Pagini

vineri, 23 decembrie 2016

Beef chow mein con tagliatele :)

Da, da, exact asa a fost. A zis Dana zilele trecute de chow mein si mi-am dat seama ca trebsoara asta seamana destul de tare cu olezu' plajit, asa ca ieri dimineata mi-am pus in cap sa fac si eu, mai ales ca aveam (sau cel putin asa credeam) in dulap un pachet de taitei chinezesti. Ba chiar am tinut minte sa pun la dezghetat niste muschi de vita de prin congelator.

Asa ca am trecut degraba prin piata si am luat
niscai varza, morcovi si dovlecei si cand am ajuns acasa m-am pus pe treaba.
Am taiat fasii carnea de vita - aici am o problema ca habar nu am cat a fost, sa spunem o bucata cat pumnul meu. Asta a fost partea cea mai grea fiindca a trebuit sa rezist asaltului cu "da-mi si mie sa te ajut" din partea Pimpesei.
Dupa aia legumele. Am curatat 2 morcovi frumusei, 2 cepe rosii, jumatate de ardei gras, 1 dovlecel, vreo 10 catei de usturoi si un sfert dintr-o varza mica. Le-am spalat, dupa care am mai curatat 1 morcov, ca unul din aia 2 de adineauri disparuse. Mister.....

Buuun, mi-am zis in sinea mea, toate pregatite....pun carnea in wok-ul incins cu cateva linguri de ulei de floarea soarelui si incep sa toc la legume. Am tocat morcovii betisoare, usturoiul cubulete mici, cepele bucati mai grosiere (cam de 1 cm patrat, sa zic), ardeiu gras la fel, am uitat ca pamantul de dovlecelul parasit in castronul de pe chiuveta, am respirat adanc si....carnea fiind de-acuma aproape facuta zic hai sa pun taiteii la inmuiat, sa pun legumele in tigaie si....si soc si groaza, dulapul se uita la mine perplex si nu raspundea cand intrebam unde-i punga de taitei?????

Se pare ca nu mai erau taitei, lucru ingrijorator din doua puncte de vedere. Primul ar fi ca tineam clar minte ca mai e o punga. Al doilea ar fi ca, in conditiile in care clar nu ia nimeni alimente ne-procesate din casa, eu nu-mi amintesc cand am consumat punga aia de taitei....never mind, ma scutur din povara dezamagirii si caut solutii alternative. Singura si unica alternativa era o punga de tagliatele al uovo care zacea ca nesimtita in cutia unde trebuiau sa fie taietii....incepeau sa ma obsedeze taiteii....Mno, monseniore se scrie, monseniore se citeste, tagliatele am, tagliatele fac, ce mai vorba.

Am pus apa la fiert pentru pastele fainoase al uovo si m-am intors la tigaia cu carne. Am pus peste si legumele tocate, tot pe foc mare, si le-am amestecat sa se caleasca frumos impreuna. La un moment dat am adaugat o galgaitura fffff mica de tuica, fiindca am inregistrat o a doua tradare din partea bucatariei: nu era strop de vin alb, roze sau bere in the house. Mno, si cum nu puteam sa sting frumusete de preparat chinezesc cu vin rosu-negru de butuc, tuica mi s-a parut o varianta mai buna.

Cat am mai invartit eu la legume, s-au fiert si pastele - noroc ca ma grabeam, ca daca le lasam 8 minute cum zicea pe punga, praf se faceau. Am infratit pastele cu amestecul de legume + carne, am dres de sare si piper, am ajustat cu ghimbir praf, am stropit cu sos de soia, le-am mai lasat sa sfaraie nitel impreuna, am pus la congelator dovlecelul uitat pe chiuveta, am adaugat ulei de susan si asta fuse. Am chemat flamanzii la masa si am hranit popoarele.

Fu bun, se mancara cate 2 portii. Mai putin Pimpesa care in prima faza a declarat ca ea le vrea cu branzica deasupra. Am incercat firav sa ii explic ca varianta cu branzica e pentru italienisme dar n-ai cu cine. Ea voia branzica si gata. Si nu orice fel de branzica, ci de burduf. Mno, daca Pimpe asta doreste....i-am presarat "branzica de burdufica" peste portia ei. Dupa care si-a dat seama ca ea nu vrea cu legume. Sa-i mut pastele si carnea, cu branzica de burdufica, in alt castron. Buoooon, am facut-o si p-asta. Si? A, nu, pana la urma ea s-a saturat cu portia mea, luand la fieacare imbucatura paste-carne-morcov-ardei iar eu a trebuit sa lichidez fusionul ei cu branzica de burdufica.

Oricum, buna trebusoara asta cu chow mein, recunosc cinstit ca zilele astea am aflat cum se numeste. Numa buna pentru o cina rapida.

Noapte frumoasa, Boieri Dumneavoastra!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu