Ciorba de miel acrita cu prune

Ciorba asta, Boieri Dumneavoastra, se numara printre preferatele Vizigotului. Ii place friptura de miel (ca iese de fiecare data altfel!!!) si ciorba de miel ca e gustoasa.

Data trecuta cand am facut ciorba de miel a fost, bietul, tare dezamagit. Ca la mare viteza si gatit in paralel multe mancaruri, am confundat sticla cu acreala de prune cu....sticla cu suc de catina!!! De cel bun, facut de bunica. Anul asta a schimbat reteta: a pus mai multa miere. Numa buna pentru ciorba mea...... Am incercat eu s-o dreg si-am mai fiert-o o tura cu, de data asta, zeama de prune dar ....."Mami, ciorba asta e, pur si simplu, prea dulce!!!!". 

Trebe sa recunosc ca asta e aproape la fel de tare ca atunci cand am fiert o oala mare mare cu biberoanele, suzetele si tetinele Vizigotului in care am picurat, in loc de otet - ca sa nu se lase calcarul din apa pe ele - am picurat, cum ziceam, 2-3 linguri cinstite de ulei de porumb! Si-acu vad in ochi mormanul ala imens de biberoane, suzete, tetine, piese de la biberoane...toaaaate lucioase....si frumoase.....Cam atunci am inteles eu cum adica depresia post natala ... :))

Na, acuma ca v-am marturisit si recentele pacate, daca v-ati revenit din ras, sa va povestesc reteta de Ciorba de miel acrita cu prune.

Avem nevoie, pentru o oala de vreo 4 litri, de:

- carne de miel, mai cu os 

- o telina de marime potrivita

- 2 cepe 

- 3-4 morcovi

- 2-3 pastarnaci

- 3-4 cartofi

- 1-2  ardei sau 1-2 linguri de bulion de ardei

- cam jumatate de litru de zeama de prune sau bors

- 2 legaturi de loboda (optional)

- 3 oua

- leustean si/sau frunze de telina (proaspete sau uscate)

- sare piper dupa gust 

Se pun oasele de miel la fiert si se spumuie o tura, dupa care se schimba apa. Atentie, se pun oasele la loc la fiert numai cand apa e iarasi fierbinte, altfel se incruzesc. Cand iarasi dau in clocot, se tine fiertura din scurt si se mai iau 2-3 randuri de spuma. Cand pare a nu mai fi spuma, se toarna jumatate de paharel de apa rece: imediat se va mai ridica niste spuma pe care musai s-o adunati. Se repeta de 2-3 ori figura cu paharelul de apa rece, dupa care se lasa sa fiarba linistit, la foc mic, cu capacul pus (ne-etans). 

In acest timp se pregateste zarzavatul: ceapa, telina, morcovul, ardeiul si pastarnacii se toaca marunt (sau sa dau la robot) si se pun in oala. La fel si cartofii, taiati bucati potrivite. Cand legumele sunt fierte si a inceput sa miroasa nu doar a miel ci si a fiertura de legume cu buchet bogat (cam dupa 20 min de fiert domol), se adauga in oala zeama de prune (pe gustate, sa nu iasa ciorba prea acra) si loboda tocata marunt. Dupa aceea, o mana buna de leustean/telina, fie uscate fie proaspete. Se mai fierb pret de 10 minute, dupa care se drege ciorba cu 2-3 oua batute si gata. Se inchide focul si se lasa la odihna macar jumate de ora pana se serveste. La masa, merge bine imblanzita cu o lingura de smantana si inviorata cu un ardei iute. Vizigotul o papa cu ceapa rosie! Chestie de gusturi ..... 

