Sos blue cheese

In general cred ca acordam prea putina atentie sosurilor. Sosurilor ca atare, preparate de sine statatoare, intovarasite cu alte mancari....Nu prea intra in specificul autohton, cred .....

Am nimerit zilele trecute un sos blue cheese de toata frumusetea. Adica, neaosh, sos de branza mucegaita. Sau, cum ar zice Arghezi, sos cu flori de mucigai ... he he....mucegaiuri si noroi, iscat-am frumuseti si preturi noi....Ce ti-e si cu invatamantul asta. Nu stiu altii cum sunt dar mie mi-au ramas intiparite in cap materiile predate de profesorii care mi-au fost dragi. Asa se face ca am retinut ca numele adevarat al lui Tudor Arghezi era Ionel Teodorescu si m-am intrebat mult timp cum o fi sa traiesti sub alt nume. Tarziu am realizat ca ala era doar un pseudonim, ca nu traia efectiv sub numele asta...dupa care am aflat ca pe fiica lui a chemat-o Mitzura Arghezi si mi-am zis ahaaaa, deci chiar traia sub numele ala......

Sa  revenim: esentialul unui sos blue cheese este o bucata de branza cu mucegai, cu atat mai pretabila scopului cu cat da semne de plictiseala prin frigider.

Facem asa: se incalzeste intr-o tigaie nu prea larga o lingura de unt sau de ulei de masline, daca ne trage colesterolul de maneca. In continuare, ne trebuie o lingura maricica de faina si o cana (ca de ceai) de lapte. Eu tin la indemana in bucatarie, pentru preparatele care necesita cantitati mici de faina, un borcan cu faina integrala si faina alba in proportie de 1:1.

Se desface deci lingura de faina in jumatate din cantitatea de lapte, pana nu ramane nici un cocolosh....Ceea ce mi-aduce aminte de o caricatura vazuta pe vremuri intr-un almanah din vremea comunista, un almanah pe teme gastronomice cred....El si ea stateau la masa si sotul, cu o fata placida, cere sotiei: Draga mea, imi mai dai te rog 2-3 cocoloase din deliciosul tau sos?

Asa....cand untul sau, cum ziceam, uleiul, s-a incalzit, punem in tigaie laptele cu faina. Acu fiecare cum crede de cuviinta, faina ceea ar putea fi pusa direct peste grasimea incalzita, dar eu-s pentru contra procedeului numit rantas, care inseamna prajitul fainii in grasime. Punem asadar laptele in care am dizolvat faina si aducem la clocot amestecand continuu. Foarte bun pentru sosuri, si foarte eficace, este un tell in forma de para. Eu am unul grozav din .... haha...habar n-am din ce e, din materialul ala plastic negru de e friendly cu teflonul. Ca tziu enorm la tingirile mele de teflon si consemnez cetatenii la mancat sandvisuri pe ziar daca-i prind cu metalu in tigaia de teflon....eeeeee.....

Deci: sosul! Ideea si secretul reusitei e ca sosul sa ajunga la fiert dar sa nu dea in clocot deloc, si asta se face tinand tigaia pe foc mic si amestecand continuu. Se toarna si restul de lapte, in fir subtire, dupa care vine randul branzei (branzii? .... ma macina dilemele in seara asta....). Se pune asadar si branza in sos  dupa ce, in prealabil, se piseaza bine cu furculita. Ca si cantitati, ca doar nu va imaginati ca m-apuc sa cantaresc ingredientele la asa ceva, sa spunem ca branza fuse cam jumate spre trei sferturi din cantitatea de lapte.

Se tine pe foc, amestecand continuu, pana se dizolva si branza si incepe sa aromeasca prin bucatarie a sos bun bun si catifelat.

Merge bine cu orice salata de cruditati sau o friptura mai uscata. Sau langa orice mancare are nevoie de o intovaraseala aromata si gustoasa.

Poze n-am, ca nu eram pregatita de reprezentatie, dar daca a iesit asa bunatate, m-am gandit sa va povestesc si Domniilor Voastre ca poate v-o face trebuinta candva.

Smecherie de la Smaranda: Boier Dumneavoastra, dupa ce se raceste si ii cazat un timp la racoare, sosul ista se da de trei ori peste cap si devine crema tartinabila! Merge de minune intins pe felii de paine prajita, cu ceva felii de rosii (optional de ceapa sau usturoi) si multisor piper! O bunatate!

Mese linistite si sosuri catifelate va doreste Smaranda, Boieri Dumneavoastra!