FIINDCA

Se spune ca foamea e cel mai bun bucatar. Da' pasiunea e cel mai bun condiment......

sâmbătă, 23 februarie 2013

Pulpa de porc la tava cu ce garnitura vreti (sau aveti) :)))

In periplul meu prin congelator, joi seara, am nimerit o punga de pulpa de porc. Cam mare ea, punga, dar mi-am propus sa execut o tava mare de friptura de porc, pe care sa o adaptez, la 2-3 mese, cu 2-3 garnituri diferite. Pana aici nimic iesit din comun. Numai ca vineri dupa amiaza, cand m-am dus eu pe la cumparaturi asaaaa, ca sa am ce face, am iesit din supermarket cu 3 iaurturi cu straciatella, 2 cutii de branza proaspata si 10 oua. Uitand cu desavarsire o serie de amanunte neimportante, cum ar fi acela ca mi se terminasera stocurile si de cartofi si de orez. Noooo, si vineri seara, cat prelucram la carnea care este sa dau tava la cuptor, imi muncem mintea cu gratie:
... sa fac orez? Da' n-am, si oricum astia zisera ca li s-a luat de orez. Cartofi la aburi? Mda, ar fi buni, daca as avea cartofi. Morcovi!!! Fac morcovi la aburi!

...Ma duc pusca la frigider si-mi piere entuziasmul: mai erau doi morcovi si, oricat eu personal imi doream langa friptura doar o salata de varza murata, tot nu poti satura 2 barbati (fie ele unul doar de 8 ani) cu ... 2 morcovi.
Buooon, ma intorc la preocuparea principala, si anume ganditu'. Si din gand in gand, trec prin pastai gratinate simplu doar cu cascaval, ma dezumflu ca n-am (nici) paste in casa, mi-amintesc de niste bete de praz in balcon si ma luminez: Praz gratinat fac! Dar cum prazul ar putea fi o aventura cam riscanta pentru stomacul unuia dintre barbatii mei, combin rapid : praz SI pastai gratinate! C-or merge sau nu cu friptura de porc, mai conteaza????

No, si dupa ce v-am descris chinul meu metafizic, sa trecem la reteta. Friptura fu simpla, garnitura fu, cum ziceam, de maxima improvizatie.

Asadar, pentru pulpa de porc la tava cu sos de mustar aveti nevoie de:
- pulpa de porc taiata felii groase de aprox 2 cm
- condimente (sare, piper, proaspat macinat si mult sa fie si cimbru)
- 2 pahare supa de pui (sau apa chioara, caz in care adaugati si 1-2 linguri de ulei de masline)
- 1 pahar maricel de vin alb sau roze, sau bere, saaaau, daca nu-i si nu-i, un paharel timid de tzuica.
- un pumn de catei de usturoi necuratati

Pentru sos: 2 linguri de mustar ori de care va place, 2 linguri de mustar cu boabe, 1 cana de supa de pui, o lingura de faina, sare si piper

Feliile de carne le frecati cu sare, piper si cimbru (pe care-l puteti inlocui cu oregano sau rozmarin, dupa placere) si le aranjati frumos, intr-un singur strat, in tava. Turnati cu fereala supa de pui (sa nu spalati bunaciunile de pe carne), imprastiati cateii de usturoi si dati la cuptor, la foc mediu spre mare, cam o ora, pana cand supa a scazut sub nivelul bucatilor de carne si partea de sus a acestora a inceput sa se rumeneasca frumusel.
Cand s-a intamplat asta, scoateti tava din cuptor pe aragaz (f important, ca eu am icnercat sa intorc carnea cu tava scoasa doar pe jumatate, si-am imprastiat zeama in cuptorul incins...ce frumusete...ce deliciu...imi venea sa ma dau afara...). Intoarceti carnea pe partea cealalta, turnati alcoolul si napoi la cuptor, la foc mic de data asta, inca vreo ora. Spre final trebuie sa mai intoarceti carnea de cateva ori (ideea e sa nu se usuce partea de deasupra) si sa o tot ungeti cu sosul adunat in tava.