Eu nu stiu a lauda asa minune de ciorba ca, trebuie sa recunosc cinstit, nu ma omor dupa ciorba de miel .... Insa familia si colegele la birou par destul de fericiti de cate ori fac ciorba de miel, asa ca-mi inchipui c-o fi buna! Ala bucatar, de face ciorba buna fara s-o guste, nu? :)

V-oti fi intrebat ce-i tot dau cu zeama de prune. Acreala de prune ii zicem noi, desi se face si cu corcoduse. Se face primavara, cand sunt prunele si corcodusele verzi si acrrrrre de sa-ti dea lacrimile cand le gusti. Se aduna, se spala bine bine, se aleg de codite, si se pun la fiert in apa putintica, doar cat sa le acopere. Cand s-au facut chiselita, se strecoara prin sita deasa, sa treaca doar zeama si pulpa bine fiarta, se dreg cu sare si muuult marar taiat fin, se ajuta cu un pic de aspirina pisata (sa nu fermenteze, chipurile, insa va zic io, trebsoara asta e asa de acrrrra incat nici mama bacteriilor nu se leaga de ea) si se pune la sticle pentru la iarna. Rezista - fara gluma - 2-3 ani la temperaturi sub 20 grade (in balcon sau in beci). Merge de minune in orice fiertura in loc de bors. 

Va doresc mese imbelsugate, Boieri Dumneavoastra, cu fierturi gustoase si pline de savoare!

Bucatareala de sambata

Bine v-am regasit, Boieri Dumneavoastra!

Dupa o saptamana infernal de ocupata si obositoare, nu se putea sa treaca we peste mine fara 2-3 ore gospodaresti in bucatarie, sa-mi treaca de suparare, oboseala si stress. Asa ca ieri, inca inainte de a pleca la gimnastica, am scos diverse la dezghetat. Cand m-am intors cu Vizigotul, am trecut prin piata unde, flamanzi fiind, am cumparat de toate, de la morcovi la paine calda si ciuperci, am ajuns acasa, am mancat de pranz si la somnic. Planuiam eu ca el doarme si eu imi fac de cap in bucatarie....hahaha...ca m-am trezit 2 ore jumate mai tarziu ca tragea copilul de mine: mamiiiiii, hai sa citim!
Mai nou, i s-a pus ambitia sa invete sa citeasca. A gasit o carte scrisa cu majuscule si p-aci ti-e drumul! Buchiseste si silabiseste non stop!

Asa ca am instalat cititorul la masa din  bucatarie, sa stau cu ochii pe el, si eu m-am dezlantuit. Am facut ciorba de miel - cu loboda !!!! ca a reperat Vizigotul in piata o taraba cu lobode - placinta de bostan, mancare de conopida si ciuperci umplute.
Pe care sa vi le zic? Hai sa va zic de Ciuperci umplute. 
Cand am facut eu prima data asa o minunatie, cu ani in urma, aveam musafiri parintii din ambele parti. Si numa ce ma intreaba careva cu ce am umplut ciupercile si eu raspund sincera si la repezeala: cu picioarele! Stupoare generala..... Dupa care m-am explicat: Cu picioarele ciupercilor, bineinteles!

Asadar, avem nevoie, dupa cum urmeaza, de:
- jumatate de kg de ciuperci
- o jumatate de piept de pui tocat marunt sau chiar tocat la robot
- o ceapa maricica sau un fir de praz de 20 cm lungime
- 2-3 linguri de ulei de masline
- sare si piper dupa gust
- o jumatate de pahar de vin alb (sau bere)
- o legatura de marar
- un ou
- 2-3 linguri suc de rosii
- ceva cascaval ras pt gratinatul de la final.

Dupa ce am despartit ciupercile de picioarele dumnealor, am curatat palariile prin jupuire, iar piciorusele le-am dat la un jet de apa si le-am tocat marunt. La fel de marunt am tocat si pieptul de pui pe care l-am pus in 2-3 linguri de ulei incins, pana s-a albit pe toate partile (puiul nu uleiul)


Cat timp puiul se albea de suparare, am tocat prazul si l-am pus in tigaie, dimpreuna cu picioarele (de ciuperci, sa ne intelegem) tocate. Am adaugat sare si piper dupa gust- recomand mai mult piper, ca altfel ciupercile pot fi un pic gretoase si o umplutura mai iute le invioreaza gustul. Am adaugat apoi sucul de rosii si vinul alb si am lasat pana a scazut aproape de tot zeama. La final, o legatura de marar tocata marunt a adaugat gust si culoare.

