Ganduri ascunse

Boieri Dumneavoastra, va doresc ca 2014 sa fie un an al gandurilor ascunse. Al dorintelor ascunse adanc in suflete. Acolo unde nu ajunge nimeni. Acelea sa se implineasca!

Ce s-or face????

In bucatarie, eu la chiuveta, spaland vase (si ne-vorbind prostii :)) ), Ghemotoaka pe masa in scoica, fra-su pe langa ea, se scalamba s-o faca sa rada. La un moment dat glasuieste (fra-su, nu Ghemotoaka):

- Mami, cum s-or descurca alte mamici fara unu' ca mine????? Tre sa le fie tare greu cu un bebe mic.

... si o taie cu sor-sa cu tot in casa. 

De Craciun

Cracin fericit, Boieri Dumneavoastra! S-aveti parte de sanatate, liniste, tihna, caldura si miros frumos in casa! Bradul sa geama de cadouri si copiii sa fie coplesiti de bucurii! S-aveti parte de tot ce va doriti si chiar mai mult decat atat.

Iar in anul ce vine, sa vi se implineasca toate dorintele si aspiratiile. Sa-l imbatraniti pe 2014 cu folos si sa nu va para rau dupa el!

Tribul Vizigotesc 

Ghetele si ghetutele :)

De cand astept sa-l astept asa pe Mos Nicolae:

Sa va fie gheata plina, Boieri Dumneavoastra! 

Ocaziile se razbuna :)

Cand stai acasa cu bebe e ca-n fotbal: ocaziiles se razbuna, frate, ele, ocaziile, nu stiu ca razbunarea e arma prostului.
A adormit copilu si tu, in loc sa rezolvi alea cinspe' trebusoare restante, te-ai muiat nitel la tv sau la calculator? Biiiiip, timpul a expirat, alea 40 de minute de le doarme minunea cand ai tu treaba s-au dus, minunea e treaza si te invita back to work, respectiv la alergat intre locu-unde-ti-faci-treaba si patut sau patu conjugal unde sensu' vietii face wrestling de una singura si, ocazional, mai trage niste chiote-plansete doar asa, ca sa verifice daca ai startul bun.
In plus, cred a astia micii vin in ziua de azi echipati cu senzori care detecteaza cu maxima precizie momentul cand te-ai asezat jos sau cand ai intrat pe furis la dush, crezand ca daca tot n-a zis nika juma de ora, desi era treaza, o mai tine minunea asta nu trei zile, ca-n povesti, ci macar inca 5 minute....

Dar nu asta vream sa va zic, azi minunea noastra - ca mi-a astras Vizigotul atentia ca e fata lui, a mea si-a lu ta-su, nu e doar fata mea, sau fata mea si-a lu ta-su - minunea noastra, zic, face 2 luni. E absolut fascinant cat de greu dar, in acelasi timp cat de repede trece timpul. La fel de fascinant, pentru mine, este cat de mult seamana copiii astia doi ai mei intre ei. Pana si buza de plans se monteaza la bebe exact cum se monta la frati-su, acu' 9 ani.

Drept pentru care mi-am imbracat fata pentru prima oara in rochita si-am plecat, cu caruciorul si fratiorul Vizigot, la cumparaturi. Uite-asa!

Tribul Vizigotesc se mandreste cu un nou membru

Zilele astea, Boieri Dumneavoastra, zile aurii de toamna, ne-au adus o fericita completare a completei fericiri. Botoseii pe care vi-i aratam mai daunazi si-au gasit proprietar. Din 3 am devenit 4, cu iubirea inmultita, nu impartita.

Maia Ilinca, vizigoteasca sora a fericitului Vizigot, s-a nascut in 7 septembrie, cu doar doua zile inainte de aniversarea fratelui ei. E deja rasfatata pana peste puteri de iubirea de frate si ne rasfata, la randul ei, cu toate dragalaseniile unui bebelus multumit.

Va dorim o seara buna si promitem sa revenim cu retete. Ca de-acu suntem doua gospodine in ograda.

DIY pe ultima suta de metri ;)

O alta pasiune, lasata de izbeliste in ultimii ani.

Seara frumoasa, Boieri Dumneavoastra!

Biscuiti? Biscuim, Maria Ta!

Azi n-am chef de vorba fiindca in familia noastra diviziunea muncii e tare bine pusa la punct. Sa va explic: unu aduce virusii in casa, altu ia repede boala si cade lat la pat iar al treilea, mai viteaz (sa nu zic fraier) desi ia boala si sa se trateze nu poate ca nu le are cu medicamentele, nici sa zaca la pat nu poate ca tre sa aibe grija de primul si sa-l doftoriceasca p-al doilea. V-ati prins care-s personajele? Din fericire al de a adus virusii a dus si cel mai usor boala si, vorba ceea, daca plodu e sanatos, restul ce mai conteaza?

