Biografie sau.....?

Fi-miu s-a apucat de citit la greu. Daca seamana cu mine are sa manance si cartile si bataie ca nu-si face lectiile pentru citit. De cate ori nu m-a prins mama ca mai aveam o ora pana sa plec la scoala, lectii nema, dar cartea o terminasem........
Las' ca nu m-ar deranja, zic eu, sa aiba asa un viciu, orice ora petrecuta cu o carte in brate e o ora in minus de butonat la calculator....

Dar ce voiam sa va povestesc este lupta pe care o ducem cu cuvintele noi. Bine, el a inceput sa citeasca la modul cvasi-permanent cam anul trecut pe vremea asta. Pana atunci rupea cateva randuri-o pagina pe zi mai de gura mea, mai de plictis, dar nu l-am presat. Cand am plecat anul trecut in vacanta de toamna, insa, nu stiu ce declic s-a produ (poate ca, pur si simplu, ii venise vremea baiatului) ca s-a apucat de citit. A ales Aventurile lui Habar N-am si ale prietenilor sai, scrisa de Nicolai Nosov. O carte tare frumoasa a copilariei, eu am citit-o cu mare drag cand eram mica si ocazional o mai sustrag din camera copilului pentru o ora de desfatare....Sa revenim. A luat, asadar, cartea la subtioara si atat i-a fost. Am plecat toti 3 la Pisa 2 zile si apoi la Disney 3 zile si copilul meu, in momentele de ragaz, stat in avion, autobuz, stat la coada, citea. Seara cand ajungea in hotel rupt de la Disney...citea. Macar un pic.
Si de atunci imi pare tare bine sa constat ca nu i-a trecut. Citeste constant, la after school isi rezerva zilnic macar un sfert de ora de citit, seara, cand apuca, mai tine o carte in brate...e de bine.
Ba chiar dateaza si o gluma din perioada aia, se lauda el ca s-a apucat de citit (sau il laudam eu, spre incurajare, la altii) si interlocutorul avea, de obicei, reactia asteptata: ooooo, da??? Super! Si ce citesti?
Habar n-am! raspundea al meu.
(deruta)
Cum mai, citesti si nu stii ce citesti? Ce carte citesti?
Habar n-am!
.... mai lasa el nitel omul in aer si dupa aia ii explica: Aventurile lui Habar N-am si ale prietenilor sai, scrisa de Nicolai Nosov. Mami mi-a cumparat-o. Ea o avea cu ilustratiile color, a mea le are alb negru!
....da, era obligatoriu sa dea toate aceste detalii....

Asta apropos de prajitura preferata a Lianei, ca de fapt de la asta mi-am adus aminte de gluma cu habar n-am.

Zilele astea, usor virusat fiind, a tot stat in casa. Li s-a recomandat de la scoala sa citeasca Cuore, inima de copil, scrisa de Edmondo de Amicis. Carte, si autor pe care, inevitabil si incurabil, eu le confund, inca de cand eram ca fi-miu (bine, poate putin mai mare, ca nu cred ca citeam eu asa ceva la 8 ani), cu Singur pe lume, de Hector Malot. Hale mintii conexiuni, maica, nu stiu de ce le confund.
No, si daca a zis Doamna Cuore, apoi e musai Cuore! N-a avut rabdare sa caut o editie mai simplificata, eventual cu scrisul mai maricel...noooope. CUORE! Bine, draga, Cuore sa fie, am cumparat editia originala, cea de vreo 200 pagini format A5.
Si s-a pus pe citit dar, mai intai, constiincios, a citit Prefata. Ce e aia prefata? Adica la ce e buna? Si cine o scrie? (da, intrebarile cresc exponential raportat la cantitatea citita).
Aseara, la masa, ta-su il ia la intrebari si afla si el despre prefata citita. Ca sa largeasca aria de cunostinte a copilului, ii detaliaza faptul ca, de multe ori, prefata contine si o biografie.
Foarte derutat, copilul se uita la mine: Mama, biografie nu e atunci cand mi-ai facut poza la burta sa vezi daca am ceva? :))))
Am sarit amandoi cu gura sa ii subliniem diferentele intre biografie si ecografie si, pana la urma, a inteles.
Ba chiar a fost foarte fericit sa faca analogia intre biografie si jurnalul pe care s-a apucat sa-l scrie de cateva zile. Caci da, scrie si jurnal. N-a mers el la scoala din motive de virusi vreo 2 zile, dar a fost taaare ocupat.

We placut, Boieri Dumneavoastra!