FIINDCA

Se spune ca foamea e cel mai bun bucatar. Da' pasiunea e cel mai bun condiment......

miercuri, 30 martie 2011

Capitapas

Asta e o alta reteta, Boieri Dumneavoastra, care e mai mult poveste decat reteta. Caci, pentru a nu prelungi misterul si suspansul, va marturisesc de-acuma ca numitele Capitapas nu-s nimic altceva si nimic mai mult decat niste clasice, simple, rapide si extrem de gustoase....clatite!

De la Sanda Marin citire, reteta de clatite este urmatoarea:
- 2 oua
- 1 cana lapte
- 1 cana faina
- 2-3 lingurite ulei
- 2-3 lingurite zahar
- 1 plic zahar vanilat
- 1 praf de sare

Toate ingredientele se amesteca in mixer pana se desfac toate cocoloasele de faina si se obtine un aluat ca o samantana subtire, care se lasa apoi la odihna in frigider aproximativ o ora, dar nu e musai, puteti incepe prepararea si imediat.


Clatitele se prajesc intr-o tigaie incinsa - recomand o tigaie teflonata mai grosutza - unsa cu ulei. Atentie ca tigaia sa fie bine incinsa cand puneti prima clatita, ca altfel nu iese. Se lasa la prajit pe o parte pana incepe sa se miste in tigaie, apoi se intoarce, se mai tine si pe partea cealalta cam 30 de secunde si gata! Nu incercati figura cu intors clatita prin aruncarea din tigaie a nu prea iese. Imi place tare mult cum arata clatitele cand sunt asa frumos rumenite intr-o tigaie incinsa.

No, aceasta e reteta de baza. Acuma vine explicatia denumirii exotice. In general eu fac clatitele si le las asa, fara umplutura, fiindca detin familion mofturos si cu gusturi diferentiate: Vizigotului ii plac clatitele cu dulceata de zmeura (poate fi convins si la capsuni, soc, afine, mure, esential e sa fie o dulceata "zmeura like"), Tati e fidel combinatiei clasice "clatite cu dulceata de visine", iar mie imi plac combinatiile mai soft, cu dulceata de trandafiri, de cirese, cu miere sau cu ciocolata.

In aceste conditii, este de la sine inteles ca n-am gresit cu nimic ca, din 10-15 clatite cate ies din combinatia mai sus povestita, sa stau sa fac cate 2-3 din fiecare sort, sa le (ce? etichetez?) pun separat si sa ma enervez dupa aia ca le vine, extra bonus, si alta pohta pe care pana-n ziua aia n-au pohtit-o. (Cum s-a intamplat cand a gasit Bunica un borcan ratacit de dulceata de cirese amare, unic in lumea lui, si am mancat toti 3, vreo saptamana, dulceata de cirese amare cu orice, pana a clacat borcanul si s-a terminat. ) Asa ca de regula umplu clatitele, dupa pofta si dorinta mesenilor, in momentul servirii. Le pudrez cu un pic de zahar si gata produsul finit! Care nu impresioneaza prea tare prin imagine, dar compenseaza, va asigur, prin savoare.

 Ei, iarna trecuta, fiind noi in vizita de petrecut sarbatorile la matusa si unchiul copilului, sarbatori care s-au remarcat, asa cum le si sta bine, prin multe mese mari intinse cu faclii prealuminate, intr-una din seri am decis cu fiul meu sa facem miscare. Sa ne miscam, adica, pana la bucatarie unde sa stam in picioare vro juma de ora si sa facem clatite. Mister si surpriza pe care le-am marturisit, in secret maxim, doar matusii in cauza. Shopocaind noi acolo in secretele noastre, matusica a vrut sa se asigure ca lasam clatitele neumplute, asa cum dealtfel ne e  obiceiul, fiindca la masa mai erau inca 2 perechi de bunici si, se stie, oameni multi inseamna gusturi diverse. Ca sa-si ilustreze sugestia, a mentionat, prin analogie la una din mesele anterioare, sa lasam clatitele "ca pe Tapas", sa se poata servi fiecare din ce are chef, ea urmand sa aduca multe si diverse sorturi de dulceturi. Vizigotul a raspuns fericit "daaaaaa, daaaa, ca pi tapas le lasam". Si asa se face, Boieri Dumneavoastra, ca banalele clatite au primit, de-atunci, exotica si pretentioasa denumire: Capitapas!

Revenind la indicatiile pretioase privind modul de gatit si servit clatitele, vreau sa va mai spun ca in loc de lapte puteti pune apa minerala. Sau jumate apa jumate lapte. Merg si cu apa plata. Ouale sa nu le uitati, cum am facut eu odata si ma cruceam mirata foarte cine mi-o fi facut vraji la tigaie de nu ies clatitele alea de nici un fel.
Merg cu absolut orice fel de dulceata, gem, miere, crema de ciocolata, de vanilie, de orice.

Asta e povestea - ca nu pot sa spun reteta - de Capitapas! Spor la gatit si pofta mare!

3 comentarii:

  1. Frumoasa poveste.....nu stiu de ce dar este singura prajitura,care nu imi place sa o fac!Al meu barbat,pur si simplu adora clatitele,mai ales cele cu gem de gutui!Nu am mai facut cam demultisor si ma astept sa aud;ce asa manca niste clatiteeee....si eu ascultatoare,chiar daca nu imi place,ma comformez,doar pentru placerea lui.
    O seara buna!

    RăspundețiȘtergere
  2. May femeie , m-ai lasat masca cu Capitapasele tale :D , sa mor de ciuda ca eu nu le-am gasit in carte lu' madame Sanda....uf , futu-i zic , cum de nu mi-au sarit in ochi...No , toate bune si frumoase cu capitapasele tale....dar mi-ai facut o pofta de ma dau de-a dura , bani n-am , gemurile s-au terminat , faina ciuciuc...ce palaria mea fac pana la salar'? :P
    No , sa va fie de bine si las' ca ma destrabalez si eu la capitapase de astea vizigotesti....intra dansul salariu...hehehehehe...trai pe vatrai nenicule! :-D
    Va tzuca mandea si va doresc vichend misto!

    RăspundețiȘtergere
  3. Janet, ma bucur ca ti-a placut povestea.
    Ano, imi pare rau daca ii prost momentul. Va tzuc si eu si we placut va doresc.

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...