De Ziua Copiilor, amintiri din copilărie (Cornulețe cu rahat)

Zice lumea că să mai scriu. Păi să mai scriu, dară.

Recent, a ajuns la mine o informație absolut surprinzătoare, cum că prăjitura preferată a soțului meu, « aia pe care nu o faci niciodată, că nu știi să faci » sunt, nici mai mult nici mai puțin, cornulețele. Mda, știu, stai o viață lângă un om și după mai mult de 35 de ani afli și de-astea.
Și nu mult timp după aceea am găsit prin casă, într-un biblioraft cu rețete, demult părăsit, rețeta de cornulețe de la mama, primită și de ea de la nașa ei. Rețeta veche de familie, cum ar veni. Pentru cine s-a născut cu calculator în casă și nu știe de astea, aflați că pe vremuri rețetele se transmiteau în scris, de la o gospodină la alta și, șoc și groază, majoritatea erau fără gramaje exacte. Că de unde cântare de bucătărie ?
Așa se face că rețeta găsită (oarecum știută dar niciodată încercată de capul meu) avea cantități exprimate în cești și o indicație care încurcă pe toată lumea. Făină cât cuprinde. Na, spor la gătit, ceva ce n-ai mai gătit, cu făină cât cuprinde. 

În acest punct, pentru păstrarea adevărului istoric, trebuie precizat că am mai făcut în vreo 2 rânduri cornulețe, însă nu rețeta ACEEA, cu untură, tradițională, adică.

Revenind. M-am sucit, m-am învârtit și mi-am zis că n-are cât de rău să fie, așa că am purces la treabă și anume de 1 iunie, să fac o bucurie copiilor.Tuturor celor 3 copii din casă, adică. Și-am convertit și cantitățile în grame, pentru următoarele încercări.

Așadar, pentru cornulețe cu rahat  avem nevoie de :

-        2 cești untură de porc – preferabil osânză albă și curată. Și nesărată, aș adaugă eu, care n-am gustat untură înainte și-am realizat abia la final că aluatul, deși am pus puțintică sare, e cam sărat. În grame am pus cam 280 g untură.

-        3 ouă (rețeta zicea doar 2, dar erau cam mici)

-        2 pahare de lapte acru. Da, da, lapte acru, din ăla de-l acreai in oală de lut, în casă. Eu am pus 1 pahar de 130 g de iaurt grecesc (că aia aveam) și încă pe atât de smântână 12% (că iaurt nu mai aveam)

-        1 linguriță de sare

-        1 fiolă de esență de vanilie

-        1 lingură de coajă rasă de lămâie. Pe care ar fi trebuit să o mărunțesc mai bine în râșniță, nu s-o pun așa, așchii mari și uscate. Nu faceți ca mine.

-        700 g de făină (din care am păstrat vreo 4 linguri pt lucrat aluatul pe masă).

-        Rahat cubulețe – habar nu am cât….câte cubulețe va trebuie să umpleți toate cornulețele. În acest punct iar fac o paranteză și precizez: Boieri Dumneavoastră, oameni buni, fraților, dacă aș face un clasament al operațiunilor pe care le urăsc cel mai tare în bucătărie, pe primul loc ar conduce, detașat, operațiunea absolut scârboasa și enervantă și … n-am cuvinte…. de tocare a rahatului pt prăjituri. La Domniile Voastre ce se află-n fruntea listei ?

-        Zahăr pudră -  vreo 200 g, pt pudrat minunile la final.

Operațiunea în sine nu e deloc atât de migăloasă și complicată cum pare. Se amestecă toate cele la un loc (făină adăugată ultima) până obținem un aluat molicel, dar care nu se lipește de mâini. Nu-l lucrați prea mult că se dezvoltă glutenul și nu vor mai fi fragede. Eu l-am împărțit în 4 bile, am băgat fiecare bilă într-o pungă și am invitat Ghemotoaca cea cu mușchii antrenati zilnic la înot să apese bilă cau un fund de lemn. Am obținut, dară, 4 discuri cam de 1.5-2 cm grosime, déjà puse-n pungi, pe care le-am lăsat la rece în frigider undeva între 30 și 45 de minute.

