FIINDCA

Se spune ca foamea e cel mai bun bucatar. Da' pasiunea e cel mai bun condiment......

marți, 29 noiembrie 2011

Paine de nervi



 Zi grea si plina. Obositoare. Si stresanta. Terminat cu bine, fugit sa iau copilu' de la after, sa adun echipa si sa merem la tenis. Ajungem la tenis, copiii intra la antrenament, ma relaxez. Cam prea tare, dupa cum se va vedea ulterior. Se termina ora, vine mami-de-coechipiera, ne ia de la tenis, ne lasa acasa. Intru in casa, bag Vizigotul in cada pentru cuvenita baie, ma schimb, constat: n-avem paine! Constatarea pica in gol, caci coautoru' e plecat din oras. Deci n-avem paine doar eu cu copilu' !

Ma sucesc, ma invartesc, realitatea ramane aceeasi, ba chiar mai cruda: n-avem paine nici pentru sandvisul copilului maine la scoala!

Sondez terenul: ai fi tu atat de dragutz sa stai singur 10 min cat merg sa cumpar paine din spate?

Raspuns implacabil: nici gand! Eu nu mananc paine seara!

Ok. Respir adanc. Nu ma enervez. Dar ma decid: fac paine!

Si uite asa, Boieri Dumneavoastra, m-apuc eu sa fac paine martea (nu stiu de ce dar nu pare deloc potrivit sa faci paine martea). Si fiindca a fost facuta la plezneala, ochiometru si nimereala dar, totusi, a iesit buna, gustoasa si fatzoasa, ma grabesc sa consemnez ca se pierde in uitare.

Asadar:
- 4 boluri de faina (na, ca asa mi-a picat in mana sa masor eu chestiile pentru reteta asta, o ceasca din aia bol de se foloseste la supa)
- 1 bol de apa calda cat suporta mana, amestecat cu o nuca de drojdie de bere pisata bine si o lingurita rasa de zahar, lasat sa inceapa a face bulbuci
-  o lingurita si cam inca jumatate de sare
- cam 100 ml de ulei de masline
- busuioc
- masline tocate (optional)

Atentie mare, faina sa nu fie rece! Ori o aduceti din vreme din pivnita/camara/balcon, ori o puneti intr-un castron de metal incalzit si o vegheati pana atinge temperatura camerei (ori, fireste, o aveti deja la temperatura camerei).

De facut se face simplu, se amesteca toate cele la gramada in castron, se omogenizeaza si, daca aluatul se lipste de mana, se mai adauga un pic de ulei de masline. Se framanta voiniceste 5-10-15 minute, dupa puteri. Dupa care, se pune in castron gogoloi, se descanta ("cand oi veni de la fantana, sa te gasesc lana", ca sa vedeti ce inradacinate sunt obiceiurile bunicesti ) si se lasa la cald sa creasca pana se dubleaza.

Dupa ce se dubleaza, se mai ia o tura la framantat - nu foarte mult, doar cat sa iasa aerul din aluat.

Amu' se despart drumurile. Eu am facut o paine simpla cu ceva busuioc deasupra. I-am dat forma rotunda si am pus-o in vasul de lut uns cu ulei. Am lasat la crescut inca o tura pana la dublarea volumului si am copt-o cu capac cam o ora si fara capac cam 20 de minute. Cand am scos capacul, am uns deasupra cu un pic de ulei si am presarat busuioc uscat.



Acuma sa va zic drept: daca aveti vas de lut in forma de para, cu gura mai ingusta decat fundul, nu faceti paine in el! Ca nu se scoate decat taiata !!!! Chestie de geometrie, pacat ca m-a luminat ideea abia dupa ce am copt paine.


Cam un pumn de aluat am pastrat si am amestecat cu 2 linguri de masline tocate marunt. Am format 2 chifle. La fel, am lasat la crescut pana la dublarea volumului si am copt la foc moderat cam o ora.



Frumusele, miros bine si sper ca-s si gustoase. Aflu maine, ca eu nu pot manca paine calda ca mi se face rau :).

