Paste (fusili, de exemplu) cu ricotta si pesto de leurda

Asta e rapida si bebeluseasca, Boieri Dumneavoastra. In sensul ca se preteaza foarte bine pentru fii-mea si se face fix in intervalul de timp in care esti gata sa te urci pe pereti fiindca progenitura urla de foame. V-am explicat, astfel, si ce-i cu farfuria (e a fie-mii) si cu calitatea pozei. E facuta cu telefonul, langa fereastra, pe inserat, in timp ce in bucatarie se auzea, panoramic, Maia-Maia-Maia-MAIA-MAIA!!!!! Asta inseamna, cum deja v-am obisnuit, "aia e a lu' Maia si da-mi-o incoace mai repede ca-ti rup capul". Ar trebui sa-i vedeti si privirea asasina in timp ce se petrece respectiva actiune.....

Metodologia e ultra-mega-super-simpla. Am fiert o mana bunicica de paste (acu' fiecare stie cat de mana larga tre sa fie in functie de capacitatea gastrica a odraslei). Cand au fost gata, le-am scurs intr-o sita, pastrand un pahar de zeama. Le-am pus la loc in cratita in care au fiert. Peste ele am pun 1 lingura generoasa si cocosata de ricotta (merge si alta branza cremoasa, dupa gust si dimensiunea stocurilor), o lingura la fel de generoasa si cocosata de pesto de leurda si urzici (merge brici si ala de busuioc), 2-3 linguri din zeama in care au fiert pastele si cam o lingurita de parmesan. Le-am mai lasat pe foc mic, foarte mic, cel mai mic, fix doar cat sa amestec prin ele (cu fereala) sa omogenizez toate cele si sa se moscoleasca pastele peste tot de sos. Tadaaaaam!

A, uitam sa va zic de plating si servire. Pai platingu' e simplu, le rastorni cu lingura in farfurie. Servirea e sublima: le pui sub nas copilului si te rogi sa nu le arunce pe (toate odata) pe jos.

Pofta buna!

A, reteta de pesto....pai nu o stiu, ca e facut de boierul bunic de Vizigoti si pastrat in congelator in cutiute cat sa folosesti de 2-3 ori. Da' promit ca-l intreb si va zic.

Tiramisu la toata lumea :))

Bine v-am regasit, Boieri Dumneavoastra! 

Trebuie mentionat din start ca nu, nu m-am ramolit (inca) si stiu ca am mai postat o reteta de tiramisu. Nu, pozele nu-s deloc frumusele insa in materie de preparate care sa fie adecvate si bebelusilor nu prea ai incotro, ce-i gustos nu e intotdeauna si fatos. Si da, nici lumina si nici talentul meu nu-s tocmai adecvate unor capodopere.

Asaaaa, acuma ca mi-am pus cenusa in cap, nu care cumva sa va apucati Domniile Voastre sa ma criticati :), pot sa purced la poveste. Povestea e cam asa. Ai mei copii is mari amatori de fructe. Cam orice fructe si cam oricand, oricum, fructe sa fie. Da-s si mofturosi, in acelasi timp. Vizigotul, de-un par example, nu mananca struguri, zmeura, capsuni si prune decat daca sunt la vremea lor, preferabil de la ma-sa mare din gradina. Ca alea au gust. Restul nu au. Hai sa zic cu strugurii mai poate fi pacalit, dar macar sa fie la vremea lor. 