Never mind! Un lucru va mai zic si dupa aia trec la reteta. Stiti ce-mi place mie cel mai putin sa gatesc? Un preparat destul de banal. Ii zice ce-o fi! Cand intrebi colo familia ce sa le gatesti si raspunsul e ce-o fi, te-apuca toate fericirile. Dar si mai rau decat ce-o fi, e cand se cere și-și. Adevarul e ca și-și se cere numa cand n-am de lucru si dau alternative, asa ca, practic, nu e numai vina publicului.

No, asa mi s-a intamplat cu biscuitii astia de vreau sa vi-i povestesc. We trecut n-am de lucru si intreb ce vor desert. Raspuns fericit: ce-o fi! Ok, ma sucesc, ma invartesc...pai cum sa las oamenii fara inspiratie? Ma pun iar si intreb: ce vreti brey, prajitura cu gem sau biscuiti? Raspunsul a venit neindurator: și-și! 

Na, Smarando, ca te-a luat gura pe dinainte....Imi iau picioarele la spinare spre bucatarie si ma pun pe treaba. Prajitura fuse ceea de apare pe net sub numele de Linzer cu gem, n-o detaliez ca nu-mi iese pre grozav si, oricum, din punctul meu de vedere are gust de biscuiti cu gem si nu inteleg de ce tre sa ma agit sa framant si sa coc, cand pot obtine acelasi lucru fara efort. Dar daca famelia a cerut....famelia primeste. Cum ziceam, n-a iesit prea grozav, dar, dupa ce au cerut sa fie si cu gem de prune si cu gem de gutui - iara și-și - au avut bunul simt s-o mance pe toata.

In afara de numita prajitura, ma pun si caut reteta de biscuiti cu untura de ne facea maica-mea cand eram studenti. De fapt cariera lor glorioasa a inceput in ultimul an de liceu cand am plecat la mare si, printre multe cutii cu mancare facuta de mamici, aveam si o cutie plina cu biscuiti din astia, de care am uitat vreo 5 zile. Cand am dat de ea, si restul bunatatilor erau pe terminate, se fragezisera si erau absolut grozavi, in special dimineata la cafea.

Si cum de la Craciun am pastrat 2 borcane cu osanza alba de porc, am zis ca e momentul sa reinvii traditia, ca dupa aia 5 ani de facultate biscuitii astia erau traditie. Maica-mea ii facea ca pe piscoturile spritate, date prin masina. Soacra-mea avea alta metoda, ii facea in forma de floricica si le punea o visina din visinata in mijloc. Asa ca au primit numele de .... țîțișoare. Repet, aluatul era absolut identic dar, datorita acestor modalitati diferite de prezentare, noi consideram ca avem 2 feluri de prajituri la noi. Hehe, ale tineretii valuri.....

Na, ca am zis ca n-am chef de vorba sa trecem la reteta. Chestiunea e simpla:

-2 oua

- o ceasca (apx 200 ml) lapte

- 4 linguri cu varf de untura sau osanza

- 1 lingurita amoniac

- arome (eu am pus coaja de portocala)

- un praf de sare

- faina cat cuprinde (da, stiu, e marsava exprimarea, dar chiar asa e reteta....)

Eu am gatit asta minune cu Vizigotimea sa, care cand a auzit de biscuiti facuti cu forme, s-a declarat imediat interesat. Ca n-am masina de tocat in casa si alta ideea n-am avut. 

Se pun, asadar, toate ingredientele, mai putin faina, intr-un castron, si se omogenizeaza frumos cu furculita. Aici fac o paranteza si mentionez ca data viitoare nici macar nostalgia tineretii nu ma mai convinge sa folosesc amoniac, al carui miros il urasc si nu-l suport. Asa ca daca n-aveti asa ceva puneti bicarbonat sau praf de copt, nu cred sa fie vreo problema. Eu, cum ziceam, data viitoare asa am sa fac. 

Dupa omogenizare se adauga faina pana se obtine o coca tare. Cam ca o coca de tarta frageda. As aproxima undeva la 500 g cantitatea de faina pe care am folosit-o, insa definitorie e consistenta aluatului. No, si dupa omogenizare, se intinde o foaie de 5 mm grosime si se decupeaza biscuitii, care cu ce are. Noi, dupa cum se vede, am avut!!! N-am putut convinge copilu sa facem doar de-un fel, asa ca am facut de toate felurile. Eu transpiram la intins foaia, el se distra la decupat....pai treaba e asta? 

