Inauguram astazi, Boieri Dumneavoastra, o rubricuta noua! (vai ce lang-de-boa am, dar n-am stiut altfel cum sa-ncep). Hai sa mai zic odata: bai fratilor, niciodata n-am pretins ca gatitul meu e arta culinara si intotdeauna am lasat la vedere faptul ca ce va povestesc este (lasand la o parte divagatiile unei minti nelinistite) este, cum ziceam, exact ce se produce, realizeaza, degusta si critica in bucatarioara mea de apartament cu 2 camere. Gatit, adica, exact ca acasa la mine (cum adica exact ca...., in conditiile in care e chiar gatitul de acasa de la mine). Hooooo, ca iar o iau pe campii.
DECI (incerc eu ferm sa ma aduc pe fagasul normal al povestii), deci, povestim deci despre ce fac eu de adevaratelea in bucatarie. Ce mananca familia mea, de-adevaratelea, saracii de ei (ei, lasati, ca nu-s saraci, manca bine, nu-i plangeti). No, este o chestiune, metoda, domeniu, strategie, pe care pana acusi am amintit-o aluziv dar in seaira asta asa m-am extaziat de aprecierea Vizigotului ca m-am decis: ii fac rubrica!
Metoda se numeste IM-PRO-VI-ZA-TI-A (cu mana sub barbie, rostiti silabele pe indelete sa simtiti cand se misca mandibula in rostirea vocalelor, perseverati ca poate prinde, la mine n-a prins ever, nici cand aveam 6 ani nici acu, despart in silabe de desteapta ce-s, nu c-as intelege ceva din tinut mana sub barbie, dar vad ca la fiul ajuta). Improvizatia, asadar, este arta de a umple farfuria mesenilor, cu mancarea de ieri-alaltaieri, pe care, plictisiti, au decis sa nu o mai manance a n+una oara. Mancarea asta, prefacuta, coafata, aranjata, combinata, se metamorfozeaza in feluri noi, cu nume noi, cu aspecte noi, cu talente noi dar ramane....aceeasi Marie cu alta palarie. Nu ca Mariile pe la noi ar purta neaparat palarie.
Si, fiindca in modestia mea cred cu tarie ca sclipirile de geniu, ca cea pe care am avut-o eu in seara asta, sunt valoroase si pentru alti onorabili Boieri si onorabile Boieroaice, am zis; fac o rubrica noua, in care lumea buna cu intentii bune, pierduta in neantul frigiderului plin cu resturi dar de fapt gol, sa gaseasca o salvare.
Rubrica asta, Boieri Dumneavoastra, nu e musai o rubrica de retete. E mai mult: e o rubrica de idei! Ai de mancare, dar de fapt n-ai, ca famelia s-a plictisit de aceeasi ciorba de vita si aceeasi varza de 2 zile, si-ar vrea al'ceva? Pai hai de te inspira.
Pe scurt, ca vorba multa saracia omului, sa va zic ce facui in seara asta. Venit de la tenis, frig afara, cald si bine in casa, moleseala ca dupa o saptamana de munca. Chef de stropolit, ioc. Idei, si mai ioc. Famelie flamanda? Pai plodu alergat la tenis si sotu' alergat prin toata tara is de ajuns. Ba, l'e foame la astia, ce ma fac?
Il iau la intrebari pe pretenu' meu frigiderul. Mi s-arata un indecent fund de oala de ciorba de vita. Pass, nu-ti manca astia asa ceva vineri seara. Cateva felii de macaroane cu branza si stafide. Le notez in minte pentru improvizatia de desert si trec, depresiva, la raftul urmator. Unde trona, nefericita si parasita, oala de lut cu varza ca la cluj, pe jumatate plina (sau pe jumatate goala?). Pana sa rezolv dilema, mi se declanseaza niste viziuni, ca la mediumu' din filme. In primul rand ca nu aveam NICI O viziune cu mine aruncand varza aia. In schimb aveam o viziune cu placinta cu varza, de care as face, dar n-am facut ever. La viziunea asta se adauga eroic si o vaga amintire a unei pungi de aluat din congelator. Asta e!
Deci, ca sa fie clar, daca ma intrebati:
- in vase de-o portie, de ceramica, sa mearga la cuptor (sau intr-un vas de toate portiile, tot care sa mearga la cuptor) am pus cateva bucatele de carne din varza (ca deasupra constructiei numite varza ca la cluj am avut niste fleicute de porc). Peste, cateva linguri bune de varza asa, in devalmasie, adica imprastietura de varza cu carne. Pana aproape s-a umplut vasul. Peste asta, o foicica grosolana de aluat (era aluat simplu de paine-pizza-placinta, de care va povestii ca mai pun la pastrare la congelator ), indesata pe margini ca plapumioara si intepata din loc in loc, sa iasa aburul. La cuptor. Pana s-au rumenit. La masa. La inceput s-au fript, dupa aia au mancat pe rupte. Simplu. Din resturi. Dar aratos:
Si foarte gustos. Daca le dadeam "iaaaaaar varza ca la Cluj" sigur refuzau. Asa au mancat si s-au minunat, ca nici paine nu le trebuie. Pentru siguranta, recomand sa rasturnati preparatul cu pita in jos pe farfurie. Eu l-am prezentat ca Briosa cu varza de-au lesinat mesenii de ras....
Gata. Noapte frumoasa!
Excelenta idee!! Ma tenteaza si pe mine, ca nici eu n-am viziuni cu mine aruncind varza!!
RăspundețiȘtergere