Aseara eram pe acasa. Lucru mare, ca-n ultima vreme am avut un ritm ... ceva de speriat ..... contracte ce m-au tinut zi lumina pe coclauri...obligatii familiale de indeplinit...Si aici ma refer la sedintele de gimnastica ale copilului, fericit posesor al unei pareri de idei de aparenta de scolioza, dar care trebe luata din pripa cu gimnastica, mai ales ca-n curand incepe iar tenisu - alta obligatie de program fix si neinduplecat pentru noi - si e si mai musai important sa cotracareze prin gimnastica usoara dereglare a muschilor (care muschi ??? ) pe partea dreapta.....
In fine....cum ziceam....aseara eram pe acasa fin'ca am convins co-autorul sa mearga la gimnastica. Deoarece am hotarat noi - eu si co-autorul, adica - sa facem gimnastica deodata cu copilul. Ca avem nevoie, clar, ba o lordoza eu, ba o scolioza el...... Si-am zis ca daca tot e musai, macar sa fie cu placere. Ne prinde bine, nu zic ba, dar ne darama ......
DECI, sa ma adun, aseara eu eram acasa si pregateam masa pt baietii gimnasticosi. Cum apucasem deja sa ma laud la Vizigot cu o seara nainte, ceea ce egaleaza cu o promisiune in scris, pe cuvant de gentleman, cu stampila pe timbru, am pus de carbonare. Le stiti, carbonarele, ele insele, in simplitatea lor.
Da'n timp ce tocam la bacon, fierbeam la paste si sticleam la ceapa si usturoi .... ma framanta o idee....un fix....o OBSESIE. Aveam o obsesie fixista pe o idee: file-urile de somon afumat din frigider! Ce sa fac eu cu ele, fara sa esuez in sandvisurile puturosului?
..... pentru cine nu stie, sandvisurile puturosului sunt felii de paine, unse cu unt, peste care se pune, taiat fin frumos artistic orice aveti in frigider si merge cu ceapa. Si am zis destul. Ca cu ceapa merge orice si, cum ceapa e un somnifer natur, sandvisurile puturosului sunt, uneori, cea mai faina cina posibila.....
Deci aveam obsesia cu somonu. Aveam si oala cu paste...si proiectu de carbonare...si-atunci mi-am zis ca nu e cazul sa ma apuc de altceva, ci sa adaptez reteta. Asa ca am facut paste carbonare cu bacon (o fi pleonasm?) pentru baieti, iar pentru mine am scos somonu la inaintare.
Carbonare cu somon
Numai ca am schimbat putin ordinea operatiilor. Am calit, in 2-3 linguri de ulei de masline, ceva ceapa, praz si usturoi. Cand s-au sticlit si au inceput a aromi la bunaciune, am adaugat somonul taiat finutz si am tinut doar pana a inceput sa se albeasca un pic. Am adaugat apoi sare - putina!- piper si busuioc si apoi pastele deja fierte. Am amestecat pana s-au mozolit de tot amestecul aromat si-am adaugat combinatia celebra de galbenus batut cu smantana sau iaurt alb si o lingura de otet si am amestecat iarasi. Ca sa nu se inchege prea tare, imediat dupa aceea, am suplimentat cu 2-3 polonice de zeama in care au fiert pastele. Smecherie care confera sosului o textura catifelata si cremoasa. Cand a clocotit un pic, potolit, si s-a mai ingrosat sosul, am stins focul si-am scos Vizigotul din baie - ca intre timp venisera de la gimnastica - si am dat strigarea la masa.
Foarte bune, o alternativa inedita la carbonarele clasice, pe care Vizigotul le-ar manca dimineata, la pranz si seara fara 'osebire.
Seri tihnite, Boieri Dumneavoastra, si ganduri bune de la Smaranda!
In fine....cum ziceam....aseara eram pe acasa fin'ca am convins co-autorul sa mearga la gimnastica. Deoarece am hotarat noi - eu si co-autorul, adica - sa facem gimnastica deodata cu copilul. Ca avem nevoie, clar, ba o lordoza eu, ba o scolioza el...... Si-am zis ca daca tot e musai, macar sa fie cu placere. Ne prinde bine, nu zic ba, dar ne darama ......
DECI, sa ma adun, aseara eu eram acasa si pregateam masa pt baietii gimnasticosi. Cum apucasem deja sa ma laud la Vizigot cu o seara nainte, ceea ce egaleaza cu o promisiune in scris, pe cuvant de gentleman, cu stampila pe timbru, am pus de carbonare. Le stiti, carbonarele, ele insele, in simplitatea lor.
Da'n timp ce tocam la bacon, fierbeam la paste si sticleam la ceapa si usturoi .... ma framanta o idee....un fix....o OBSESIE. Aveam o obsesie fixista pe o idee: file-urile de somon afumat din frigider! Ce sa fac eu cu ele, fara sa esuez in sandvisurile puturosului?
..... pentru cine nu stie, sandvisurile puturosului sunt felii de paine, unse cu unt, peste care se pune, taiat fin frumos artistic orice aveti in frigider si merge cu ceapa. Si am zis destul. Ca cu ceapa merge orice si, cum ceapa e un somnifer natur, sandvisurile puturosului sunt, uneori, cea mai faina cina posibila.....
Deci aveam obsesia cu somonu. Aveam si oala cu paste...si proiectu de carbonare...si-atunci mi-am zis ca nu e cazul sa ma apuc de altceva, ci sa adaptez reteta. Asa ca am facut paste carbonare cu bacon (o fi pleonasm?) pentru baieti, iar pentru mine am scos somonu la inaintare.
Carbonare cu somon
Numai ca am schimbat putin ordinea operatiilor. Am calit, in 2-3 linguri de ulei de masline, ceva ceapa, praz si usturoi. Cand s-au sticlit si au inceput a aromi la bunaciune, am adaugat somonul taiat finutz si am tinut doar pana a inceput sa se albeasca un pic. Am adaugat apoi sare - putina!- piper si busuioc si apoi pastele deja fierte. Am amestecat pana s-au mozolit de tot amestecul aromat si-am adaugat combinatia celebra de galbenus batut cu smantana sau iaurt alb si o lingura de otet si am amestecat iarasi. Ca sa nu se inchege prea tare, imediat dupa aceea, am suplimentat cu 2-3 polonice de zeama in care au fiert pastele. Smecherie care confera sosului o textura catifelata si cremoasa. Cand a clocotit un pic, potolit, si s-a mai ingrosat sosul, am stins focul si-am scos Vizigotul din baie - ca intre timp venisera de la gimnastica - si am dat strigarea la masa.
Foarte bune, o alternativa inedita la carbonarele clasice, pe care Vizigotul le-ar manca dimineata, la pranz si seara fara 'osebire.
Seri tihnite, Boieri Dumneavoastra, si ganduri bune de la Smaranda!
auzi, ce intrebare: care muschi????
RăspundețiȘtergeremuschii si lichenii din botanica de-a5a, mai. :))