Asa ca am pornit entuziasti sa ne prezentam la ora fixata in fata pravaliei din Laganas, de unde ne-a preluat un microbuz. Care ne-a dus pana in port unde, evident, ne astepta barca. Ei, cam mult spus, ca nu ne astepta pe noi....am stat noi si am asteptat ceva-ceva pana sa vina toti cei inscrisi pentru excursie.
Ghidul ne-a explicat cu o engleza putin cam ne-inteligibila (cel putin pentru mine) ca asteptam inca o familie care intarzie (n-am inteles de ce). Pana la urma acea familie n-a mai venit, dar au venit altii, care treceau din intamplare pe acolo. Ne-am fi suparat ca nu se respecta ora de plecare insa aveau asa, un stil de a nu se grabi....pe care ajungi sa-l invidiezi. Chiar mi-am dorit, in acele momente, sa ajung si eu la relaxarea aia: la ce sa ne grabim, treaba merge oricum, daca te enervezi nu merge mai repede :) Nu cumpara bilet clientii astia, lasa c-or mai fi unii de cauta o excursie si vin aia ...Intr-un final, am plecat, noi deja epuizati de insistentele Vizigotului care n-are pic de rabdare si a indurat foaaaarte greu asteptarea. Nici macar faptul ca am reusit sa vedem o Caretta care innota in apele albastre ale portului si scotea din cand in cand capul sa respire nu l-a incantat: el venise sa vada Caretta SUB APA si sub apa voia sa o vada, da' de ce n-o vede, da' n-o vedem mai repede, da' cand o vedem, da' de ce nu plecam, da' cand plecam, da' ......
Povestea Carettelor seamana destul de tare cu povestea tuturor speciilor pe cale de disparitie: popularea insulei si dezvoltarea turismului a deteriorat habitatul lor natural. Ghidul ne-a povestit ca, la nastere, puisorii acestor broaste testoase retin, pentru totdeauna, configuratia cerului (pozitia stelelor) si dupa aceasta configuratie se ghideaza, 30-40 ani mai tarziu, cand vin sa depuna, la randul lor, ouale pe plajele din Zakynthos. Insa, viata de noapte de pe plaje si luminile permanent aprinse, le deruteaza si asa se face ca, in timp, au ajuns o specie amenintata cu extinctia. In prezent, exista o serie de reglementari privind programul de functionare al stabilimentelor de pe plaja (cum ar fi aceea ca dupa ora 7 trebuie inchise toate luminile) dar nu sunt intru totul respectate.
Am pornit, asadar, la drum cu Kamelia II, barca lui Nasos. Ne-au aratat cateva broaste testoase care navigau tacticos pe fundul apei si nu pareau sa ne dea prea mare atentie. Copiii au fost foarte incantati de fundul de sticla al barcii care permitea o vizibilitate bunicica spre fundul oceanului.
Am reusit sa mai vedem si-o doamna Caretta Caretta cand iesea la suprata apei sa traga aer, ba chiar si s-o fotografiem cum se misca, tacticoasa si la ea acasa, pe apa nefiresc de albastra.
Am mers si pe insula Maratonistului, insula de unde a plecat sau unde a ajuns (scuzata fie-mi memoria defectuoasa) eroul care a alergat 42 de Km sa duca vestea victoriei de la Marathon. Mi-au placut in mod deosebit grotele si plaja salbatica de pe micuta insula nelocuita.
Am oprit pentru un timp si am facut o baie acolo, am sarit din barca in apa, am inotat prin niste mici grote si am vazut o "floating cantine" - un foarte original bar plutitor de unde ne-am cumparat inghetata, bere rece si caffe-frape.
A fost o excursie foarte placuta, si s-a terminat cu drumul inapoi in port si conversatia in engleza cu Nasos, unul dintre asociati, care ne-a furnizat o versiune foarte pitoreasca a crizei din Grecia si ne-a povestit ce inseamna sa fii mic antreprenor in perioada asta.
Pranzul l-am mancat, la recomandarea lui Nasos, intr-un restaurant italian din Laganas (iarasi imi scuz memoria, am uitat cum se numeste) unde puteai manca, bineinteles, meniuri complete cu specific englezesc, specialitati italienesti si oarece specifice grecesti. Am luat supa de rosii si supa crema de legume - cam dezamagitoare, poate-s eu carcotasa dar se cam simtea delikatul in ele. Somonul la gratar, insa, a fost absolut delicios, la fel si feta la gratar. In final, o mousaka traditionala ne-a incantat complet. Era cu mult sos bechamel si nu doar de cartofi sau doar de vinete ci avea straturi succesive de cartofi SI vinete. Delicioasa!
