FIINDCA

Se spune ca foamea e cel mai bun bucatar. Da' pasiunea e cel mai bun condiment......

miercuri, 25 ianuarie 2012

Un laud :)

Data fiind ninsoarea de afara, azi mi-am incalcat obiceiul si, in loc sa astept copilul in curtea scolii, am mers si l-am preluat din clasa. Unde m-am intins la vorba cu Dna de engleza. Care mi-a spus ca odorul a luat un FB dar ca, oricum, el ar putea primi oricand, in fiecare zi, un FB.

Odorul, usor contrariat: "Mami, asta a fost un laud?"

vineri, 20 ianuarie 2012

Placinta de varza si carne ;)

Inauguram astazi, Boieri Dumneavoastra, o rubricuta noua! (vai ce lang-de-boa am, dar n-am stiut altfel cum sa-ncep). Hai sa mai zic odata: bai fratilor, niciodata n-am pretins ca gatitul meu e arta culinara si intotdeauna am lasat la vedere faptul ca ce va povestesc este (lasand la o parte divagatiile unei minti nelinistite) este, cum ziceam, exact ce se produce, realizeaza, degusta si critica in bucatarioara mea de apartament cu 2 camere. Gatit, adica, exact ca acasa la mine (cum adica exact ca...., in conditiile in care e chiar gatitul de acasa de la mine). Hooooo, ca iar o iau pe campii.

DECI (incerc eu ferm sa ma aduc pe fagasul normal al povestii), deci, povestim deci despre ce fac eu de adevaratelea in bucatarie. Ce mananca familia mea, de-adevaratelea, saracii de ei (ei, lasati, ca nu-s saraci, manca bine, nu-i plangeti). No, este o chestiune, metoda, domeniu, strategie, pe care pana acusi am amintit-o aluziv dar in seaira asta asa m-am extaziat de aprecierea Vizigotului ca m-am decis: ii fac rubrica! 

Metoda se numeste IM-PRO-VI-ZA-TI-A (cu mana sub barbie, rostiti silabele pe indelete sa simtiti cand se misca mandibula in rostirea vocalelor, perseverati ca poate prinde, la mine n-a prins ever, nici cand aveam 6 ani nici acu, despart in silabe de desteapta ce-s, nu c-as intelege ceva din tinut mana sub barbie, dar vad ca la fiul ajuta). Improvizatia, asadar, este arta de a umple farfuria mesenilor, cu mancarea de ieri-alaltaieri, pe care, plictisiti, au decis sa nu o mai manance a n+una oara. Mancarea asta, prefacuta, coafata, aranjata, combinata, se metamorfozeaza in feluri noi, cu nume noi, cu aspecte noi, cu talente noi dar ramane....aceeasi Marie cu alta palarie. Nu ca Mariile pe la noi ar purta neaparat palarie. 

Si, fiindca in modestia mea cred cu tarie ca sclipirile de geniu, ca cea pe care am avut-o eu in seara asta, sunt valoroase si pentru alti onorabili Boieri si onorabile Boieroaice, am zis; fac o rubrica noua, in care lumea buna cu intentii bune, pierduta in neantul frigiderului plin cu resturi dar de fapt gol, sa gaseasca o salvare. 

Rubrica asta, Boieri Dumneavoastra, nu e musai o rubrica de retete. E mai mult: e o rubrica de idei! Ai de mancare, dar de fapt n-ai, ca famelia s-a plictisit de aceeasi ciorba de vita si aceeasi varza de 2 zile, si-ar vrea al'ceva? Pai hai de te inspira. 

Pe scurt, ca vorba multa saracia omului, sa va zic ce facui in seara asta. Venit de la tenis, frig afara, cald si bine in casa, moleseala ca dupa o saptamana de munca. Chef de stropolit, ioc. Idei, si mai ioc. Famelie flamanda? Pai plodu alergat la tenis si sotu' alergat prin toata tara is de ajuns. Ba, l'e foame la astia, ce ma fac? 

