Capatul pamantului si distanta pana acolo :))

In ultima vreme Vizigotimea Sa ne delecteaza cu marturisiri despre "ce credea el cand era mic". Ce concluzie tragem de aici? Pai, normal, prima concluzie este ca nu mai e mic, acum e mare si se gandeste la cum era cand era mic...A doua concluzie (my opinion, of course) este ca se considera suficient de mare ca sa se uite cu indulgenta la el-mic.
Este coplesitor de fascinant sa descoperi cum li se dezvolta gandirea, sa descoperi ca au ganduri ascunse si complicate, ca sunt, de fapt, niste mici omuleti, cu de toate in capsorul ala al lor. Mare, de-acuma, cum ziceam :)).

Cea mai recenta marturisire a fost: "stii, Mami, cand eram mic nu prea intelegeam treaba asta cu capatul pamantului. Ca, dupa mine ca sa ajungi la capatul pamantului, trebuie sa-l parcurgi pe tot. Si pamantul e rotund, corect? Deci ca sa-l parcurgi pe tot, trebuie sa faci un cerc complet. Adica sa ajungi f aproape de unde ai plecat. Pai, si-atunci, ce atata vaiete ca trebuie sa te duci la capatul pamantului? Nu e mai simplu s-o iei in sens invers, un pic, si tot acolo ajungi?????
Ei, asta eu nu prea intelegeam cand eram mic, dar acum inteleg ca era de fapt o metafora din vremurile cand oamenii credeau ca pamantul e plat, dar a venit japonezul ala si-a zis ca nu era asa. Sau era chinez?"

....pierduta in incercarea de a intelege ce-mi spunea, ca exemplifica gesticuland in aer in jurul unui glob imaginar, nu am reusit sa ma dumiresc care japonez/chinez....

Vinere frumoasa, Boieri Dumneavoastra! Nu va uitati umbrelele!