Ei, uite asa m-am enervat eu asta seara si asta e rezultatul.


duminică, 27 noiembrie 2011

Steaua cazatoare :))

Azi la masa de pranz, Tati ne povestea, in verva, diverse de la evenimentul de 3 zile de la care tocmai se intorsese. Printre altele, detalii de la un restaurant cu specific vanatoresc unde au avut masa de pranz. Printre detalii cu jumari, mici de mistret, lipii cu usturoi si ceapa rosie numai ce se aude vocea Vizigotului, aparent fara pic de legatura:
- Aaaa, am si eu o intrebare: cand pica o stea cazatoare?
(!?!?!?!?!?!...ne miram noi fara cuvinte...ce-o vrea, bre, copilul, chiar nu i place povestea?)
- Pai da, continua copilu', ca am nevoie de un sant!
(?!?!?!?!?!?!?!?!.....ne miram noi amutiti in continuare...)
- Ca-mi lasa gura apa si n-are un' sa se adune!!!!

(...eu am inteles dupa aproximativ 30 de secunde, lu' Tati a trebuit sa-i explicam in vreo 2 randuri :))

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Tigaie fripta

 .... cu diverse bunaciuni in ea, ca nu m-am nacajit chiar asa de tare pe famelie sa ii haranesc cu tefalu' fript. Denumirea vine, evidement, de la Vizigot, care mai mititel fiind a tot auzit de tigaie picanta in sus, tigaie picanta in jos si, cum din prea frumoasa tigaie, initial, el primea (si accepta) doar bucatelele de carne, probabil prin analogie cu friptura, numai ce ma trezesc odata ca-mi da idei pentru cina: vreau Tigaie fripta!!!

Asadar, ingredientele pentru 3, hai 4, portii sunt dupa cum urmeaza:

- o felie de muschi de porc (sau pulpa, ce-aveti, nu mult, cam 100-150 gr de carne....nu stiu exact, o felie, na)
- o bucata de carnat de plescoi ca la 15-20 cm
- un morcov nu prea mare
- o bucata de praz (partea alba) de aproximativ 10 cm
- jumate de dovlecel
- jumate de ardei capia
- o mana de catei de usturoi (ne-curatati, atentie)
- o mana de rosii sherry micute (daca aveti si rosii si galbene, fac mancarea f frumoasa)
- un ardei iute nu prea mare si nu prea iute (eu am avut ciudatenia de o puteti vedea in poze, nu stiu ce rasa ii si cum il cheama dar il distreaza maxim pe Vizigot, marea lui pasiune e sa fure cate un pumn plin de legume tocate cand ma pun sa gatesc si de  fiecare data face panarama cu mine ca ALA NU E ARDEI IUTE , si tot de fiecare data ajunge sa il guste si, tot de fiecare data, alearga supersonic prin casa urland BA E ARDEI IUTEEEEEEE......). Ii trece supararea pana e gata mancarea :)
- 2 linguri ulei de masline
- condimente dupa gust (sare, piper, busuioc), dar nu prea-s necesare, ca toate cele prind gust de la carnati.


E o trebsoara foarte simpla si rapida. Mie imi place in mod deosebit fiindca se poate jongla cu ingredientele si iese de fiecare data altfel. Important e sa lucrati pe foc mare, cu tigaia bine incinsa, sa se faca toate exact cat trebuie, iar legumele sa ramana crocante si frumoase.

Mai intai se pune uleiul la incins in tigaie si se adauga carnea cubulete si carnatii bucati mici de 1-2 cm fiecare. Se amesteca permanent sa se rumeneasca bine pe toate partile. Cand carnea s-a rumenit, se adauga legumele, taiate ca mai sus, in urmatoarea ordine. Mai intai morcovii si cateii de usturoi, dupa 4-5 minute prazul, ardeiul si ardeiul iute (tocat, nu cum se vede in poza), si dupa inca 5 minute dovlecelul si rosioarele. Inca 6-7 minute pe foc incins amestecand permanent si ta-daaaaam, gata mancarea. 


E reteta ideala pentru o cina rapida. Cum ziceam, lasa loc de improvizatii. Asta ii cu carnita de porc dar merge cu orice fel de carne care se preteaza la gatitul rapid, la foc iute, in tigaie. Carnatii ii dau o aroma speciala, iar legumele abia fripte, crocante, completeaza grozav tot peisajul. A, usturoiul, probabil va intrebati de unde atata lene pe mine....pai nu e lene, dar pus asa, in coaja, se coace foarte frumos si ii plac (ati ghicit) tanarului in mod deosebit. 

Merge foarte bine de una singura (eventual cu ceva acreala alaturi, dupa gust si preferinte) sau cu o lingura de orez fiert in apa cu sare. 