Il iau la intrebari pe pretenu' meu frigiderul. Mi s-arata un indecent fund de oala de ciorba de vita. Pass, nu-ti manca astia asa ceva vineri seara. Cateva felii de macaroane cu branza si stafide. Le notez in minte pentru improvizatia de desert si trec, depresiva, la raftul urmator. Unde trona, nefericita si parasita, oala de lut cu varza ca la cluj, pe jumatate plina (sau pe jumatate goala?). Pana sa rezolv dilema, mi se declanseaza niste viziuni, ca la mediumu' din filme. In primul rand ca nu aveam NICI O viziune cu mine aruncand varza aia. In schimb aveam o viziune cu placinta cu varza, de care as face, dar n-am facut ever. La viziunea asta se adauga eroic si o vaga amintire a unei pungi de aluat din congelator. Asta e! 

Deci, ca sa fie clar, daca ma intrebati: 
- in vase de-o portie, de ceramica, sa mearga la cuptor (sau intr-un vas de toate portiile, tot care sa mearga la cuptor) am pus cateva bucatele de carne din varza (ca deasupra constructiei numite varza ca la cluj am avut niste fleicute de porc). Peste, cateva linguri bune de varza asa, in devalmasie, adica imprastietura de varza cu carne. Pana aproape s-a umplut vasul. Peste asta, o foicica grosolana de aluat (era aluat simplu de paine-pizza-placinta, de care va povestii ca mai pun la pastrare la congelator ), indesata pe margini ca plapumioara si intepata din loc in loc, sa iasa aburul. La cuptor. Pana s-au rumenit. La masa. La inceput s-au fript, dupa aia au mancat pe rupte. Simplu. Din resturi. Dar aratos: 
Si foarte gustos. Daca le dadeam "iaaaaaar varza ca la Cluj" sigur refuzau. Asa au mancat si s-au minunat, ca nici paine nu le trebuie. Pentru siguranta, recomand sa rasturnati preparatul cu pita in jos pe farfurie. Eu l-am prezentat ca Briosa cu varza de-au lesinat mesenii de ras.... 

Gata. Noapte frumoasa! 

Nora si norul ... se intoarce :)

Va povesteam mai ... anu trecut :) cum a priceput Vizigotul ca eu-s nora soacrei mele si ta-su este ... norul mamei mele.

Mai nou, pe acelasi tipic, copilul a priceput ca la o nunta participa Mirele si ....Mira! Ei, da, aia e mireasa, dar daca lui ii zice Mire, ei ar trebui sa ii zica Mira, clar!

Zi frumoasa si nu prea friguroasa, Boieri Dumneavoastra! 

miercuri, 18 ianuarie 2012

Daca faci ceea ce-ti place ....

Daca faci ceea ce-ti place, nu vei munci nici macar o zi din viata! 

Am vazut aseara ceremonia de decernare a premiilor Globul de Aur. Morgan Freeman, un actor care ramane, pentru mine, Red din Inchisoarea Ingerilor, a primit premiul Cecil B. DeMille pentru intreaga cariera. Declaratia de mai sus ii apartine si mi se pare ca exprima genial ceva ce ar trebui sa ne dorim toti de la viata: norocul de a face ceea ce-ti place. Si norocul de a trai confortabil dintr-asta.

Sau, cum suna acelasi lucru intr-o varianta mai putin academica, nici o activitate n-ar trebui sa degenereze in munca!

Spor la treaba, Boieri Dumneavoastra! Sper ca nu munciti, da? ;)

luni, 16 ianuarie 2012

Pappardelle cu somon afumat

Nimeritura asta, Boieri Dumneavoastra, se incadreaza in perioada ultra-marina a fiului meu. A, nu, nu va speriati, nu s-a albastrit, nu si-a schimbat preferintele coloristice - tot verdele e pe primul loc - si nu a vopsit nimic. Nu, pur si simplu traverseaza o perioada in care ar manca numai peste si fructe de mare. Mic dejun = tartine cu somon. Pranz = peste la cuptor. Cina? A, pai ....creveti? Mda....tot e bine ca nu s-a orientat catre fructe de padure, ca  numa la vanatoare de caprioare si mistreti prin supermarket nu fusesem.