Le-am pus la copt in tava uscata, pe hartie de copt, si le-am lasat la foc moderat cam 14-15 minute cu totul, intorcandu-le pe partea cealalta la jumatatea timpului. S-au rumenit frumusel, zic eu. Ar fi mers si mai subtire foaia, insa in cazul asta trebuie redus timpul de copt. Zahar praf n-am avut pentru pudrare, insa cum fiului nu ii plac chestile foarte dulci, am preferat sa le las asa, mai neutre. Le-am depozitat, dupa racire, in cutii ermetice. Au fost minunate cu cafeaua sau ceaiul de dimineata, in pachet la scoala sau cu laptele de seara. 

Niste chestiuni foarte practice biscuitii mei. Mai ales ca aromele pot fi schimbate (planui unii cu scortisoara si ghimbir) si pot fi glazurati si decorati in multe feluri. Noi, dupa cum se vede, nu ne-am mobilizat pentru asta.

Atat am avut de povestit, Boieri Dumneavoastra! Vestea buna e ca Nikonu s-a reparat - si cand zic s-a reparat exact asta vreau sa zic, ca s-a reparat singur - asa ca de acu trag nadejde sa va povestesc mai des si mai ilustrat ce-am mai facut.

Seara faina si we odihnitor va doresc. Eu mi-am propus sa ma tin departe de bucatarie, ca geme frigiderul de mancare gatita. Haha, sa vedem daca-mi iese.

Dimineata de Craciun

Bine v-am regasit, Boier Dumneavoastra! Nu stiu cum e pe unde-oti fi DomniileVoastre, insa noi avem parte de un Craciun cu zapada, senin sticla, soare cu dinti si ger nu prea muscator. Mos Craciun, dragul de el, stiind ca vom parasi Bucurestiul pentru dealurile Olteniei, a profitat de geamul deschis de mine pe 22 seara si-a umplut de cadouri podeaua de sub brad....drept pentru care in dimineata asta nu prea mai aveam ce astepta, l-am lasat pe Mosu sa-si vada de drumurile lui.....

Noi ne-am ospatat cu porcarii gatite zilele trecute de vizigoteasca bunica (adica preparate de porc, sa ne intelegem, da?). Acuma sarmalutele in varza clocotesc linistit in cuptor,am pus de-o paine care creste cam greu ca-i frig in varf de deal, cozonacul e facut de zilele trecute, unii au iesit la plimbare, altii s-au ghemuit linistiti la caldura, cu laptopul in brate si vinul rosu alaturi, si ceva muzica de atmosfera....asteptam urmatoarea masa ...

Asa ca nu prea stiu ce sa va doresc in ziua de Craciun, decat s-aveti parte de sanatate si belsug si sa va miroasa a paine calda in casa!

Un gand bun de la Smaranda, Boieri Dumneavoastra!

Craciun fericit!

Boieri Dumneavoastra, la ceas de seara, in ajun de Sfant Craciun, va doresc sa aveti parte de noroc si sanatate, fericire, spor in toate, sarbatori fericite si tihnite alaturi de cei dragi!

Si un an nou fericit, mai bun decat cel ce sta sa plece!

Briose cu pere de serbare :)

Din vorba in vorba, zilele trecute, in asteptarea serbarii de Craciun, ne-am gandit noi, mamicile, sa aducem odata cu odraslele mandru recitatoare si ceva rajituri si sucuri sa fie, ma-ntelegeti, si-o tratatie la final. Ca niciun colindator nu le zice pe degeaba, nu? Nu-mi propusesem in mod special sa execut prajituri pentru aceasta cauza, dar nici nu exclusesem ideea....ca nu stiam ce timp am si cum se aglomereaza trebsoarele acu', nainte de sfarsitul de an calendaristic, religios, fiscal si financiar.

Daaar, ca sa ma salveze din dilemele in care ma zbateam (aiurea...) fi-miu imi face program de bucatarit si m-anunta: pai fac eu o negresa de-a mea (pe bune, chiar o face el, daca excludem aprinsul si manevratul cuptorului si spalatul vaselor de dupa) si mai facem impreuna o tura de briose si gata. Io-te-te, imi zic in sinea mea, ce m-am scos. Am sa ma dau mare cu prajituri de casa si le face, de fapt, copilu'.
Daaar....evident....stiti Domniile Voastre cum vine cu antiteza aia dintre socoteala de acasa si aia din targ...a trecut we si n-am reusit sa facem prajituri pe indelete (c-am kilerit porcu') asa ca abia luni seara s-a produs negresa. Care e reteta de aici  in care fimiu a renuntat la ulei, ca a uitat o data sa-l puna si-a decis el ca prajitura iese mai buna asa. Iese mai compacta si un pic cam turtoi, dar foarte concentrata si cu gust mai accentuat, pe cand cu ulei iese mai pufoasa, mai ca un pandispan....fiind insa direct implicat in preparare si destinata serbarii dumnealui, nu m-am apucat sa-l contrazic. Turtoi ii place, turtoi sa prezinte colegilor si sa manance dimpreuna cu dansii, ce treaba am eu. Mai nou, coc negresa in tava de teflon rotunda, unsa cu unt, si iese mai frumusica decat in tava de yena dreptunghiulara. La nevoie cre ca joaca si rolul de blat de tort, tre s-o incerc si p=-asta intr-o zi...