Pofta mare, Boieri Dumneavoastra! Weekend linistit! Si calduros! 

joi, 17 noiembrie 2011

Corelatia dintre aerul static si ochii rosii :))

In seara asta, la cina, admirandu-si odrasla care manca fara stapanire de sine mancarica de vita si pastai verzi rasol, Tati, care impletea admiratia cu privirile cercetatoare exclama: Ai ochiu' rosu!
Eu? se mira Vizigotul cu gura plina.
Da, tu. De ce, ai stat in curent?
Nu, de la aer, raspunde copilu', carabanind linistit pe bulevardul gatului.

Cum, mey, de la aer? intrebam noi. Ca-n sala (de tenis, nota redactiei, ca de acolo venisem) nu e curent.

Nu curent, zici Vizigotu', ci aer. Stii, aeru' sta pe loc. E sta-tic, explica el cu maxima concentrare. Eu, cand ma antrenez la tenis, alerg. Si, stii, alerg cu viteza. Si-mi intra aerul ala static in ochi, ca el nu se misca, si eu ma misc. Si asa imi intra in ochi si-l am rosu!!!

marți, 15 noiembrie 2011

Nora si ..... norul :D

In fiecare marti seara avem, pentru miercuri, de invatat la engleza. "Avem" se refera, bineinteles, la .... "noi, Primarele", adica eu si Vizigotul din dotare. Gresit, ar trebui sa spun Vizigotul si cu mine, ca el e student in clasa I, nu eu....

Enfin, trecand peste asemenea amanunte care zugravesc clar identificarea mea cu problema copilului, revin la subiect: azi am avut, iarasi, de invatat la engleza. Desi merge la after school, engleza o are o data pe saptamana (si anume miercurea) asa ca nu are rost nici sa invete miercuri dupa-masa pentru miercurea viitoare (ca ar uita tot), nici sa ii supra incarc ghiozdanul marti dimineata si cu dictionarul de engleza, sa poata invata la after school, ca iarasi ar uita tot, de greu ce-ar fi ghiozdanul. Mai ales ca martea e zi cu antrenament de tenis ceea ce inseamna oarece grame adaugate in ghiozdan. Hehe, Boieri Dumneavoastra, complicata filosofia cand incepe odrasla scoala, ce credeati ?

No, cum ziceam, azi avu plodu' de invatat la engleza. Despre family, adica familie. Usurica treaba, caci, ma inclin intru cinstire, dna de la gradi a facut anul trecut toata treaba si odrasla stia tot ce ar trebui, pare-se, sa stie orice copil ce invata engleza la varsta lui, adica mother, father, sister, brother, cousins (n-am inteles de ce astia-s la plural sa bage copilul in ceata), grandma si grandpa, ca in orice famelie normala.

Luat de val si de stiinta, ca sesiunea de englezisme s-a produs la finalul cinei post-antrenament, Tati se apuca sa explice si unele mai complicate, respectiv daughter-in-law, cum ca adica fiica-intru-lege, adica dupa casatorie, adicatelea nora! Si Vizigotul conchide si ne taie elanul: deci Mami e nora lui AltaNana si Tatai (adica bunicii paterni, nota redactiei) si tu esti norul lui Nana si Gicu (adica bunicii materni, tot nota redactiei).

Explicatiile ulterioare au fost de prisos. A retinut termenul de ginere, dar nu l-a impresionat.

--- --- --- ---

Tot asta seara am verificat impreuna temele. Avea de descompus numarul 7 in 3 termeni. Solutia lui a fost 3 + 3 + 1. Foarte corecta, veti spune Domniile Voastre. Tati il intreaba daca se mai putea si altfel.
"Da, se putea, in 4, 3 si .... zero....dar.....am zis ca e ma important asa.....sa fie ceva in fiecare loc....."

--- --- ---

Tot azi, il iau de la scoala si-l intreb ce-a facut. Bine. Povesteste el una-alta dupa care-si aduce aminte cu insufletire:
- Mami, am de invatat la sport!!!!
- Ce maaaa? (intreb eu derutata, ca orice mama....)
- Pai da, am de invatat la sport!!!!
(ma adun, ma resetez si intreb iar)
- La ce zici ca ai de invatat?
- La sport!

Ok, imi adun concentrarea imprastiata prin curtea scolii si cer amanunte. Si aflu ca:
- Pai trebuie sa invatam numele unor exercitii si cum se executa corect, altfel nu luam FB, si trebuie sa iau FB.

