Miam-miam-miam (mmmmmmmmmmm)

Nu, nu e o postare cu mancare.

Multi dintre cei apropiati (sunt convinsa ca din dorinta sincera de a fi de ajutor) au incercat sa o indemne pe fiimea sa manance facand mmmmm sau miam-miam cand ea mananca, clatinand in acelasi timp din cap. Lucru total inutil, indraznesc sa spun, fiindca diva mea cand are chef sa manance, mananca iar cand nu, evident, nu, poti sa plescai cat vrei ca o doare la scutec.

Rezultatul este ca dupa primele 1-2-3 linguri de mancare se hatzana Ghemotoaka in scaunul de masa mai ceva ca Ray Charles in fata pianului. Daca i-as pune ochelari de soare, muzica adecvata si mi-as pierde mintile sa urc filmarea pe youtube cre c-as face bani grei cu ea.

Ca sa compenseze senzatia de usoara enervare care m-apuca din cauza ca nu se mai dezbara de obiceiul asta, a inceput sa imite si lucruri utile: aduna toate textilele pe care le gaseste prin casa si le poate cara si le duce la cosul de rufe murdare. In special alea care nu-s la locul lor obisnuit. A, ce face cu alea pe care nu le poate cara? Pai bombane si chiraie la cine-l prinde sa faca asta in locul ei, ce credeati? Si nu ai decat 2 solutii: ori faci ca ea ori pui haina aia la loc. S-ar putea chiar sa iasa ceva bun dintr-asta :)).
Singura dilema care-mi ameteste neuronul deja traumatizat este urmatoarea: de ce-o fi strangand numai haine iar jucariile ei poa sa acopere podeaua si nu o deranjeaza ca-s imprastiate. Hmmmmmmm.... Sau ca sa fiu in ton cu inceputul postarii: mmmmmmmmmmmm.

Despre Baby Wearing - I

N-o sa incep cu inceputul intr-ale BW. P-ala (cu wrapuri, slinguri si ssc-uri) vi-l povestesc alta data. Incep cu continuarea, oricat de aiurea suna.

Imi place sa o tin pe fiimea in brate, carui parinte nu-i place? Pentru ca e lipicioasa si are nevoie de lipiciu' de mami/tati (mai nou si fratior, desi e cam grea pt el), ziua adoarme doar in SSC. ;
S-a invatat cu lipiciu' asta, stie ca-l are la dispozitie oricand, asa ca ori de cate ori are vreo necajeala se repede la mine sau la tati, isi baga fetisoara in picioarele noastre si tropaie, si ridica din picioare, si tropaie si...."nu mai intelegi odata ca vreau acolo, sus, sa te simt, vad si miros si sa fiu sigura?????". Asa ca o luam acolo sus, sa ne simta, vada, miroasa, sa se ghemotoceasca pe brate, piept, umeri, sa molfaie un gat si-o barbie si sa se simta sigura.

In seara asta s-a impiedicat de-o jucarie, a cazut in 4 labutze si s-a pus pe plans amarnic, pui mic si amarat si inciudat ce era ea. Am luat-o in brate, s-a cocotat cu genunchii pe pieptul meu, s-a agatat cu manutzele de gat, m-a imbratisat cu picioarele cracanate dar nu era destul de aproape, destul de stransa, destul de protejata. Asa ca a cautat bretelele ssc-ului sa-si bage manutzele si umerii sub ele sa fie legata total de mami. Nu le-a gasit, asa ca s-a descurcat: cum decolteul in v al tricoului meu era fix la nasul ei, l-a tras, l-a largit, si-a bagat mainile pana la umeri in el, si-a plasat pamultzele sub bratele mele si, in sfarsit, s-a linistit. Era la adapost, legata de mami! Si-am stat asa, cu ea pe jumatate varata in tricoul meu, vreun sfert de ora, pana si-a tras ce-a avut de tras din apropierea de mami, dupa aia am revenit la activitatea dinainte, si anume cutreieratul casei in lung si-n lat.

Habar nu am de ce m-a induiosat asa de tare gestul ritualic (si oarecum reflex) de a se cuibari si mai tare, sub bretelele ssc-ului, pentru a-si lua pozitia confortabila de linistire. Ca doar face gestul asta zilnic, de cate ori adoarme sau are nevoie de refugiu. Mi-a placut gestul posesiv de a se inconjura de mami si mi-a placut de mine (ei, da, sunt modesta) ca sunt mereu dispusa s-o inconjur de mine si sa-i ofer confortul de care are nevoie.

Cu siguranta insa asta a fost o confirmare ca sistemele de purtare ofera confort si creeaza dependenta :))))))) . Pentru toti cei implicati ;). 