Ei, si in timpii morti de la mai sus mentionata reteta, m-am apucat de celebra-mi garnitura: Praz cu pastai, gratinate (sau Gratin de praz cu pastai?).
Asadar, am folosit ce-am gasit prin frigider, dupa cum urmeaza:
- 2 segmente de praz de 20 cm bucata
- o capatana de usturoi taiata feliute subtiri si finute (aici am cam muncit, of of)
- o mana de pastai conservate la borcan
- un cub de unt
- 2 linguri de ulei de masline
- sare, piper
- cascaval ras cam o mana buna (ar tre cascaval simplu, dar eu aveam afumat, a iesit cam sarata chestiunea)
- 1 cutie de smantana de aia lichida de gatit

De unde initial ziceam ca oparesc prazul, il amestec cu pastai, le traznesc pe toate intr-o tava unsa si, presarate cu cascaval ras, la cuptor cu ele, dupa aia m-au luat talentele. M-am inspirat nitel si dintr-o carte a lu shefu Jaimie, din reteta lui de praz gratinat, asa ca am facut in felul urmator:
Am taiat prazul segmente de 2-3 cm si l-am pus la calit, in untul+uleiul incins, impreuna cu usturoiul. Boieri Dumneavoastra, nu exista miros mai apetisant ca cel al usturoiului calit in unt, credeti-ma. Cand si prazul si usturoiul s-au rumenit un pic (doar un pic, sa fie bej-maroniu-deschis), am pus sare si piper. Dar Domniile Voastre, daca folositi, ca mine, cascaval afumat, renuntati la sare. Am adaugat apoi si pastaile scurse, cat sa se incalzeasca si ele, si am stins focul. Am batut smantana cu cascavalul ras si un pic de cimbru (mergea si niste marar, da-n mararu meu au intrat carcalacii aia mici mici de se aduna la plante medicinale si-l aruncai, bunatate de productie proprie uscata de asta vara...), si am infratit totul intr-o tava de merge la cuptor. Am mai presarat niste cascaval deasupra, sa dea fata, 20 minute la foc mediu si gata. Ce-a ramas in tava arata cam asa:

Dupa care am procedat la sosul de mustar (ce? credeati ca am uitat?). Toate ingredientele puse intr-o craticioara de teflon se omogenizeaza bine cu telul (sa nu faca faina cocoloase) si se fierb la foc mic, amestecand permanent, cale de 5-10 minute, pana se ingroasa si arata ca un sos cumsecade.

Farfuriile, in mandretea lor, aratau asa: 2 felii de friptura, picurate cu sosul ramas in tava (delicios!!!) si insotite cu gratinul de legume. Alaturi sosul de mustar (el n-a participat la casting) sa-si puna poporul dupa dorinta.  N-a dorit decat fi-miu, noua ni s-a parut prea....cu gust de mustar.

Culmea, carne a ramas insa gratinul s-a halit "in integralitatea lui", pastaile au fost crocante, prazul dulce, sosul catifelat (desi cam sarat). Mai fac. 

Cam asta fuse, Boieri Dumneavoastra. We frumos in continuare! 





vineri, 15 februarie 2013

Explicatia (stiintifica !!!!) pentru logoree

Ei bine, da, sa stiti ca exista, si nu e asa cum credeti Domniile Voastre. Dar sa va povestesc...

Azi, la banca, nu conteaza care banca fiindca atunci  cand te grabesti sau esti obosit sau esti cu plodu dupa tine toate-s aglomerate. La banca deci, stateam sa iau niste extrase de cont. Vizigotu cu mine. Vorbea. Bai, da' vorbea frate! Nici nu conteaza ce spunea, el vorbea. Am incercat sa tin pasul si dau, cel putin, impresia ca-i urmaresc cursul ideilor, dar era prea mult pentru mine. Asa ca l-am rugat sa nu mai taca-taca atat, ca nici nu mai stiu ce sa ii spun doamnei de la ghiseu.
- A, pai eu TREBUIE sa vorbesc!
...hai nu zau, de ce-o fi asa imperativ? ma intreb eu in gandul meu.... Dar fiindca nu e nevoie de o intrebare ca sa-ti dea fi-miu un raspuns, vine si explicatia:
- Pai stii, pe mine ma doare gura!
.... Aleluia, imi zic in sinea mea, am trait s-o aud si p-asta, il doare gura si-o sa taca!!!
Dar nu, urmarea nu era asa cum credeam eu, caci imi explica:
 - Deci ma doare gura, da? Si cand vorbesc misc muschii gurii, da? Adica imi fac masaj la gura si nu ma mai doare, uite, vezi, de aia trebuie eu sa vorbesc acum!!!!

.... habar n-am daca am luat de la banca extrasul care trebuie, ca ma abtineam sa nu-l pleznesc :)) .