La o taraba langa restaurant am gasit niste cepe uriase pe care le-am pozat cu mana de Vizigot alaturi, sa se vada comparatia si dimensiunile. Am fost convinsa ca-s decoruri de ceara dar erau adevarate.
Dupa asa un festin, ne-am retras agale la hotel si am dormit de pranz. Caci eram, trebuie sa subliniez, in concediu DE ODIHNA. Seara ne-a trecut cu un pic de baie si plaja, cina in restaurantul hotelului, cu aceleasi feluri foarte putin diferite de zilele anterioare si, bineinteles, plimbarea de seara prin Laganas, partida de minigolf (oare fi-miu o sa ceara minigolf de ziua lui, incepusem eu sa ma intreb.....) si plimbarea pe plaja sub clar de luna.
Ziua a cincea. Hopa, am trecut de jumatatea sejurului, cam acum am trecut de la "vai ce frumos e aici" la "vai ce pacat ca plecam as curand". In ziua a cincea am plecat cu autocarul intr-o noua excursie. Vizigotul avea sa-si revada prietenele asa ca la drum, familie!
Acu e momentul sa mentionez, Boieri Dumneavoastra, - poate-am mai facut-o - drumurile din Zante. Inguste, frate. Inguste rau. Mi-s fericita posesoare a unui foarte usor rau de masina si a unui un pic mai serios rau de inaltime. Suportabile ambele, da' otolitele tot au ceva de spus. Maica, si cand vedeam autocarul cela cum intoarce practic in loc, pe marnea prapastiei, sa nu iasa de pe un drum intr-o curba in ac de par, si drumu' ala era lat doar de-o masina, oricat nu sufar de sindromul drobul de sare, tot ma intrebam ce-ar fi facut soferul daca mai venea fie si un Matiz din sens opus. Ca sa nu mai zic ca uneori stateam mai in jos pe scaun - fiind eu fericita castigatoare a simpatiei copiilor care mi-au stat cu drag in brate cam toata excursia - si nu vedeam decat peisajul cum se roteste in aste curbe.....Cam nasol, va zic eu! In vreo doua randuri - ocupata cum ziceam c-am fost cu tineretul - am fost de-a dreptul luata prin surprindere de furtunoase aplauze in autocar: reusise dom'sofer sa ia o curba imposibila fara sa intre in casa vrunuia.......hm hm ...... m-am intrebat de multe ori cum fac grecii din Zante scoala de soferi....hihihi....prietenii stiu de ce......
No, cum ziceam. Prima oprire a fost la o "maslinarie", vorba Vizigotului. Aici am avut ocazia sa vedem cum au evoluat utilajele de prelucrare a maslinelor de-a lungul timpului, cum se face uleiul de masline, care-s etapele din viata unui maslin, si multe altele. Am aflat ca maslinul, in stare naturala, e de fapt arbust, iar pentru cultura este altoit ca sa creasca asa ca un pom. Am mai aflat ca perioada critica din viata unui maslin tine pana la 5 ani, daca trece de varsta asta, prinde radacini oriunde, chiar si pe granit. Am degustat mai multe feluri de ulei de masline si am cumparat cutii cu ulei "extravirgint" (v-ati prins de la cine citire, nu mai mentionez ....) cate am putut duce fara sa ne dea soferul jos din autocar.
Mi se pare absolut extraordinara industria uleiului de masline si modul in care grecii stiu sa valorifice cat mai mult potentialul pamantului. Zante de fapt nu are pamant, plantele cresc pe calcar, adesea poti vedea intre randurile de maslini solul alb ca varul si te intrebi cum cresc copacii aia acolo, in conditiile in care nici foarte multa apa nu au.
O alta poveste interesanta despre insula (de fapt nu e poveste, e cat se poate de realitate) este aceea ca exista doar 2 izvoare cu apa dulce. Pe toata insula. Si orice casa, restaurant, hotel, etc sunt alimentate ZILNIC cu cisterne de apa, unele si de 2-3 ori pe zi. M-am intors la hotel cu mai mult respect pentru apa pe care o risipim la dus si la spalat pe dinti :).
Urmatoarea oprire, Biserica Sf. Maria Neagra. Povestea acestei icoane incepe cu cateva secole in urma cand un pastor a gasit intr-o grota o icoana reprezentand-o pe Sf. Maria. A luat icoana si a dus-o in biserica satului, insa peste noapte ea s-a intors, nu se stie cum, in grota. Cand au vazut satenii ca icoana nu se lasa dusa de la locul ei, au hotarat sa construiasca o biserica acolo unde a fost gasita. Peste ani, icoana a mai scapat si din alte incercari, a fost furata si s-a intors inapoi iar la un moment dat, biserica a fost arsa si icoana a scapat neatinsa. Este facatoare de minuni si se spune ca odata ce te-ai inchinat acolo ti se indeplineste cea mai ascunsa si mai arzatoare dorinta.