În acest timp am tocat rahatu’ cela, v-am zis cât urăsc să fac asta și cât de curioasă sunt ce urâți voi cel mai tare să faceți prin cuhnie ?

Am aprins cuptorul la foc maxim (da, sunt eu, cea veche, am tot cuptor pe gaz și tot nu știu să zic temperaturi de coacere) și am purces la format cornulețele. Cărora un domn foarte drag mie le zice Corneluțe.

Din fiecare disc am întins, pe blatul pudrat cu făină, o foaie de apx 2-3 mm grosime pe care am tăiat-o frumușel în triunghiuri echilaterale – hai, isoscele – cu latura de 7-8 cm. Aproximativ. Da, bine, unele-s chiar dreptunghice. 

Le-am pus câte o bucățică de rahat și le-am împăturit, după care le-am mutat în tava de aragaz, tapetată cu hârtie de copt. 

Și le-am copt, la foc mediu spre maxim, până au devenit rumene-maronii pe fund și rumene-aurii pe deasupra.

După care le-am țipat, așa fierbinți, în castronul cu zahăr pudră. Să adune ele zahărul ăla și să fie înecate în zahăr cum erau alea de le făceau mamele și bunicile noastre și ni le dădeau pachet în tabăra, la facultate sau la mare. He, he, nostalgie.

Din cele povestite mai sus mi-au ieșit un total de 106-110 corneluțe, greu de stabilit exact fiindcă după ce am scos prima tură din cuptor a început CTC-ul să dea târcoale. Cu efectul imediat al unei lipse neprecizate din inventar.

Cam astea fură cornulețele melecu rahat, mi-au ieșit chiar bunica-style, mi-s tare mândră. Mai fac.

Hai s-avem zile frumoase, Boieri Dumneavoastră!

Ce am invatat in (aproape) 2 luni de facut paine cu maia

 

Long time no see...Boieri Dumneavoastra! 

V-o mai amintiti pe Lola? Lola cu Lolu, incercarile mele jalnic ratate de a prasi maia la inceputul pandemiei. N-a fost sa fie atunci, n-a fost sa fie de vreo inca 2 ori anul asta, dar imi sangerau si ambitia si mandria personala, pai cum, toata lumea face si eu nu? Pana la urma am reusit! People meet Marghioala:

Sa va spun, asadar, ce-am invatat in astea 2 luni de cand am pornit aceasta maia, pe care sper s-o duc cale lunga sa-mi ajunga, ani de zile. 

Rabdarea.

Sa faci o maia este, in primul rand, o chestiune de rabdare. Nu creste azi, nu creste nici maine, poate poimaine se vede o basicuta, ras-poimaine iar nu pare a se intampla nimic.....ideea e ca maiaua nu functioneaza ca drojdia sau praful de copt, nu e un simplu agent de crestere. Maiaua devine mai puternica pe masura ce "imbatraneste". Azi e mai bine ca ieri si maine va fi mai bine ca azi. 

Suportul.

Daca va apucati sa faceti maia, ajuta sa discutati cu cineva care chiar a facut. Ca retete se gasesc din plin pe bloguri (apropos, nu asta e intentia mea azi, sa va dau vreo reteta), dar sfatul ala "mai stai, nu o arunca azi, sigur maine va fi mai bine" e nepretuit..... Eu am primit acest sfat la momentul potrivit, de la o prietena draga, si jur cu mana pe inima ca-i datorez in intregime frumusetile de paini pe care vi le arat azi. Ca daca nu ma oprea...

Faina. 

Veti vedea prin retete si pe grupuri tot felul de feluri de fainuri, care mai de care cu diverse caracteristici importante pentru calitatea painii. Nu contrazic toate acele teorii (mai ales ca eu inca nu am ajuns la astfel de nuante) insa va sfatuiesc ca, la inceput, sa folositi un singur tip de faina. Dupa acceea trecem la fineturi.... 