Acuma daca, spre marea mea bucurie, mi-a tinut figura si cu Ghemotoaka (bine, ca ea oricum a avut parte de o diversificare mult mai relaxata, si cand zic relaxat ma refer la nervii mei), am zis sa-i mai schimb registrul si sa-i dau si altceva decat mere, pere si banane. Ca sotie si mama responsabila (mai tineti minte, "ca sotie si mama responsabila recomand Protex" :)))))) m-am dus frumos in piata si am luat capsuni. In timp ce fii-mea solicita imperios "Paia-Maia-Paia-Maia-Maia-Maia-MAIAAAA!!!!", in traducere libera "sa vina para de pe taraba la mine ca va rup capu' cu dintii", am spalat cateva capsuni si i-am dat sa savureze, cum ii place ei, in drum spre parc. Shoc si groaza, a muscat o data, a scuipat de 3 ori, mi-a aruncat capsuna cat colo (banui ca ma tintea pe mine dar a ratat) si a reluat "Paia-Maia-Paia-Maia-Maia-Maia-MAIAAAA!!!!". Inclin sa-i dau dreptate lu tac-su caruia ii e teama si rusine sa se duca la piata cu ea .....

Asa ca am cumparat frumos 2 pere, i-am dat una din ele sa o vandalizeze la liber, si am plecat bombanind despre capsuni puse in cap si despre altii ar manca dar n-au (asta e reminiscenta din copilarie....). Inima mea simtitoare presimtea ca nici frac-su nu va agrea prea tare capsunicile mele. Amu dreptu-i ca am gustat si eu una si aroma era slaba spre lipsa......

Cand m-am intors din parc, Vizigotul m-a filat ca-s nervoasa asa ca a procedat cu diplomatie, adica a mancat un castronas cu capsuni, ba chiar a convins-o si pe sora-sa sa molfaie vreo 2, stergand constiincios si ce scuipa asta mica prin camera lui. Momente rare! A doua zi, insa, nu a mai considerat baiatu' oportun sa-si dea silinta, asa ca tot cu alea 2 mere 2 pere s-a delectat cand a dorit fructe. Ceea ce-mi lasa mie juma de kil de capsuni sfidatoare in frigider. Hmmmm....cand am gasit prin dulap si o cutie cu biscuiti bebelusesti de la Hipp de care nu se atinge nimeni, cu atat mai putin bebelusa, am purces la treaba: Tiramisu' de care sa poata manca toti am sa fac. 

Asa ca am adaptat reteta, ma rog, ce-a iesit nu e chiar un tiramisu, dar e o gustare-tiramisu-style tare buna si racoritoare din care ii pot da si Ghemotoacei. 

Pentru inceput, am frecat o cutie mica de mascarpone cu 1 lingura de zahar brun (data viitoare incerc cu pasta de curmale) si un plic de zahar vanilat, pana s-a topit zaharul. Domniile voastre puteti sa mixati sau sa blenderuiti, eu nu puteam, ca dormea nu spun cine. Si oricum doarme putin si repede, nu are nevoie de stimulente sa doarma si mai repede......

Cand crema de mascarpone a fost bine omogenizata si nu aluneca din castron daca-l rasturnam, am trecut la fructe. Am trecut capsunile (cam juma de kil erau)  prin sita (cum ziceam, de blender nici gand, ca se trezea miezu' pamantului) si la ingramadeala am facut acelasi lucru si cu un kiwi care zacea parasit in frigider. Sa-i scurtez suferinta. M-am gandit ca avand multa vitamina c kiwi va ajuta sucul de capsuni sa-si pastreze culoarea. Ceea ce s-a si intamplat, deja am impresia ca e ceva preparat cu suc de rosii cand ma uit la poza .... :)) 

Dupa care, am inceput sa tocmesc straturile in cani. Pentru cei mari am folosit canile din poza, pentru Ghemotoaka am folosit niste cutii de plastic cam de aceeasi dimensiune ca cel mai tare imi displace sa strang cioburi de pe podeaua bucatariei.....

Asadar am pus in fiecare recipient, urmatoarele: 2 linguri de biscuiti maruntiti, apoi 2 linguri de suc de capsuni, apoi 2 linguri de crema de mascarpone. Am presarat peste fiecare cate un varf de lingurita de karob si am reluat. Deasupra, fiindca nu mai aveam biscuiti Hipp, am adaugat cate 2-3 biscuti in forma de animale, de la...nu mai stiu, ceva cu L, in punga galbena. Aratau bine in prima faza, insa dupa cum se vede in poza s-au inmuiat si au aderat la sucul de capsuni de dedesupt. 