Am lasat amestecul sa se racoreasca un pic si i-am adaugat oul batut dupa care am umplut ciupercutele:

 Le-am asezat soldateste intr-o tava si le-am dat la cuptor, la foc mediu, pana ce palariile au fost gata patrunse. Cam 15-20 minute as zice, dar e pe incercatelea. La final, exact inainte sa sting focul, am presarat cascaval ras. Au iesit un pic mai brunete decat se cerea dar noua ne plac bine facute la cuptor.

Noi le-am mancat cu paine prajita.  Cred ca ar fi mers si o salata de rosii. Oricum, delicioase!

We placut (ce-a mai ramas din el) Boieri Dumneavoastra!

Baietii mi-au facut briose

Cine-a zis ca cei mai mari bucatari sunt barbatii, mare adevar grait-a, Boieri Dumneavoastra! Cum repertoriul meu la dulciuri e cam limitat, week-end-ul trecut Vizigotul cu taticul aferent au facut briose cu ciocolata si stafide! Le-au iesit impecabile, mirosea divin in toata casa! Si cum nu puteam lasa asa o maiestrie ne-laudata, am obtinut incuviintarea autorilor sa ma laud cu opera lor asa ca  iata reteta:

Aveti nevoie de:
- 2 oua
- 200 g zahar si 200 ml ulei. "uleiul si zaharul trebuie sa fie in cantitate egala" mi s-a spus!
- 300 ml iaurt
- un varf de lingurita de sare
- coaja rasa de la o lamaie
- sucul de la o lamaie
- 400 g faina
- 1 plic si jumatate de praf de copt
- razatura de ciocolata - baietii mei au avut ciocolata de menaj din care au folosit cam o ceasca de razatura)]
- o mana de stafide
Metodologia, asa cum mi-a fost descrisa - ca nu am fost cooptata in realizarea minunatiilor - este urmatoarea:

Mai intai se amesteca bine ouale cu zaharul pana cand nu se mai simte zaharul pe fundul  castronului. Asta a fost operatiune vizigotzeasca si s-a achitat de ea cu mare sarguinta. Dupa aceea, se toarna uleiul in 2-3 transe si se amesteca pana la omogenizare. Se pun apoi sarea, coaja si sucul de lamaie, si iar se omogenizeaza.
Urmatorul pe lista este iaurtul - ei au folosit iaurt de baut fiindca e mai fluid si nu trebuie omogenizat inainte. Praful de copt se amesteca in faina si se pun, in sfarsit, in castronul cu pricina.
Se amesteca iarasi pana la incorporarea uniforma a fainii, se adauga stafidele si ciocolata si-s gata de pus in forme.
Ei au folosit cosulete de hartie speciale pentru briose, puse in lacasurile unei tavi teflonate de briose, unsa in prealabil cu ulei.
Au umplut fiecare cosulet cam pe 3 sferturi, sa aibe loc sa creasca si, suplimentar, au mai adaugat ceva ciocolata deasupra.
Le-au copt aproximativ 30 de minute in cuptorul preincalzit si au iesit absolut minunate. Sfatul echipei de bucatari a fost ca trebuie verificate cam dupa 20 min, cu scobitoarea, ca daca e focul un pic mai iute, se fac mai repede, asa cum au patit ei la a doua tava.

Dulci, gustoase, pufoase, aromate.....minunate! Merge mai multa ciocolata in compozitie, ca a iesit coca destul de alba!

Mi-au promis ca-mi vor face si cu alte fructe...abia astept!

Pofta mare!

Intr-o seara. Plictiseala.

