Ciorba radauteana de pastai … sau despre cum se nasc ideile una dintr-alta

Boieri Dumneavoastra, fusei in Timisoara. Fusei in Timisoara si ma gandii: No, Smaranda, acu’ sa te vaz ce manci tu p-aici si ce idei de gatit iti mai vin. Nemancata n-am stat, ce e drept, dar nici idei nu-mi venira, insa m-o apucat filosofia. Sa vedeti !


Am mers la restaurant sa discut cu bucatarul meniul grupului si ce-mi vazura ochii: pe usa de dulap era lipita o reteta de ciorba radauteana. Mai sa fie, vorba vanatorului de crocodili. Mai sa fie, mai sa fie, da’ nici nu era asa grozava reteta. Taaaaare greu mi-o fost sa ma abtin de la a-i da bucatarului o reteta si mai si…. Cine ma cunoaste stie ce greu trebuie sa-mi fi fost.


Na, si de la asta patanie, am inceput sa reflectez despre cum poti manca ciorba radauteana in Timisoara, pilaf sarbesc in orice restaurant din tara si poale-n brau moldovenesti oriunde. Nu ca ar fi ceva rau intr-asta.


Pot, insa, sa ma laud cu mana pe inima ca eu la ciorba radauteana m-am “spurcat” in inima Bucovinei, la Gura Humorului, colea, la o aruncatura de batz de Radauti. De ma intreaba cineva, n-as sti in veci sa ii spun de ce ma duc in Bucovina, dar de ma-mpiedici un an doi, sufar ca un caine caci munti, drumuri, dealuri, vai, case si flori ca celea de acolo nu cred sa fi mai vazut. Asa am ajuns eu sa inteleg, om batran cu mintea tanara (imatura, ar zice unii, clatinand din cap), cum adica magia unui loc, cum iti intra in suflet si te trage ata fara sa stii de ce.


Ciorba radauteana - am aflat eu mai pe urma – este de fapt ciorba de burta pentru cei ce nu mananca burta. E ciorba de burta, dar fara burta, ci cu pui. Mai acum recent mi-a povestit cineva – asa cum povestesc drumetii la drum lung si, culmea, tot in drum de la Timisoara – despre ciorba de burta, special pentru cei care nu mananca burta, dar facuta tot cu burta. Nuuu, nu e vorba de super maiestrie de bucatar care face asa bine ciorba de nu mai simte mofturosu ca burta nu e burta si ea e de fapt tot burta. Nuuu. E vorba de ciorba de burta de … pui! Adicatelea, de pipote! Cu plecaciune Boierului ce mi-a povestit ma inclin si promit sa incerc minunea cat de curand. Trebuie sa fie o revelatie culinara.


Pana atunci, insa, am sa va povestesc despre cum fac eu ciorba radauteana. Cu un piept de pui dezosat, 3-4 cepe si tot atatia morcovi, o lingura de ulei sau unt, sare, piper, smantana, otet si oua invarti o ciorba minunata. Si sa nu uitam de Maria Sa Usturoiul, savoarea bucatelor romanesti, mandru antibiotic natural care da gust la toate si ne apara de varcolacii moderni – virozele si alti microbi.


Asadar, sa purcedem.


Pieptul de pui se taie fasii subtiri si se pune la fiert in oala cu apa, cu bagare de seama sa spumuim des. Daca-s la indemana, putem pune si ceva oase de pui sau bucati intregi (preferabil cu os si piele) sa iasa “zama de gaina” zdravana si cu gust bogat. Cat ele se fierb in legea lor, trecem la tigaie.


Ceapa si morcovul se curata-spala-dau pe razatoare (sau maruntesc in robot). Dar marunt sa fie, sa se mandreasca gospodina. Dupa aceea, se pun la calit in numita lingura de unt sau ulei. Eu prefer unt. Cand sunt inmuiate si incep a sfarai, se adauga sare si piper. Sarea le umezeste si le soteaza mai din plin. Dar nu le lasati pana se usuca si sfaraie ca le piere gustul. Cand ele is sotate si puiul a scapat de spuma, si a dat asa, vreo 10 minute de clocot, punem legumele in ciorba si iar le lasam sa fiarba.
Acuma va zic o smecherie: daca aveti la masa copilasi, puteti lasa ceva morcovi rondele ca-s atragatori. Sau puteti adauga cartofi, daca le plac. Reteta nu va avea de suferit si toata lumea-i multumita. Inclusiv mamicile fericite ca puii mananca. Prietenii stiu de ce !


