FIINDCA

Se spune ca foamea e cel mai bun bucatar. Da' pasiunea e cel mai bun condiment......

miercuri, 20 mai 2015

Paste (fusili, de exemplu) cu ricotta si pesto de leurda

Asta e rapida si bebeluseasca, Boieri Dumneavoastra. In sensul ca se preteaza foarte bine pentru fii-mea si se face fix in intervalul de timp in care esti gata sa te urci pe pereti fiindca progenitura urla de foame. V-am explicat, astfel, si ce-i cu farfuria (e a fie-mii) si cu calitatea pozei. E facuta cu telefonul, langa fereastra, pe inserat, in timp ce in bucatarie se auzea, panoramic, Maia-Maia-Maia-MAIA-MAIA!!!!! Asta inseamna, cum deja v-am obisnuit, "aia e a lu' Maia si da-mi-o incoace mai repede ca-ti rup capul". Ar trebui sa-i vedeti si privirea asasina in timp ce se petrece respectiva actiune.....

Metodologia e ultra-mega-super-simpla. Am fiert o mana bunicica de paste (acu' fiecare stie cat de mana larga tre sa fie in functie de capacitatea gastrica a odraslei). Cand au fost gata, le-am scurs intr-o sita, pastrand un pahar de zeama. Le-am pus la loc in cratita in care au fiert. Peste ele am pun 1 lingura generoasa si cocosata de ricotta (merge si alta branza cremoasa, dupa gust si dimensiunea stocurilor), o lingura la fel de generoasa si cocosata de pesto de leurda si urzici (merge brici si ala de busuioc), 2-3 linguri din zeama in care au fiert pastele si cam o lingurita de parmesan. Le-am mai lasat pe foc mic, foarte mic, cel mai mic, fix doar cat sa amestec prin ele (cu fereala) sa omogenizez toate cele si sa se moscoleasca pastele peste tot de sos. Tadaaaaam!

A, uitam sa va zic de plating si servire. Pai platingu' e simplu, le rastorni cu lingura in farfurie. Servirea e sublima: le pui sub nas copilului si te rogi sa nu le arunce pe (toate odata) pe jos.

Pofta buna!

A, reteta de pesto....pai nu o stiu, ca e facut de boierul bunic de Vizigoti si pastrat in congelator in cutiute cat sa folosesti de 2-3 ori. Da' promit ca-l intreb si va zic.


joi, 14 mai 2015

Tiramisu la toata lumea :))



Bine v-am regasit, Boieri Dumneavoastra! 
Trebuie mentionat din start ca nu, nu m-am ramolit (inca) si stiu ca am mai postat o reteta de tiramisu. Nu, pozele nu-s deloc frumusele insa in materie de preparate care sa fie adecvate si bebelusilor nu prea ai incotro, ce-i gustos nu e intotdeauna si fatos. Si da, nici lumina si nici talentul meu nu-s tocmai adecvate unor capodopere.

Asaaaa, acuma ca mi-am pus cenusa in cap, nu care cumva sa va apucati Domniile Voastre sa ma criticati :), pot sa purced la poveste. Povestea e cam asa. Ai mei copii is mari amatori de fructe. Cam orice fructe si cam oricand, oricum, fructe sa fie. Da-s si mofturosi, in acelasi timp. Vizigotul, de-un par example, nu mananca struguri, zmeura, capsuni si prune decat daca sunt la vremea lor, preferabil de la ma-sa mare din gradina. Ca alea au gust. Restul nu au. Hai sa zic cu strugurii mai poate fi pacalit, dar macar sa fie la vremea lor. 
Acuma daca, spre marea mea bucurie, mi-a tinut figura si cu Ghemotoaka (bine, ca ea oricum a avut parte de o diversificare mult mai relaxata, si cand zic relaxat ma refer la nervii mei), am zis sa-i mai schimb registrul si sa-i dau si altceva decat mere, pere si banane. Ca sotie si mama responsabila (mai tineti minte, "ca sotie si mama responsabila recomand Protex" :)))))) m-am dus frumos in piata si am luat capsuni. In timp ce fii-mea solicita imperios "Paia-Maia-Paia-Maia-Maia-Maia-MAIAAAA!!!!", in traducere libera "sa vina para de pe taraba la mine ca va rup capu' cu dintii", am spalat cateva capsuni si i-am dat sa savureze, cum ii place ei, in drum spre parc. Shoc si groaza, a muscat o data, a scuipat de 3 ori, mi-a aruncat capsuna cat colo (banui ca ma tintea pe mine dar a ratat) si a reluat "Paia-Maia-Paia-Maia-Maia-Maia-MAIAAAA!!!!". Inclin sa-i dau dreptate lu tac-su caruia ii e teama si rusine sa se duca la piata cu ea .....

