FIINDCA

Se spune ca foamea e cel mai bun bucatar. Da' pasiunea e cel mai bun condiment......

sâmbătă, 27 februarie 2016

Cheesecake



Nu faci si tu ceva cu branza aia de vaci, ca se strica?

Nu, nu e o discutie intre Pimpesele alea de sus. Aia in galben (Belle sa fie?) ar intreaba-o pe aia in albastru (Elsa? ) daca nu pune si ea mana sa faca ceva in casa, macar o data.... Nu, draga, sunt asa obosita, ar raspunde albastra....

Nu, nu e discutia lor. Asa m-a interpelat dulce consortul dupa ce am venit de la cumparaturi si, randuind el cu spor prin frigider, a constatat ca o caserola de 400 g cu numita branza de vaci, cumparata we trecut, tot de dumnealui, zace in parasire.

Si rumegand eu in cap ideea de a utiliza,de vreun fel, branza aia (care mai era si degresata), fara a avea, totusi, chef de  facut aluat, intins aluat si efectuat clasica placinta cu branza, care place doar la jumate din populatia apartamentului, mi-au cazut ochii pe o cutie de biscuiti Bel Vita Start de pe etajera. Pe care-i cumparasem pentru pus la pachetel, dar intre timp au cazut in dizgratie pentru ca "se sfarama prea tare, domle!". Aici ii dau dreptate, ca si Pimpesa cand are pofta de un "buscuite", reuseste sa umple toata casa de frimituri.

Asa ca am decis: cheesecake, frate! Cu coacere? Cu coacere, ca eu de gelatina nu ma mai ating cate zile oi avea, poate doar daca fac vreo facultate de bucatari plus una de chimie care sa ma convinga despre modul corect, f corect, de a folosi aceasta substanta, astfel incat sa nu se naruie edificiile culinare taman cand intra musafirii pe usa...

Dar sa nu divagam si sa nu ne lasam prada traumelor. Am decis deci sa fac Cheesecake, am facut. Cum am facut? A, pai mai intai am adormit Pimpesa. Si dupa aia m-am apucat de treaba.

Prima treaba (si o mare realizare, in acelasi timp) a fost cand am constatat ca nu gasesc tava aia rotunda cu fund detasabil. Mno, aia e, nu ne-om  lasa coplesiti. Asa ca am scos de prin funduri de dulapuri tavite individuale, de ceramica, 4 de un fel si 2 de un fel. Ma uit crucis la ele si-mi zic ca or fi de ajuns.

Acu hai sa o luam gospodareste si sa va zic ingredientele:
- biscuiti Bel Vita Start 8 pachetele a 50 g - adica 400 g in total, dar am zis sa stiti si Domniile voastre  cat are un pachetel din ala, eu m-am holbat 5 minute pe cutie pana a venit sotu si-a gasit.
- 100 g unt - cu OPTZECISIDOI LA  SUTA GRASIME, e bun, d'asta iti trebuie? am fost intrebata tendentios din public :)). N-am comentat, am confirmat ca da, sotu', e perfect, cum sa nu? :)))
- 2 linguri de unt de cocos
- 400 g branza de vaci - eu aveam degresata, nu cred ca e musai
- 2 iaurturi cu 2% grasime
- 3 oua
- 6 linguri de zahar brun - ar fi mers zahar praf, dar n-aveam, deci e bun si asta brun.
- miezul de la o pastaie de vanilie

De facut cica am facut-o clasic: biscuitii i-am maruntit in robot cu untul (cu optzecisidoilasuta) si untul de cocos, ambele topite un pic la microunde. S-au lasat cam greu biscutiii, ca dupa aia am vazut ca jumate din pachete erau cu fructe uscate, care generau si produceau niste aglomerari in vasul robotului, care nici el nu e asa un puternic de felul lui.

Dupa ce am cazut de acord ca sunt suficient de maruntit, ia de migaleste: am presat, desigur,cu o lingura de lemn si un pahar (mic) pesmetul astfel obtinut in vasele unse cu o lacrima de ulei de cocos. Migaloasa treaba. Foarte migaloasa. Nu a ajutat nici faptul ca jumatatea masculina a familiei veneau prin rotatie sa guste "doar un pic" din pesmetul de biscuiti si sa comenteze ca "foarte bun, poti sa-l lasi asa, la ce-l mai coci?"

Am rezistat eroic dorintei de a le turna materia prima in cap si mi-am vazut de treaba. Cand am terminat cu tencuit tavile, am dat drumul la cuptor sa fie incalzit cand am sa bag tavitele. Pe foc mediu.

Crema am facut-o simplu, am batut frumusel cu furculita branza, iaurtul, ouale, miezul pastaiei de vanilie, zaharul, pana a rezultat o chestiune omogena si cat de cat spumoasa. Dupa care am pus-o in tavile pregatite cu pesmetul pe fund si le-am dat la cuptor. La foc mediu.

Desigur, nu stiu sa va spun cat le-am tinut la cuptor, insa ca sa ma asigur ca nu le ard am pus sa curat niste sfecla rosie, ca sa-mi fac de lucru. Ca inca n-am reusit sa-i satur de salata de sfecla.

Le-am tinut la cuptor pana ce scobitoarea a iesit curata si aratau umflate si rotofeie ca-n poza de mai sus. Acum sunt in curs de racire, dar Vizigotul da ture pe aci ca motanul la smantana.

