sa explic patratul din titlu: dupa mintea mea, tot ce e pizza, tarta, quiche, trebuie facute in tava aia rotunda dantelata pe margini, speciala pentru asa ceva. Buuun, numai ca aseara imi calculasem cantitatile - ma rog, le nimerisem, nu le calculasem - ca pentru doar 3-4 portii...ceea ce era cam putin pentru numita tava rotunda. Asa ca am facut un efort substantial, mi-am depasit complexele, si-am facut un .... quiche patrat! Tava astfel imbracata se pune la congelator pentru 20-30 de min. Sau, puteti pune in frigider, dar se lasa mai mult, cam o ora.

Cat timp, vorba Vizigotului, "coca se dospeste la rece, ce dospeala o mai fi si aia????", aveti vreme sa pregatiti umplutura:
- o jumatate de piept de pui, taiat cubulete sau fasiute
- o lingura de ulei de masline pentru prajit
- 3-4 linguri de bere pentru inabusit carnea
- sare, piper, oregano
- praz - un segment de aprox 20 cm
- branzeturi rase (eu am avut un amestec de Edam, Cheddar si Ementaler), cam 100 gr - dar merge cam orice fel de branza, sa fie mai tare si cat de cat sarata
- 1 ou
- 100 ml lapte
- 100 ml smantana
Pieptul de pui, cubulete, se pune la calit in uleiul de masline incins. Cand s-a albit pe toate partile si a inceput sa sfaraie, se toarna berea si se lasa la foc mic, cu capac, sa se inabuse. Dupa ce a pierdut tot lichidul se adauga sare, piper, si oregano din belsug, se amesteca bine si se pune in tava cu aluat.



Se toaca apoi marunt maruntel prazul si se rade branza (daca nu e gata rasa). Se amesteca intr-un castron oul cu smantana si laptele, si se mai adauga ceva oregano, pentru aspect.




 Se adauga apoi in tava cu aluat prazul tocat,




                                                                   branzeturile,



si amestecul de ou cu lapte si smantana.





Se pune in cuptorul pre-incalzit la foc maxim cam 10 minute, dupa care se da focul mai mic si se tine pana se rumeneste deasupra. Cam asa:



Scoasa din tava si pusa momeala mancailor pe masa, era si mai mandra:


Pentru portionat, va recomand sa asteptati un pic sa se racoreasca. Daca o taiati proaspat scoasa din cuptor, se cam imprastie umplutura. Altfel, buna si gustoasa!

Si ramasitele zilei, ca sa zic asa....adica ale serii.....


Pofta Mare, Boieri Dumneavoastra !

A, si fiindca am povestit frumos si linistit, revin cu stressul. Ca sa votati subsemnata TocanaDeCuvinte la concursul Gustos.ro, aveti de urmat cativa pasi:
- intrati pe www.gustos.ro
- va faceti user si va logati (daca deja aveti, doar va logati)
- accesati pagina de votat din festival - e un banner timid in headderul paginii
- votati Tocana la cele 2 categorii: feluri principale si desert. Se permite un singur vot la fiecare categorie, o singura data in timpul concursului.

No, va multumesc si v-astept cu drag si la alte preparate, ca de-acuma trag nadejde sa revin mai des.

Zi frumoasa sa aveti, Boieri Dumneavoasta, si we de exceptie!

7 comentarii:

  1. Sa stii! Buna si spornica...si poti modifica umplutura la infinit.

    RăspundețiȘtergere
  2. iar savantlacuri!!!

    arata tare bine, dar numai livrata la domiciliu :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Ohooooooooooo....sa fie drept ? O livrezi direct la domiciliul celor ce citesc ?
    Ce noroc pe mine...
    Tie FELICITARI.

    RăspundețiȘtergere
  4. Eiiii, Sidy, glumeste Mona. De fapt ea chiar vorbeste serios, tot incearca, tot incearca....Tiramisu' a primit ast'a vara......

    RăspundețiȘtergere
  5. ca sa fim mai precisi, pe tiramisu l-am primit la birou. :))

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...