Le-am lasat la frigider peste noapte si azi le-am dat pe la nasul plozilor. Fiul a zis ca-i foarte bun si racoritor dar cat de curand sa-i fac un tiramisu ADEVARAT. Sau sa-l duc in Italia, ca si ala de acolo e gustos. Pe buneeee? Ghemotoaka a halit vreo 4-5 lingurite zdravene date de mine, inca 3-4 administrate de ea insasi si restul l-a intins pe blatul scaunului de masa de la Ikea. Arata foarte bine roz pe alb :))

Si....cam asta fuse, Boieri Dumneavoastra! Tiramisu adaptat. 

Gatitul cu si pentru copii: pizza la tigaie :)

Azi in parc, pe la orele unspce trecute fix, ma suna coautorul: ce faci azi? Mnoooo, ma emotionez toata, da' ce, ma inviti undeva? Zi repede, unde, cand, cum, ce?????? Nu, femeie, te intrebam ce faci azi de pranz, ca m-am uitat in frigider inainte de a pleca si nu prea e mancare gatita, doar 2 ciorbe mici.

Ignor cu desavarsire avertismentul si-mi vad de ale mele. Ma rog, nu ale mele ci ale fie-mii, care de ieri are un carucior de papusi fiindca era foarte incantata de caruciorul de papusi al altora si acuma nu-l mai doreste. Fiindca nu e al altora, evident. 

In drum spre casa, insa, incep sa cujet. Cujet eu ce cujet, ma intreb daca sa iau ceva gata gatit de la tanti....asa, ca nu stiti cine e tanti. Nici eu nu stiu, e o pravalie de vreo 2 mp care vinde mancare gatita, in coasta pietei Salajan, mancare care jur ca e ca acasa. Nu e de fite, ci de cantina, dar e buna si verificata indelung cativa ani buni cat am luat pranzul la birou cu mancare de la tanti. Asa ca ocazional mai chiulesc de la tigaie si mancam de la tanti. Deci ma sucesc, ma invartesc, in mintea mea, desigur, impingand la carut, mai dau o felie de para la Ghemotoaka, mai cant "acum e toamna da!" si deodata procesul complex de gandire are o finalitate: fac pizza! 

Dupa care iar incep sa ma agit in mintea mea si calculez....pana fac aluatul, pana-l framanta si-l dospeste masina...nu merge, dureaza prea mult...... As fi facut niste paste, ca Ghemotoaka ar manca oricum, in orice combinatie (apropos, cat de curand trebuie sa va povestesc reteta de paste bebelushesti cu care mergi la sigur), da' ce ma faceam cu Vizigotul, ca ala daca nu vede carne, vede rosu....nu pot sa-i dau paste con ricotta, leurda si urzici ca scoate fum, pana pleaca la antrenament imi haleste urechile......

Booon, deci ce sa fac? Si-mi aduc aminte de o reteta asiduu vehiculata in ultima vreme, si anume pizza la tigaie. Trec asadar pe la tanti si iau 2 fileuri de curcan gata gratarite si o tulesc spre casa. Intre timp, alimentez Ghemotoaka cu felii de para, sa nu-i vina ideea sa adoarma asa, pe drum. Slabe sanse, oricum......\

De inspirat, m-am inspirat de aici  insa de facut am facut-o in stil propriu, in parte fiindca nu ma prea caracterizeaza precizia. 

Plasez asadar Ghemotoaka in learning tower, ii dau la indemana chestii (castravete, curatator de legume, masline, felii de friptura, o lingura de iaurt intr-un castron mare, sa si-l puna unde vrea ea) si eu, incurajand-o sa ma ajute la pregatit masa, ma apuc de pregateala pe bune. 

