Le-am zis buseuri ca n-am gasit alta rima, ele sunt de fapt niste rulouri, ruladute, cum vreti sa le ziceti. Povestea incepe we trecut cand a luat sotul la inspectat congelatorul. Care, apropos, cu siguranta este cel mai bun prieten al omului si cea mai tare inventie de la roata incoace. Prietenii stiu de ce.
No, si cotrobaie el zgomotos pe acolo, scoate vreo 2 strigate de lupta cum ca a gasit nu stiu ce, il amenint gospodareste din camera alaturata ca nu e cazul sa gatim ce-a gasit el, pana la urma se intoarce in sufragerie linistit: maine facem placinta de bostan. Zic: daca ai scos pungutele de dovleac puse la pastrare pt fata du-te rapid si baga-le la loc ca e caz de divort. Nuuuu, nevasta, am scos punga aia pe care scrie "bostan pregatit pentru placinta, zahar putin". Ok....
Numa ca punga aia era destul de micuta, asa ca cele 2 pungi de aluat congelat scoase alaturi de ea (fiecare cam cat sa faci o pizza de gospodar mancacios) erau muuuult excendentare, lucru pe care l-am constatat abia a doua zi dimineata, cand faptul era consumat si aluatul dezghetat, iar eu nu re-inghet ce-am dezghetat fara sa ii schimb starea de agregare din principiu. Asa ca m-am trezit ca am folosit la placinta de dovleac doar un sfert din aluatul disponibil.
Pentru cine nu stie, adica n-a haladuit prin oala cu tocana, am bunul obicei sa fac, atunci cand am timp, mai multisor aluat, pe care-l congelez in guguloaie fiecare cat pentru o pizza, sa am in ce ma infige in vremuri de restriste. Nu-s mare talent in aluaturi, asa ca ma inteleg doar cu cel de paine: 300 ml apa caldicica, amestecata cu o lingurita de zahar si un pliculet de drojdie uscata, 90 ml ulei de masline, toate astea puse peste 500 de grame de faina, adaugat si ceva sare (o lingurita pun eu) framantat pana la omogenizare sau pe programul de aluat din masina de paine, lasat sa creasca la loc adapostit vreo ora, pam pam. Din cantitatea asta eu fac 3 pizza, de regula una pe loc, restul de 2 guguloaie merg la congelator. Dupa congelare si decongelare, aluatul devine mai maleabil si mai putin elastic, astfel incat se pot modela din el si foi de placinta f subtiri. Iar blatul de pizza facut astfel este unul mai curand crocant.
Revenind la povestea initiala, ma trezesc cu aluatul disponibil si fara idei de umplutura. A, placinta cu bostan am facut-o ca
aici , nicio pricopseala la mijloc. Dar uitandu-ma eu lung si amenintator la aluat mi-a venit o idee, legata de aceeasi privire lunga si amenintatoare pe care o aruncasem si unui rest de branza de burduf ce adasta aiurea prin frigider. Asa ca m-am pus pe treaba si am amestecat alea 4-5 linguri de
branza de burduf, sarata, cu 2 linguri de
smantana si o legatura de
marar tocat marunt. Am intins aluatul intr-o foaie cat de subtire s-a putut, l-am uns gospodareste cu amestecul de branza si marar, l-am rulat ca pe o rulada, am taiat felii groase de un deget si le-am dat la cuptor, la foc moderat, pe hartie de copt, pana au devenit rumene si placut mirositoare. Dupa cum e de notorietate publica, hanar n-am timpii de copt, ca fiecare-si stie cuptorul si ce poate acesta. Oricum, pana se rumesc frumos si se vede ca aluatul e copt si cumva uscat. Mi-a mai ramas aluat cam cat suprafata a doua palme, pe care l-am umplut cu mascarpone amestecat cu marar, sa fac si pentru Ghemotoaka ceva copt. Ca ea s-a saturat pana la urma cu un buseu furat din farfuria lu frac-su e alta treaba.......
Si asta e povestea buseurilor, Boieri Dumneavoastra. Fiind o chestiune obtinuta din resturi, e mai mult o idee decat o poveste. Dar fusera bune rau, s-au mancat destul de repede, ba cu ceai, ba cu cafea, ba pe post de paine la o supa crema de legume.
S-aveti miros de copt in casa, Boieri Dumneavoastra, ca vine frigul si cuptorul e prietenul nostru!