Buseuri (sa spunem) cu branza

Le-am zis buseuri ca n-am gasit alta rima, ele sunt de fapt niste rulouri, ruladute, cum vreti sa le ziceti. Povestea incepe we trecut cand a luat sotul la inspectat congelatorul. Care, apropos, cu siguranta este cel mai bun prieten al omului si cea mai tare inventie de la roata incoace. Prietenii stiu de ce.

No, si cotrobaie el zgomotos pe acolo, scoate vreo 2 strigate de lupta cum ca a gasit nu stiu ce, il amenint gospodareste din camera alaturata ca nu e cazul sa gatim ce-a gasit el, pana la urma se intoarce in sufragerie linistit: maine facem placinta de bostan. Zic: daca ai scos pungutele de dovleac puse la pastrare pt fata du-te rapid si baga-le la loc ca e caz de divort. Nuuuu, nevasta, am scos punga aia pe care scrie "bostan pregatit pentru placinta, zahar putin". Ok....

Numa ca punga aia era destul de micuta, asa ca cele 2 pungi de aluat congelat scoase alaturi de ea (fiecare cam cat sa faci o pizza de gospodar mancacios) erau muuuult excendentare, lucru pe care l-am constatat abia a doua zi dimineata, cand faptul era consumat si aluatul dezghetat, iar eu nu re-inghet ce-am dezghetat fara sa ii schimb starea de agregare din principiu. Asa ca m-am trezit ca am folosit la placinta de dovleac doar un sfert din aluatul disponibil.
Pentru cine nu stie, adica n-a haladuit prin oala cu tocana, am bunul obicei sa fac, atunci cand am timp, mai multisor aluat, pe care-l congelez in guguloaie fiecare cat pentru o pizza, sa am in ce ma infige in vremuri de restriste. Nu-s mare talent in aluaturi, asa ca ma inteleg doar cu cel de paine: 300 ml apa caldicica, amestecata cu o lingurita de zahar si un pliculet de drojdie uscata, 90 ml ulei de masline, toate astea puse peste 500 de grame de faina, adaugat si ceva sare (o lingurita pun eu) framantat pana la omogenizare sau pe programul de aluat din masina de paine, lasat sa creasca la loc adapostit vreo ora, pam pam. Din cantitatea asta eu fac 3 pizza, de regula una pe loc, restul de 2 guguloaie merg la congelator. Dupa congelare si decongelare, aluatul devine mai maleabil si mai putin elastic, astfel incat se pot modela din el si foi de placinta f subtiri. Iar blatul de pizza facut astfel este unul mai curand crocant.

Revenind la povestea initiala, ma trezesc cu aluatul disponibil si fara idei de umplutura. A, placinta cu bostan am facut-o ca aici , nicio pricopseala la mijloc. Dar uitandu-ma eu lung si amenintator la aluat mi-a venit o idee, legata de aceeasi privire lunga si amenintatoare pe care o aruncasem si unui rest de branza de burduf ce adasta aiurea prin frigider. Asa ca m-am pus pe treaba si am amestecat alea 4-5 linguri de branza de burduf, sarata, cu 2 linguri de smantana si o legatura de marar tocat marunt. Am intins aluatul intr-o foaie cat de subtire s-a putut, l-am uns gospodareste cu amestecul de branza si marar, l-am rulat ca pe o rulada, am taiat felii groase de un deget si le-am dat la cuptor, la foc moderat, pe hartie de copt, pana au devenit rumene si placut mirositoare. Dupa cum e de notorietate publica, hanar n-am timpii de copt, ca fiecare-si stie cuptorul si ce poate acesta. Oricum, pana se rumesc frumos si se vede ca aluatul e copt si cumva uscat.  Mi-a mai ramas aluat cam cat suprafata a doua palme, pe care l-am umplut cu mascarpone amestecat cu marar, sa fac si pentru Ghemotoaka ceva copt. Ca ea s-a saturat pana la urma cu un buseu furat din farfuria lu frac-su e alta treaba.......

Si asta e povestea buseurilor, Boieri Dumneavoastra. Fiind o chestiune obtinuta din resturi, e mai mult o idee decat o poveste. Dar fusera bune rau, s-au mancat destul de repede, ba cu ceai, ba cu cafea, ba pe post de paine la o supa crema de legume.

S-aveti miros de copt in casa, Boieri Dumneavoastra, ca vine frigul si cuptorul e prietenul nostru! 

Despre cum vin copiii fara instructiuni ....

V-am mai zis? Nu stiu de v-am mai zis. Ba cred ca da. Cat esti cu burta la gura, fie el primul sau al doilea copil, citesti si te informezi o gramada. Te internezi sa nasti si primesti o multime de instructiuni. Anturajul, prietenii, familia, se ocupa si ei. Ai zice ca tot ce ai de facut este sa nasti plodul si sa urmezi instructiunile.
Cand de fapt ei vin fara instructiuni de utilizare. Fiecare e unic si are un ... modus operandi unic. Pe care uneori ai senzatia ca nu-l nimeresti. Sau daca-l nimeresti, nu tine mult.
Asa ca ai parte de aventuri peste aventuri, nopti nedormite, zile plimbate, suprize peste surprize, perioade pline de deruta, si alte surprize. Mereu surprize.