We frumos, Boieri Dumneavoastra!  Pe mine ma dor urechile, masaj la urechi cum s-o face????


miercuri, 6 februarie 2013

Pizza cu ciuperci, pastrama si porumb

...si, bineinteles, cascaval, ceapa, mozzarella si suc de rosii, dar astea-s by default, cine mai sta sa le numere....Pizza asta a mea a fost ca reteta de ieri a Danei, care s-a apucat sa faca gulas si-au iesit sarmale. Asa si eu, pizza mea era in plan de aseara, c-am avut musafiri, dar n-a fost sa fie, s-a votat alt meniu, asa ca azi am facut pizza de voiam s-o fac de aseara. Aveam aluat de paine, reteta e aceeasi ca orice alta reteta de aluat de paine de am povestit in ultima vreme, de fapt era un rest de la o tura de paine. Cam cat un grepfruit mare, dar nu asa de mare ca un pomello :). Cat s-a dezghetat si un pic inmuiat aluatul, am luat frigiderul la pipait. Frumusetea facutului de pizza este ca, oricat de gol ar fi frigiderul, nu exista sa nu gasesti, totusi, ceva de pus pe blatul ala....

Asa ca pizza mea a avut asa: pe blatul uns cu ketch-up (home made, facut de bunica in toamna cu toate legumele pamantului), am presarat cascaval ras (afumat, dar nu se baga de seama), rondele de ceapa, felii subtiiiiri subtiri de ciuperci, vro 3 ciuperci au fost de toate, nu mai mult si feliute patrate de pastrama afumata, de vita cred ca era. Cand ma intorc sa pun ceva la loc in frigider, dau de o cutie cu porumb. Boooon si ala, am presarat si vreo 2 linguri de boabe de porumb, ca restul le-a mancat fi-miu cu lingura asa, de aperitiv. Cam asa arata inainte de cuptor:



Am presarat cu sare piper si oregano si-am dat la cuptor cam 12-15 minute, moment in care am scos minunea si am mai imbunatati-to si cu ceva mozzarella rupta aiurea pe ea. Inca o tura la cuptor sa se inmoaie mozzarella (caci mai nou nu ne mai place pizza cu mozzarella pusa de la inceput, mi se pare ca-si pierde gustul si elasticitatea) si gata!


Am mai mesterit pe langa dansa o mini-salata de rosii+sare+piper+ulei de masline+otet balsamic, o fafurie cu rondele de castraveti pudrate cu sare, proverbialul castronel cu ketch-up si - fiindca mie pizza imi place cu masline dar fiului ba din contra - am luat si cutia cu masline sa ma consolez pentru lipsa lor. Au mers toate de minune, in special zeama de la salata adunat cu cotoarele de aluat ramase de pe marginea pizzei. De gustibus......

Asta fuse cina noastra, Boieri Dumneavoastra. Cum ziceam, tare-mi place sa fac pizza :D

Seara faina va dorim !

vineri, 1 februarie 2013

Biscuiti? Biscuim, Maria Ta!

Azi n-am chef de vorba fiindca in familia noastra diviziunea muncii e tare bine pusa la punct. Sa va explic: unu aduce virusii in casa, altu ia repede boala si cade lat la pat iar al treilea, mai viteaz (sa nu zic fraier) desi ia boala si sa se trateze nu poate ca nu le are cu medicamentele, nici sa zaca la pat nu poate ca tre sa aibe grija de primul si sa-l doftoriceasca p-al doilea. V-ati prins care-s personajele? Din fericire al de a adus virusii a dus si cel mai usor boala si, vorba ceea, daca plodu e sanatos, restul ce mai conteaza?
Never mind! Un lucru va mai zic si dupa aia trec la reteta. Stiti ce-mi place mie cel mai putin sa gatesc? Un preparat destul de banal. Ii zice ce-o fi! Cand intrebi colo familia ce sa le gatesti si raspunsul e ce-o fi, te-apuca toate fericirile. Dar si mai rau decat ce-o fi, e cand se cere și-și. Adevarul e ca și-și se cere numa cand n-am de lucru si dau alternative, asa ca, practic, nu e numai vina publicului.

No, asa mi s-a intamplat cu biscuitii astia de vreau sa vi-i povestesc. We trecut n-am de lucru si intreb ce vor desert. Raspuns fericit: ce-o fi! Ok, ma sucesc, ma invartesc...pai cum sa las oamenii fara inspiratie? Ma pun iar si intreb: ce vreti brey, prajitura cu gem sau biscuiti? Raspunsul a venit neindurator: și-și! 