Aseara eram pe acasa. Lucru mare, ca-n ultima vreme am avut un ritm ... ceva de speriat ..... contracte ce m-au tinut zi lumina pe coclauri...obligatii familiale de indeplinit...Si aici ma refer la sedintele de gimnastica ale copilului, fericit posesor al unei pareri de idei de aparenta de scolioza, dar care trebe luata din pripa cu gimnastica, mai ales ca-n curand incepe iar tenisu - alta obligatie de program fix si neinduplecat pentru noi -  si e si mai musai important sa cotracareze prin gimnastica usoara dereglare a muschilor (care muschi ??? ) pe partea dreapta.....

In fine....cum ziceam....aseara eram pe acasa fin'ca am convins co-autorul sa mearga la gimnastica. Deoarece am hotarat noi - eu si co-autorul, adica - sa facem gimnastica deodata cu copilul. Ca avem nevoie, clar, ba o lordoza eu, ba o scolioza el...... Si-am zis ca daca tot e musai, macar sa fie cu placere. Ne prinde bine, nu zic ba,  dar ne darama ......

DECI, sa ma adun, aseara eu eram acasa si pregateam masa pt baietii gimnasticosi. Cum apucasem deja sa ma laud la Vizigot cu o seara nainte, ceea ce egaleaza cu o promisiune in scris, pe cuvant de gentleman, cu stampila pe timbru, am pus de carbonare. Le stiti, carbonarele, ele insele, in simplitatea lor.

Da'n timp ce tocam la bacon, fierbeam la paste si sticleam la ceapa si usturoi .... ma framanta o idee....un fix....o OBSESIE. Aveam o obsesie fixista pe o idee: file-urile de somon afumat din frigider! Ce sa fac eu cu ele, fara sa esuez in sandvisurile puturosului?

..... pentru cine nu stie, sandvisurile puturosului sunt felii de paine, unse cu unt, peste care se pune, taiat fin frumos artistic orice aveti in frigider si merge cu ceapa. Si am zis destul. Ca cu ceapa merge orice si, cum ceapa e un somnifer natur, sandvisurile puturosului sunt, uneori, cea mai faina cina posibila.....

Deci aveam obsesia cu somonu. Aveam si oala cu paste...si proiectu de carbonare...si-atunci mi-am zis ca nu e cazul sa ma apuc de altceva, ci sa adaptez reteta. Asa ca am facut paste carbonare cu bacon (o fi pleonasm?) pentru baieti, iar pentru mine am scos somonu la inaintare.

Carbonare cu somon
Numai ca am schimbat putin ordinea operatiilor. Am calit, in 2-3 linguri de ulei de masline, ceva ceapa, praz si usturoi. Cand s-au sticlit si au inceput a aromi la bunaciune, am adaugat somonul taiat finutz si am tinut doar pana a inceput sa se albeasca un pic. Am adaugat apoi sare - putina!- piper si busuioc si apoi pastele deja fierte. Am amestecat pana s-au mozolit de tot amestecul aromat si-am adaugat combinatia celebra de galbenus batut cu smantana sau iaurt alb si o lingura de otet si am amestecat iarasi. Ca sa nu se inchege prea tare, imediat dupa aceea, am suplimentat cu 2-3 polonice de zeama in care au fiert pastele. Smecherie care confera sosului o textura catifelata si cremoasa. Cand a clocotit un pic, potolit, si s-a mai ingrosat sosul, am stins focul si-am scos Vizigotul din baie - ca intre timp venisera de la gimnastica - si am dat strigarea la masa.

Foarte bune, o alternativa inedita la carbonarele clasice, pe care Vizigotul le-ar manca dimineata, la pranz si seara fara 'osebire.

Seri tihnite, Boieri Dumneavoastra, si ganduri bune de la Smaranda!

Niste legume ... ...