Cand s-au fiert ele bine toate infratite, preparam amestecul minune care drege ciorba, ii da gust, si-o face minunata si favorita tuturor: cate un galbenus socotit la fiecare jumate de litru de apa, la fiecare galbenus cate o lingura de smantana, si cate o lingura de otet la fiecare doua galbenusuri. De va place mai acra, mai adautati otet. Toate astea batute bine si turnate peste ciorba pe care o mai lasati sa fiarba 10 minute pe ceas!!!
Rectific, nu pe ceas, ca acolo nu fierbe, pe aragaz, dar stati cu ochii pe ceas sa mai fiarba exact 10 minute.


Acuma ii momentul sa dau cezarului ce e al cezarului: am tot facut ciorba asta in ultimii ani si tot imi iesea mazarata. Ceva lipsea (sau prisosea) cand adaugam amestecul ou + smantana in ea. Revelatia am avut-o vara trecuta cand am gasit intr-o reteta de ciorba maramureseana amestecul mai sus povestit din care lipsesc albusurile. No, ele prisoseau!


Si ca sa vedeti cum adica universalitatea, aceeasi smecherie o vazui si in emisiunea unui bucatar englez care mie mi-i foarte drag, Jamie isi zice el. De la el am invatat cum sa fac paste carbonara de sa se bata mesenii pe ele…dar despre asta mai tarziu.


Cat ciorba isi face de lucru in alea 10 minute, treceti la castronu cu antibiotic: curatati 1-2-3 capatani de usturoi (in functie de numarul si capacitatea toracica a mesenilor). Dupa aceea, ii zdrobiti. Daca n-aveti presa, tineti minte de la baba cum va faceti viata usoara: dati cateii curatati pe razatoarea mica. Necesita oarece rabdare, dar e mai usor de suportat decat daca va intoarceti la ancestrale, adica pisat cu furculita si facaletul. Cand e gata maruntit, il pudrati cu sare si-i luati la frecat. Cu lingura de lemn, nu de metal, ca e bai. Se topeste lingura (in cel mai rau caz) sau metalul schimba gustul usturoiului. Cand incepe sa se incleieze, picurati ulei si continuati. Iese asa, un fel de alifie de usturoi. Acuma o fi el antibiotic, dar sper ca nu va vine vro idee sa o puneti pe rani. E pentru uz intern! Mai dezlegati alifia cu cativa stropi de otet sau zeama de lamaie si gata minunea. Dupa caz si preferinte, puteti adauga ceva smantana sau iaurt (dar sa nu fie prea acrisor).


Buuun…deci avem ciorba (intre timp trecura cele zece minute). Avem mujdeiul. Paine avem? Pai daca nu v-ati ingrijat, nu aveti. Dar eu cred ca avem !


Merge de minune cu paine neagra. Si un ardei iute. Si adaugat usturoi in ea. Si mancat cu pofta si smerenie: ca aista e minune, nu alta ceva, asa sa stiti, Boieri Dumneavoastra!


Acuma ma socotesc ca citind titlul postului, v-oti fi intrebat ce au pastaile cu ciorba. Pai sa va spun: ca toti oamenii, si Matei are preferinte culinare. Nu ca n-ar manca orice i se spune (intr-un limbaj adecvat-pofticios) ca e bun si il face puternic. Insa pastaile-s in top. Acuma, or fi ele in top, dar la ciorba de pastai fara carne, acra, de vara, ca in Baragan, nu prea se indeamna. Asa ca aventura combinatiei pastai-radauteana a inceput vara trecuta. Am facut ciorba de pastai si spanac! Cu zarzavatul calit ca mai sus, cu pastaile fierte, cu spanac congelat adaugat la sfarsit….buna tare. Numa ca s-a plictisit si de asta.


Vara asta, reloaded: in mai sus povestita radauteana am intovarasit zarzavatul cu cateva feliute de bacon (cat sa dea gust), am inlocuit puiul cu pastai (multicele) si in rest toate la fel: ciorba radauteana de pastai. Se mananca in mare fericire. Cine are copii stie ce aliat de nadejde sunt supele si ciorbele in alimentatie, mai ales daca te lupti cu o raceala si nu mai stii cum sa hidratezi odorul.


No, acuma sed si cuget: aista din urma ii ciorba de burta pentru ai de nu le place burta dar ar manca ciorba, adaptata pentru ai de le plac pastaile, vor ciorbe vegetale dar pe principiul fara carne dar sa aibe gust de carne. Adica ciorba de burta pentru ai de le plac pastaile.


