Cina in familie

Intotdeauna mi-au placut preparatele cu porumb din bucataria chinezeasca. Cu toate astea, m-am mobilizat destul de putin in a folosi porumbul la gatit. Poate, ocazional intr-o salata cu ton sau integrat in amestecul mexican congelat. Din cand in cand insa mai cumparam cate o conserva de porumb, sa fie. Asa se face ca in seara asta, in pana de inspiratie, ma uitam pierduta la o punga de muschi de porc pusa la dezghetat mai devreme....si nu stiam ce sa fac. Pe pervaz, in apropiere, un ananas....sa fac porc cu ananas? Ba nu, cu porumb! Cum, insa, mancarea chinezeasca este o chestie care ori iti iese foarte bine ori o ratezi cu succes, cand ai la masa un junior nu prea-ti permiti riscuri, asa ca am purces la gatit ceva mai autohton, mai ciulama-de-pui-de-curca..... sa-i spunem Muschiulet de porc in sos de porumb

Asa ca am feliat muschiul de porc si l-am rumenit in ulei de masline, la foc puternic, un minut pe fiecare parte, dupa care am turnat un pahar de apa calda si 2-3 linguri de vin (rosu, ca din asta aveam). Am acoperit si am lasat la inabusit, pe foc foarte mic, pana cand carnea s-a fragezit (cam cand a scazut tot lichidul si a inceput sa sfaraie). Am scos bucatile de porc pe un servetel absorbant si am scurs grasimea din tigaie pastrand numai vreo lingura.
Am adaugat o lingura de ulei de masline si una de unt si am pus iar la incins. Intre timp am dizolvat o lingura de faina intr-o cana de supa si am turnat in tigaie (ca sa nu rumenesc faina direct in grasime). Am adus iar la fiert si am mai adaugat o galgaitura din cutia cu lapte. Sa fi fost cam jumatate de cana. Am amestecat in continuare (am eu obsesia asta ca sosurile cu faina se lipesc de tigaie, oricat de ne-aderenta ar fi ea). Cand a inceput iar sa bulbuceasca de furie si sa improaste aragazul tocmai curatat am rasturnat cutia cu boabe de porumb (vreo 350 grame sa fi avut) impreuna cu 3-4 linguri de smantana (sa fie una mai fluida, nu genul de sta bloc si se taie felii) si cam o lingurita de suc de lamaie. Sucul de lamaie face sosul mai catifelat si il mentine mai fluid, ciulamaua clasica se cam transforma in piure de faina cand se raceste. Am mai adaugat o jumatate de lingurita de sare, un strop de piper si cam o lingura de busuioc uscat maruntit.
In mod normal la reteta asta s-ar fi pretat marar verde tocat marunt. Cum, insa, la vremea asta nu putem decat sa visam la mararul parfumat din gradina verii, m-am gandit ca la sosul alb usor acrisor de la sucul de lamaie merge busuiocul, cultivat de bunica si uscat de mine in toamna. Cand il scot din cutie si-l maruntesc in palme deasupra tigaii visez instantaneu la mancare verii: rosii cu branza!

Am mai tinut pe foc pana cand caldura sosului a inceput sa elibereze aroma busuiocului, am rezistat tentatiei de a adauga si usturoi fiindca voiam ceva usor si catifelat (si sa-mi demonstrez ca pot gati si fara !!!! ) si am inchis focul.

Am servit simplu, in castroane care pot gazdui mai multisor sos. S-a mancat fara paine fiindca boabele de porumb dadeau o aroma foarte proaspata si racoritoare, insa la final - suprem compliment pentru bucatar - sosul a fost adunat cu miez de paine si am fost anuntata ca am scapat de spalat vasele: fusesera curatate destul de frumusel.

Smecherie de la Smaranda: in mod clar merge de minune cu piept de pui, copt la tigaie pana se albeste si dupa aceea lasat in sos fiindca se face repede. Data viitoare n-as mai pune lapte fiindca de data asta am avut noroc si n-am scapat fiertura spre lipit, dar aroma de lapte lipit pe care o capata un sos scapat din fiert mi se pare o oroare. Cu pui cubulete si fara lapte, as adauga la final, odata cu busuiocul, 1-2 linguri de parmezan. Ar completa aroma cu ceea ce n-are prin lipsa laptelui.

S-aveti mese linistite in familie, alaturi de cei dragi, Boieri Dumneavoastra!