Asa ca am cumparat frumos 2 pere, i-am dat una din ele sa o vandalizeze la liber, si am plecat bombanind despre capsuni puse in cap si despre altii ar manca dar n-au (asta e reminiscenta din copilarie....). Inima mea simtitoare presimtea ca nici frac-su nu va agrea prea tare capsunicile mele. Amu dreptu-i ca am gustat si eu una si aroma era slaba spre lipsa......

Cand m-am intors din parc, Vizigotul m-a filat ca-s nervoasa asa ca a procedat cu diplomatie, adica a mancat un castronas cu capsuni, ba chiar a convins-o si pe sora-sa sa molfaie vreo 2, stergand constiincios si ce scuipa asta mica prin camera lui. Momente rare! A doua zi, insa, nu a mai considerat baiatu' oportun sa-si dea silinta, asa ca tot cu alea 2 mere 2 pere s-a delectat cand a dorit fructe. Ceea ce-mi lasa mie juma de kil de capsuni sfidatoare in frigider. Hmmmm....cand am gasit prin dulap si o cutie cu biscuiti bebelusesti de la Hipp de care nu se atinge nimeni, cu atat mai putin bebelusa, am purces la treaba: Tiramisu' de care sa poata manca toti am sa fac. 

Asa ca am adaptat reteta, ma rog, ce-a iesit nu e chiar un tiramisu, dar e o gustare-tiramisu-style tare buna si racoritoare din care ii pot da si Ghemotoacei. 
Pentru inceput, am frecat o cutie mica de mascarpone cu 1 lingura de zahar brun (data viitoare incerc cu pasta de curmale) si un plic de zahar vanilat, pana s-a topit zaharul. Domniile voastre puteti sa mixati sau sa blenderuiti, eu nu puteam, ca dormea nu spun cine. Si oricum doarme putin si repede, nu are nevoie de stimulente sa doarma si mai repede......
Cand crema de mascarpone a fost bine omogenizata si nu aluneca din castron daca-l rasturnam, am trecut la fructe. Am trecut capsunile (cam juma de kil erau)  prin sita (cum ziceam, de blender nici gand, ca se trezea miezu' pamantului) si la ingramadeala am facut acelasi lucru si cu un kiwi care zacea parasit in frigider. Sa-i scurtez suferinta. M-am gandit ca avand multa vitamina c kiwi va ajuta sucul de capsuni sa-si pastreze culoarea. Ceea ce s-a si intamplat, deja am impresia ca e ceva preparat cu suc de rosii cand ma uit la poza .... :)) 

Dupa care, am inceput sa tocmesc straturile in cani. Pentru cei mari am folosit canile din poza, pentru Ghemotoaka am folosit niste cutii de plastic cam de aceeasi dimensiune ca cel mai tare imi displace sa strang cioburi de pe podeaua bucatariei.....
Asadar am pus in fiecare recipient, urmatoarele: 2 linguri de biscuiti maruntiti, apoi 2 linguri de suc de capsuni, apoi 2 linguri de crema de mascarpone. Am presarat peste fiecare cate un varf de lingurita de karob si am reluat. Deasupra, fiindca nu mai aveam biscuiti Hipp, am adaugat cate 2-3 biscuti in forma de animale, de la...nu mai stiu, ceva cu L, in punga galbena. Aratau bine in prima faza, insa dupa cum se vede in poza s-au inmuiat si au aderat la sucul de capsuni de dedesupt. 