....si mi-am adus aminte de toate durerile din vremea cand eram si eu la scoala. Cum mi-am stricat media ca am sarit in lungime la nivel de nota 5, ca un metru jumate aveam eu toata in inaltime, si baremul era muuuult peste puterile mele. Cum aruncam cu mingea de oina sa atingem oarece standarde si n-am aflat niciodata (daca poate cineva sa ma lamureasca mare pomana si-ar face) de ce oina e sportul nostru national (daca o mai fi....). Si probele de control la baschet, unde nu vreau sa-mi amintesc ce note luam.... Si toate probele si normele care m-au facut sa urasc ora de sport.
Si m-am intrebat de ce ora de sport nu e menita sa le formeze gustul pentru o viata sportiva si activa. De ce e tot la norme si normative.
Si, totusi, CUM SA AI DE INVATAT LA SPORT?????????


luni, 7 noiembrie 2011

Ciorba de loboda

Sambata cand fusei in piata - cum povesteam intr-o postare anterioara - am gasit loboda. M-am pacalit si-am luat doar 5 legaturi. Care la o spalare atenta s-au imputinat simtitor. Daaar, asta n-a fost de natura a ma descuraja: ciorba de loboda am planuit pentru pranzul de duminica, ciorba de loboda am facut, clar sa fie!

Am facut o varianta mai grasa, mai de .... frig afara, usor diferita de varianta neaosa, a taranului din Baragan, cu care-s invatata, si pe care obisnuim sa o mancam vara, rece, cu ceapa rosie. Asta a fost, cum ziceam, mai de frig afara, dar tot cu multe legume si zarzavaturi.

Asadar, am pus dupa cum urmeaza:
- 5 legaturi de loboda (dar mergeau mai multe, ca erau rahitice...)
- 2 morcovi
- o telina mica
- 2 cepe (micusoare, cat oul fiecare)
- un segment de praz de apx 20 cm
- 3 cartofi (tot asa, cam cat un ou fiecare)
- 2 legaturi de leustean
- o legatura de marar
- 2,5 l apa fierbinte sau supa de legume (sau de pui), eu am avut apa din belsug :)
- 0,5 l zeama de prune (acritura, adicatelea)
- 2 oua
- 2-3 linguri ulei de floarea soarelui
- 200 g babic (v-am zis, e varianta de frig afara)
- sare, piper

Am maruntit ceapa, prazul si morcovul si le-am pus la calit in ulei. Telina nu, ca era gata maruntita, de harnicuta de mine, in pungi de-o portie la congelator. Bine, aveam si morcov tot asa, dar am zis sa pun proaspat. No, am adaugat si telina, le-am ametit in ulei la foc iute vreo 5 minute, dupa care le-am ajutat cu sare si piper si, dupa inca 1-2 minute am turnat apa fierbinte si le-am lasat sa-si vina in fire si sa clocoteasca iar.
Am adaugat si cartofii si iar am lasat la fiert, cam 5 minute. Dupa care a venit randul verziturilor (ma rog....loboda era rosie...), adica loboda, leustean (vai de mine cum miroaseeeee) si marar, tocate care fasii, care marunt, dupa cum am avut chef. Dupa inca 10 minute de clocoteala, am turnat zeama de acritura fiarta separat, am gustat (era bine, n-aveam pe cine pune sa verifice de acru caci eu, cum am mai zis, nu prea le nimeresc), si babicul taiat feliute mici si subtiri si iar le-am lasat la fiert.
...doar cat sa bat cu nadejde ouale si sa le torn in timp ce amestecam frumos in ciorba. Am lasat inca 2 min, am stins focul si-am lasat ciorba sa se hodine. O gatisem in tuci de fonta, ceea ce inseamna ca inca fro juma de ora sta calda si-si mai face treaba singurica p-acolo. Mai nou, desi am podul plin de tigai, oale, cratiti si alte alea, parca numa tuciul imi iese in cale si tare mi-e drag sa gatesc in el.



Se poate manca atat rece cat si calda (varianta asta merge mai bine calda, mai ales pe vremea asta) cu ceapa, usturoi sau ardei iute, dreasa sau nu cu smantana.

Sincer? Pozele de mai sus is artistice si-s maxim de mandra de ele, dar realitatea e ca noi am papat dupa cum urmeaza:

Nu poti manca asa o ciorba cu asa o ceapa rosie din altceva decat din strachini! Na, ca nu m-am putut abtine...... Nu stiu altii cum sunt, vorba poetului, dar ce se vinde in ziua de azi pe post de farfurii adanci sunt niste chestii in care abia poti pune tocana de cartofi sa ai loc sa aduni sosul cu paine. Asa ca noi folosim strachini. Cu atata ardoare ca in singura ocazie cand a mancat ciorba din farfurie adanca Vizigotul si-a turnat-o in poala, ca s-a incurcat in marginea aia inutila :)).