Ca-n Dumitru Sararu (parca....): "Niste tarani"

Paranteza....adica asa ( ).... ma enerveaza de mor o chestie la noul meu laptop: cand dau shift + tasta aia de ghilimele, la primul hit de tasta il doare in fundu' gradinii iar la al doilea ma satura: baga doo perechi de ghilimele, sa ma sature.......aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! Inchidem paranteza.

Iarasi paranteza...cand eram in clasa I am innebunit-o pe maica-mea cu mania parantezelor. Dintr-un motiv care-mi scapa, adica nu mi-l aduc aminte, invatatorul ne invatase ca ceea ce este gresit se puné in paranteze. Da? Vai ce comod era sa punem tot in paranteze.....Saraca maica-mea, profesoara de felul ei, ajunsese sa se roage de mine sa tai, sa mazgalesc, sa rup foaia cand gresesc, numai sa nu mai pun in paranteze .....

Deeeeci, ca m-a luat valul. Revenim. Saptamana trecuta cand cu somonu', adica muschiu' de somon, vine sotu' cu ideea si reteta de garnitura: cevasilea morcov si sfecla la cuptor dupa reteta lu Sefu'
 Jamie. Vina era a mea, ca-i lasasem cartile la indemana! Asa ca ne-am pus pe treaba.

Morcovi cu unt, vin alb si chimen. Aveti nevoie de morcovi, cam jumate de kg, daca se poate mititei si adevarati (adica taranesti, nu de import), iar daca nu se poate, maricei si adevarati, taiati in bucati oblice. Cateva, cam 4-5, cubulete de unt, un pahar de vin alb, chimen si cimbru macinate grosier, sare, piper si....cam atat. Reteta prevede ca trebsoara asta se face in folie de aluminu insa mie mi-e cam urata metoda, asa ca am cazut la pace: tava de yena acoperita etans cu folie care sa nu atinga morcovii. Am pus, asadar, morcovii in tava - o tava de ceea de yena, cum ziceam, ca cele pentru cozonac. Am adaugat un pahar de vin alb. Sefu zicea ceva de Chardonay insa eu am avut numa Sauvignon Blanc. Dupa asta, am imprastiat fromos peste dansii sarea, piperul, cimbrul  si chimenul, precum si cubuletele de unt. Aratau ceva de vis....Am etansat frumos tava cu folia de aluminiu si am dat la cuptor. Cam 45 de min, dar as recomanda doar 35, daca va stiti cuptorul mai sprintar si cu exces de zel.

Duuupa care, ca nu uitasem ideea, trecem la sfecla. Sfecla rosie cu usturoi si maghiran. Cam jumatate de kg de sfecla rosie, taiata cam cat mingile de ping pong (reteta zice cat mingile de golf, dar o personalizez si eu, ceeee? ). Peste dansele, cam 10 linguri de ulei de masline si cam tot 10 de otet balsamic. Bineinteles, sare si piper, ca la omu gospodar, fro 10-12 catei de usturoi necuratati siiiiiiiii.....siiiiiiiiiiiiiii....neste maghiran cum zice reteta, numa ca io n-avusei - si nici nu ma prea nebunesc dupa dansul, asa ca am pus oregano. Si tare bun o fost. No, am pus toate cestea in tava yena- tot una de ceea de cozonac , ca-i tare bine ca incap 2 la cuptor in acelasi timp - am acoperit cu folia de rigoare si la cuptor cu dansa. La fel ca la morcovi, teoria zice cam 45 min dar practica m-a omorat si mi-a dovedit ca 35 sunt de ajuns.

Pe la minutul 20 am deschis cuptorul ..... Boieri Dumneavoastra, ce miresme s'agatau de nasu' privitorului....ziceai ca am acolo toate fripturile mirobolante de la nuntile din povesti....

No, se facura celea 45 de min, am scos minunile din cuptor si, cum zice Dna Sanda Marin, le-am dat la masa:

 Morcovii, dupa cum se vede, s-aurisera si, patati de condimentele adaugate, erau numa buni si rumeniti. Cat despre sfecla.....hehe, doamna sfecla......