Le-am lasat la frigider peste noapte si azi le-am dat pe la nasul plozilor. Fiul a zis ca-i foarte bun si racoritor dar cat de curand sa-i fac un tiramisu ADEVARAT. Sau sa-l duc in Italia, ca si ala de acolo e gustos. Pe buneeee? Ghemotoaka a halit vreo 4-5 lingurite zdravene date de mine, inca 3-4 administrate de ea insasi si restul l-a intins pe blatul scaunului de masa de la Ikea. Arata foarte bine roz pe alb :))

Si....cam asta fuse, Boieri Dumneavoastra! Tiramisu adaptat. 


miercuri, 13 mai 2015

Gatitul cu si pentru copii: pizza la tigaie :)
















Azi in parc, pe la orele unspce trecute fix, ma suna coautorul: ce faci azi? Mnoooo, ma emotionez toata, da' ce, ma inviti undeva? Zi repede, unde, cand, cum, ce?????? Nu, femeie, te intrebam ce faci azi de pranz, ca m-am uitat in frigider inainte de a pleca si nu prea e mancare gatita, doar 2 ciorbe mici.
Ignor cu desavarsire avertismentul si-mi vad de ale mele. Ma rog, nu ale mele ci ale fie-mii, care de ieri are un carucior de papusi fiindca era foarte incantata de caruciorul de papusi al altora si acuma nu-l mai doreste. Fiindca nu e al altora, evident. 

In drum spre casa, insa, incep sa cujet. Cujet eu ce cujet, ma intreb daca sa iau ceva gata gatit de la tanti....asa, ca nu stiti cine e tanti. Nici eu nu stiu, e o pravalie de vreo 2 mp care vinde mancare gatita, in coasta pietei Salajan, mancare care jur ca e ca acasa. Nu e de fite, ci de cantina, dar e buna si verificata indelung cativa ani buni cat am luat pranzul la birou cu mancare de la tanti. Asa ca ocazional mai chiulesc de la tigaie si mancam de la tanti. Deci ma sucesc, ma invartesc, in mintea mea, desigur, impingand la carut, mai dau o felie de para la Ghemotoaka, mai cant "acum e toamna da!" si deodata procesul complex de gandire are o finalitate: fac pizza! 

Dupa care iar incep sa ma agit in mintea mea si calculez....pana fac aluatul, pana-l framanta si-l dospeste masina...nu merge, dureaza prea mult...... As fi facut niste paste, ca Ghemotoaka ar manca oricum, in orice combinatie (apropos, cat de curand trebuie sa va povestesc reteta de paste bebelushesti cu care mergi la sigur), da' ce ma faceam cu Vizigotul, ca ala daca nu vede carne, vede rosu....nu pot sa-i dau paste con ricotta, leurda si urzici ca scoate fum, pana pleaca la antrenament imi haleste urechile......

Booon, deci ce sa fac? Si-mi aduc aminte de o reteta asiduu vehiculata in ultima vreme, si anume pizza la tigaie. Trec asadar pe la tanti si iau 2 fileuri de curcan gata gratarite si o tulesc spre casa. Intre timp, alimentez Ghemotoaka cu felii de para, sa nu-i vina ideea sa adoarma asa, pe drum. Slabe sanse, oricum......\

De inspirat, m-am inspirat de aici  insa de facut am facut-o in stil propriu, in parte fiindca nu ma prea caracterizeaza precizia. 
Plasez asadar Ghemotoaka in learning tower, ii dau la indemana chestii (castravete, curatator de legume, masline, felii de friptura, o lingura de iaurt intr-un castron mare, sa si-l puna unde vrea ea) si eu, incurajand-o sa ma ajute la pregatit masa, ma apuc de pregateala pe bune. 