Pofta mare, Boieri Dumneavoastra !

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Portocala n-avea basca :)

Azi dimineata, dupa micul dejun, incerc sa fac programul cu familia. Ei, dar cu cine? Unu avea chef de stat si unu n-avea chef de nimic! Ca sa vezi.... Asa ca am pornit singurica la piata, ca era asa un soare si un miros de toamna de nu puteam lasa eu piata ne-inspectata. Cand sa plec imi atrage fiul atentia sa cumpar si portocale. Da' dulci sa fie! Ii amintesc ca-n cosul de pe masa din bucatarie are frun kil de portocale. Mda, da' alea nu erau dulci. Buooon, sa purcedem.

Ma intorc victorioasa din piata cu portocale, gutui amarui cu puf galben ca de pui, ardei capia, castraveti, loboda, marar, patrunjel, leustean, morcovi, dovlecei si-un pui intreg ca voiam sa fac pui pe sare. Eheee, dar ce voiam eu si ce voiau ei, colegii de apartament, sunt chestii diferite.....
"Pai cum pui pe sare? Asa, simplu?"
Explic eu frumusel ca nu e simplu, ci simplu SI gustos, si ca m-o duce si pe mine capul la o garnitura, ceva, acolo.
"Neeeeeeee, fa-l si tu asaaaa, mai complicat".
Ok, deci nu pui pe sare, pui mai complicat. Ce sa spun.....

Ma sucesc, ma invartesc, ma uit prin biblioteca-culinara (scuzati cacofonia) din bucatarie, si ma concentrez pe o reteta de-a lu' Boier Jamie, Pui spaniol. Bine, el numise reteta ceva la modul Pui spaniol extraordinar de bun, sau asa ceva. Mie mi-a iesit Pui la cuptor cu babic si cartofi, na, ca boieru' zicea ca trebe carnati chorizo, de care n-aveam, si 4 lamai, de care aveam doar una, dar am completat cu succes cu 3 portocale dintr-alea acre. Sa va povestesc:

E nevoie de:
- 3 lamai.In cazul meu 1 lamaie si 2 portocale, mici si acre ele, portocalele. Care oricum n-aveau basca, din cauza lor ca-s acre mai cumparasem eu inca un kil de portocale.....
- ulei de masline (cateva linguri)
- un kil de cartofi, curatati si taiati bucati potrivite. Eu am avut de cei mici, cat mingea de ping pong.
- un pui de aproximativ 2 kile
- 1 legatura maricica de patrunjel
- 3-4 catei de usturoi
- carnati chorizo (in cazul meu babic, vreo 200 g)
-  sare, piper

Am pus la fiert cartofii plus 1 lamaie si i-am lasat sa clocoteasca cam 5 minute. Am scos lamaia si am intepat-o cu un cutit pe toate partile. Am umplut puiul cu lamaia si cozile de patrunjel. Frunzele le-am pastrat pe mai tarziu. Am asternut o tava cu hartie de copt udata in prealabil si scuturata, ca sa devina flexibila, pe care am pus cartofii, scursi de apa, si peste ei, boier, puiul. Am asezonat cu sare si piper proaspat macinat. Babicul l-am taiat o parte felii grosiere, si o parte bucatele mici cat bobul de orez si le-am imprastiat prin tava. Si fiindca aveam prin frigider, am adaugat si cateva bucati de pastrama subtire feliata.



Am stropit cu cateva linguri de ulei de masline si am dat la cuptorul incins in prealabil, cam 1 ora si jumatate. In acest timp, cu portocalele ramase, am facut ceea ce s-ar numi, chipurile, gremolata, reteta era cu lamai dar, cum ziceam, n-aveam, asa ca am folosit portocale. Ce-a iesit nu stiu cum s-ar numi, probabil gremolata de portocale varianta tocana......
In fine, am dat pe razatoarea mica coaja de portocale si am amestecat-o cu patrunjelul tocat marunt, cateii de usturoi pisati, niscai ulei de masline si zeama de la portocale, plus sare si piper. Am dat la rece in asteptarea puiului si-a momentului afirmarii.