Am amestecat intr-un castron 7 linguri de faina, cam cu varf, cu 1 ou, jumate de pahar mic de iaurt grecesc (d'ala cu 2 la suta grasime, na ca pot fi si precisa), o galgaitura de ulei de masline, un praf de sare si un praf mai generos de zahar brun si jumate de pachetel de praf de copt. Da, nestins. Am uns tigaia "a mare" cu unt si-am intins aluatul in ea. Acuma despre aluat: consistenta finala e total enervanta, se lipest de dejte si e greu de intins. Cred ca daca mai fac fie-l fac mai lichid un pic, sa poata fi turnat in tigaie, fie-l fac mai indesat sa-l manevrez mai usor. Pana la urma l-am intins cu dosul unei linguri unse cu ulei, sa nu se mai prinda de lingura. Repet, enervanta treaba, doar ce se aseza in stanga, ca si crapa in dreapta, iar de forma rotunda nici gand. Intre timp, fii-mea facea cam asa pe podea: 

Nu-i bai, avem matura si faras.....Pentru cine stie despre ce vorbesc, portita turnului era deschisa fiindca domnisoara tocmai dorea sa se dea jos. Eu speram sa si strang nainte sa se intample asta, fiindca de regula mancarea devine mai apetisanta odata ajunsa pe gresie. Ea insa, fata disteapta, coborase sa ia unealta aia de curatat legumele, asa ca s-a marginit sa culeaga doar o felie de castravete si s-o bage in gura si s-a cocotat la loc revendicand asiduu: PA--PA!!!! 

Ma grabesc, ma grabesc! 

Buon! Odata ce am reusit sa intind pacatosul de aluat, rotesc vultureste ochii dupa topinguri. 'Nainte de toate, am uns cu ketch-up picant. "Maia-Maia-Maia-Maia" se aude din dreapta mea. Clachez si-i dau lingurita sa o linga. ( e ketch-up facut de bunica din toate legumele posibile, e picant dar e ok, fara prostii prin el, de aia i-am dat). Linge ea la lingurita dupa care schimba repertoriul, disperata : Apa-Apa-Apa-Apa-Apa! Ahaaaa, cucoana, te  ustura! Ii dau apa, bea cu aviditate, dupa care ma dispera: Maia-Maia-Maia-Maia, intinsa ciorchine dupa sticla de ketch-up. Ma lasi? 

Deci sa o ignor (cat s-o putea) si insfac felia de cascaval si razatoare. Umplu tigaia cu cascaval ras (Maia-Maia-Maia-Maia, da, ii dau si lu' Maia un pumn de cascaval ras, ceea ce-mi procura cateva minute de liniste), peste care adaug un pumn de ceapa tocata marunt si felii de piept de curcan, o ploaie de oregano, pun capacul si aprind focul, pe ochiul mare dat la mic. 

Planul era ca in cele 10 minute in care, teoretic, ar fi gata pizza, sa fac ordine in bucatarie, atat pe masa cat si pe jos, si dupa aia sa le servesc plozilor pizza proaspata. Nu ma mai consum sa va zic vorba aia cu socoteala de acasa si socoteala din targ....evident ca in secunda urmatoare s-au auzit zgomote suspecte: in pantalonasii aia draguti de se vad in poza se intampla o grozavie. Asa ca am trecut la vidanjat scutecele odraslei si am cam pierdut notiunea timpului. Si tigaia m-a cam pacalit ca are fundul gros de fonta si s-a incalzit greu. In concluzie, timpul de coacere e de vreo 10-15 minute, in functie de cat de tare e focul si cat de groasa tigaia. Dupa vreo 8 minute oricum trebuie verificat sa nu se arda fundul. Fundul pizzei, desigur. 

Rezultatul final e bunicel, mergeau mai multe toppinguri colorate dar e ok si asa. Ghemotoaka a vandalizat vreo 2 felii culegand cu precadere, cum altfel, cascavalul topit de pe ele si indepartand, cum altfel, carnea. Carnea nu-i bon!