Na, Smarando, ca te-a luat gura pe dinainte....Imi iau picioarele la spinare spre bucatarie si ma pun pe treaba. Prajitura fuse ceea de apare pe net sub numele de Linzer cu gem, n-o detaliez ca nu-mi iese pre grozav si, oricum, din punctul meu de vedere are gust de biscuiti cu gem si nu inteleg de ce tre sa ma agit sa framant si sa coc, cand pot obtine acelasi lucru fara efort. Dar daca famelia a cerut....famelia primeste. Cum ziceam, n-a iesit prea grozav, dar, dupa ce au cerut sa fie si cu gem de prune si cu gem de gutui - iara și-și - au avut bunul simt s-o mance pe toata.
In afara de numita prajitura, ma pun si caut reteta de biscuiti cu untura de ne facea maica-mea cand eram studenti. De fapt cariera lor glorioasa a inceput in ultimul an de liceu cand am plecat la mare si, printre multe cutii cu mancare facuta de mamici, aveam si o cutie plina cu biscuiti din astia, de care am uitat vreo 5 zile. Cand am dat de ea, si restul bunatatilor erau pe terminate, se fragezisera si erau absolut grozavi, in special dimineata la cafea.
Si cum de la Craciun am pastrat 2 borcane cu osanza alba de porc, am zis ca e momentul sa reinvii traditia, ca dupa aia 5 ani de facultate biscuitii astia erau traditie. Maica-mea ii facea ca pe piscoturile spritate, date prin masina. Soacra-mea avea alta metoda, ii facea in forma de floricica si le punea o visina din visinata in mijloc. Asa ca au primit numele de .... țîțișoare. Repet, aluatul era absolut identic dar, datorita acestor modalitati diferite de prezentare, noi consideram ca avem 2 feluri de prajituri la noi. Hehe, ale tineretii valuri.....

Na, ca am zis ca n-am chef de vorba sa trecem la reteta. Chestiunea e simpla:
-2 oua
- o ceasca (apx 200 ml) lapte
- 4 linguri cu varf de untura sau osanza
- 1 lingurita amoniac
- arome (eu am pus coaja de portocala)
- un praf de sare
- faina cat cuprinde (da, stiu, e marsava exprimarea, dar chiar asa e reteta....)
Eu am gatit asta minune cu Vizigotimea sa, care cand a auzit de biscuiti facuti cu forme, s-a declarat imediat interesat. Ca n-am masina de tocat in casa si alta ideea n-am avut. 

Se pun, asadar, toate ingredientele, mai putin faina, intr-un castron, si se omogenizeaza frumos cu furculita. Aici fac o paranteza si mentionez ca data viitoare nici macar nostalgia tineretii nu ma mai convinge sa folosesc amoniac, al carui miros il urasc si nu-l suport. Asa ca daca n-aveti asa ceva puneti bicarbonat sau praf de copt, nu cred sa fie vreo problema. Eu, cum ziceam, data viitoare asa am sa fac. 

Dupa omogenizare se adauga faina pana se obtine o coca tare. Cam ca o coca de tarta frageda. As aproxima undeva la 500 g cantitatea de faina pe care am folosit-o, insa definitorie e consistenta aluatului. No, si dupa omogenizare, se intinde o foaie de 5 mm grosime si se decupeaza biscuitii, care cu ce are. Noi, dupa cum se vede, am avut!!! N-am putut convinge copilu sa facem doar de-un fel, asa ca am facut de toate felurile. Eu transpiram la intins foaia, el se distra la decupat....pai treaba e asta? 

Le-am pus la copt in tava uscata, pe hartie de copt, si le-am lasat la foc moderat cam 14-15 minute cu totul, intorcandu-le pe partea cealalta la jumatatea timpului. S-au rumenit frumusel, zic eu. Ar fi mers si mai subtire foaia, insa in cazul asta trebuie redus timpul de copt. Zahar praf n-am avut pentru pudrare, insa cum fiului nu ii plac chestile foarte dulci, am preferat sa le las asa, mai neutre. Le-am depozitat, dupa racire, in cutii ermetice. Au fost minunate cu cafeaua sau ceaiul de dimineata, in pachet la scoala sau cu laptele de seara. 

Niste chestiuni foarte practice biscuitii mei. Mai ales ca aromele pot fi schimbate (planui unii cu scortisoara si ghimbir) si pot fi glazurati si decorati in multe feluri. Noi, dupa cum se vede, nu ne-am mobilizat pentru asta.

Atat am avut de povestit, Boieri Dumneavoastra! Vestea buna e ca Nikonu s-a reparat - si cand zic s-a reparat exact asta vreau sa zic, ca s-a reparat singur - asa ca de acu trag nadejde sa va povestesc mai des si mai ilustrat ce-am mai facut.

Seara faina si we odihnitor va doresc. Eu mi-am propus sa ma tin departe de bucatarie, ca geme frigiderul de mancare gatita. Haha, sa vedem daca-mi iese.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...