Dar sa nu divagam, facuram asadar negresa, o ornaram cu glazura bine condimentata cu scortisoara si cuisoare, o ninseram cu cocos, si o lasaram in asteptare. Pregatita a fi dusa la kinderi la serbare arata asa:

Poza nu moare de frumoasa ce-i, insa la ce viteza a fost facuta e chiar bunicica. Serbarea era la 17.00 si eu la 16.00 inca asteptam sa se coaca al doilea rand de briose la care nici glazura nu aveam inca, asa ca am pozat la viteza negresa nainte sa o impachetez.....dar sa nu anticipam.

Marti dau sa profit de statul acasa - ca unu' dintre noi, nu spun cine da' becher, facu o faringita pe fond alergic si a stat acasa de la scoala sa se conserve pentru serbare. No, si zic hai sa facem briosele in tihna sa scapam de o grija. Dau sa cantaresc, sa masor, etc si numa ce incep intrebarile: da' cate-ti ies dintr-o tura de briose?
12, raspunde gura fara mine.....
Pai sunt prea putine!
Aaaaa, o dau eu la intors, gandindu-ma ca daca le portionez mai mici decat de obicei (cand dau pe dinafara) imi ies de fapt 18, aaaaaaaa, nuuuuu, ies 18.
Pai tot is prea putine....noi suntem 25...ori 2....ba nu, ori 3, ca vine fiecare copil cu 2 parinti minim (hai nu zau, imi zic, minim????) ....deci...75! Da' stii ce? Fa 80, sa fie de rezerva!
Pe bunee? ma mir eu siderata....Da nu vrei, mama, fro 200, poate facem si-o vanzare, ceva??????

Enfin, el da sa imi explice ca tre sa ajunga minim cate una la fiecare, eu dau sa ii explic ca nu-s singura mamica ce aduce dulciuri deci vor fi din belsug, el ca nu si nu, trebe sa apuce fiecare cate una, io ca hai ma lasi?????
Pana la urma am cazut la pace la 36 de bucati, adica 2 randuri de briose, convingandu-l eu ca plozii vor apuca sigur cate o briosa si parintii dupa caz si noroc.

Acuma ca va facui capul mare cu povestiri adevarate, sa trecem si la reteta. Ca de fapt de aia ma apucasem de scris. Imi plac in mod deosebit aceste briose cu pere  fiindca-s foarte pufoase si aromate si, in plus, intotdeauna ramane cate o para parasita prin frigider sau cate juma de borcan de compot de pere prin acelasi frigider. Asa ca jap-jap, imediat incropesc desertul. Briosele, in general, imi plac fiindca ani de zile mi-am dorit sa fac si nu-mi ieseau, si pentru ca sunt usor de facut, usor de mancat, gata portionate, merg la pachetel si....si sunt frumoase, na!

- 250 g faina (cel mai bune ies cu faina juma-juma alba si integrala)
- 150 g zahar (preferabil brun)
- 60 ml ulei
- 100 ml lapte
- 1 ou
- 140 g iaurt alb (dar merge si de fructe daca aveti pe stoc si prisoseste)
- un praf de sare
- 1 pliculetz praf de copt
- 4 pere (din cele micutze, romanesti, coapte bine...daca-s nitel posmogite de bruma si mai gustoase is) curatate de coaja si cotor si taiate cubulete mici
- coaja rasa de portocala (asta a fost pentru aroma de Craciun, poate fi eliminata fara probleme)
- unt pentru uns tavitele

Pentru glazura:
- 100 g ciocolata cu lapte, rupta in bucati (merge si ciocolata menaj)
- apx 50 ml lapte sau frisca lichida
- un praf de scortisoara
- cateva cuisoare

De facut se fac in felul urmator: se bat intr-un castron, pana la omogenizare, ingredientele lichide, adica oul, laptele, uleiul, iaurtul. Tot aici se adauga si coaja de portocale. In alt castron se amesteca ingredientele uscate: faina, zaharul, praful de copt, sarea. Se toarna uscatele peste lichide si se omogenizeaza usor DOAR pana ce tot amestecul este cat de cat incorporat, sa nu ramana ingrediente uscate, insa nu se bate prea mult aluatul fiindca briosele vor fi gumilastice si lipsite de fragezime. Daca raman gogoloase de faina prin aluat nu e problema. In acest moment se adauga si perele, se mai amesteca sa fie uniform distribuite in masa aluatului si gata. Tava de briose trebuie unsa cu unt si in fiecare lacas se pune cate un cosulet de hartie pentru briose.

