Tarta cu dovleac

We trecut am avut o viata sociala foarte bogata. Sambata am fost la o petrecere (de-a lu fi-miu, nu va emotionati), sambata seara am fost in parc (cu prietena lu fi-miu de tenis, iarasi va voi ruga sa nu va emotionati) iar duminica a fost petrecerea Vizigoteasca de 7 ani....In aceste conditii va dati seama ca vineri seara n-am avut nici o intentie de planificare culinara. Ei da! Da' de unde? Cum cotrobaiam eu linistita prin congelator sa cazez ceva piept de pui cumparat, numa' ce-mi aud sotul: Auzi, nu ti-e pofta de-o placinta cu dovleac?

Ma uit crucis spre usa de la intrare, caci tocmai ce venise acasa, ceea ce inseamna ca poate trecuse prin piata si-i venisera ideile. Jur ca daca as fi vazut un dovleac in carne si oase il aruncam pe scari de-a dura....Ei bine, nu, nu era nici un dovleac acolo. Dorintele irezistibile i le declansasera fro 2 pungi de dovleac congelat de se iteau in sertarul de congelator in care trudeam sa fac ordine. Filez cu coada ochiului si-o punga de aluat congelat pastrat de la ultima pizza de-am facut-o si accept: Biiiine, dom'le, hai, facem, daca ti-i asa pofta!

Norocul a facut ca langa punga de dovleac sa fie si-o punga de vinete, asa ca pofta s-a extins si la o salata de vinete, dar nu facem caz doar dintr-atat.

Asa ca am scos pungile la dezghetat si sambata dimineata, cum Vizigotimea Sa, in imensa-i milostivenie, m-a trezit la 6.45 "ca s-a obisnuit cu programul de mers la scoala" (ma leshi????)...sambata dimineata zic m-am apucat de treaba.

Si n-a iesit placinta, ci tarta, ca asa am avut chef s-o construiesc. De fapt si de drept, e aceeasi Marie de aici cu alta palarie. Am folosit, adica, acelasi aluat si aceeasi umplutura, insa cum aluatul fusese congelat o tura s-a pretat la amenajarea in forma de tarta.

Metodologia este, deci, jenant de simpla: in tava de tarta unsa cu unt se asterne un strat subtirel de aluat, inclusiv pe pereti. Se pune umplutura (eu am mai adauga niste scortisoara, ca parca nu era suficient de aromata) iar din restul de aluat se face o foaie foooaaarte subtire (aiurea, cat de subtire va iese, nu exista standarde), se taia fasii si se arhitectureaza, frumos, cu arta si rabdare, niste gratii deasupra umpluturii. Atentie sa prindeti capetele acestor benzi de aluat de marginea tartei, ca altfel exista pericolul sa se stranga la copt si ramane chestiunea fara coperis.

Pe deasupra se unge cu ou batut in care puneti o lingurita de dovleac. Se coace la foc mediu pana se rumeneste. Testati cu scobitoarea pe margine, acolo unde aluatul e mai inalt. Smecheria ii ca, dat fiind ca umplutura nu e complet acoperita de aluat, se mai usuca la cuptor si nu inmoaie aluatul, care ramane crocant. Adevarul e ca nici aluatul nici umplutura nu-s ca la carte pentru o tarta, dar rezultatul e, din punctul meu de vedere, delicios.

Tot in vederea mentinerii aspectului crocant, cand e gata, se scoate minunea la racit pe un gratar, sa nu ramana sa se abureasca in tava. Pudrati cu zahar praf, lasati sa se raceasca un pic si serviti. E buna si calda si rece. Si ca desert si ca mic dejun. E buna rau! Si e de sezon, ca ce-ar fi toamna fara dovleci portocalii, frunze ruginii, soarele cu dinti si prima zi de scoala?

We placut va doresc!