Pe mine ambitia si mandria mentionate la inceputul acestui articol m-au determinat sa folosesc faina de la tara, simpla, adusa direct de la moara. Cred ca e similara fainurilor 650 din magazin, dar nu stiu, de fapt, ce caracteristici are. Avand saci intregi din aceasta faina in rezerva la bunici, a fost o adevarata provocare sa-mi iasa paine cu maia din ea. 

Hranirea.

Desi mai sus v-am spus ca nu are importanta faina, acum trasez o exceptie: are importanta la hranire. Pentru inceput, cele mai bune rezultate le-am obtinut la hranirea cu faina integrala de secara. Dupa ce am avut parte de 2-3 zile glorioase in care maiaua mea s-a dublat sau chiar triplat de la o hranire la alta, am trecut la hranirea cu 4-5 grame de faina de secara si restul faina obisnuita (aia din sacii mai sus mentionati). 

Din toate procedeele vazute/citite pe net, maiau mea a progresat doar cu hranirea 1:1:1, din 12 in 12 ore. Da, imediat va veti gandi ca va luati obligatia pe cap, pai ce, n-am animale de casa, imi mai trebuie unul? Ei, nu e chiar asa, de la un nivel incolo intri in rutina si chiar nu-i asa mare problema. Ba chiar incepe sa-ti placa. 

Cand incepe sa creasca si sa infloreasca, nu o puneti la frigider. In primele 6 luni maiaua nu are ce cauta acolo (asta o stiu de la altii, inca nu am asa vechime in serviciu, da-mi pare extrem de logic). 

Gustul.

Desi pentru unii painea cu maia pare acra, e doar o foarte vaga tenta de acru, insa are o aroma (in special coaja) care te arunca direct in copilarie. Copilaria la bunici la tara. Cu painea aia cu coaja groasa, coapta in cuptorul cladit afara. Nu se compara cu nimic altceva. 

Ustensile.

Pentru inceput, nu e cazul sa investiti. Poate o sa va tineti de treaba, poate nu. Eu am inlocuit paleta de aluat cu un fund de plastic, flexibil, am framantat aluatul la masina de paine si am dospit in castron de plastic captusit cu prosop de in imbibat cu faina. Si am copt intr-un tuci de fonta mai vechi sau intr-o cratita de vitroceramica. Am primit de la un om drag un baneton si abia de acum incolo incep sa ma gandesc la o oala "spiciala" doar pentru paine.....mai vedem.

Discardul.

Una dintre problemele ce ma framantau in anterioarele incercari de a face maia era legata de partea de maia care se arunca la hranire. Acu' m-am desteptat, nu e musai sa se arunce, se pastreaza la frigider si se numeste discard :)))) si exista o multime de retete care-l folosesc. Deja pancakes cu discard si pizza la tigaie cu discard sunt pe lista de "must do" saptamanala. Desi am fost incurajata sa hranesc doar 15-20 de grame de maia-mama, recunosc ca inca ma inteapa inima sa pastez o cantitate atat de mica, inca mi-e teama ca "daca.....".  Asa ca tot ce ramane merge in borcanul de discard si-si gaseste utilitatea in alte preparate. In plus, daca se intampla ceva si raman fara maia, pot recupera din discardul pastrat si nu o iau de la  zero. 

Resurse.

Exista o multime de resurse pe net, canale de youtube, bloguri, grupuri de facebook, etc. Cititi, cugetati si nu va descurajati. Nu e musai sa va iasa tot ce vedeti acolo. Cate o reteta pe rand. 

Cat sunteti la inceput, nu va apucati sa incercati prea multe retete de paine cu maia. Sunt multe si, pentru un incepator, par foarte complicate. Dar nu e musai sa faceti direct acele retete de la inceput. Alegeti o reteta simpla, usoara, faceti-o pe aceea, prindeti curaj si apoi, dupa un timp, poate treceti si la altele, mai complicate. Eu o recomand pe aceasta http://blog.codrudepaine.ro/2011/06/paine-simpla-cu-maia-metoda-123/ . E foarte bine explicata, tineti cont de faptul ca nu e musai sa folositi toate acele tipuri de faine, se poate folosi un singur tip, atata vreme cat respectati proportia 1-2-3 mentionata. 