Dupa implinirea termenul am scos puiul din cuptor:


Era rume, frumos si bine mirositor. L-am mutat pe alta tava, am hatzanat cartofii sa se uniformizeze cu sosul adunat, si-am mai dat cateva minute la cuptor spre rumenire.

Sosul adunat sub cartofi trebuie turnat in farfuriile mesenilor ca e extraordinar de gustos, in el se aduna si aciditatea lamaii, si aroma de afumat a babicului si gustul de pui copt.

Am mancat cu gremolata sus numita, care odata pusa peste carnea calda isi elibereaza minunat aromele. La final, iar m-am angajat sa nu mai fac pui intreg cand suntem doar noi trei, ca se mancase juma de piept si-un copan. Da' lasa, ca e buna friptura rece si in sandvisuri saptamana viitoare.

Daaaaar, in timp ce asteptam facerea puiului, ce-mi vad ochii? Inca 2 portocale in cosul de fructe!!!! Si mi-am amintit instant de povestea Anei si mini checurile ei cu portocala  si atata le-a fost la nemernice! E clar, azi portocalele n-aveau basca!

Scot cu iuteala castronul de inox din dulap si ma pun pe facut Inel dulce cu portocale si stafide (Vizigotu' l-a botezat).

Din ce-am putut aduna, se face asa:
- 2 cani faina
- 1 cana zahar
- jumate de cana lapte
- jumate de cana lapte semi-condensat
- 3 linguri de smantana
(pana acuma v-oti fi prins ca astea aveam prin frigider, asta am pus :) )
- 3 plicuri zahar vanilat
- 2 oua (pe care le-am spart cu o singura mana, ca in filmul Sabrina, cu Audrey Hepburne si ..... pfffuuiiiii mama ei de amnezie....nenea ala din Casablanca, stiti Domniile Voastre de cine zic da? aaaaaaaaaaaa.....ala, mah, Soimul Maltez.....asa, Bogart!!!!)
- o lingurita de bicarbonat stinsa  cu zeama de la o portocala, evident, ca n-avea basca :)
- coaja rasa de la 2 portocale
- o mana buna de stafide (aici nu stiu sa va zic cat, zau, cat va lasa sufletul)
- unt pt uns tava

Am amestecat ce era de amestecat, am omogenizat, am uns tava si-am dat la cuptor de indata ce s-a eliberat de Domnu' Puiu'.
Da, dar setea mea de razbunare era inca nestinsa. Asa ca se cerea si-un tratament de depresie. Deschid vijelioasa frigiderul si ce-mi vad ochii? O tableta de ciocolata neagra cu 72 % cacao ma sfida cu tupeu. Ok, pun pe aragaz ibricul de glazuri peste cratita (ati ghicit, de glazuri) cu apa clocotita, si trantesc o glazura de ciocolata neagra si scortisoara.  C-asea vream eu sa ma consolez, cu o ciocolatoasa glazura cu mirodenii.
Deci am pus incriminata ciocolata neagra, o galgaitura de lapte, 4-5 cuisoare si o lingura de zahar brun si am fiert si-am omogenizat pana a scazut putin si a devenit lucioasa si cremoasa. La final am adaugat scortisoara, am mai fiert nitelus si gata glazura.

Curand a fost gata inelul dulce,


si l-am scos la racit pe gratar:

Dupa care l-am moscolit cu glazura frumos mirositoare:

L-am sacrificat si l-am oferit spre delectare flamanzilor. S-a bucurat de toate aprecierile, ba chiar si cea suprema: au mai cerut o portie.

Adevarul este ca era divin: caldut, aromat in interior cu portocala si in exterior cu ciocolata si scortisoara, cu stafidele dulci din loc in loc.....minunat!

Asta fuse culinareala mea de azi, Boieri Dumneavoastra! Si cand ma gandesc ca voiam sa fac doar un pui pe sare cu ceva cartofi pai......Ca sa vezi ce face portocala din om!

We placut si aromat va doresc. Stiu ca al nostru e.

joi, 3 noiembrie 2011

Creveti ...corticati la tigaie

De ce corticati? Sa va explic. E Vizigotzeasca treaba, evident. Dintotdeauna i-au placut crevetii, insa mare fan a devenit de asta vara de cand a mancat la un restaurant pescaresc in Constanta creveti nedecorticati. F mirat ca erau altfel decat aia de-i manca acasa, i-am explicat ca aia de acasa erau decorticati (adica fara carapace...ma rog, scheletul exogen) iar ceilalti erau ne-decorticati, adica aveau carapacea cu ei.
Ceea ce a declansat o polemica. Mi-a explicat ca nu poti sa spui ne-decorticati. Aia dezbracati sunt de-corticati, da? Ei, aia cu carapace sunt corticati, adica nu sunt de-corticati, de ce sa faci alt cuvand compus (ne-de-corticati) cand poti sa te intorci la cuvantul initial si sa spui corticati......