Mai sa fie, cum devin ideile!


Pentru mesele mai simandicoase sau pentru acele zile care-s speciale fara a avea nimic deosebit, dar pur si simplu se petrec in tihna cu familia, va puteti surprinde familia. Va transformati in magicieni. Ii anuntati (puteti face si pariu) ca ii veti determina sa manance, de buna voie, toata painea veche din casa!!!


Preparati paine prajita-aromata la cuptor: luati painea si o taiati felii (poate e chiar taiata), o mozgoliti cu unt, o murdariti cu un catel de usturoi taiat pe jumatate (sau o ungeti cu un pic de alifie de mai sus), murdariti cu unt si un vas termorezistent care merge la cuptor, puneti painea acolo si o lasati la foc maricel, dar cu usa cuptorului intredeschisa (sa nu uitati de ea, nu c-ar fi vro metoda in sine) pana se aureste pe coaja. Atunci ii numa buna de dat pe langa ciorba. Sau pe langa ce aveti la masa, ca numa cu prajituri nu merge, draga de ea !!! Saaau, daca aveti usturoi verde, intre feliile de paine asezate soldateste (ca uitai sa va spun, se pun pe verticala, nu culcate, sa nu se arda sau, daca se ard, sa se arda doar putin pe-o dunga) puneti fire de usturoi verde taiate pe lungime (sa iasa sufletul din ele in cuptor).
Smecheria este sa va pregatitit dinainte de a va aseza la masa muuuulte felii numa bune de bagat in cuptor, ca altfel sunt mari sanse sa sariti peste mancare stand numa la pregatit paine. Nu le aduceti aminte mesenilor ca ati castigat pariul decat cand s-au saturat si refuza mancarea. Atunci is prea molesiti sa v-alerge !


Va doresc zile bune si tihnite, Boieri Dumneavoastra!

De plictiseala ... sau ce faci cand n-ai ce face

Intr-unul din week-end-urile trecute, avand eu musafiri si sarbatoare de familie, am planificat la sange problemele culinare astfel incat, pe durata vizitei, sa nu gatesc nimic, doar sa incalzesc, rapid si modern, la microunde, deliciile anterior preparate.

Mi-a tinut figura vineri seara si o mare parte din ziua de sambata dar spre seara ce credeti ca se-ntampla? Plecara in parc, cu copilul, toti ai casei, mai putin eu. Ramasa singura si fara preocupari majore, pun de-o tigaie de cartofi noi si un pui parpalit la capac, ca doara nu se cade sa dau tot mancare incalzita oamenilor, in conditiile in care am ajuns sa am si timp liber, nu?



Da-ntre timp, tigaia setata si puiul capacit fiind, eu ce mai fac? Sa stiti, Boieri Dumneavoastra, ca boala asta de n-are omu astampar ii mare suferinta .... Cum kinderu comandase mujdei la cartofi, si cum am experienta cu mofturile familiei intr-ale mujdeiului, ca fiecare-l vrea cu altceva, ma loveste o inspiratie si o harnicie de facui 3 sosuri improvizate despre care-as povesti si Dvs, poate va face trebuinta mai apoi.



1. Sos verde racoritor - se iau, dupa inspiratie si disponibilitati, 1-2 castraveti (cu coaja!), un manunchi bunicel de frunze de usturoi (proaspete!!!) si un pumn (mare, de boxer) de busuioc verde, si se blenderuiesc cu nadejde, adaugandu-se 1-2 linguri de ulei de masline si, dupa gust si necesitati, sare si piper. Daca nu e suficient de usturat (in cazul nostru, daca nu te ustura ochii cand il mirosi) mai traznesti in el 1-2 capatani de usturoi pisate. Trebuie sa iasa verde ca iarba, gros ca o smantana si aromat de sa ti se faca foame. Am adaugat 2-3 frunze de busuioc decor si l-am pus pe masa mare-ntinsa (vorba vine, ca masa mea din bucatarie nu-i nici mare nici intinsa....)



2. Sos alb pestrit - se amesteca smantana (sau iaurt) cu usturoi (alb, la capatana, de data asta), marar proaspat si cu frunze de busuioc. Blenderuite bine si botezate cu niscai sare si piper, decorate cu ceva verzitura (frunze de busuioc, ca tot is la indemana), is numa bune de trecut langa cel verde sos, in asteptarea cartofilor aurii si aromati.