Va las aici doua video-uri care pe mine m-au ajutat mult, sunt bine explicate si dau curaj incepatorilor

https://www.youtube.com/watch?v=2FVfJTGpXnU

https://www.youtube.com/watch?v=VEtU4Co08yY

Exactitatea.

Desi e iportant sa respectati reteta, nu e sfarsitul lumii daca nu o respectati intocmai, daca dospiti 30 min in plus in vreuna dintre faze sau daca "rotunjiti" etapele fiindca n-ati avut timp. Sau daca uitati sa puneti sarea, cum am patit eu de vreo 2 ori...... Nu e patiserie fina, e , totusi, paine. 

Gustul.

Am zis ca nu se compara cu nimic? Cred ca am zis, scuzati ..... 

Aspectul. 

Hehe, asta e alta bucurie. Ies niste paini frumoase, rumenite si crescute de-ti salta inima de bucurie. In poza de la inceputul articolului e cea mai recenta isprava, se vede ca e cea mai frumoasa dintre toate. 

Va las mai jos poze si alte poze,  sa le admirati singuri. 

Va doresc zile frumoasa si de miros de paine calda inmiresmate, Boieri Dumneavoastra! 

Gogoasa infuriata

 

Mai tineti minte melodia aia din vremea ceausista, Angela Similea cred ca o canta, "Le-ai lasat in parasire/Ca pe-o soapta de iubire"? Cam asa si eu cu blogul asta.....da' sa va zic ce caut p-aci. 

M-am apucat sa fac gogosi. Cam a treia oara in viata mea de gospodina. Nu ma indemn sa fac deoarece 1) le face bunica-sa cam de cate ori se vad si 2) mi-e urat de prajeala ca de alta aia, insa fiindca de-o perioada incoace, ati ghicit, ne vedem rar cu bunicii, am zis sa fac un sacrificiu pentru bietii copilasi galbeni de grasi.... Si da,  a avut un rol si faptul ca nu mai aveam idei ce dulce sa fac.... 

Deci sa va zic, reteta apartine bunicii vizigotesti, stiu ca e la mare moda sa prezinti retete din buni strabuni dar asta chiar e de la Buni. 

Avem nevoie de:

- 2 oua

- apx 20g drojdie

- coaja rasa de la 1 lamaie

- 3 linguri de zahar

- 0.5 l lapte

- zahar vanilat sau esenta vanilie

- 1 praf de sare

- 4 linguri de ulei

- apx 1 kg de faina

- ulei cat stiti ca trebuie in tigaie pentru prajit (si aici nu dau cantitati ca fiecare stie cat de tare ii place sa se chinuie si-n ce tigaie va praji minunile, oricum ideea e sa fie stratul de ulei de apx 2 degete, sa aibe "gongosile" loc sa se infurie. 

Metodologia, asa cum v-am obisnuit,e simpla. Se amesteca toate cele pana la omogenizare (eu am framantat in masina de paine) si se lasa la dospit pana-si dubleaza volumul. Apoi se intinde o foaie de apx jumatate de cm si se taie gogosile cu un pahar. Noi am folosit un pahar cu diametrul de vreo 5 cm si ne-au iesit 123 bucati gogosi plus inevitabilele scalambaituri mesterite de fiica din aluatul ala dantelat ramas la final pe care nu mai avea niciuna dintre noi chef sa il omogenizeze si intinda IAR. 

Trec peste toate peripetiile legate de asistenta-bucatar care m-a tocat maruntel ca vrea ea, ca face ea, ca drege ea, intinde ea, pune ea, etc, si pe la jumate i-au cedat energiile creatoare ca au inceput s-o doara mainile de la atata razboi cu sucitorul. Mno......

Le-am mai lasat la crescut pe masa acolo, acoperite cu o hartie de copt (sau servetel sau prosop sau ziarul de ieri, haha, ce spirituala sunt) si apoi m-am pus pe prajit. 