De la biserica am plecat spre cel mai batran maslin de pe insula: are 1500 de ani si a fost transformat intr-o atractie turistica. Nu, nu stiu cum i s-a stabilit varsta, cred ca va trebui sa ne incredem in traditie si in ghidul turistic, desi eu i-am spus Vizigotului ca a fost datat cu carbon, ca sa ma slabeasca cu intrebarile, ca avea o mare nevoie sa stabileasca exact cum stiu grecii cati ani are maslinul.
"Adica omul care l-a plantat i-a spus fiului lui, si acesta fiului lui si tot asa? Acum cate generatii? Ca daca stim cate generatii si cat a trait fiecare, stim cati ani are maslinul, dar daca nu......"
"Da' maslinul are cercuri ca stejarii si poti sa stii cati ani are? Da' cum i-au vazut cercurile - daca are - fara sa-l fi taiat? Ca eu vad ca nu-i taiat!"
.... si tot asa. Drept pentru care am mintit. Sper sa nu fi mintit prea rau si maslinul ala chiar sa fi fost datat cumva. Daca nu, e o legenda draguta si cu asta basta!
Foarte impresionant, deci, maslinul, contorsionat, uscat si scorburos, inchipuind cu ramurile sale intr-un loc un elefant, intr-un loc un sarpe si intr-un loc un cerb. Interesant ca inca este pe rod desi calitatea maslinelor lasa de dorit, ne-a mentionat un localnic. Interesant este, ma gandeam eu, cum a fost promovat si inclus in circuitele turistice..... Dar sa nu facem comparatii.
In continuare am ajuns la cel mai frapant loc de pe insula. Adica cel mai frapant pentru mine: golful Navagio (naufragiu - de la barca naufragiata acolo) cu apele lui albastre. Albastre. Turcoise, albastru deschis, albastru laptos.....AL-BAS-TRE!!!!
Culoarea - nefireasca, fantastica, ireala - e data de fundul calcaros. Ramai uimit de culoarea apei si-ti doresti sa nu mai pleci. Am vizionat golful de la inaltime, de pe un balconas ce ofera panorama asupra intregului peisaj. Am facut poze si ne-am dorit sa facem baie in apele alea. Urma sa planuim o excursie si acolo.
Povestea golfului si a plajei (o bucata de pamant de un alb stralucitor prinsa intre peretii calcarosi si inalti, unde nu se poate ajunge decat pe mare) are mai multe versiuni, daca am inteles eu bine povestile spuse in autocar de ghidul nostru.
Prima versiune ar fi aceea ca a apartinut unor pirati contrabandisti care, urmariti de paza de coasta, au naufragiat in golf, au abandonat vasul si au scapat catarandu-se pe peretii stancosi. A doua versiune spune ca insusi guvernul elen de la acea vreme a inscenat naufragiul unei barci vechi oarecare si a inventat povestea pentru a o transforma intr-o atractie turistica. A treia versiune este ca barca a fost naufragiata de chiar marinarii ei care nu mai fusesera platiti de foarte mult timp si nu le mai convenea sa munceasca fara bani. Si, ca un leit-motiv, au scapat catarandu-se pe peretii stancosi. Pe mine m-a impresionat doar amanuntul ca naufragiul - cum s-o fi intamplat el - a avut loc prin anii 80. Na, eu credeam ca numai "pe timpuri" se intampla asa ceva.
Asa ca imi pare rau, revin: APA de la Navagio trebuie vazuta. Epava e doar un amanunt!
Cu glasurile pierite - cum ziceam - de minunata culoare a apei, am plecat sa vedem grotele albastre. Ne-am oprit cu autocarul intr-un port de unde am fost preluati de o barca cu motor. Sau cel putin asa credeam noi, ca are motor. Dupa ce am trecut de momentul neplacut ca suntem cam multi pentru asa o barca mica, a urmat un altul: pilotul era putin cam aerian si, cand din casuta motorului a inceput sa miroasa a ars si sa iasa fum negru de pacura, Jack Sparrow a parut complet depasit de situatie. Nu mai vorbim de a-si pastra cumpatul ca erau, vorba ceea, femei si copii pe barca. A inceput sa dea telefoane in stanga si in dreapta. Eu am intrebat cinstit ghidul daca e inscenare sa para mai pitoreasca excursia, dar privirea tristo-jenata-disperata pe care mi-a aruncat-o m-a convins ca e pe bune. Dar barcagii sunt solidari unii cu altii. In scurt timp au aparut alte barci si s-au dus tratative sa ne impartim in 2 barci dispuse sa ne preia o parte din drum. Trec peste detaliul jenant ca, desi eram un grup de compatrioti, principiul "intai femeile sau, macar, copiii" nu s-a aplicat absolut deloc. Cine a apucat sa se urce in prima barca, norocul lui. Noi care aveam cei mai mici 3 copii din grup am ramas in barca 2, ca doar nu era sa ne grabim sa speriem plozii, nu? :)
Ok, barca 2. Frumoasa, luxoasa, ne-au aratat grotele albastre, ne-au aratat ce sa pozam. Foarte frumoase si frapante peisaje, modul in care apele marii au sapat in roca aceea moale si calcaroasa te uimeste instantaneu.
