FIINDCA

Se spune ca foamea e cel mai bun bucatar. Da' pasiunea e cel mai bun condiment......

miercuri, 29 februarie 2012

Dorada doricioasa II & alte consideratii diverse

Gatesc cam rar peste, fiindca nu mananca toata lumea. Marturisesc cinstit ca de cele mai multe ori comit boroboata cand e sotu plecat, adicatelea imi fac de cap cu fi-miu. No, si azi, fiind el la oarece regim, dar nu tocmai regim, adica fara mancari grele, da bune si savuroase sa fie, sa nu solicite burta, da nici goala sa n-o lase, sa nu fie prajite, calite, (prea)condimentate, da si gust sa aibe...pe scurt, nici pe drum, nici pe langa drum, m-am riscat, am intrebat, si-am castigat: Mami, am pofta de dorada!

Pai cum dar, ca n-a mai gustat tartine cu somon si ceapa de vreo 4-5 zile, austeritate maxima pe bietu copil, normal ca-l tragea ata la peste, ca de pui a declarat ca i s-a aplecat. Am incercat eu cu curcan dar, desi la clasa I nu invata prea in detaliu chestii de zoologie, despre asta s-a prins: de la o vreme puiul si curcanul is rude si, in lipsa de varietate culinara, au acelasi gust! 

Asa ca spre sfarsitul zilei, dupa ce am rezolvat noi, ca doi harnicuti, ce mai aveam in plan pe azi, am descins in supermarket dupa, ati ghicit, dorada. Ca de obicei, mi-am propus sa nu mai plec cu ea ne-curatata si, tot ca de obicei, am uitat sa solicit acest lucru si m-am trezit fericita la casa de marcat ca "baaaaa, ce bine era daca ceream la raion sa ne curete si noua peste asta, zau asa!"'.

Am ajuns acasa, am consemnat copilul la temele pentru maine (ei bine, da, se fac teme si pentru 1 Martie! ) si m-am pus pe treaba. Ca de obicei am murdarit toata chiuveta si peretii aferenti de solzi, tot ca de obicei am reusit sa ma intep sub unghii cu vrun os de peste in timp ce-i scoteam matzele .... intr-un final, aveam 2 dorazi curatate si spalate. Cu burtile spintecate. 

Am propus sa gatim doar una dar nemancatu' a declarat ca nu-si imparte pestele cu mine. Mdea, ce sa spun, parca nu tot eu fac imparteala, ca Maria Sa nu catadicseste, inca, sa-si aleaga carnea de oase. Dar bine, fie ca el, le-am gatit pe amandoua. 

A, da. Reteta! Ca de aia m-apucasem sa povestesc. Deci, DoradaDoricioasa II se face cu:
- 2 dorade potrivite ca marime
- 1 capatana de usturoi (cam 7-8 catei, adica)
- 1 legatura de patrunjel
- o jumatate de lamaie taiata felii
- un pumn de masline (optional)
- 2 foi de dafin
- 2-3 linguri ulei de masline
- jumate de pahar de bere (neagra, ca de alta n-am ca nu obisnuim)
- sare, piper, boia iute
- jumate de pahar de apa fierbinte

Pentru garnitura, orez si supa de gaina, in cantitati potrivite cu numarul mesenilor. 

Metodologia, daca supravietuiti actiunii de curatare a pestilor, e ultra-mega-super-simpla:
Se fardeaza pestele pe toate partile, inclusiv in burtica, cu sare si piper. Se indeasa in burtile dumnealor cate juma de legatura de patrunjel (ne-tocat, il lasati asa, snop), o felie de lamaie si 2-3 catei de usturoi. Se pune dorada in tava ce merge la cuptor, se pudreaza si cu ceva boia iute dupa gust si placere, se mai adauga in tava uleiul, apa, berea, restul de felii de lamaie si de catei de usturoi, frunzele de dafin, si maslinele. 

Am bagat in cuptorul deja incins, la foc potrivit, pentru 30 minute, timp in care le-am ignorat total. Practic n-aveti ce le face. Dar aveti ce face pe langa cuptor, si anume fierbeti orezul conform indicatiilor de pe pachet sau obiceiului alimentar al casei si, daca aveti suspiciuni, mai curatati ceva usturoi. Sau faceti cinstit un mujdei. Eu n-am facut si mi-am luat comentarii de la fi-miu ("CUM adica dorada fara mujdei????"). Pana la urma a acceptat sa mance usturoiul ca atare, muscand din dulaii curatati de mine.


Foarte buna dorada facuta astfel la cuptor. Merge de minune cu garnitura de orez fiert cat mai simplu. Si (m-a pus fiul sa precizez) cu usturoi, mult usturoi! 

Si, dupa ce am rasuflat eu usurata ca am potolit balaurul pofticios, vorbim la telefon cu bunicii si sunt sabotata instant, cu o exclamatie nevinovata si plina de naduf a bunicii: nu vine ea primavara? nu apar ele urzicile?

Na belea, fratilor, ce ma fac, ca acu tanaru pofteste la urzici si nu se gasesc in supermarket! Da cica furnizeaza bunica in cauza o punga, de le-a pastrat la congelator de cand era vremea lor. Asteptam cu emotie.....

Primavara frumoasa, lume buna! Afara ninge linistit......

2 comentarii:

  1. Vai ce bun e Dorada!
    Am mancat anul trecut in concediu, e de-li-cios!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, e foarte foarte bun si usor de gatit. Plus ca nu are foarte multe oase si e destul de simplu de servit si copiilor. Noua ne place mult de tot.

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...