Chiftele de dovlecei

Din punctul meu de vedere, cei mai gustosi dovlecei sunt aia pane. Cu mujdei. Pe locul doi vin aia umpluti, ca ardeii umpluti, fierti in sos de rosii. Pe locul 3 se califica fara prea mult efort retetele tip ratatouille si/sau gratinurile.

Ceea ce incerc, fara prea mare succes, sa va spun, este ca
pana acum n-am prea facut chiftele de dovlecei, fiindca oricum pana sa descopar retetele de chiftele la cuptor nici alea de carne nu-mi prea ieseau. Unde mai pui ca, fara sa fiu suspectata de fandoseala, mirosul de prajeala (acel miros de prajeala emis de snitele, chiftele si altea alea de au faina) ma cam termina la nas, parca intra in toate cele din casa si iese dupa o suta de ani.

Insa cand am venit de la gradina bunicilor cu o sacosa imensa plina cu dovleci (albi, galbeni, aurii, zuchini) mi-am pierdut uzul ratiunii si am decis ca trebuie sa incerc mai multe retete. Dupa ce am curatat, tocat cubulete si bagat la congelator vreo 3-4 dintre ei (unul e cam cat piciorul Pimpesei), am facut o pauza si am cautat alternative. Miercuri seara am avut musafiri si, impiedicandu-ma de un astfel de dovleac (galben era ala) prin bucatarie, zic hai sa fac o incercare, chiftele de legume si gratar de pui pentru Pimpesa, poate ignora coastele la gratar si alte dezmaturi pregatite pentru adulti. Da...sigur.... Si ma apuc si fac chiftele de dovlecei. Le aduc pe masa, ma intorc sa asez doua scaune si cand arunc iar privirea pe masa, mai era doar un sfert din ele. Am zis ca face lumea panarama, sa ma laude fortat sa nu ma simt inutila. Dar nu, numa ce-l aud pe sot molfaind cu elan "bune astea, sa mai faci!". Mno bine, s-au ras asa, de-o degustare, nainte de felul principal. Asa ca aseara m-am pus pe treaba, incercand sa si tin minte ce-am facut, sa zic si la altii....

Daca dovleceii sunt mici si tineri ii puteti lasa cu coaja. Cum ai mei erau marisori ( cum ziceam, cat piciorul Pimpesei), desi au coaja moale, am preferat sa-i curat. Le-am scobit miezul si i-am dat pe razatoare - mi-a cumparat sotul o razatoare din ceea de-i zice mandolina, f buna dar trebe atentie ca taie maxim si am obtinut o cantitate de dovlecei rasi cam cat o minge de fotbal. Pe care i-am amestecat cu 2 lingurite de sare, i-am amestecat binisor, si i-am lasat vreo juma de ora la scurs. Dupa jumatea de ora i-am pus intr-un prosop curat si i-am mai stors voiniceste cat de mult am putut, pana i-am redus la dimensiunea unei mingi de handbal.

Buuun, am traznit mingea de handbal intr-un castron si am adaugat 4 oua de tara (adica mici, daca-s mari puneti doar 3), piper dupa gust, branza rasa (eu am avut cas sarat uscat) cam pe sfert fata de cantitatea de dovlecei si marar uscat cam 3-4 lingurite. Si 4 linguri de faina sa lege compozitia. Toate cele trebuie omogenizate bine si batute cateva minute (daca e timp si chef) sa iasa pufoasa compozitia si sa absoarba faina din lichide.

Am luat din compozitia mai sus descrisa cu lingura si am prajit in ulei (nu f mult, cam de un deget pe fundul tigaii). Se intorc numai cand sunt vizibil rumenite-maronite pe partea cufundata in ulei, ca altfel, daca umblati la ele mai devreme, se cam imprastie.

Au iesit niste chiftele usoare, pufoase si aromate, bune si reci si calde, cu mujdei de usturoi sau suc de rosii, ba chiar si cu mustar. Mie imi plac in mod deosebit marginile franjurate, nu m-a chinuit niciodata dorinta unor chiftele perfecte ca forma. Din fericire am apucat si lumina buna de pozat si m-am inspirat din ideea Danei cu prosopul pe pervaz. La ora aceea doar asa am prins lumina buna...

Merg si ca garnitura la ceva carne, dar si ca gustare de sine statatoare. Din punctul meu de vedere merg oricand. Bune, mai fac.

Noapte racoroasa, Boeri Dumneavoastra!