Vizigotul a ras cam jumate din toata cantitatea, adaugand, ocazional, extra ketch-up. Cica "e bunicica, am mancat eu si omleta la cuptor, pizza la tigaie deja e banal!". Mda.....

O solutie bunicica, Boieri Dumneavoastra, cand sunteti in criza de nervi. Asta...am vrut sa zic de timp :))) In situatia data eu o prefer pentru ca nu trebuie sa mai incing cuptorul si sa-mi pierd vremea explicand ca e uf-uf, nu pune mana ca te arzi. Ne adaptam, ce sa facem? 

Zi frumoasa si racoroasa va doresc, Boieri Dumneavoastra! 

De prin parcuri ...

Am constatat cu oarece uimire ca 9 ani, desi nu par prea multi, sunt de natura a face oarece ordine in amintirile unei persoane. Altfel nu-mi explic cum se face ca nu-mi amintesc ca, pe vremea cand Vizigotul era de varsta sora-sii, sa ma fi enervat atat de tare prin parcuri si la locurile de joaca.

Nu doresc, asadar, sa vorbesc despre bune maniere sau coduri de conduita sau sa critic bunul simt al unora sau altora. Cred ca sintagma englezilor, cu common sense, e mai adecvata, bunul simt nu e bun sau rau, e o chestie acolosha, comuna, un set de reguli pe care, de bine de rau, de rusine sau din convingere, ar fi comod pentru toata lumea sa fie respectate.

Scriu mai curand ca sa ma racoresc, mai ales ca sunt constienta ca scriu oarecum in van, fiindca cei care se vantura pe aici oricum n-ar face chestiile astea care ma enerveaza pe mine.....

Asadar, stimate concetatean bucurestean, cand iesi cu copilul in parc, gandeste-te, in primul rand, la proverbul vechi si corect care zice ca ce tie nu-ti place, altuia nu-i face. Mie de exemplu nu-mi place ca fii-mea sa manance in parc. Poate tu esti disperat/a ca prichindelul tau sa manance oricum, oriunde, numa sa manance. Eu, si sunt convinsa ca nu sunt singura, nu apreciez faptul ca fii-mea pofteste la banana lu' fii-ta, oricat de dragut/a esti tu si ii dai si ei o bucata. Fiindca dupa aia eu trebuie sa renunt la joaca in parc si sa ma duc in piata sa ii cumpar banane. Si poate n-am bani in ziua aia sau poate fii-mea n-are voie banane. Deci oameni buni, nu va mai hraniti copiii in parcuri. Nu e ok.

Daca vreodata copilul meu te deranjeaza, pe tine sau pe copilul tau, imi spui mie, nu te apuci sa-mi educi odrasla urland la ea. Iar daca o atingi, o sa ai reale probleme. Oricum ar fi, nu te simti dator sa imi educi mie odrasla, am vorbit in postul anterior despre a nu speria copiii altora, asa ca nu apreciez daca, atunci cand eu discut pe indelete cu fii-mea care se tavaleste, la fel de pe indelete, pe jos, ca are vreo suparare, nu apreciez, zic, daca te mai aud si pe tine spunand: vaaaaai, o superi pe mami, ia sa vezi ca vine mosul cu sacul si te ia. Si ca tot veni vorba de apreciere, nu apreciez nici privirile compatimitoare pe care le primesc atunci cand plec din parc cu fata urland ca vrea/nu vrea ceva. N-am "bunul simt" sa-mi fie rusine ca fii-mea face asa, drept urmare te rog sa ai bunul simt de a=ti vedea de treaba. Si, sfat, nu te gandi ca fii-tu sau fii-ta nu vor face niciodata asa. Fiindca in perioada imediat urmatoare vor face, copiii sunt uneltele prin care destinul ne arata ca nu suntem implacabili, asa ca ai grija :)).