Asa ca in seara asta am ajuns si la paste cu somon, ca daca-mi cerea iarasi tartine cu somon cre ca-i schimbam numele in OmuDinAtlantis si-i redecoram camera pe post de acvariu....

Asadar, pentru 2 portii generoase de pappardelle cu somon, improvizate la iuteala aveti nevoie de:
- 100-150 grame pappardelle (acuma la drept vorbind ma dau si eu desteapta, ca papar-d'astea aveam in casa, dar le puteti face cu orice paste....)
- 100 grame somon afumat
- 1 cm cub de unt + 2 linguri ulei de masline pentru calit
- jumatate de dovlecel mic
- 1 ceapa rosie mica
- 1 segment mic de praz (dar merge si fara praz, cu extra ceapa)
- 7-8 catei de usturoi
- 100 ml de smantana
- 1 galbenus de ou
- 1 lingura de zeama de lamaie
- 2 linguri Almette varianta simpla
- busuioc uscat
- sare, piper

Inainte sa va apucati de treaba, puneti la fiert apa cu sare si o lingura de ulei pentru fiert pastele. Cat se fierbe apa, tocati ceapa, prazul - daca folositi - si usturoiul si puneti-le la calit in amestecul de unt cu ulei de masline, pana se inmoaie. Cam acuma fierbe apa, adaugati pastele la fiert si re-orientati-va atentia catre tigaie. Adaugati dovlecelul taiat cubulete cat mai mici si sare, piper si busuioc uscat dupa gust. Cand busuiocul incepe sa-si elibereze minunatele arome, botezati tigaia cu smantana batuta cu galbenusul de ou, lingurile de Almette si lingura de suc de lamaie. Pauza de la tigaie, amestecati pastele sa nu se lipeasca. Inapoi la tigaie: amestecati permanent sa nu se mazareze si adaugat somonul taiat fasiute. Mai lasati 1-2 minute si stingeti focul, dar continuati sa amestecati pentru a se infrati aromele. Scoateti cu o paleta pastele din oala in care au fiert, infratiti-le cu bunaciunea din tigaie, repartizati in castroane si la masa!



Usor, rapid, simplu si, mai ales, gustos.

Concluzia publicului? Bun somonu afumat, dar TOT in tartine cu unt, ceapa, piper, lamaie si salata verde e mai bun! Mie, una, mi-a placut mult si-n paste, o sa mai fac!

Noapte linistita, Boieri Dumneavoastra!

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Pulpa de porc impanata

Na, c-a venit si momentul sa ma laud cu friptura de la revelion. Si de la Craciun, daca e sa fim sinceri, ca de Craciun am fost doar noi 3 iar de revelion  am fost cu familia extinsa asa ca n-am avut absolut nici o jena sa fac repetir la friptura, mai ales ca avusesem parte de laude infocate si, in plus, stiam ca n-are cum sa iasa chiar la fel-la fel. La fel de buna, da, dar nuantele gustului aveau sa fie usor diferita - bine zice Vizigotul cand zice ca niciodata nu-i la fel, aaaaa?

Reteta e simpla. Iarasi un caz flagrant de lipsa de precizie. Nu stiu sa zic de cantitati, Boieri Dumneavoastra. Dar, credeti-ma pe cuvant, pentru asta pulpa de porc impanata  nici nu va trebuie precizie. Aveti nevoie, orientativ, de:
- o bucata de pulpa de porc, cam cat credeti ca e necesar sa se sature toti mesenii
- carnati cat de 3 ori lungimea bucatii de carne
- 15-20 de catei de usturoi
pentru marinata, ajustati cantitatile cat sa ajunga sa ungeti bucata de carne pe toate partile si sa se scurga si-n tava cateva linguri:
- ulei de masline
- vin alb sau bere
- mustar - vreo 2 lingurite
- boia iute - cat va lasa mila de meseni
- piper
- cimbru
- suc de rosii - cam cat si mustarul
- zeama de lamaie, cam 1 lingura

Ca sa fie petrecerea comoda chiar si pentru bucatar, pasul 1 este planificarea. Daca va planificati friptura asta alaturi de o garnitura comoda (sa luam, de-un par example, cartofii mei fondanti), pasul urmator este ca, fie cu o seara inainte, fie in dimineata zilei cu pricina, sa puneti carnita la marinat.