We frumos va doresc, Boieri Dumneavoastra!

luni, 1 februarie 2016

Cozonac cu ....boabe :)


Ar trebui sa incep prin a va spune ca aseara m-a mancat in fund sa postez repede pozele alea cu cozonacul de pimpese...dar fiindca-s o doamna si nu se cade sa vorbesc asa, va spun doar ca n-am avut de lucru si m-am grabit sa pun pozele alea inainte sa verific cum a iesit, de fapt, cozonacul.

Pai da, cu boabe! Ca ma apuca pe mine vrednicia ieri cand am fost la cumparaturi in Auchan sa iau si o punga cu rahat gata facut cubulete in ideea unui cozonac viitor. A se nota ca n-aveam de gand sa ma vrednicesc ieri. Ca aveam in plan altele, ciorba radauteana, tocana de iepure cu masline....talente. Dar Pimpesa infige ochii in punga cu rahat si incepe cu intrebarile. Ca ce-i ala, ca la ce se pune, etc. Cu instinctul specific copiilor, s-a prins cumva ca e ceva dulce ca s-a pus pe cerut sa guste. Eu ca nu si nu, gustam cand facem cozonacul, ca uite, astea se pun la cozonac. Si uite asa a tras ea concluzia ca alea sunt...boabe de cozonac.

Deci sa va zic cum se face.

Se hraneste familia cu un pranz improvizat dintr-un rest de ostropel si niste piure facut la repezeala. Se lasa bucataria vraiste si se pune Pimpesa la culcare. Dupa ce adoarme Pimpesa, se aduna curajul disponibil si se dezlantuie gatitul.

Se curata legumele, se portioneaza carnea, se calesc legumele respectiv se fierbe carnea, se infratesc si se lasa la fiert.
Se produce un fulgerator remember cand creieru tipa la tine "beeeey, zisera astia mici ca doresc cozonac".
Se ia la repezeala cuva masinii de paine si se pun ingredientele dupa reteta de aici  masurand, cantarind, inmuind untul la microunde, cautand drojdie prin dulap...dupa caz si reteta.

Se lasa masina de paine sa munceasca la aluat si se demareaza tocana de iepure: transat si inabusit carnea la tigaie, calit ceapa, infratit toate cu piure de rosii si diverse bunatati, lasat la fiert, etc.

Se lasa tocana la fiert si se revine la ciorba: se drege cu galbenusuri, iaurt, otet, etc.

Printre picaturi se mai spala din vasele adunate si se face ordine in bucatarie.

Se mai verifica masina de paine si se adauga un pic de lapte, ca parea aluatul foarte uscat.

Cand e gata aluatul, cu tot cu dospit, se coopteaza Pimpesa din dotare la modelat si manevrat.

Moment de deruta: aluatul e f lipicios ca si cum ar avea prea mult zahar. Eforturi de memorie: n-am pus prea mult zahar! S-aprinde ideea si se besteleste sotul: ha, mi-ai luat unt de 65%! M-ai sabotat. Acuma nu va iesi cozonacul la fel de bun ca ceilalti. Treaba ta, iti spun, nu e vina mea!

Se inabusa sentimentul de revolta si se trece la treaba, adaugand faina pe blatul de lucru ca sa nu se mai lipeasca asa infiorator. Se bate miezul de nuci cu sucitorul (ce bucurie pe Pimpesa),se amesteca lapte cu cacao si zahar, se pun la indemana boabele de cozonac.

Se iau de la indemana boabele de cozonac fiindca Pimpesa incepuse sa le rareasca. Era 6 seara, numa de zaharul din boabe nu avea nevoie la ora aia.

Si da-i cu sucitorul, da-i cu aluatul, tapetat tava+ tavitele cu hartie de copt, etc.

Pana am facut eu figura cu intins 2 foi de aluat, pus umplutura, rulat, sucit una in jurul alteia, Pimpesa isi inghesuise bucatile ei de aluat in tavitele pregatite si acu astepta instructiuni. Asa se face ca cei doi cozonacei ai ei au boabele puse pe deasupra, nu in interior.

Se mai lasa la crescut cateva minute, timp in care familia se vaita de asasinat in masa din cauza caldurii si dupa aia se pun la copt.


Asta e momentul in care se uita de cele mai elementare reguli de prudenta si se urca pozele pe FB intru laudare.

Dupa ce se scoate si celalalt cozonac, cel mare, care n-a avut parte de poze, se acopera toate cu cate un stergar curat, rezistand la atacurile Pimpesei care dorea sa guste "conozacii" si se cheama familia la masa. De fapt doar copiii. 

Carora li se propune, pentru inceput, cate o clatita cu cascaval, incalzita la microunde sa se topeasca lactata. Copiii accepta si, dupa umplerea clatitelor, se deschide cuptorul cu microunde. 

Se gaseste in cuptorul cu microunde untul topit care trebuia sa fie pus in cozonac si se experimenteaza un sentiment de iluminare brusca: D'aia se lipea aluatul!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Nu mai relatam sentimentele de triumf ale sotului bestelit pe nedrept ca "ce sa-ti spun, era vina mea ca luasem unt mai slab". Si peste comentariile total nerespectuoase ale pre-adolescentului Vizigot care cica "auzi, daca n-are unt, inseamna ca e doar un fel de paine cu rahat si mult zahar in ea, nu? "

Pimpesa a fost singura fericita. A adunat toate boabele de pe cozonacul ei si a decretat ca painea n-o papa, ca e tare! :)))))))) 


LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...