FIINDCA

Se spune ca foamea e cel mai bun bucatar. Da' pasiunea e cel mai bun condiment......

Se afișează postările cu eticheta carne tocata. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta carne tocata. Afișați toate postările

duminică, 11 august 2013

Chiftele la cuptor

Bine v-am regasit, Boieri Dumneavoastra! Mi-am asumat, umila, criticile Monei si Danei si iaca m-am mobilizat sa mai si scriu. Ca de gatit nu m-am lasat, insa timpul disponibil pt butonat a fost cam lipsa in ultima perioada. Sa va zic, asadar, ce-am facut azi.
O foarte mare, dar nu foarte recenta descoperire a familiei o constituie o reteta de chiftele taman exact pe gustul meu: fara prajeala, fara dat prin faina, fara alte chinuieli dintr-astea. Vazuta, undeva prin iarna, la televizor, da, pe TV Paprika (da' nu mai tiu minte emisiunea). Intre timp a fost modificata si adaptata, dar ideea de baza ramane: carne+condimente, amesteci, lasi 15 min la frigider sa se imprieteneasca, formezi chiftelele (da, fara faina sau pesmet), pui in tava pe hartie de copt, dai la cuptor si gata!

Deci, reteta de chiftele la cuptor. Una dintre variante, adica.
- carne tocata amestec, cam 1 kg. Amestec inseamna ce doriti Domniile Voastre sa insemne. De regula eu fac cu vita+porc in proportii egale. Am facut, insa, si doar cu porc (din porcul sigur bio in curtea bunicii) si a fost la fel de buna. Merge si cu carne de pasare, dar ies cam uscate. Cu miel nu am incercat. Inca.
- un pumn de catei de usturoi, zdrobiti
- sare piper la inspiratie
- o mana de salvie tocata
- o lingura generoasa de cimbru uscat
- o legatura mare de patrunjel verde tocat
- un morcov mare, dat pe razatoarea fina
- un ou (la care puteti renunta linistiti, eu tot am fixatia asta cu min un ou in tocaturi....merge si fara).

Toate cele de mai sus se amesteca bine de tot, pana la omogenizare. Castronul se da la frigider cam 15 minute, cat sa faceti ordine prin bucatarie dupa pregatirea ingredientelor. Se formeaza apoi chiftele, cu mana uda - precizez, fara faina sau pesmet - si se pun in tava de la aragaz, pe hartie de copt. Cam asa:


Se dau la cuptor dar nu stiu cate minute, se intorc cand incep sa sfaraie, se tin pana-s rumenite pe ambele parti, si gata. Or sa lase destul de multa grasime, dar asta-i si frumusetea, ca e sigur ca grasimea aia iese din ele. Sunt bune si calde si reci, sunt grozave in sadvisuri.
Cand ma apuc sa fac (sau cand se apuca altii de treaba si tot eu le fac) o tura de 20 buc se termina intr-o zi jumate. Si nimeni nu se vaita de stomac, asa cum se vaita la chiftelele prajite. Buna treaba!
Cam asa aratau la final, asezate frumusel pe un servetel de hartie, sa lase grasimea. Inutila manevra, ca nu prea aveau ce lasa:
E prima data cand pun morcov, dar e de tinut minte, fiindca le-a dat o culoare tare frumoasa.

Asta-i tot, Boieri Dumneavoastra ! Vara frumoasa va doresc! 

miercuri, 12 iunie 2013

Ciorba de verisoare :)

 Asa ziceam cand eram mici, ciorba de verisoare :)). Cand s-a pronuntat Vizigotimea sa ieri ca ce ciorba vrea, m-au trecut, cu anticipatie, caldurile: ciorba de perisoare pe vremea asta? Dar cand am vazut ce frig era azi, la pranz taaaaare bine a mers fiertura mea, fierbinte si cu ardei iuti pe langa.

Asa ca ciorba mea de perisoare a fost facuta aseara dupa cum urmeaza, din:
Pentru perisoare:
- 500 g carne tocata ameste porc cu vita
- 2 linguri de orez (pe care eu l-am uitat, nu l-am pus)
- o felie de paine, muiata in apa si stoarsa bine
- o ceapa tocata marunt
- sare
- piper
-1 ou

Pentru zeama:
- 4 morcovi tineri
- jumate de dovlecel
- 2-3 cepe verzi mai zdravene
- 2-3 linguri de tije de telina (eu cautam disperata prin congelator radacina de telina, dar am constatat ca s-au epuizat stocurile, asa ca am pus tije... bune si alea)
- 3-4 linguri de bulion de ardei
- sare
- piper
- leustean
- zeama de prune sau borsh, dupa pofta

De facut se face simplu: intr-o oala de 3 l se pun legumele tocate marunt, adica morcovii, dovlecelul, telina (cine are, ca cine nu, poate sa puna si tije) si ceapa. Se pune la fiert, timp in care preparati carnea.
Carnea tocata se amesteca voiniceste cu toate cele enumerate mai sus - vedeti poate nu uitati orezul, eu l-am uitat, aia e, fura bune si asa, desi cu un format cam ciudatel, parca erau ozn-uri in ciorba.

Cand legumele au dat 2-3 clocote si-s aproape fierte, se adauga bulionul, iar 2-3 clocote, se trage oala pe foc potolit si se pun perisoarele. Eu nu ma muncesc sa le modelez cine stie ce, iau cu lingurita din amestec, cantitati egale, si dau drumul in ciorba. Repet, clocoteala sa fie la foc potolit, sa nu se imprastie minunile prin oala.
Le-am mai lasat sa clocoteasca pana s-au ridicat toate la suprafata, apoi am pus zeama de prune (cam 400 ml am pus eu, fuse prea multa dupa gustul meu, copchilu' cica era numa' buna de acra....ma rog), se fierbe iarasi pana-s aproape gata perisoarele. Dupa aia se pune leusteanul (eu n-avusei decat uscat), si dupa inca vreo cateva clocote, ii gata minunea. Merge cu ardei iuti alaturi, ba chiar si c-o lingura de smantana. Nu prea merge vara, dar vara asta e cu nabadai, asa ca merge ciorba mea.


Asta fuse, Boieri Dumneavoastra, pofta mare! 

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...