Se umplu lacasurile pe jumatate (cam 2 linguri de aluat) si se dau la copt in cuptorul incins in prealabil, cam 20 min. Ca sa nu le ard pe fund eu pun sub gratarul pe care se coc briosele tava mare de aragaz plina cu apa. Astfel, in cuptor e asigurata o atmosfera mai umeda, sa nu se usuce aluatul, si taria focului e atenuata. In acest mode scade substatial pericolul ca, pentru 2 minute de copt in plus, fundul brioselor sa fie negru ca noaptea ;). Cand sunt aurii pe deasupra si usor maronii de jur imprejur, si s-au dezlipit de peretii tavitelor, e momentul sa procedati la manevra scobitoarea: daca iese curata, is gata minunile.
Aici instantaneu cu cele 35 de supravietuitoare, ca pe-a 36-a a sacrificat-o fi-miu ca desert la masa de pranz:

Si in acest moment eroic (mai erau cam o ora si un sfert pana la serbare), io chem copilu sa bage la ornat (ca de regula se innebuneste) si el imi da cu flit: vrea sa se mai relaxeze un pic, sa fie ok la serbare.....Am cazut nervos, mi-ardea mie sa ornez 35 de briose ca de mere padurete.... Cand am mai cautat prin bucatarie si am realizat ca nici ciocolata pentru glazura nu mai am.....m-au luat toate disperarile. Le-as fi lasat asa, dar m=a avertizat beneficiarul ca trebe musai gatite, sa fie atractive...zaaaaau?

Asa ca am improvizat glazura din lapte+zahar+cacao+unt date cateva clocote la foc mic. Nu ma intrebati de cantitati ca au fost la galgaitura sau imprastiat din punga, oricum nu recomand varianta asta de glazura, aia cu ciocolata topita e mult mai gustoasa. Dupa ce amestecul minune a dat cateva clocote (n-as baga mana in foc ca nu s-a si lipit nitel), am asteptat minimu necesar sa se mai racoreasca, dupa care, cu ajutorul unei pensule, am moscolit frumos (ete frumos....) fiecare briosa. Asa zisa glazura avea o consistenta prea subtire, insa scopul final era sa ajute la lipit ornamentele, ca oricum n-avea nici o sansa sa arate la fel de bine si sa fie la fel de gustoasa ca o glazura de ciocolata. Dupa moscolirea cu glazura, am nins bombonici colorate, cate s-au putut lipi de motul brioselor, si asta fuse.

Acuma .... de facut le facui...lasa ca mai era juma de ora pana la serbare si io tot in papuci si haine de casa eram...dar cum le transport? Da, bine, pe tava ar fi stat cel mai comod, dar 36 de briose ar fi insemnat o tava cam mare. Si mai aveam si tava de negresa.....Asa ca am adunat cutii de carton de prin casa si le-am ambalat instr-un singur strat, sa stea frumoase.

..... intr-un tarziu, cu 2 minute inainte de inceperea serbarii, am ajuns si noi cu niste sacose de parca livram cosuri cu fructe, nu prajituri de casa......

Serbarea a fost minunata, pe mine m-au pierdut, ca intotdeauna, in tara plangaciosilor, inca de la primul cantec, cum susurau ei acolo cu glasuri dulci, cand mai tare, cand mai suav, si cat o fi muncit Doamna cu ei sa le iasa cum trebuie.....ce sa mai vorbim, ti se inmuiau picioarele.....

Iar la sfarsit, cand s-au infipt kinderii la briose de era bataie pe ele, mi-a trecut de toata oboseala. Si-am zis sa va zic si Domniilor Voastre reteta, poate v-o fi de trebuinta ;). In loc de pere puteti pune cam orice fructe, eu am incercat si cu ananas, si cu banane, guturi, afine, zmeura....dupa inspiratie.

Seara frumoasa, Boieri Dumneavoastra! 

Traditie sau obisnuinta? La multi ani de ziua nationala!

Desi eu, personal, nu consider ciolanul cu fasole o mancare nationala si chiar nu vad obligatoriu a fi gatita de 1 Decembrie, se pare ca a devenit o traditie sau o obisnuinta....inca nu m-am decis. La fel de nationala e si ceapa cu branza, mamaliga cu branza si lapte, casul proaspat de oaie, pomana porcului, drobul mielului si o multime de alte bunatati simple si gustoase de le-am apucat din strabuni.

Dar pentru ca, se pare, intr-un fel sau altul, ciolanul cu fasole a devenit oarecum emblematic (ma abtin de la consideratii legate de celelalte acceptiuni ale sintagmei ciolan....) ei bine, da, azi dimineata, la cafea, fasolea, pusa la inmuiat de aseara, clocotea deja in a treia apa si acusi ciolanul se 'nabusa manios in marele tuci de fonta, pe foc mic, alaturi de fasole. Reteta este cam la fel cu cea de aici doar ca in loc de scaricica am pus ciolan. Sper sa iasa buna mancarica. Dupa cum miroase, e ceva de vis, clar. Avem si niste gogonele si pepenasi murati, primiti de la bunica (apropos, alt nationalism, cred eu) care se vor rasfata de minune langa fasolica.