 ....se rosise si mai tare, aromea a usturoi si a otet balsamic cu o foaaaarte subtila adiere de oregano. Ceva de vis! Si deloc complicat.

Incercati orice mod nou de preparare a legumelor, Boieri Dumneavoastra, fiindca au gusturi si valente nelimitate. Stimuleaza creativitatea si se pot obtine combinatii minunate.

Un gand bun de la Smaranda!

Sarmale!!!!!!!!!

Maaaaaare realizare pe mine, Boieri Dumneavoatra. Am facut S A R M A L E! Da, da, chiar eu le-am facut. Stiu ca pare ireal si greu de crezut la valoarea (si modestia ...) mea insa pana la venerabila varsta nu facui, domne, sarmale, niciodata. Unul din motive fiind acela ca de cate ori mergem la bunicile Vizigotului - ok, nu de fiecare data, dar de cele mai multe ori - domniile lor ne trateaza cu sarmale. Pe principiul ca "oricum voi nu faceti iar la copil ii plac". Avem, asadar, o referinta circulara: eu nu fac ca fac ele si ele fac fiindca nu fac eu :)))))

Pe de alta parte, trebuia, nu-i asa, pastrata nostalgia copilului vis a vis de preparatele bunicesti. Pai daca faceam si io acasa, ce farmec mai avea, nu?

Al treilea, ultimul, si cel mai serios motiv este ca .... n-am rabdare. Ok, rezist la facut compozitia, dar cand vine de devine momentul infasuratului, m-apuca pandaliile. ADICA IO CU CE-AM GRESIT?????? Sa bibilesc la frunzele alea necoplanare si sa mai si iasa ceva faztos si tubular. A?????? Mie tare  mi-a placut geometria plana si spatiala si chestia asta cu infasuratul e mult prea ne-coplanar ca sa mi se cupleze in creer....

Ma rog, diverse scuze....da stiam io ca intr-o zi mi se va infunda....Eeeeeee, dragii babei, ziua aia venira acu fro doua saptamani! Poftea copilu la sarmale. Da rau de tot! O dau cotita ca hai ca poate vine Alta Nana pe la noi, poate mergem noi pe la ea....de unde, Vizogotu ma lua prin invaluire in cele mai diverse abordari. Ba incepea cu intrebarile incercuitoare .....cum caaaaaa...daca am carne tocata? Da'oua ai? Ai! Stiu io ca ti-a adus Alta Nana! .... si asa din vorba in vorba ajungeam la esential: frunza de vita! De care nu aveam. Dar deja nu ma mai puteam bucura ca n-am si ca, astfel, am o scuza. Imaginea plodului cu ochii scursi de pofta cand vorbea de sarmale imi taia tot chefu!

Boooon, prin urmare, m-am urnit. Am milogit frumos la o colega dupa un borcan cu frunza de vita si intr-o vineri dupa amiaza m-am pus pe treaba, cu Vizigotul prin preajma.....N-a rezistat mult, a fugit la televizor - treaba pe care nu mi-o explic fiindca la ma-sa mare e-n stare sa si infasoare la sarmale, dar nu insist asupra ideii.....Apropos, cand i-am zis odata ceva de ma-sa mare mi-a replicat, razbunator: si tu cine esti? Ma-ta mica!

Revenind.....am zis eu in sinea mea asa ca daca tot e prima oara si primejdia sa dau gres e mare, macar sa m-asigur ca va fi o greseala dietetica! Asa ca am optat pentru carne de pui. Am pescuit din congelator doi piepti de pui mai .....opulenti si i-am aruncat in tragedia robotului care i-a facut praf si pulbere cat ai clipi. Am amestecat apoi carnea tocata cu o felie de paine muiata in apa si stoarsa bine (de la Sanda Marin citire). Intr-o tigaie am dat intr-o unda de ulei 2 cepe tocate marunt peste care, cand s-au sticlit, am adaugat 2-3 linguri de orez pana a devenit si dansul transparent. Am racorit  nitel si am adaugat la carne. Inca 3 oua, ceva marar, cimbru, sare, piper si o galgaitura (timida!!!!) de suc de rosii si umplutura era gata. 