Un lucru insa nu mi-a spus nimeni cand asteptam venirea Ghemotoacei si a fost o surpriza  sa-l constat singura. Oho, si ce surpriza. Nu mi-a spus nimeni in ce mod total si iremediabil te rupe la inimioara sa vezi iubirea dintre copiii tai. Relatia unica, totala si exclusivista dintre ei. Le vad privirile senine si posesive adresate exclusiv unul altuia si ma rupe inca o data la inima speranta ca vor ramane asa toata viata lor. Si teama ca s-ar putea sa nu fie asa, totusi.

Vizigotul isi iubeste surioara intr-un mod care ne-a surprins si ne-a induiosat extraordinar de tare. Data fiind diferenta destul de mare dintre ei, ocazional dragostea si comportamentul lui capata accente posesiv-paterne, dar cu nimic mai prejos. Daca vreunul din barbati va cumpara o pusca pentru pazirea domnisoarei, cred ca el va fi acela. Ghemotoaka? Ea il rasplateste cu o iubire pe masura, credincioasa ca un catelus. Daca, din cine stie ce motiv, unul din noi il cearta pe frate-su, se apuca si ea sa tipe la noi, in apararea lui Fat Frumos. Sunt cazuri in care tre sa-l pup explicit, sa taca Mirandolina.
Cand era mica-mica, bebe-bebe, ii zicea Chestiutza. "Ce face Chestiutza mea cea uratzica? Esti urata, nu-i asa? Ba nuuuu, esti nedrept de frumoasa, ce ma fac eu cu tine?". Dupa aia i-a zis Ciorcarlie. Acuma o intreaba daca e frumoasa si ea zice DA, o intreaba daca e urata si ea zice DA, o intreaba daca poate s-o haleasca in friptura de la pranz si ea zice DAA-DA-DA!!!

Un pic mai incolo, cand din bebe a devenit bebe-comunicativ, si a inceput sa-si arate explicit iubirea pt fratior, el a rasplatit-o cu o noua titulatura: Izvor de Amor! (de unde i-or fi venind???). Asta pe langa Harmalaia, ca rimeaza cu Maia, pe langa Uca, de la Maia-Maiuca, si pe langa multe alte apelative.

Saptamana trecuta a intrat in casa venind de la scoala si, ca de obicei, s-a dus direct la domnisoara lui. Care in ziua aia era Dulceatza de Poponeatza!!!! Care l-a luat de urechi si i-a lins frumos si gospodareste nasul, dupa care l-a muscat si s-au terminat de ras amandoi. Era lumea lor, doar a lor. 

Tortulete de aniversari

Sa va zic ... ma planuiam eu pentru petrecerea aniversara a copiilor, ca daca tot m-am chinuit sa nu se nasca in aceeasi zi, de ce mi-a fost frica tot n-am scapat, adica petrecerea tot impreuna s-a intamplat....ma planuiam, deci, de petrecere, si dupa ce am planuit ce torturi comandam si de unde si de ce, pana la urma am shezut si-am cugetat ca n-are rost sa ma risc sa dau mandrei din mandrul tort de cumparat. Ca oricum fiind mare chef mare o sa mance de toate si nu are rost sa adaug inca un suspect pe lista "de la ce-o fi fost" dac-o fi sa fie vreo buba, iritatie, deranjatie, si etc. Mda, astea-s sechele ramase de la petrecerea de 1 an a Vizigotului, cand s-au imbolnavit de enterocolita virala toti participantii baieti (nu ma intrebati de ce fetele n-au facut-o) si nici macar n-a fost vina mea. Dar sa continuam...

Ma apuc eu, deci, de cugetat si reflectat si-mi zic ca decat sa ma complic mai bine nu ma, si c-o sa-i fac Ghemotoacei un tortulet-briosa pe care sa-l devoreze de voie si sa si-l puna si-n cap si-n scutece de va dori una ca asta. No, si m-apuc eu cu drag si spor de gatit, moment in care constat ca...nu prea am faina. De fapt aveam, dar mandra punga cu mandra faina era in mandrul balcon de la camera unde dormea, ati ghicit, mandra Ghemotoaka. Asa ca m-am pus pe adunat, in mod inspirational, kestii de prin bucatarie, si-am ticluit urmatoarea reteta. 