Azi au fost multe grade in Bucuresti, nu stiu cate, multe. Dar batea vantul nitelus. Asa ca dragi bunici care m-ati sfatuit sa ii pun fetii ceva pe ea ca are gatul gol, v-as sfatui si eu sa ma lasati in pace, ca nici macar foarte tinerica nu mai sunt, sa aveti scuza ca n-am experienta. Chiar daca fata mea pare cea mai dezbracata din parc, urasc sa mi se dea sfaturi privind cum sa o imbrac si urasc si mai tare previziunile de genul "ei acuma sunt sensibili, de la vantul asta pot sa faca aprindere la plamani".

Pentru cine n-a inteles inca, iata un pont: parcurile cu utilaje de joaca pt copii nu sunt destinate relaxarii parintilor! Asa ca daca-ti imaginezi ca tu vii cu ala micu si te relaxezi linistita pe o banca, te cam inseli. Fiindca stii bine ca ala micu al tau o sa incalce regulile de i le-ai zis acasa, asa ca tu nu te poti relaxa, si incepi sa strigi la el de la distanta. Ei, poate pe altii ii deranjeaza chestia asta, ca nici noi n-am venit sa ne relaxam, dar preferam sa suportam numai urletele copiilor. Si daca tot te-ai ridicat de pe banca sa-ti urmaresti mai indeaproape copilul, poate nu-l mai lasi sa verse mancare sau zeama de balonase pe tobogane, leagane sau pe unde altii se pun cu fundul. Nu-s paranoica legat de curatenie, dar nu apreciez sa=si ude fii-mea fundul fiindca fii-ta si-a facut linistita de cap cu 300 ml de solutie de sapun.

Cam asta m-a scos zilele astea din sarite. Domniile Voastre ce sfaturi aveti?

Oua rosii

Ca-n fiecare an, cu coji de ceapa:

AAm facut si galbene, cu turmeric, dar nu ma pot lauda cu ele 😄. Asa ca ramanem,;cum ziceam acum cativa ani, la randuielile cele vechi si bune. 

Sa aveti sarbatori tihnite, Boieri Dumneavoastra!

Sa nu ne mai speriem copiii, zic

Ce-ar fi sa nu mai speriem si amenintam copiii? Fie ei ai nostri, ai vecinei, ai doamnei din parc....... Sa le explicam ca trebuie sa doarma ca sa se odihneasca, sa viseze frumos, sa aibe putere sa se joace, nu fiindca vine moshu cu sacu, baba cloanta, doctorul cu seringa sau politistul cu mai stiu eu ce....

Fiindca dupa aia in fiecare camera intunecoasa o sa astepte un mosh cu sacu, o baba cloanta, un bau bau....si, ma credeti sau nu, dar frica de intuneric e boala grea si lunga, de cele mai multe ori incurabila. Nu ignorati dorinta copiilor de a dormi cu o lumina aprinsa. Daca incercati sa va amintiti un pic din temerile copilariei, o sa va convingeti ca nimic nu e mai terifiant decat fantezia copiilor speriati. Daca nu reusiti sa va amintiti, credeti-ma pe cuvant.

Si, daca tot veni vorba, chit ca n-are nicio legatura cu discutia in cauza, nu ignorati dorinta copiilor de a dormi cu voi. Disciplina din acest punct de vedere n-ajuta la nimic. In curand nu vor mai dori sa doarma cu voi dar o sa vreti voi asta...asa ca profitati cat mai puteti....

Sa ii invatam sa nu faca aia sau aialalta fiindca nu e corect fata de ceilalti sau nu e bine pentru ei, nu pur si simplu fiindca nu e voie sau fiindca e rusine. Mai usor cu rusinea. Nu trebuie sa le fie rusine chiar asa, din orice. Copiii, in special cei mici, nu au cenzura si nici rusine.

