Povestea sarmalelor

De fapt incep invers, cu sarmalele. Poze tot n-am ca n-am reusit sa prind nimic interesant, sarmalele in foi de vitza nu pot fi (sau nu pot eu sa le fac) aranjate estetic pe un platou. Daca-mi iese shootingu zilele astea, fac un up grade, deocamdata va povestesc cum le-am facut, ca iesira bune si-i pacat sa nu ma laud, na.....
Pe scurt, povestea incepe cu un inalt nivel de stress joi pe la sfarsitul programului, plus ca nu stiam ce sa mai gasesc si mi-am zis DA, asta trebe sa fac, ceva migalos sa-mi calmeze nervii. Asa ca am mers frumos la magazin (nu spun care, da' becher, vorba lu Caragiale) sa cumpar carne tocata amestec (vita cu porc, as fi vrut). Dar n-avea, asa ca am luat porc ha la vro 600 grame, pulpa mai exact. \

No, si ajung eu acasa, cu mintea ocupata de dilema "frunzele alea de vitza din sticla de plastic din balcon or fi de oparit sau de folosit direct?", dilema care mi s-a invartit in cap pana spre ora 9 jumate cand am apucat sa sun sursa, adica bunica vizigoteasca, pe care n-am mai prins-o s-o intreb, si mi-am zis ca decat sa fie de oparit si sa nu le oparesc, mai bine sa fie oparite si eu tot sa le oparesc, ca e mai sigur.

Printre picaturi (adica cina pentru Vizigot si altele asemenea) am reusit sa curat niste cepe (fro 3, maricele) si sa dezghet 4 pulpe dezosate de pui, pe care le-am dat la blender dimpreuna cu cele 3 cepe, sa economisesc timp si energie (aiurea energie, de timp mi-era mie). Am amestecat, asadar, numitele pulpe maruntite in fratie cu ceapa, cu carnea de porc de mai sus, cu sare si piper, o galgaitura de suc de rosii, o lingurita de boia iute (mergea mai mult) si o ceasca de orez inmuiat in prealabil in apa, o galgaitura de ulei de masline si o lingurita de marar uscat maruntit...dupa care am traznit si un ou ca mi-s cam tematoare de tocaturi ca nu se incheaga.....
Dupa care am facut o pauza, ca trebuia sa mancam de cina, asa ca am pus castronul cu amestec in frigider si l-am lasat acolo vro ora. Ca asta o fi fost cheia succesului sau c-o fi fost nimeritura, fapt e ca sarmalele iesira tare bune si m-am gandit sa va zic si Domniilor Voastre cum am facut, ca poate-o folosi cuiva, vreodata.
[....]
Dupa ce am culcat Viziogotu, napoi la sarmale, ca am zis ca fac si nu ma las.....am scos amestecul de carne din frigider, am oparit frunzele de vita si da-i si infasoara. Acuma tre sa va dezvalui sursa fericirii, ca de fapt infasuratul era la mine problema si am descoperit cum sa fie mai usor, in loc sa infasor tot si apoi sa incerc sa indes capetele inauntru, chestiune care provoaca, in cel mai bun caz, migrarea umpluturii spre celalalt capat si, in cel mai rau caz, ruperea frunzei de vita...in loc sa fac asa, cum ziceam, am facut altfel: am infasurat frunza pe jumatate in jurul umpluturii, am adus capetele stanga-dreapta spre interior si am continuat infasuratul....oti fi inteles sau nu, jur ca e mai usor si mai spornic decat metoda clasica, asa ca daca doriti detalii furnizez cu placere, ba fac si-o schema daca se cere....

Pe fundul tuciului ( ca le fiersei in tuciul de fonta ) am pus cateva feliute de slana afumata (cam sarata ea de felul ei, dar am tinut-o nitel in apa rece), cateva foi de vita si o palarie de marar. Printre straturi, am picurat finut suc de rosii, am presarat cate o palarie de marar si bucatele de slana.

Un alt element de improvizatie generat de lene a fost acela ca, la momentul final, cand sa pun ceva de acru peste sarmale, m-am trezit ca n-am, adica aveam dar era in balcon zeama de prune si as fi trezit copilu sa trancan usile la ora aia. Asa ca m-am descurcat cu o mana bunicica de macris proaspat pe care l-am pus tocat marunt intre ultimele 2 straturi. La final, am acoperit cu inca un strat de frunze de vitza si am adaugat inca un pic de suc de rosii, o ceasca de vin alb si apa calda cat sa fie binisor acoperite, sa aibe de unde fierbe.

Le-am fiert in cuptor, la foc mic-mic, vro 2 ore seara si inca o jumatate de ora dimineata. Au iesit bune, cu gust bogat, dulce acrisor, nush' cum sa zic, cu dulceata aia de mancare acrita cu verdeturi de primavara. S-au mancat cu placere si publicul spectator a recunoscut: acuma chiar au gust de sarmale! Ieeee, m-am facut mare, fac sarmale!

Hai sa va fie de bine, Boiei Dumneavoastra, si nu va fie teama sa improvizati! Orice e posibil, chiar si sa fac eu sarmale cu placere si incantare!