Si asta e momentul cand pricepi faza aia cu gogoasa infuriata! Le-am facut intr-o tigaie mare si larga, intrau 16 bucati deodata. Si nu terminam de pus toate gogosile ca primele deja erau uflate ca un balon si unele dintre ele se intorceau singure. Si mai erau si altele dintre ele care de umflate ce erau nu se intorceau deloc! Ale naibii mecanica fluidelor si lichidelor si gazelor la un loc! Asa se face ca pe unele le-am lejer ars in timp ce ma straduiam sa le intorc pe nemernicele celea prea umflate. Dar nu am auzit proteste si comentarii deci nu fu chiar asa rau. 

La final au fost asa:

Si asa: 

Si da, a mai fost inca un castron dar nu facui shooting si aluia. 

Na, ca am uitat, in lista de ingrediente trebuia si "zahar pudra pentru pudrat la final". Va prindeti Domniile Voastre. 

Si cam asa m-am distrat eu duminica seara. Ieri am facut alta golanie, am preparat un plic de crema de vanilie de la Dr Oetker si am umplut cateva infuriate. Bune rau si asa! La fel de bine merg si cu dulceturi diverse. Cel mai bine merg simple, da' cu termitele mele n-ai cu cine.....

Hai s-aveti saptamana usoara, Boieri Dumneavoastra ! 

Extaz si agonie in vremuri de pandemie (ordonantare ziua 12)

E plin internetul de postari privind partile bune ale izolarii, despre can't go outside, go inside si despre cum o luam razna fiindca nu mai putem sa luam in fiecare zi metroul spre birou. Am aflat si eu ceva despre mine de cand cu izolarea, si anume ca-s cam praf la planificare. Sau ca-s praf la planificare daca ma scoti din zona de confort si nu mai pot controla anumite variabile. In fine...

Se termina proviziile si  constat ca nu mai am din ce face paine  si dulciuri. Zero cruditati si nema lapte. Agonie.

Martea trecuta gasesc la Mega o fereastra de livrare pentru, minune, miercuri in jur de pranz. Extaz, tata!

Depasesc mental bariera care urla la mine "CUM sa dai comanda cand esti la 100 de m de PATRU magazine de-ale lor", dau cu bifa si incep sa pun in cos. Cand termin, constat ca ori am visat, ori s-a ocupat,  nu mai e niciun interval de livrare liber in urmatoarele 7 zile. Agonie.

Fiindca agonia nu ma lasa sa dorm, stau noaptea cu ochiul geana la orele zero zero si prind un interval  de livrare la Mega. Peste 7 zile, dar orisicat, tot este. Trec peste iminenta de AVC provocat de faptul ca mergea site-ul ca melcul accidentat, platesc si respir usurata. Extaz.

Dupa ce-mi  trece euforia revin oleaca la realitate: da' pana livreaza Mega cu ce hranim hoardele barbare? Pun o comanda si pe Auchan ca am auzit ca livreaza in 2 zile. Primesc frumos si civilizat mesaje de confirmare pe e-mail pentru comenzile plasate. Extaz repetat.

A doua zi astept asa, de voie, sa ma sune de la Auchan. Nimic.

A treia zi ii sun. Aflu ca termenul de livrare este de maxim7 zile lucratoare. Agonie....

Conving consortul sa se duca la cumparaturi si-mi petrec restul  zilei dezinfectand 4 sacose de provizii si incercand  sa-l scot din depresia provocata de excursia la Lidl. Reusesc sa trec chiar si peste faptul ca nu a luat legume de salata fiindca nu pot fi dezinfectate. Dar inving, extaz.

Cand termin, ma suna Auchanu sa-mi confirme livrarea. Joi. Adica dupa 8 zile. Neimportant, pana atunci rezist cu ce am si vine si Mega intre timp.

Sambata primesc faina de la tara si gogosi facute de mamaie. Extaz bre, nu asa.