Un copil nu are sa inteleaga de ce e gresit sa puna mana pe usa de la cuptor. Trebuie sa-i explici cum e cu caldura si friptura, sau sa te asiguri ca nu ajunge acolo sub nicio forma, nu sa-l ameninti cu bataia daca o face. Fiindca de indata ce tu si bataia ta dispareti din peisaj, el se va infige fix la cuptor. Si poate fix atunci e aprins....

O doamna cu copii acasa si serviciu in domeniul sanitar mi-a atras atentia ca daca nu pleznesc fata cand ma mushca n-are sa se dezvete niciodata. Eu prefer sa astept sa fie mai maricica si sa-i arat ca muscatura doare, si asa cum o doare pe ea, ma doare si pe mine. Intre timp s-a muscat singura din joaca si, coincidenta sau nu, de atunci nu a prea mai muscat. Doar din maxima dragoste, cand se agata de mine sau de tac-su si nu-i ajung mainile, trebuie sa-si exprime efuziunea amoroasa si cu dintii in clavicula.....

Sa-i spui unui copil ca e rusine sa planga in public e egal cu zero. El plange cu un motiv si il doare-n scutec de rusinea ta. Mai bine aflam de ce plange si tratam cu seriozitate motivul.

De asemenea, sa incerci sa educi un toddler cu exemplul altuia (uite bebe cum sta cuminte in carut, nu ca tine!!! ) e iar egal cu zero. Asta mi-a clarificat-o Vizigotul vis a vis de sora-sa: ce-i pasa fetii ce fac alti bebelusi de seama ei? Nu mai poate ea de ce fac altii!!!! Intr-adevar, fii-mea nu mai poate ea de ce fac altii.....

Era sa uit de cea mai tare amenintare: aia cu "daca nu esti cuminte plec si te las aici! Cum ar fi ca sotul/sotia sa va lase in supermarket fara chei/geanta/portofel fiindca n-ati fost cuminti???? Cam neplacut, cred....

Copiii au nevoie de motive. Motive pentru care sa faca sau sa nu faca anumite lucruri. Explicati-le motivele. Nu vor intelege din prima. Poate nici din a doua. Poate nici din a noua. Dar e de datoria parintilor sa aiba rabdare. La un moment dat, semintele sadite cu dragoste incoltesc ......

(sub)titrari

Care-i treaba cu subtitrarile? Adica, nu stiu cum sunt organizate treburile intr-o televiziune, insa nu se uita nimeni sa verifice cum se scriu subtitrarile?

Am depasit trauma lui "care" si "pe care", am acceptat agonia lui "decat" folosit in propozitii afirmative, ba chiar m-am convins de ceva timp ca nu e chiar asa un capat de tara daca nu se respecta 100% gramatica. Dar subtitrarile, ele, subtitrarile....cine le face, de ce nu le verifica?

Ma uitam mai deunazi la un serial cu medici (nu spun care, nici canalul, nu tin musai sa critic ceva anume) si o doamna doctor explica unei paciente ca va fi operata, daca e sa ne luam dupa subtitrare, "la paroscop". Ai putea crede ca paroscopul ala e vreun aparat. Si acuma vin si intreb: traducatorul/scriitorul de subtitrari, nu auzise de laparoscopie? Nu ma dau culta, doar cred ca e o chestie destul de comuna....

Mai aflai ieri pe un canal de gatit ca un cotlet de porc trebuie sa fie "macru" pentru a asigura succesul unei mancari. Ok, deci carnea e macra, cotletul e macru, ca e baietel, am priceput. Tot pe canalul ala de gatit prazul se conjuga: un praz, doi praji. Eu as fi zis un fir de praz, mii si mii de fire de praz. Nu am cautat in dinctionar, dar daca prazul se numara asa, un praz doi praji, ma inclin si mea culpa.

Si ca sa dau un exemplu concret, demult vad asemenea greseli si atat de mult ma mir ca ele tot apar. Da, saracul "demult" nu a mai fost scris corect cam demult. Se scrie doar "de mult" indiferent ce exprima.

Pai?