Langa dansa am invartit o painica proaspata si niste briose cu pere. Fusion, bre....ca briosele numa romanesti nu-s. Mi-a placut maxim cand am auzit zilele trecute pe un canal de gatit (nu va zic care, ca altfel, la modul general, chiar imi place) pe cel ce dubla o emisiune ca "briosele se mai numesc si prajituri cu capac"....hm, hm....asa sa fie?
Vi le-oi povesti eu si pe dansele acusica.

Distractie placuta de ziua nationala, Boieri Dumneavoastra. Nu prea-mi vine sa zic la multi ani, doar sa va urez sa ne fie viata lina si implinita si sa-si gaseasca tara asta o stabilitate cat de cat confortabila, cat mai repede. Si we frumos. Si tihnit!

Luni dimineata cu tot cu cutiutza :)

In ultima vreme am tot fost in criza de timp si mi-a cam lipsit elanul pentru bloggerit, ceea ce e mare pacat fiindca de gatit am tot gatit .... insa daca nu-i avant..... M-am tinut de facut paine dupa recenta reteta povestita si po' sa ma laud ca de fro 3 saptamani nici c-am mai cumparat fro firimitura.

Asa ca hai sa va zic de cutiuta de azi si-om vedea ce-om mai face....Asadar astazi binecunoscuta cutiutza albastra a avut asa: felii de paine (alba, facuta de mandea, din faina proaspata si buna de la bunici) unsa cu crema de branza, peste care am pus felii de mortadella si felii de ardei capia "rosu si dulce, Mami". Alaturi, de desert, a fost o felie de cozonac cu rahat si visine (da, da, facut de vizigoteasca Bunica) si un mar golden. Supliment un cos cu bomboane de ciocolata ca vineri fuse un sfant vizigotzesc si n-a apucat sa serveasca pe toata lumea, asa ca s-a dus cu supliment.

Asta fuse, Boieri Dumneavoastra.

Si-o poza din ciclul "nu vine ea vara????"  (n-am gasit alta rima....).

S-aveti o zi calduroasa, Boieri Dumneavoastra! 

douazecisinouashpe'

Azi implinesc o frumoasa varsta de, ca sa parafrazez un foarte drag Boier, douazecisinouashpe ani. Adica am de doua ori niste varste frumoase. La 19-20 de ani habar n'aveam ce e pe lume dar imi imaginam ca, orice ar fi, tot ce e pe lume e la cheremul meu. Acum am avantajul de a sti ca, intr-adevar, sunt multe pe lume, insa nu-s toate la cheremul meu, iar avantajul cel mare este, de fapt, acela ca stiu ca nici nu-mi trebe sa fie la cheremul meu.

De unde-o veni, Boieri Dumneavoastra, expresia asta, ca esti la cheremul meu? Ce e aia cherem?

... nu conteaza. Chiar nu conteaza, nu v-apucati sa-mi explicati.

No, si stateam si ma gandeam.....ca doar stiti ca, odata cu varsta, vin si gandurile de intelepciune....si-am realizat ca dincolo de toate binecuvantarile de care am parte pana acum (si sper sa mi le pastrez, cum zice francezul, pour toujours, si je m'en fishe daca am scris gresit), adica o familie minunata, si la nivel zero (adica Vizigotul si tat-su) si la nivelul urmator (adica doua perechi de parinti si o suma bunicica de frati, veri, cumnati, bunici, si-o suma de prieteni dragi, tine-mi-i Dzeu sanatosi pe toti) .... dincolo de toti dragii din viata mea, cum ziceam, am si marele noroc ca n-am vreo criza a varstei si-am inteles la timp o alta lege a naturii, pe langa cea a compensatiei, de care-i ziceam Anei, draga de ea, mai deunazi....am inteles, cum ziceam, si chestia ca toate-s relative.