Spre norocul nostru, aceasta a doua barca era mai mica si a putut intra sa vedem de aproape toate grotele acelea de poveste. In multe dintre ele apa era atat de clara ca se vedea fundul la 8-10 m adancime. Eram extraordinar de tentata de o baie in apele alea, insa majoritatea celor din grup s-au multumit sa admire asa ca nu s-a facut escala pentru baie.
Deodata, circula o gluma proasta: schimbam barca, s-a stricat si asta! Deja ma luasera nervii, cat ne mai trambalam cu copiii, dom'ne? Nu era nici gluma, dar nici proasta: barcagiul ne luase doar pe portiunea de drum care coincidea cu drumul lui, acum urma sa ne predea altui barcagiu care avea drum spre port si putea sa ne lase pe pamant in siguranta. Ok, tot schimbare de barca se numeste dar macar sa nu fie tot din cauza de motor stricat! Cand am ajuns in port, am aflat ca cealalta jumatate de grup chiar schimbase a doua barca fiindca se stricase. Pe de alta parte, cine tine minte o calatorie fara peripetii, nu?
Intr-un mare final, pauza de pranz la o taverna de pe plaja. Cat lumea astepta comanda - gasisera un chelner roman, ceea ce a facut mult mai usoara colaborarea romano-elena - noi, copiii, am mers un pic sa facem baie. Apa calda si clara, fundul calcaros, nisipul (impropriu spus, ca erau de fapt pietricele miiiiici-marunte macinate de apa) alb sclipitor. Plozii, racoriti dupa cate peripetisera de dimineata, s-au incins la balaceala si s-au jucat cu nisipul strigand cat ii tineau plamanii "fasoliiiiiiica, ia la fasoliiiiiica, cine mai vrea fasoliiiiiiica bunicica!". Atata s-au incantat cu fasolica, incat la masa Vizigotu-mi chiar a bombanit ca el nu vrea peste si pui, vrea fasole, ca i-e pofta. Ete...... S-au mancat hamsii prajite si sarate, ca la Mamaia in satul de vacanta (hihihi) cu Mythos, berea locala rece ca gheata. Mujdei de usturoi n-am primit, cand sa cerem romanasul nostru disparuse la alti clienti. Salata greceasca, celebrii cartofi pai de la congelator, pui fript, somon la gratar. Fresh de portocale pentru copii.
In final, vinaria. Callinico. Celebra prin vinul alb cu aroma de rasina, Retsina. Mie nu mi-a placut, e prea rasinos, prea accentuata aroma. Mi-au placut, in schimb, vinurile rose - se preteaza foarte bine, reci, la caldura de acolo - si vinurile rosii seci. Am degustat, am cumparat, am ascultat cateva povesti in timp ce vizitam crama (multumind cerului ca exista telefoane mobile si au jocuri pe ele, daca ma intelegeti.....) si-am plecat, in sfarsit, spre hoteluri. Vizigotii ne-au adormit frumos pe drum si s-a lasat cu scandal cand i-am dat jos din autocar. Asta nu inseamna ca a adormit vrunu dintre ei mai repede sau mai usor seara ! :)
A, seara? Pai cina la restaurant, plimbare prin Laganas si Air Hokey, ce credeati? (langa un restaurant de rokeri, unde am ascultat Metallica si Iron Maiden si Guns'n'Roses de mi-am adus aminte de tinerete).
-va urma-
vai ce frumos!!
RăspundețiȘtergereinsist: cum de v-ati mai intors? eu m-as fi legat cu lantul de caloriferul barcii cu fund de sticala, mai!!
hehe....pai n-avea domne calorifer, nemernicii ne-au incasat pret intreg si nu era nici apa calda nici caldura in barca, ce crezi?
RăspundețiȘtergereDa, frumos, asa e. Vizigotu' tot intreaba cand mai mergem.