Se ia, asadar, bucata de pulpa. Cu un cutit lung si ingust se fac 3 gauri in lungul pulpei, gauri in care se baga carnatii. Daca aveti de casa (carnati, adica), bine facuti si condimentati, e si mai bine pentru succesul demersului. Acuma tre sa zic una rusinoasa, dar n-am incotro: carnatii e bine sa fie un pic inghetati, doar un pic. Gata, am zis-o, nu va explic. Oti fi priceput Domniile Voastre de ce....

Dupa ce carnatii au fost bine indesati in carne, e randul usturoiului. Intepati carnea in multe locuri si-n fiecare incizie bagati cate un catel de usturoi. Nu va zgarciti ca dau gust bun.

Pasul urmator: marinata! Amestecati tot ce v-am povestit, ungeti pulpa pe toate partile, asezati-o in tava in care urmeaza sa fie coapta, acoperiti etans cu folie de plastic si dati la rece. Min 4 ore, maxim 24, chiar si mai mult daca e foarte frig afara. Cand vine momentul, scoateti folia si puneti tava in cuptorul incins.

Eu am facut o bucata de pulpa cam de 25 cm lungime (iertaciune, zau, nu cantaresc materiile prime decat la retete cu fasoane, cum ar fi cele de prajituri) si am tinut-o 2,5 ore la cuptor la foc mic. Din cand in cand luati cu lingura zeama din tava si puneti peste friptura. La jumatatea timpului, intoarceti pe partea cealalta.

Cand e gata (adicatealea cand batul de frigaruie infipt in carne provoaca scurgerea unui suc incolor, nu rosu) scoateti pe un platou, acoperiti cu folie de aluminiu (lejer) si lasati sa se hodine macar 10 min. Cam asa arata produsul finit, in intimitatea bucatariei:



In acesti timp, vedeti de garnitura si de sosul ramas in tava, pe care nu aveti decat sa-l mai incalziti un pic si, daca vi se pare grosier pentru finetea mesenilor, sa-l strecurati - da e pacat de bunaciunile ramase in sita - sau sa-l blenderuiti.

Dati friptura la masa taiata felii groase, cu sos pe langa si - zic eu - o garnitura pe baza de cartofi. E tare gustoasa, aratoasa si usor de facut. Ia priviti ce sectiune:



Iar ce ramane ne-mancat, taiata cubulete si incalzita in sosul ramas, merge peste o mana de paste fierte al dente!

Pofta mare! 

joi, 12 ianuarie 2012

Fasole batuta

Sau "fasole in castron". Cand eram mica, nu faceam diferenta intre fasole batuta si iahnie. Asa ca ii ziceam uneia fasole in castron si uneia fasole in cratita. Destul de clar, nu?

Marti spre miercuri m-am confruntat, Boieri Dumneavoastra, cu a mai urata si nepoftita insomnie din ultima vreme. Vorbeste lumea c-ar fi din cauza de luna plina dar eu banui c-a fost din cauza de singuratate. Cu copchilul cazat la bunici, activitatea la birou nu foarte incarcata si consortu' pe coclaurile patriei, m-am trezit - vorba sa fie, ca n-am dormit - ca-n crucea noptii eu nici gand de somn. Si-a doua zi, adica ieri dimineata, doar nu era sa stau acasa, unde tot singura cuc as fi fost, ci m-am dus frumos si disciplinat la birou.