M-am uitat urat la borcan. Tot acolo era, nu disparuse. De-acuma scapare nu mai era, trebuia s-o fac si pe asta: treci, Smarando, la infasurat! Hai, mi-am zis, macar nu e cu varza sa trebuiasca sa portionezi foaia si sa ai conflicte interioare ca n-o potrivesti cum trebe. Astea-s gata portionate. 

Il desfac - mirosea dumnezeieste, frunzele erau puse in otet sau saramura, nu mai tiu minte ce a declarat colega da' bune de-ti ploua in gura numa de la miros. Miroseau a ... sarmale! Ma intreb agale, in gand, la ce-oi mai baga io carne in ele ca miros destul si asa, si ma pun pe treaba. Iau oala cea veche si respectata de la mama - ca-n reclama Napolact - si dupa ce picur ceva ulei pe fund, pun si-un strat de frunze.



O alta prietena, care m-a vindecat de complexul chiftelelor, imi zisese ca printre dansele merg ceva feliute de kaizer sau slaninuta afumata. Dar nu aveam, ca orbita de importanta mea am uitat sa cumpar. Arunc un ochi in frigider, il scot la loc din frigider si ajustez situatia cu niste carnati de plescoi taiati feliute finute. Le las la indemana si ma pun pe infasurat. Din fericire pt nervii mei, timpul a trecut repede, ca tocmai venise sotul de la birou si intre intrebari de ce-ai mai facut azi respectiv ce-ai de gatesti sarmale pentru cina???? am reusit de am infasurat nu stiu cate sarmale dar suficiente cat sa acopar fundu cratitei cu doua straturi. O chestie pe care am vazut-o la toata lumea experta in sarmale este ca le numera si, in discutie, cand povestesti ce-ai mai gatit, dai date precise: deh, aseara am invartit, draga, o oala cu 121 de sarmale. Fie acolo, in oala, ca eu oricum facusem toate sfortarile de rabdare sa realizez ce-am realizat, imi filau neuronii daca mai faceam si inventarul, fiindca oricum pica rau. Ori erau prea putine pt cat am bibilit, ori prea multe si ma apuca jalea la gandul ca vaaaaai cat am bibilit.

Booon, sarmalele erau gata, am presarat printre dansele niste crengute anemice de cimbru - ultima recolta din ghiveci - un pic de acritura de prune - ca bors nu folosesc - carnatii feliati, cum ziceam, le-am facut plapumioara din alte frunze si la cuptor cu ele ca nu mai suportam sa le vad. Am hranit familia cu altceva in seara aia dar Vizitotu n-a adormit, innebunit de miros, pana nu s-a fript la limba cu o saramala gata scoasa din cuptor!

In we ce a urmat, a fost fiesta! De nu-l opream, ar fi mancat si la micu dejun, si la gustare. Calde, cu smantana pe ele, si cu sosul adunat cu painica. Si calificativu? Citez: " Nu-s ca ale lu'Alta Nana da-s bune rau! Si cel mai bucuros sunt ca ai intrat in randul lumii! Acuma toate fetele din familie stiu sa faca sarmale!!!!".... no, ce sa mai zici?

Post scriptum? Bunica s-a aratat dezamagita ca am pus cimbru - ca nu se pune - si ca n-am pus leustean - ca se pune. Eeeeee.....la prima incercare asta e, mai gresim! Colega s-a apropiat de Vizigot cu aprecierea: "n-ai pus seminte de marar? alea dau gust! Oricum, n-au gust de sarmale, da-s tare bune!!!!!"