Cand eram de varsta lu' fi-miu, mi se parea ca aia de clasa a cincea-s zei pe pamant si abia asteptam sa ajung ca ei. Cand am ajuns pe la 13-14 ani, mi se parea o viata de om pana la terminarea liceului. Am terminat liceul, am intrat la facultate si credeam ca viata omului se petrece pana spre 40 de ani, dupa aia urmeaza batranetea, Am intemeiat o casnicie, ne-am mutat in casa noastra, am fost binecuvantati cu un copil si totul s-a schimbat, toate au capatat un sens, deci.......acum cred ca ceea ce-am trait pana acum e doar un prolog pentru ce urmeaza. Altfel spus, pana acum am adunat suficienta minte si cumpatare si .... the best is yet to come !!! Sau, cum ar spun nu stiu cine (zau daca stiu cine) fiecare are varsta pe care o merita. Altfel spus, nu fac pledoaria resemnarii insa cred ca trebuie sa-ti accepti varsta  si sa adaptezi lista personala cu dorinte, nazuinte si ... staruinte. Asta nu inseamna resemnare. Inseamna sa-ti dai seama, coerent, eficient si, de ce nu, fericit, de avantaje si dezavantaje. Eu simt ca abia am parasit casa parinteasca si m-asteapta muuuulti ani fericiti in casa mea....ma si mir de unde-o fi crescut Vizigotimea sa asa baiat mare....

Asa ca, Boieri Dumneavoastra, incercati sa nu va intristati niciodata in legatura cu varsta pe care o aveti. Anii nu-s aia numarati din buletin, anii is aia din suflet si din minte. Ceea ce inseamna ca, daca s-ar lua dupa asta, eu n-ar tre sa fiu lasata singura pe strazi, dar inca nu s-a prins nimeni..... :D

Un gand bun de la Smaranda, Boieri Dumneavoastra!

Gustul copilariei - leapsa

Desi am treaba o gramada, ca suntem tot o plimbare in vara asta, dar guess what? trebe sa mai si lucrez, asa ca fac asta in pauzele de afternoon sleep ale copilului (ptiu, ce-am, maica, de ma navale engleza?), desi am treaba, cum ziceam, am citit o leapsa draguta la Ana si, evident, ca orice scorpion, nu ma poci abtine. Trebe sa tocanesc si eu nitel despre aceasta. Adica despre gustul copilariei.

Si nu, Ana, copilaria nu se limiteaza la varsta de 7 ani. Eu zic ca tine cat vrei tu sa tina, aaaa? ring any bell? :D  (e clar, m-a pocnit careva in cap c-o carte de engleza ).

Mdeci, sa enumar vulcanic si sa ma intorc la ale mele:

sandvis cu ardei rosu facut de mama pentru pauza mare
porumb copt in jar, pe bat, alaturi de curtea bunicii, in lanul de porumb al unui vecin
pepeni vanduti cu Tataia la soseaua mare (e85, pt conformitate)
struguri cu paine, toamna, pe racoare
chisalita de corcoduse, acrisoara, bauta de sete, de la rece
tocanita taraneasca facuta de Mamaia din pui de curte, cu multa ceapa si rosii, pe plita, afara (MOR sa am si eu o plita de aia, de fonta, cu zideala de lipitura...care nu stie ce e aia, dau detalii)
ardei copti rosii mancati cu supa dulce de fasole
branza de la vaca bunicilor, mancata cu rosii si sare, in loc de felul 2
9 caramizi malai, cartoane (cu pietre plate, nu cu palesti din caiete vechi) jucate in fata blocului
patine cu rotile zi de vara pana in seara
pititea pe ulita prafoasa a bunicilor
o vara petrecuta, zi de zi, intr-un nuc din curtea scolii satului bunicilor....habar nu aveam ce faceam toata ziua acolo, eram 4 fete...mergeam acasa doar pentru masa si somn, stateam in nuc si povesteam, visam, aberam.....
senzatia de plictiseala provocata de faptul ca, in vacanta, eram invers decat ceilalti copii, care dormeau pana la 11-12...eu la 7 eram treaza si gata de actiune....mama ce plictiseala trageam pana se iveau si ceilalti pe ulita
plugusorul iarna pe ulita bunicilor
painea facuta de Mamaia in cuptor, pentru o saptamana...am mai vorbit de ea p-aci
pazitul gainilor, la cuibar, sa se oua....imi placea s-adun ouale ceva de speriat
mancatul dudelor, urcati pe acoperisul cotetului gainilor, pana ne lua durerea de burta...2 zile ingrijea Mamaia, saraca, la noi, dupa aia
mersul la cules de tutun cu bunicii, dupa aia claca de insirat tutun, unde veneau toate vecinele sa ajute, ca si noi mergeam la ele
corelat cu asta, serile de iarna cand panusam tutunul cules de cu vara si uscat la soare
batutul fasolii uscate si vanturatul boabelor, toamna
mirosul de rufe inghetate aduse in casa, iarna
cartofii facuti in soba cu lemne, tot iarna
gustul de ne-descris si ne-uitat al cinelor in familie, in special iarna, inghesuiti in bucataria bunicilor, asezati care pe pat, care pe scaune, in jurul unei mese nu foarte mari
gustul piersicilor mancate cand mergeam la mare cu parintii....multi ani am asociat piersicile cu vacanta la mare, Constanta, faleza, briza marii...hehe

.... si probabil c-ar mai fi. Amintirile-s ca o carte, uneori e reconfortant sa stai sa le rasfoiesti.

Leapsa la liber, Boieri Dumneavoastra. Care doriti, luati de v-amintiti!

Who's mai tare din parcare?

Eu! Eu-s mai tare din parcare caci cine si-a mai ales taman aceasta zi cu 42 grade la umbra (sau la soare, who care's?) sa gateasca snitele de curcan, dovlecei pane si cartofi la aburi? A, se declara careva?

Asadar, intr-o zi in care tot romanu zace la umbra si se gandeste ce sa mai puna in salata facuta din legume tinute la frigider, eu, ca doar ma stiti, ma duc la 2 intalniri, si anume una la 10 si una la 3 dupa amiaza (da, nu se putea respira in centru, nu se putea exista, nu se putea nimic) dupa care vin acasa cu o punga de medalioane de curcan. Ca de la aia mi s-a tras, si anume ca am intrebat copilu. Planul (al meu, adica) era sa fac carnea de curcan fie nabusita la tigaie fie nabusita la cuptor astfel incat sa am de cina si de sandivsuri pe zilele urmatoare. Daaaaar, dupa cum ma stiti, nu astept sa taie altu craca, am si eu topor...si intreb copilu, cum ziceam, cum doreste carnea de curcan. Raspunsul vine candid: snitele!
Buon, imi zic eu, oricum imi doream dovlecei pane, de care doar eu mananc, imi zic ca tot prajesc...aia e....Dupa care se trezeste copilu si ma intreaba ce garnitura ii dau la snitele. Pai, zic, dovlecei pane!
A, nu, zice el, aia nu e garnitura, aia e ca snitelu, deci are nevoie de garnitura!
Asa ca, pe scurt, am facut si cartofi fierti la aburi, ca sa aibe garnitura la mujdeiul ramas de aseara, care mergea, dealtfel, si cu snitele si dovlecei pane, dar n-aveau garnitura.....

In fine, hai sa va dau retete, ca poze nu pupati, ca prajelile mele n-arata bine.

Snitele: Carnea de curcan se taie fileuri subtiri, se condimenteaza, se da prin faina, apoi printr-un amestec de ou cu faina, bere si lapte. Se prajesc in ulei incins pana se rumenesc pe ambele parti. Se scot pe servetele sa scape de uleiul nepoftit. Uleiul se schimba dupa fiecare tura.
Dovlecei pane: Dovleceii se curata, se feliaza in felii de juma de cm, se lasa presarati cu sare macar 15 min sa scape de surplusul de apa. Dupa aia se spala sa scape de surplusul de sare, se usca pe servetele, se dau prin faina, dupa aia prin amestecul de ou enuntat mai sus si se prajesc idem, schimband, idem, uleiul dupa fiecare tura.

Dupa fieacare etapa se consuma cantitati imense de apa sau bere rece si cantitati la fel de imense de servetele pt uzul  bucatarului. Am transpirat, fratilor, si sufletul din mine, mai rar sa ma jur eu ca nu mai prajesc nimic pana nu scade temperatura exterioara sub 10 grade.....

Dar macar Vizigotul a fost maxim de fericit, a declarat ca nimic nu se compara cu mancarea facuta de mine. Dupa aia a rectificat: cu mancarea facuta de rude! Chiar si in lipsa, simte nevoia sa maguleasca si bunicile, dragul de el. A mancat totul cu mujdei facut cu iaurt, si a udat cu ceai de sunatoare, cu gheata, miere si frunze proaspete de busuioc. O combinatie, potrivit declaratiei lui, calda si racoritoare in acelasi timp. Are dreptate, ar trebui sa incercati.

Si dupa ce a dat gata o farfurie plina cu cartofi, dovlecei si snitele, si un pahar de juma de kil din sus numitul ceai, numa ce aud: Mami, cand ai timp sa-mi aduci desertul!

Am cazut nervos, m-am ridicat, am scociorat prin frigider si-am gasit un Barni. Pe care l-am deghizat cu felii de pere de la bunica. S-a declarat multumit dar, la final, m-a intrebat: auzi, in we mai facem si noi un desert de casa? Ca m-am cam saturat de astea cumparate.....

Cutiuta & urari

Azi nimic impresionant: paine alba unsa cu urda, marar verde snop, felii de piept de pui la gratar. Sare si piper proaspat macinat, sa de aroma urdei. Desert un mar, ca de ciocolata are sa se sature cu ocazia prilejului :)

Sa ne traiasca toti sarbatoritii, Costinii, Elenele, Constantele si Constantinii si toti sarbatoritii zilei de azi! Eu am muuuuulti, in frunte cu Vizigotimea Sa, bunicile Domniei sale si multi prieteni dragi.

Sarbatoare frumoasa, Boieri Dumneavoastra!