Ca-mi adusei aminte, fac o paranteza: ati observat ce miros au cartofii noi prajiti? Dar sa fie cartofi noi adevarati, abia scosi din brazda, cu pielita fina si pleznita de parca naparlesc, ca serpii? Miros a dulce, a prajitura suava, si te duc cu gandul la gogosile copilariei.



...dar sa ne intoarcem la sosuri, ca acusi is gata cartofii:


3. Sos rosu - ista-i mai sincer: usturoi pisat (muuuuult sa fie), frecat pana se face ca o maioneza, cu sare, ulei picurat, si cateva picaturi de zeama de lamaie sau de otet. Dupa ce-si dubleaza gabaritul, il amestecam cu suc de rosii sau rosii proaspete, despielitate si blenderuite. Tineti minte de pe-acu: de nu se mananca, e numa bun la un ostropel de pui.


Asa, puiul, uitai sa va zic ce i-am facut. Pai nu i-am facut mare lucru: taiat bucati, sarat si piperat, pus la ceaun sau tigaie incapatoare de teflon (un wok de inspiratie asiatica inlocuieste numa bine tuciul autohton, care, mai nou, din aluminiu fiind, a devenit toxic si blamat). Peste el cateva linguri de ulei, apa multicica, tinut prizonier la capac si foc potrivit sa se nabuse de ciuda pana incepe a sfarai.


Cand a prins glas si m-a intrerupt din creatia sosurilor, am intors nitel bucatile, am botezat cu un pahar de vin alb (mergea si bere), o foaie de dafin si ceva cimbru, am acoperit la loc si l-am ignorat in continuare. Abia spre sfarsit, cand sfaraia mai cu ciuda si hotarare, am luat capacul si l-am lasat sa prinda ceva culoare, dar nu prea multa.



Cand toate fura gata, am scos cartofii intr-un mare castron, am pus puiul pe un mare platou, le-am alaturat langa sosuri si le-am infratesti cu paine calda (paine felii, unsa cu unt, frecata cu usturoi, si data la cuptor doar cat sa se scorojeasca untul pe ea) si-am chemat mancaii. Care de-acu dadeau tarcoale, manati de miros si ghidati de sfaraitul puiului.


De beuturi nu povestim, ca fiind cald afara, berea fu la mare cautare, chit ca asa arome ar fi cerut un pahar de vin.



Se mancara toate, ba laudara si "scopodina" (vorba copilului cand era mic si nu putea zice gospodina). Prilej cu care am constatat si o ciudata manifestare a legii probabilitatilor: intotdeauna iti place cel mai mult sosul din catronul aflat la cea mai mare distanta!



S-aveti pofta de mancare si de viata, Boieri Dumneavoastra!

Terapie anti-stress

V-ati gandit vreodata (serios si pe indelete) la expresia "am intrat in randul lumii"? Adica lumea are un rand din care tu lipseai pana acum...probabil de aici exprimarea aia cu "unitate in diversitate". Suntem unici, fiecare in felul lui dar, sa fim seriosi, trebuie sa fim, cumva, toti la fel!

Asadar....m-apucasem de scris postarea de inaugurare intru justificarea intratului meu in randul lumii. Randul lumii bloggerilor, bineinteles!

N-as putea spune foarte repede sau foarte usor la ce ma pricep. Si eu, ca absolventul roman, la toate si la nimic.
Insa
Sa gatesc si sa scriu randuri ce aduc zambetul pe buze mi-a iesit intotdeauna. Si-n asteptarea momentului cand am sa deschid un restaurant cum nu mai e altul (nonconformismul ridicat pe cele mai inalte culmi) sau cand voi publica o carte de retete practice despre cum sa gatesti fara reteta....mi-am zis sa intru in randul lumii. Caci, sa fim seriosi, cine mai citeste azi o carte .... eu da, si-as fi fericita sa aud ca si altii-s la fel de demodati.

V-astept, asadar, cand aveti timp, pe aici. O sa va povestesc ce-a mai gatit Smaranda (care gateste de drag de familie, de plictiseala, de placere, de depresie ....) si la ce s-a mai gandit Smaranda in timp ce gatea. Daca aveti in frigider 3 pulpe de pui si un kil de branza, dati o tura pe aici...s-ar putea sa va vina vreo idee despre ce sa incropiti cu ele, iar finalul sa fie o masa delicioasa. Sau macar sa va umfle rasul citind povesti scrise cu haz de necaz, ciuda de ghinioane, chef de viata sau stress total.
Un gand bun de la Smaranda, Boieri Dumneavoastra!