Biscuiti? Biscuim, Maria Ta!

Azi n-am chef de vorba fiindca in familia noastra diviziunea muncii e tare bine pusa la punct. Sa va explic: unu aduce virusii in casa, altu ia repede boala si cade lat la pat iar al treilea, mai viteaz (sa nu zic fraier) desi ia boala si sa se trateze nu poate ca nu le are cu medicamentele, nici sa zaca la pat nu poate ca tre sa aibe grija de primul si sa-l doftoriceasca p-al doilea. V-ati prins care-s personajele? Din fericire al de a adus virusii a dus si cel mai usor boala si, vorba ceea, daca plodu e sanatos, restul ce mai conteaza?

Never mind! Un lucru va mai zic si dupa aia trec la reteta. Stiti ce-mi place mie cel mai putin sa gatesc? Un preparat destul de banal. Ii zice ce-o fi! Cand intrebi colo familia ce sa le gatesti si raspunsul e ce-o fi, te-apuca toate fericirile. Dar si mai rau decat ce-o fi, e cand se cere și-și. Adevarul e ca și-și se cere numa cand n-am de lucru si dau alternative, asa ca, practic, nu e numai vina publicului.

No, asa mi s-a intamplat cu biscuitii astia de vreau sa vi-i povestesc. We trecut n-am de lucru si intreb ce vor desert. Raspuns fericit: ce-o fi! Ok, ma sucesc, ma invartesc...pai cum sa las oamenii fara inspiratie? Ma pun iar si intreb: ce vreti brey, prajitura cu gem sau biscuiti? Raspunsul a venit neindurator: și-și! 

Na, Smarando, ca te-a luat gura pe dinainte....Imi iau picioarele la spinare spre bucatarie si ma pun pe treaba. Prajitura fuse ceea de apare pe net sub numele de Linzer cu gem, n-o detaliez ca nu-mi iese pre grozav si, oricum, din punctul meu de vedere are gust de biscuiti cu gem si nu inteleg de ce tre sa ma agit sa framant si sa coc, cand pot obtine acelasi lucru fara efort. Dar daca famelia a cerut....famelia primeste. Cum ziceam, n-a iesit prea grozav, dar, dupa ce au cerut sa fie si cu gem de prune si cu gem de gutui - iara și-și - au avut bunul simt s-o mance pe toata.

In afara de numita prajitura, ma pun si caut reteta de biscuiti cu untura de ne facea maica-mea cand eram studenti. De fapt cariera lor glorioasa a inceput in ultimul an de liceu cand am plecat la mare si, printre multe cutii cu mancare facuta de mamici, aveam si o cutie plina cu biscuiti din astia, de care am uitat vreo 5 zile. Cand am dat de ea, si restul bunatatilor erau pe terminate, se fragezisera si erau absolut grozavi, in special dimineata la cafea.

Si cum de la Craciun am pastrat 2 borcane cu osanza alba de porc, am zis ca e momentul sa reinvii traditia, ca dupa aia 5 ani de facultate biscuitii astia erau traditie. Maica-mea ii facea ca pe piscoturile spritate, date prin masina. Soacra-mea avea alta metoda, ii facea in forma de floricica si le punea o visina din visinata in mijloc. Asa ca au primit numele de .... țîțișoare. Repet, aluatul era absolut identic dar, datorita acestor modalitati diferite de prezentare, noi consideram ca avem 2 feluri de prajituri la noi. Hehe, ale tineretii valuri.....

Na, ca am zis ca n-am chef de vorba sa trecem la reteta. Chestiunea e simpla:

-2 oua

- o ceasca (apx 200 ml) lapte

- 4 linguri cu varf de untura sau osanza

- 1 lingurita amoniac

- arome (eu am pus coaja de portocala)

- un praf de sare

- faina cat cuprinde (da, stiu, e marsava exprimarea, dar chiar asa e reteta....)

Eu am gatit asta minune cu Vizigotimea sa, care cand a auzit de biscuiti facuti cu forme, s-a declarat imediat interesat. Ca n-am masina de tocat in casa si alta ideea n-am avut. 

Se pun, asadar, toate ingredientele, mai putin faina, intr-un castron, si se omogenizeaza frumos cu furculita. Aici fac o paranteza si mentionez ca data viitoare nici macar nostalgia tineretii nu ma mai convinge sa folosesc amoniac, al carui miros il urasc si nu-l suport. Asa ca daca n-aveti asa ceva puneti bicarbonat sau praf de copt, nu cred sa fie vreo problema. Eu, cum ziceam, data viitoare asa am sa fac. 

Dupa omogenizare se adauga faina pana se obtine o coca tare. Cam ca o coca de tarta frageda. As aproxima undeva la 500 g cantitatea de faina pe care am folosit-o, insa definitorie e consistenta aluatului. No, si dupa omogenizare, se intinde o foaie de 5 mm grosime si se decupeaza biscuitii, care cu ce are. Noi, dupa cum se vede, am avut!!! N-am putut convinge copilu sa facem doar de-un fel, asa ca am facut de toate felurile. Eu transpiram la intins foaia, el se distra la decupat....pai treaba e asta? 

Le-am pus la copt in tava uscata, pe hartie de copt, si le-am lasat la foc moderat cam 14-15 minute cu totul, intorcandu-le pe partea cealalta la jumatatea timpului. S-au rumenit frumusel, zic eu. Ar fi mers si mai subtire foaia, insa in cazul asta trebuie redus timpul de copt. Zahar praf n-am avut pentru pudrare, insa cum fiului nu ii plac chestile foarte dulci, am preferat sa le las asa, mai neutre. Le-am depozitat, dupa racire, in cutii ermetice. Au fost minunate cu cafeaua sau ceaiul de dimineata, in pachet la scoala sau cu laptele de seara. 

Niste chestiuni foarte practice biscuitii mei. Mai ales ca aromele pot fi schimbate (planui unii cu scortisoara si ghimbir) si pot fi glazurati si decorati in multe feluri. Noi, dupa cum se vede, nu ne-am mobilizat pentru asta.

Atat am avut de povestit, Boieri Dumneavoastra! Vestea buna e ca Nikonu s-a reparat - si cand zic s-a reparat exact asta vreau sa zic, ca s-a reparat singur - asa ca de acu trag nadejde sa va povestesc mai des si mai ilustrat ce-am mai facut.

Seara faina si we odihnitor va doresc. Eu mi-am propus sa ma tin departe de bucatarie, ca geme frigiderul de mancare gatita. Haha, sa vedem daca-mi iese.