In seara asta, nainte sa plecam la antrenamentul de tenis, intreb ce dorinte manifesta pentru cina si sugerez un pastrav la cuptor. Neeee, lui ii era pofta de creveti. Ca stia ca am cumparat la ultima aprovizionare. Asa ca de indata ce ne-am intors, am gatit o cina rapida: Creveti corticati la tigaie.

Aveti nevoie de:
- creveti pre-fierti (nu chestiile alea ca niste gume mici de sters de marimea unui catel de usturoi, congelate la punga in supermarket, astia pre-fierti se gasesc la raionul de peste proaspat, pe pat de gheata). Noi am gasit in Real unii care erau partial decorticati, le lasasera numai 1-2 segmente la codita. Pentru o cina de 2-3 persoane trebuie un kg, daca respectivele persoane sunt fani creveti. Eu cu Vizigotul am avut jumatate de kg in seara asta si ne-am cam dat peste maini :))
- 2 capatani (generoase) de usturoi
- 3 linguri ulei de masline
- sare, piper, rozmarin (dupa ochi)
- zeama de la o lamaie
- 50 ml de vin alb (aproximativ)
- o galgaitura generoasa de otet balsamic (cam....4-5 linguri, na...)

Crevetii, complet decongelati, se scurg bine-bine pe prosoape de hartie, apoi se pun in uleiul de masline incins. Dupa 2-3 minute se adauga usturoiul taiat felii subtiri, sarea, piperul si rozmarinul, si se amesteca permanent inca 2 minute. Se toarna zeama de lamaie, vinul alb si otetul balsamic si se lasa sa scada inca vreo 5 minute, pe foc iute. Tineti usa inchisa la bucatarie ca miroase de trazneste :))

.... si cam asta e! Noi am papat cu orez simplu (am luat recent orez pre-fiert cu bobul lung de la Panzani, din acela la pungi de 2-3 portii, care e gata in 5 min) care se preteaza foarte bine la asa ceva.
Serviti-i imediat pana nu se racesc (mi se par foarte savurosi mancati direct din tigaia pusa in mijlocul mesei) si  lasati la indemana feliute de lamaie pentru cine doreste si musai un castron cu mujdei de usturoi, pentru variatie.

Foarte bun de o cina usoara. Pe parcursul careia am avut parte si de conversatie agreabila. Am aflat avantajele crevetilor partial decorticati: poti sa ii apuci de coada si sa musti carnita din ei, FARA sa te mai murdaresti pe maini ca la aia de trebe sa le cureti chestii de pe ei. Intr-adevar, aia sunt foarte gustosi, dar si sa te stergi asa, intr-una, pe maini, la masa, e obositor. Asa, astia care au doar codita, sunt si gustosi ca aia complet corticati, dar si comozi! Ca te stergi doar pe o mana. ...... Povestea cu gura plina si se stergea dupa fiecare crevete mancat.....Nu, nu se putea sterge o data si bine la sfarsit, ca asta ar fi insemnat ca sta murdar pe maini intre doua imbucaturi!!!!!

Poze nu am, ca nu am apucat sa fac, crevetii trebuiau mancati calzi iar dupa ce ne-am asezat la masa, au disparut toti. Repede. Ca fimiu daca vorbeste nu inseamna ca nu mananca, da?

Incercati crevetii, Boieri Dumneavoastra, sunt o varianta savuroasa si sofisticata pentru o cina rapida!




miercuri, 2 noiembrie 2011

Painici dulci cu fructe

Bine v-am regasit, Boieri Dumneavoastra. Da, da, stiu .... m-am cam lenevit, dar am o scuza, a avut cupilu vacanta si am profitat din plin iar dupa vacanta....abia acusi mi-am re-intrat in ritmul cotidian. Deh, ca omul dupa concediu.....

Ei, si re-intrand noi in iuresul cotidian, am evitat eu cu talent problema dar azi tot mi s-a intamplat: Mami, dar ceva dulce si bun nu mai faci si tu? Cu fructe sa fie, dar nu de vara. Sa miroasa a copt in casa daaaaa?