Drept pentru caaaare, aseara, cand am venit acasa, mi-am zis ca cel mai bun leac la insomnie tre sa fie nu relaxarea, cum ati putea crede, ci munca. Gandindu-ma eu, in nemernicia mea (ca un caine turbat, nu, n-am muscat mana regelui meu dar ma gandesc intotdeauna la Dom'Dinica atunci cand vine vorba de nemernicie, fie odihnit acolo unde este), in nemernicia mea, zic, gandindu-ma ca de vreme ce nu mi-a fost somn cu o noapte inainte, inseamna ca nu am fost obosita. A? Ce ziceti? Batranesc si boieresc rationament, nu-i asa?

Asa ca shortu-n brau si dezastru in bucatarie! Motivata si de faptul ca azi urma sa mi se intoarca Vizigotu-mi de la bunici si nu mai mergea sa alcatuiesc mese nimerite din resturi smulse frigiderului. Asa ca am gatit o ciorba de vita cu muuulte legume si acritura de prune, o prea frumoasa varza (c)a la Cluj si....siiiiiiiiiiiiii.....siiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii FASOLE BATUTA, oameni buni! Pofteam demult la asa bunatate dar nu ma mobilizasem.

Reteta e dupa ureche, nu va fie cu suparare, chiar nu stiu cantitati.
- fasole boabe
- sare (pentru fiert fasolea si pentru ceapa)
- usturoi pisat pentru fasole (MULT, pur si simplu MULT)
- ceapa (multa, in functie de fasole, ideea e sa iasa suficienta ceapa prajita cat sa acopere suprafata fasolii batute) si ceva praz, daca este
- ulei (pentru frecat fasolea si pentru prajit ceapa)
- bulion de ardei si/sau de rosii
- un praf de piper



Am pus, asadar, fasolea la fiert dupa savanta metoda prezentata la fasole bilutze. Cat ea, fasolea, s-a fiert, eu am facut pe indelete ce va povestii mai sus c-am facut (adicatelea ciorba si varza). Tot in acest timp am alcatuit si ceapa prajita fara de care fasolea batuta n-are rost, gust si, worst of all, nici imagine. S-avem pardon! Am tocat asadar muuulta ceapa - cam atunci a fost momentul cand mi-am amintit ca nu dormisem cu o noapte inainte, m-a luat o moleseala de la ochi de-mi venea sa le las pe toate acolo si sa ma duc la plapumioara - si vreo 2-3 segmente de praz imbatranite prin frigider, le-am calit in ulei pana s-au sticlit frumusel, am adaugat sare si piper sa se inmoaie, rositura de rosii si ardei sa capete fata, le-am lasat sa se scada si....si-atat:


Tot in acest interval am curatat si usturoiul.Cum ziceam, MULT:



Dupa care am procedat la procedura de fabricatie: am pus fasolea bilutze fierte intr-un castron incapator, am adaugat usturoiul (presa din imagine e la deruta, ca blenderul le-a stiut de nume), le-am chinuit cu blenderul vertical pana au devenit piure fin si frumusel, dupa care am trecut la lingura de lemn, ca nu-mi placea cum se incorporeaza uleiul. Asa ca am facaluit cu lingura de lemn (no, bine, fasolii ii zicea facaluita finca se facaluia cu facaletul nainte de existenta aparaturilor performante dar mie lingura de lemn mi-a venit mai la indemana) am facaluit, zic, fasolea, cu rabdare, pana a inghitit suficient ulei si a capatat un aspect lucios, fara a mai fi cretos. Iertaciune, Boieri Dumneavoastra, dar v-a zis ca nu stiu cantitati, asa ca tre sa va prindeti dupa gust si aspect cand re-aduceti sticla de ulei la verticala.

Acuma e momentul istoric cand gustati fasolea si o dregeti de sare. Daca si numai daca este cazul. Daca nu, vorba ceea, stati l-un-loc!

Cand e gata minunea, urmeaza gateala:


A? Nu ca-i mandra?


Cum ziceam la teoria ciorbei de loboda: nu poti manca ASA CEVA decat din strachini de pamant! Zau! Din orice altceva parca-si pierde din gust!

Asa ca in seara asta ne ospatam cu fasolica batuta. Si muraturi de la bunicii Vizigotului:


Si-o mamaliga, pe care n-am pozat-o. Sub care o sa pun diverse felii de branza, sa se inmoaie si sa scartaie in dinti. 