Briose cu afine pentru aniversari de copii mici :):

- 50 g faina alba de grau

- 50 g faina integrala de grau

- 25 g faina de mei 

(amu nu va emotionati, merge brici si doar cu faina alba sau amestecata juma-juma alba cu integrala, insa eu atat aveam prin bucatarie fara sa deranjez somnul fetei). 

- 50 g zahar brun

- 2 linguri pasta de curmale 

(puteti pune 75 g zahar brun, eu am  incercat sa reduc aportul de zahar in dieta Ghemotoacei)

- 30 ml ulei

- 50 ml lapte

- 1 ou micut

- 70 g iaurt alb

- un praf de sare

- 0,5 pliculet praf de copt

- o mana mica de afine

- oarece unt pentru uns tavitele

Pentru crema si ornat:

- 1/2 cutie de mascarpone

- pasta de curmale dupa gust

- afine

- praf de biscuiti

Metodologia, cum v-am obisnuit, e f simpla. 1 castron primeste ingredientele lichide, care se amesteca bine, bine, celalalt castron primeste ingredientele uscate, care se amesteca si ele bine bine, dupa care se pun lichidele peste uscate si se amesteca doar cat sa se umezeasca toate cele, nu trebuie omogenizat prea tare, ba chiar e bine sa ramana gogoloase. Se adauga apoi afinele si se mai amesteca de 2 ori si-s gata de copt. Dupa cum se vede in poza, pe langa cele 2 inimioare planuite mi-a mai ramas aluat si pentru 3 briose clasice. Le-am copt la foc potrivit, cu o tava cu apa pe etajul de mai jos al cuptorului, sa fiu sigura ca nu le ard. E prima oara cand folosesc la copt tavite de silicon si am avut o supriza placuta. 

Si cam asa aratau dezbracate de tavite:

Am batut apoi crema mascarpone cu vreo 2 lingurite de pasta de curmale, din care am mai adaugat pana a zis degustatorul (aka Vizigotul) ca e suficient de dulce. E foarte interesanta perioada asta cu diversificarea Ghemotoacei fiinca descoperim cu totii gusturi noi si sanatoase. De exemplu, mai nou, Vizigotimea sa nu mai doreste orez/tapioca/gris/paste cu lapte decat indulcite cu pasta de curmale, ca a gustat de la soru-sa si i-a placut.
Sa revenim: am imbracat inimioara in crema de mascarpone astfel indulcita, am bordat-o cu afinele pastrate si am pudrat-o cu praf de biscuiti (Organix, GingerBreadMen) ca n-am avut curaj sa incerc si cacao in aceeasi zi:

Pentru sarbatoritul cel mare inimioara a fost decorata cu o caciula generoasa de zmeuri proaspete, dar n-am poza ca a halit-o mai repede decat pot eu face fotografii.

Ca si o concluzie de analiza muncii: amestecul de fainuri a fost ok, parca parca lasa un gust un pic amarui la final, probabil din cauza celei de mei. Crema mascarpone astfel indulcita e super faina, recomand si pentru ne-bebelusi.
Iar ansamblul a fost gustos si atractiv, si l-a pus Ghemotoaka si-n chiloti, dar vreo 10% a aterizat, totusi, si in gurita. De coafura nu mai povestim, mascarponele a fost foarte bun pe post de gel.

Mai facem. 

pai?

Cre ca toti parintii, in special cat asteapta un bebe, dar si in primii ani ai copilului, aud o multime de legende/idei/teorii despre cum sunt/ se fac / se cresc / se educa odraslele. Ca fetele is mai cuminti si se cresc mai usor (zaaaau?????), ca sunt mai linistite si mai harnice (iar zic, zaaaau? La varsta asta Vizigotul mergea deja, Ghemotoaka e puturoasa si nu doreste), ca sunt mai usor de educat.... etc. Ca io am o tzafnoasa cu nervisori sprintari care deja tipa la mine daca nu i se face pe plac nu mai povestim, ca sper sa am rabdarea necesara sa o cresc fara istericale.

o legenda dintre toate cele, insa, e cat se poate de adevarata. Aia cu fetili si taticii. Pai stau io cu ea permanent de 2 zile, ca sotu e delegat (nu de legat? Sa ne intelegem, ci doar in delegatie)... stau io dupa fundul ei, zic, de 2 zile si adineauri la leagane in parc o strig dulve Maaa-iaaa!

Si ea imi raspunde la fel de dulce cu ochii pierduti in zare: Taaa-taaaa!


 Taaa-daaaam !


repet experimentul si obtin acelasi rezultat.

Pai?????

amintiri

Va amintiti mirosul de plastic al copertilor de carti si caiete? Mirosul inceputului de an scolar. Alaturi de ala de "petrocsin" dat pe parchetul din clasa.

Acu parchetul e laminat, da ' plasticele miros exact la fel :))

Mult succes scolarilor, gradinarilor si studentilor!