Am amestecat intr-un castron 7 linguri de faina, cam cu varf, cu 1 ou, jumate de pahar mic de iaurt grecesc (d'ala cu 2 la suta grasime, na ca pot fi si precisa), o galgaitura de ulei de masline, un praf de sare si un praf mai generos de zahar brun si jumate de pachetel de praf de copt. Da, nestins. Am uns tigaia "a mare" cu unt si-am intins aluatul in ea. Acuma despre aluat: consistenta finala e total enervanta, se lipest de dejte si e greu de intins. Cred ca daca mai fac fie-l fac mai lichid un pic, sa poata fi turnat in tigaie, fie-l fac mai indesat sa-l manevrez mai usor. Pana la urma l-am intins cu dosul unei linguri unse cu ulei, sa nu se mai prinda de lingura. Repet, enervanta treaba, doar ce se aseza in stanga, ca si crapa in dreapta, iar de forma rotunda nici gand. Intre timp, fii-mea facea cam asa pe podea: 

Nu-i bai, avem matura si faras.....Pentru cine stie despre ce vorbesc, portita turnului era deschisa fiindca domnisoara tocmai dorea sa se dea jos. Eu speram sa si strang nainte sa se intample asta, fiindca de regula mancarea devine mai apetisanta odata ajunsa pe gresie. Ea insa, fata disteapta, coborase sa ia unealta aia de curatat legumele, asa ca s-a marginit sa culeaga doar o felie de castravete si s-o bage in gura si s-a cocotat la loc revendicand asiduu: PA--PA!!!! 

Ma grabesc, ma grabesc! 

Buon! Odata ce am reusit sa intind pacatosul de aluat, rotesc vultureste ochii dupa topinguri. 'Nainte de toate, am uns cu ketch-up picant. "Maia-Maia-Maia-Maia" se aude din dreapta mea. Clachez si-i dau lingurita sa o linga. ( e ketch-up facut de bunica din toate legumele posibile, e picant dar e ok, fara prostii prin el, de aia i-am dat). Linge ea la lingurita dupa care schimba repertoriul, disperata : Apa-Apa-Apa-Apa-Apa! Ahaaaa, cucoana, te  ustura! Ii dau apa, bea cu aviditate, dupa care ma dispera: Maia-Maia-Maia-Maia, intinsa ciorchine dupa sticla de ketch-up. Ma lasi? 

Deci sa o ignor (cat s-o putea) si insfac felia de cascaval si razatoare. Umplu tigaia cu cascaval ras (Maia-Maia-Maia-Maia, da, ii dau si lu' Maia un pumn de cascaval ras, ceea ce-mi procura cateva minute de liniste), peste care adaug un pumn de ceapa tocata marunt si felii de piept de curcan, o ploaie de oregano, pun capacul si aprind focul, pe ochiul mare dat la mic. 

Planul era ca in cele 10 minute in care, teoretic, ar fi gata pizza, sa fac ordine in bucatarie, atat pe masa cat si pe jos, si dupa aia sa le servesc plozilor pizza proaspata. Nu ma mai consum sa va zic vorba aia cu socoteala de acasa si socoteala din targ....evident ca in secunda urmatoare s-au auzit zgomote suspecte: in pantalonasii aia draguti de se vad in poza se intampla o grozavie. Asa ca am trecut la vidanjat scutecele odraslei si am cam pierdut notiunea timpului. Si tigaia m-a cam pacalit ca are fundul gros de fonta si s-a incalzit greu. In concluzie, timpul de coacere e de vreo 10-15 minute, in functie de cat de tare e focul si cat de groasa tigaia. Dupa vreo 8 minute oricum trebuie verificat sa nu se arda fundul. Fundul pizzei, desigur. 

Rezultatul final e bunicel, mergeau mai multe toppinguri colorate dar e ok si asa. Ghemotoaka a vandalizat vreo 2 felii culegand cu precadere, cum altfel, cascavalul topit de pe ele si indepartand, cum altfel, carnea. Carnea nu-i bon!
Vizigotul a ras cam jumate din toata cantitatea, adaugand, ocazional, extra ketch-up. Cica "e bunicica, am mancat eu si omleta la cuptor, pizza la tigaie deja e banal!". Mda.....


O solutie bunicica, Boieri Dumneavoastra, cand sunteti in criza de nervi. Asta...am vrut sa zic de timp :))) In situatia data eu o prefer pentru ca nu trebuie sa mai incing cuptorul si sa-mi pierd vremea explicand ca e uf-uf, nu pune mana ca te arzi. Ne adaptam, ce sa facem? 

Zi frumoasa si racoroasa va doresc, Boieri Dumneavoastra! 




LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...