Duminica, in timp ce beau o bere cu un iz vag de dezinfectant ca probabil n-am  limpezit prea bine  cutiile alea de bere aduse din Lidl, suna telefonul. Numar necunoscut. Cu sentimente amestecate de curiozitate (cine-o fi, duminica in  vremurile astea?) si revolta (cine m-o deranja, domne, duminica,  taman pe vremurile astea??? ) raspund: curierul de la Auchan usor revoltat ca nu raspund la interfon.

A-haaaa, credeai ca de nebuna am  scris sa ma suni inainte fiindca nu functioneaza interfonul? Pai cred si eu ca esti revoltat, ca daca era coletul mai usor probabil plecai dar dupa ce ai carat alea 20 kile la usa blocului nu-ti mai vine sa le duci napoi la masina si sa dai retur sa ma inveti minte, a? (toate astea le-am bombanit in gand in timp ce ma gateam stil kosmonaut pentru palpitanta excursie pana la intrarea blocului fiindca desi am o chestiune cu curierii care nu fac efortul de a suna din vreme, cred cu tarie ca merita respect fiindca isi continua activitatea in vremurile  astea).

Preiau cumparaturile si reiau procedura de decontaminare. Constat ca faina, motivul principal pentru care am plasat comanda la Auchan, lipseste din sacose. Nu mai stiu daca-s in agonie sau extaz.

Intrebarea mea e: eu cum mai ies in balcon?



(Desi inspirata din fapte reale, aceasta postare este un pamflet si trebuie tratata ca atare) 

Ordonantare ziua 4-8

... si timpul trece, Boieri Dumneavoastra. Trece destul de frustrant, ca desi ne vaitam de plictiseala, trece repede, in noua rutina de oameni cuminti care stau in casa. Copiii aproape ca duc dorul scolii, ceea ce e destul de infricosator in sine...

N-am avut niciodata stofa de casnica, iar acum visez la un aspirator nou, zau asa.

Dar sa nu ne intristam, ca oricum nu ajuta. Ba din contra.

Intre timp am renuntat la vise de marire si la facut paine cu maia, Lola si Lolu au decedat glorios, dupa ce am reusit, pentru prima oara de cand gatesc, sa fac o paine imposibil de mancat.  Asta e, n-a fost sa fie vremea lor. Fac, in schimb, paine cu Maia dupa o reteta simpluta, o gasiti aici, la doamna Rita. 

Si iese cam  asa:

Da, stiu, e plin netul de retete si poze cu paine, ceea ce nu e deloc surprinzator.

In schimb, daca tot am renuntat la cele 2 animale de casa mentionate mai sus, am alte preocupari, ca nu era sa raman

Camarad, mananci turte? (ordonantare ziua 3)

Azi m-am suparat pe doamna Lola si domnu Lolu care se ambitioneaza sa nu se dubleze in volum de la o hranire la alta si-am declarat ca nici n-am nevoie de dumnealor. Ii mai las cateva zile pana sa trag concluzia ca prapadesc faina de pomana. Intre timp, insa, cum hoardele barbare cereau paine (ca circ isi fac singuri), m-am decis sa fac turte.

Aici chestiunea e simpla. Am pus in masina de paine

Fasoliada (ordonantare ziua 2)

Postare cam fara chef azi, trebuie sa recunosc, Boieri Dumneavoastra. Dar am o scuza, am avut teme. Mnu, nu eu, era chiar culmea sa ma prinda carantina studenta pe undeva desi scoala aia de soferi...hm...chiar asa....oare....? Nu, sa nu ne facem ganduri negre. :)))))))))))

Nu, altii au avut teme, si anume unii mici din clasa pregatitoare. Si-atat am avut de spus.

Statisticile vad ca nu stau pe loc, lumea vad ca nu sta in case, cel putin nu pe bulevardul intens circulat unde locuiesc eu, copiii nu reusesc sa nu se plictiseasca, adultii nu reusesc sa fie atat de calmi pe cat si-ar dori si, culmea nesimtirii, chiuveta din bucatarie nu vrea sa se spele singura cu tot cu vasele alea pe care nu stiu cine le tot pune acolo!!!!! Deci da, cam fara chef azi.

Da' sa va zic de fasoliada inceputa de alaltaieri, finalizata aseara tarziu si