....sa mai incerci sa ii impaci pe toti! Da eu mi-s impacata! Am facut sarmale! Si-am sa mai fac. Asa-si depaseste omu' complexele! We trecut am pus varza cu bunicii....acu o vantur....no, de-acu incolo sa vedeti sarmalarie pe mine!

S'aveti o vineri minunata si un we la superlativ!

Muschi de somon

Mai tineti minte glumele alea de cand eram mici cu fabrica de impachetat fum, cu buzele de gaina si cu picioarele de peste? Asa si io cu muschiu de somon la Vizigot....... sa va povestesc!

Singura hrana cat de cat apropiata de junk food pe care o primeste - rar!!! - sunt crochetele acelea de peste zise si fish fingers. Dreptu-i ca-n rest nici nu prea sa indeamna el catre interzise fiindca, pe langa educatia de acasa, a fost indoctrinat si la gradi despre cat de rele-s produsele fast food, chipsurile, sucurile acidulate, etc etc. In combinatie cu prea cunoscutul Sportacus - ma inclin in fata realizatorilor, oricat de stupizele vad eu povestile, cu ochii mei de om mare - este fan bomboane sport si mancare preparata la domiciliu.

In materie de peste, m-am laudat deja cu Dorada Doricioasa.....no, bine, peste-peste,  da ocazional mai are omu chef sa gateasca si-altceva. Si ma plimbam eu prin supermarket in cautare de idei de gatit cand mi-au cazut ochii pe niste file-uri de somon congelate. Ei, da, erau mai bune proaspete, dar la supermagazinul din colt erau destul de bune si alea.

Asa ca la cina am gatit somonul la tigaie, impreuna cu niste legume la cuptor. Pentru siguranta, am tigait si niste file de purcel, sa previn inanitia mofturosilor. S-a dovedit ulterior ca nu era nevoie, ca pana si tati a cerut somonu 'naintea porcului, ceea ce e lucru mare, credeti-ma ! Vizigotul a vazut pe masa cutia in care fusesera file-urile congelate si a jubilat: crocheteeeeee ! Cum nu aveam energie in chiar clipa aia sa-l contrazic, am facut pe mortu-n papusoi. La masa insa, incantata de incantarea cu care manca el presupusele crochete, m-au luat remuscarile si i-am marturisit, cu fereala, ca de fapt nu-s crochete, ci somon. Maaare dezamagire, ca lui de fapt nu-i place somonu - asta dupa ce halise jumate de bucata. Si-atunci l-am vrajit: nu era orice fel de somon, ci partea cea mai buna a somonului, muschiul !!! M-a ajutat si tati cu descrierea detaliata a infatisarii somonului si a importantei muschiului de somon! No, Vizigotul a parut satisfacut si-a continuat sa carabaneasca bunatatile pe bulevardul gatului.

Asadar, Boieri Dumneavoastra, retata de Muschi de somon la tigaie !
Aveti nevoie de cate o bucata de .... muschi de somon :) pentru fiecare mancau. Se pun bucatile (decongelate, daca e cazul, adica daca au fost congelate mai nainte) la marinat in sos teriyaki (nu-s sigura cum se scrie.....) plus ceva sare si piper. Minim 30 minute, ba chiar ar fi bine sa stea o ora.

Dupa aceea se incing 2-3 linguri de ulei de masline intr-o tigaie (merge si unt , dar am zis sa fie mai usurel) si se pun la prajit muschiuletii. La foc moderat spre iute, 3-4 minute pe fiecare parte. Cand sunt rumene peste tot, se adauga jumate de pahar de vin alb si se lasa, cu capac, inca 2-3 minute pana dispare si vinul. Gata!

Se servesc fierbinti, cu lamaie picurata din belsug, alaturi de garnituri din legume, orez sau ce vrea boieru'. Daca nu se manca la masa respectiv, is bune in tartine cu unt, lamaie si castraveciori murati, a doua zi la micul dejun sau oricand va ia foamea.

Gata, asta fuse Muschiul de somon!