Dar sa nu divagam prea tare....We trecut mi-a picat, totusi, in mana, o carte cu povesti si (fiind una pentru varsta ei) am reusit, totusi, sa-i citesc Mica Sirena, cu intreruperile de rigoare. Dupa ce am clarificat de ce fata aia are parul verde si de ce inoata si de ce sta sub apa si de ce tat-su era barbos si de ce s-a dus la doamna aia urata, am reusit sa termin povestea. Fara prea mari incidente si efecte, am crezut eu, pe moment. Cand sa adormim la pranz, insa, fata mea si-aduce aminte:
- Mami, cand mergem la mare?
- La vara.
- Unde e vara?
.... ma gandesc ce sa-i raspund si o iau la explicatii ample ca vara nu e un loc, ci un anotimp, cand e cald, avem mai putine haine pe noi, mergem in vacanta la bunici, la mare, etc. Si-atunci ajung unde-si dorea ea de fapt din prima si precizeaza:
- Mami, cand mergem la mare, sa-mi cumperi si mie o coada de peste sa inot ca fata aia cu parul verde!
A doua zi, lamurita cum e cu povestile, o dam pe puzzle. Puzzle cu o scena din Scufita Rosie. Din cate detalii sunt in scena aia, fata mea se croieste pe cosuletul din mana Scufitei Rosii. Ca ce-i in el. Ii povestesc versiunea cu mancare facuta de mama Scufitei pentru Bunica. Bunicuta care sta in casuta din padure si careia Scufita ii duce de mancare.
- Da' de ce nu-si face singura?
- Pai e batrana si bolnava si are nevoie de ajutor.
- Aha....sa mearga la doctor, auzi, s-o asculte, sa se faca bine, sa faca ea papa bun la fetita. Ca asa se face!
Incep sa fiu din ce in ce mai convinsa ca nici de data asta nu voi excela in citit povesti.....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu