Briose cu afine si branza

Va anuntam de ieri ca am facut briose. Acuma as putea sa ma dau inspirata si sa ma laud ca asta ar fi o reteta noua, dar nu ma lasa inima sa va mint. E tot reteta aia veche, adica aia de la Briose cu pere de serbare, numai ca, desigur, m-am trezit ca nu dispun de toata materia prima necesara. Asa se explica branza.
... dar sa va zic de la inceput. Sambata ma apuca pe mine fantezia si-o anunt pe Pimpesa ca dupa somnul de pranz facem briose cu pere. Gandul fiindu-mi la un borcan cu compot de pere vazut prin frigider. Coautoru' comenteaza de colo: da' de ce sa mai faci, ca sunt multe dulciuri!
Retin comentariul si-mi propun se verific. Asa ca dupa ce se trezeste mandra

Cheesecake

Nu faci si tu ceva cu branza aia de vaci, ca se strica?

Nu, nu e o discutie intre Pimpesele alea de sus. Aia in galben (Belle sa fie?) ar intreaba-o pe aia in albastru (Elsa? ) daca nu pune si ea mana sa faca ceva in casa, macar o data.... Nu, draga, sunt asa obosita, ar raspunde albastra....

Nu, nu e discutia lor. Asa m-a interpelat dulce consortul dupa ce am venit de la cumparaturi si, randuind el cu spor prin frigider, a constatat ca o caserola de 400 g cu numita branza de vaci, cumparata we trecut, tot de dumnealui, zace in parasire.

Si rumegand eu in cap ideea de a utiliza,de vreun fel, branza aia (care mai era si degresata), fara a avea, totusi, chef de  facut aluat, intins aluat si efectuat clasica placinta cu branza, care place doar la jumate din populatia apartamentului, mi-au cazut ochii pe o cutie de biscuiti Bel Vita Start de pe etajera. Pe care-i cumparasem pentru pus la pachetel, dar intre timp au cazut in dizgratie pentru ca "se sfarama prea tare, domle!". Aici ii dau dreptate, ca si Pimpesa cand are pofta de un "buscuite", reuseste sa umple toata casa de frimituri.

Asa ca am decis: cheesecake, frate! Cu coacere? Cu coacere, ca eu de gelatina nu ma mai ating cate zile oi avea, poate doar daca fac vreo facultate de bucatari plus una de chimie care sa ma convinga despre modul corect, f corect, de a folosi aceasta substanta, astfel incat sa nu se naruie edificiile culinare taman cand intra musafirii pe usa...

Dar sa nu divagam si sa nu ne lasam prada traumelor. Am decis deci sa fac Cheesecake, am facut. Cum am facut? A, pai mai intai am adormit Pimpesa. Si dupa aia m-am apucat de treaba.

Prima treaba (si o mare realizare, in acelasi timp) a fost cand am constatat ca nu gasesc tava aia rotunda cu fund detasabil. Mno, aia e, nu ne-om  lasa coplesiti. Asa ca am scos de prin funduri de dulapuri tavite individuale, de ceramica, 4 de un fel si 2 de un fel. Ma uit crucis la ele si-mi zic ca or fi de ajuns.

Acu hai sa o luam gospodareste si sa va zic ingredientele:
- biscuiti Bel Vita Start 8 pachetele a 50 g - adica 400 g in total, dar am zis sa stiti si Domniile voastre  cat are un pachetel din ala, eu m-am holbat 5 minute pe cutie pana a venit sotu si-a gasit.
- 100 g unt - cu OPTZECISIDOI LA  SUTA GRASIME, e bun, d'asta iti trebuie? am fost intrebata tendentios din public :)). N-am comentat, am confirmat ca da, sotu', e perfect, cum sa nu? :)))
- 2 linguri de unt de cocos
- 400 g branza de vaci - eu aveam degresata, nu cred ca e musai
- 2 iaurturi cu 2% grasime
- 3 oua
- 6 linguri de zahar brun - ar fi mers zahar praf, dar n-aveam, deci e bun si asta brun.
- miezul de la o pastaie de vanilie

De facut cica am facut-o clasic: biscuitii i-am maruntit in robot cu untul (cu optzecisidoilasuta) si untul de cocos, ambele topite un pic la microunde. S-au lasat cam greu biscutiii, ca dupa aia am vazut ca jumate din pachete erau cu fructe uscate, care generau si produceau niste aglomerari in vasul robotului, care nici el nu e asa un puternic de felul lui.

Dupa ce am cazut de acord ca sunt suficient de maruntit, ia de migaleste: am presat, desigur,cu o lingura de lemn si un pahar (mic) pesmetul astfel obtinut in vasele unse cu o lacrima de ulei de cocos. Migaloasa treaba. Foarte migaloasa. Nu a ajutat nici faptul ca jumatatea masculina a familiei veneau prin rotatie sa guste "doar un pic" din pesmetul de biscuiti si sa comenteze ca "foarte bun, poti sa-l lasi asa, la ce-l mai coci?"

Am rezistat eroic dorintei de a le turna materia prima in cap si mi-am vazut de treaba. Cand am terminat cu tencuit tavile, am dat drumul la cuptor sa fie incalzit cand am sa bag tavitele. Pe foc mediu.

Crema am facut-o simplu, am batut frumusel cu furculita branza, iaurtul, ouale, miezul pastaiei de vanilie, zaharul, pana a rezultat o chestiune omogena si cat de cat spumoasa. Dupa care am pus-o in tavile pregatite cu pesmetul pe fund si le-am dat la cuptor. La foc mediu.

Desigur, nu stiu sa va spun cat le-am tinut la cuptor, insa ca sa ma asigur ca nu le ard am pus sa curat niste sfecla rosie, ca sa-mi fac de lucru. Ca inca n-am reusit sa-i satur de salata de sfecla.

Le-am tinut la cuptor pana ce scobitoarea a iesit curata si aratau umflate si rotofeie ca-n poza de mai sus. Acum sunt in curs de racire, dar Vizigotul da ture pe aci ca motanul la smantana.

We frumos va doresc, Boieri Dumneavoastra!

Buseuri (sa spunem) cu branza

Le-am zis buseuri ca n-am gasit alta rima, ele sunt de fapt niste rulouri, ruladute, cum vreti sa le ziceti. Povestea incepe we trecut cand a luat sotul la inspectat congelatorul. Care, apropos, cu siguranta este cel mai bun prieten al omului si cea mai tare inventie de la roata incoace. Prietenii stiu de ce.

No, si cotrobaie el zgomotos pe acolo, scoate vreo 2 strigate de lupta cum ca a gasit nu stiu ce, il amenint gospodareste din camera alaturata ca nu e cazul sa gatim ce-a gasit el, pana la urma se intoarce in sufragerie linistit: maine facem placinta de bostan. Zic: daca ai scos pungutele de dovleac puse la pastrare pt fata du-te rapid si baga-le la loc ca e caz de divort. Nuuuu, nevasta, am scos punga aia pe care scrie "bostan pregatit pentru placinta, zahar putin". Ok....

Numa ca punga aia era destul de micuta, asa ca cele 2 pungi de aluat congelat scoase alaturi de ea (fiecare cam cat sa faci o pizza de gospodar mancacios) erau muuuult excendentare, lucru pe care l-am constatat abia a doua zi dimineata, cand faptul era consumat si aluatul dezghetat, iar eu nu re-inghet ce-am dezghetat fara sa ii schimb starea de agregare din principiu. Asa ca m-am trezit ca am folosit la placinta de dovleac doar un sfert din aluatul disponibil.
Pentru cine nu stie, adica n-a haladuit prin oala cu tocana, am bunul obicei sa fac, atunci cand am timp, mai multisor aluat, pe care-l congelez in guguloaie fiecare cat pentru o pizza, sa am in ce ma infige in vremuri de restriste. Nu-s mare talent in aluaturi, asa ca ma inteleg doar cu cel de paine: 300 ml apa caldicica, amestecata cu o lingurita de zahar si un pliculet de drojdie uscata, 90 ml ulei de masline, toate astea puse peste 500 de grame de faina, adaugat si ceva sare (o lingurita pun eu) framantat pana la omogenizare sau pe programul de aluat din masina de paine, lasat sa creasca la loc adapostit vreo ora, pam pam. Din cantitatea asta eu fac 3 pizza, de regula una pe loc, restul de 2 guguloaie merg la congelator. Dupa congelare si decongelare, aluatul devine mai maleabil si mai putin elastic, astfel incat se pot modela din el si foi de placinta f subtiri. Iar blatul de pizza facut astfel este unul mai curand crocant.

Revenind la povestea initiala, ma trezesc cu aluatul disponibil si fara idei de umplutura. A, placinta cu bostan am facut-o ca aici , nicio pricopseala la mijloc. Dar uitandu-ma eu lung si amenintator la aluat mi-a venit o idee, legata de aceeasi privire lunga si amenintatoare pe care o aruncasem si unui rest de branza de burduf ce adasta aiurea prin frigider. Asa ca m-am pus pe treaba si am amestecat alea 4-5 linguri de branza de burduf, sarata, cu 2 linguri de smantana si o legatura de marar tocat marunt. Am intins aluatul intr-o foaie cat de subtire s-a putut, l-am uns gospodareste cu amestecul de branza si marar, l-am rulat ca pe o rulada, am taiat felii groase de un deget si le-am dat la cuptor, la foc moderat, pe hartie de copt, pana au devenit rumene si placut mirositoare. Dupa cum e de notorietate publica, hanar n-am timpii de copt, ca fiecare-si stie cuptorul si ce poate acesta. Oricum, pana se rumesc frumos si se vede ca aluatul e copt si cumva uscat.  Mi-a mai ramas aluat cam cat suprafata a doua palme, pe care l-am umplut cu mascarpone amestecat cu marar, sa fac si pentru Ghemotoaka ceva copt. Ca ea s-a saturat pana la urma cu un buseu furat din farfuria lu frac-su e alta treaba.......

Si asta e povestea buseurilor, Boieri Dumneavoastra. Fiind o chestiune obtinuta din resturi, e mai mult o idee decat o poveste. Dar fusera bune rau, s-au mancat destul de repede, ba cu ceai, ba cu cafea, ba pe post de paine la o supa crema de legume.

S-aveti miros de copt in casa, Boieri Dumneavoastra, ca vine frigul si cuptorul e prietenul nostru! 

E vara. E salata.

Rosii cherry (ca eu, daca am, numai din alea mananc) de toate neamurile: clasice cat cireasa, rosii prunici, galbene prunici, negre. Taiate pe jumate. Sare, piper, otet balsamic, ulei de masline. Busuioc cu pumnul, pe ici pe colo ales. Si branza (cu mucegai in cazul de fata, dar merge de oricare). si-o felie de paine, care nu se vede in poza. Pofta buna!