GATA ca mi-e rau de pofta! Ma-c sa rastorn mamaliga, Boieri Dumneavoastra!  Seara linistita! 


miercuri, 11 ianuarie 2012

Cartofi fondanti

O garnitura simpla si comoda, Boieri Dumneavoastra! Simpla adica nu e complicata si comoda adica se face cam singurica pe aragaz, la capac, in timp ce bucatarul isi vede de alelalte preparate vedete, respectiv friptura, caci ea justifica includerea cartofilor in categoria garniturilor, ca fara friptura n-ar exista garnitura. Mda, teorie, teorie, teorie.....mai bine-as trece la subiect.

Cartofii astia i-am gasit tot in (hai ca acu o nimeresc din prima si nu zic ultimul numar al revistei, na!) cel mai recent numar al revistei Good Food, revista al carui mare fan infocat mi-s. Nu ma face sa gatesc din placere, ca asta ori o ai, ori n-o ai, nu se educa (cred eu) dar ajuta mult la creativitate. Din cate retete sunt prezentate in fiecare numar al revistei, siiiigur gasesti una care, daca nu ti-e complet pe plac, macar te duce cu gandul la oarece modificari ale retetei de baza astfel incat sa iasa ceva pe placul mesenilor. 

Hai ca iar fac tocana de palavre in loc sa revin la subiect! Ce-am facut eu nu e intocmai si la fel cu reteta din revista ca nu era sa ma limitez la 1 (un) catel de usturoi la kilul de cartofi!!!! Pe de alta parte, reteta zicea ca se pune doar unt, dar eu am injumatatit cu ulei de masline, sa n-avem vorbe la procesul de dupa masa cand diversi lacomi fara limite se vaita ca le e rau culmea, nu din cauza cantitatii ingerate ci din cauza bucatarului, c-a gatit prea gras. Neeeee, mi-am zis, si am procedat la urmatoarea varianta de cartofi fondanti:

- 1 kg cartofi curatati si taiati in bucati potrivite. Cuburi mari sau, si mai bine, daca gasiti cartofi mici, rotunzi, cat mingea de ping pong, e si mai bine ca-i puteti lasa intregi si arata si mai bine. Eu am folosit cartofi rosii, cei albi sunt cam fainosi si exista sansa sa se imprastie in tigaie.
- 4-5 catei de usturoi, curatati si zdrobiti un pic cu latul cutitului (sau cu un fund de lemn, ca daca sare cutitul se lasa cu accidente....)
- 2-3 frunze de dafin
- un pahar de vin alb, preferabil sec (cam 200 ml)
- 1 lingurita rasa de unt + 2 linguri de ulei de masline
- sare 
- boia iute (dupa gust si preferinte)

Se pun cartofii intr-o tigaie incapatoare, nu prea inalta, in care sa intre intr-un singur strat. Se adauga restul de ingrediente, se acopera, si se lasa tigaia la foc mediu spre mic aproximativ o ora. Fara gluma, o ora intreaga n-aveti treaba cu dragutii de cartofi. 
Dupa o ora, cand lichidul din tigaie a scazut aproape de tot si cartofii au inceput sa prinda un pic de bronz, se da focul un pic mai tare si se lasa sa se rumeneasca pe toate partile, scuturand din cand in cand tigaia. De aia va spuneam mai sus ca e bine sa fie cartofi mici, lasati intregi, ca fiind rotunzi se intorc singurei de pe o parte pe alta. Inca vreo cateva minute in care se rumenesc si maronesc si gata garnitura. Daca in ora libera v-ati ingrijit si de friptura, strigati adunarea la masa. La servire, pica bine un pic de sare in plus, mie mi s-au parut cam nesarati, dar restul lumii zise ca era bine. 
Gustosi. Aromati de la 'nabuseala in unt, parfumati de la vinul alb si usturoi, picanti de la boiaua iute....au mers de minune langa friptura de porc. 

Pofta mare! 

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...