Ok, Boieru e stapan in casa lui, cine-s eu sa comentez? Mi-am adunat curajul si inspiratia si m-am oprit intr-o reteta pe care am tot exersat-o in vara asta: Painici dulci cu fructe. Rapide, bune, gustoase si - mare calitate - bune de luat la pachetel la scoala. Ca na, acusi avem alte prioritati.

Mai nou, pasiunea vizigoteasca pentru bucatarie se impleteste cu cea pentru citit. Drept pentru care am bucataria plina de coli A4 pe care-i scriu retetele cu litere mari de tipar si "uite asa fac, si gatesc, si citesc, le fac pe amandoua deodata!". Trebe sa marturisesc cinstit si pe fata ca face negresa mai buna ca mine si pe cuvant de cercetas ca-l ajut doar la faza cu stins praful de copt si, bineinteles, la aprins cuptorul si supravegheat coacerea. Mi-am incercat si in seara asta norocul gandidu-ma ca in timp ce el amesteca aluatul eu tai fructele si artizanez tavitele, dar nu mi-a mers. Am facut siiiingura singurica toata treaba, of of........

Revenind: reteta e una simpla, comoda si gustoasa rau de tot! Aveti nevoie de:
- 3 oua
- 1 cana zahar
- o jumatate de cana de ulei
- un iaurt mic (merge si de fructe, daca aveti)
- 3 cani faina
- 1 cana lapte
- 1 lingurita bicarbonat sau praf de copt stins in zeama de lamaie
- 2-3 pliculete zahar vanilat
- fructe (mere, pere, gutui) curatate de coaja si taiate felii micute, in forma de semiluna
- unt pentru uns tavile
- hartie de copt

Se amesteca toate cele (mai putin fructele) energic si cu hotarare pana la omogenizarea completa. Eu de regula amestec la robot dar cum dragul meu Moulinex Ovatio 3 si-a dat obstescul si justificatul sfarsit dupa 8 ani de activitate intensa....de data asta am folosit un tel. Este bine ca laptele sa nu-l puneti tot din prima, fiindca faina are capacitatea de absorbtie diferita, eu am folosit cele de mai sus pentru faina alba adusa direct de la moara, de la bunica. Eu pun doar jumatate de cana de lapte, la inceput, omogenizez si, daca aluatul este prea gros (trebuie sa aibe consistenta aluatului de pandispan, poate un pic mai dens) adaug si restul de lapte.

Am pus aluatul in tavi mici de ceramica - din alea de gatit la portie - unse cu unt si tapatate cu hartie de copt - iar deasupra am asezat, cu oarece distanta intre ele - dar nu multa - feliile de fructe. De data asta am folosit doar pere, dar merg absolut minunat si cu gutui si mere. Am dat la copt, in cuptorul preincalzit, la foc mediu, cam 40 de minute. Stati cu ochii pe ele - ca cu nasul stati oricum, miros demential - si cand incep a se rumeni, verificati cu scobitoarea. Sunt gata, evident, cand scobitoarea iese cu fata curata.

Cand au fost gata, le-am scos la racit pe un gratar de bucatarie:

Le-am lasat jumatate de ora sa se mai racoreasca si le-am dezbracat si de hartia de copt:

Dupa cum se vede, am avut 3 tavite rotunde si 2 patrate. Sa nu ne plictisim!

De-acuma fiecare cum se descurca. Mie imi plac abia a doua zi, dupa ce se linisteste aluatul bine si are gustul bine definit, nu ametit de caldura. Vizigotului ii plac caldute, abia racorite din cuptor - de regula il scoate din minti mirosul si vizionarea repetata prin geamul cuptorului si, cand le vede puse la racorit, ii piere ratiunea si nu mai poate de pofta.

 Sunt bune la desert, sunt bune la cafeluta dimineata, sunt potrivite si la pachetelul de la scoala. Reteta nu e pretentioasa si nici foarte stricta, iar fructele le puteti adauga dupa preferinte. V-am spus, dupa gustul nostru cu gutui sau cu pere sunt cel mai cel. Am incercat si cu ananas dar e prea zemos si strica si consistenta aluatului.

Siiiiii, daca va ramane vrun pic uscat si ne-mancat, le puteti taia cubulete si se numesc crutoane dulci. Bune peste o portie de inghetata, intr-un iaurt, langa o ceasca de compot.....gasiti Domniile Voastre o combinatie. Desi n-as crede sa va ramana, zau......

Zile frumoase cu miros cald de prajituri va doresc, Boieri Dumneavoastra!

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...