FIINDCA

Se spune ca foamea e cel mai bun bucatar. Da' pasiunea e cel mai bun condiment......

miercuri, 30 mai 2012

De ce nu mancam inainte de analize

Revelatie: Mami, m-am prins de ce nu m-ai lasat sa mananc inainte de analize!

A?

Pai, daca mancam, mancarea se duce in sange. Si, din cauza mancarii, nu mai vad oamenii aia la laborator microbii din sange, oricat de bune le-ar fi microscoapele!!!!!!

....daca cumva nu stiati :))))))

Gulas de vita (parerea mea!)

Cand am fost in Budapesta am gasit in Piata Centrala un loc unde se mananca, pe principul zis "la varice", mancare traditionala si gospodareasca la cazan. Trebe sa fac o paranteza si sa menionez ca, dupa vizita la Viena acum 2 ani si cea la Budapesta de anul asta, sunt complet in ceata asupra a ceea ce inseamna, de fapt, gulas. S-ar parea ca de fapt e o supa, dar in Ardeal gulasul e de felul 2. In Buda, la un restaurant traditional, am dat de un foarte sever domn chelner care mai avea putin si ne dadea si 2 peste ceafa ca debitam prostii cum ar fi acelea ca gulasul ar fi de felul 2, ca ceea ce ne serveau ei ca mancare inabusita de vita cu galuste ar fi cu dumplings - ca alea-s englezesti - sau ca ar fi asemenator cu spatzle-le nemtesti sau, culmea obrazniciei, ca ar semana cu gnochi talienesti.....ca n-a reusit sa ne lamureasca si anume cum e corect ramane dupa virgula...

Si cum ziceam, puteai savura la tarabele din Piata Centrala - daca mergeti cautati un loc, la etaj, cam pe la jumatea zonei cu mancare, unde serveste o tanti mai plinuta, tunsa scurt si oxigenata, acolosha e bun tare mancarea - puteai savura, zic, aceasta chestie de io-i zic gulas, de fapt o mancare nabusita de carne de vita cu sos rosu si galusti micute de faina, sarmale uriase cat talpa lu fi-miu (nu glumesc), carnati cat antebratu de lungi, mancare de varza ca la mama acasa si multe alte asemenea deliciii de cazan. Din cate mi-am dat seama, locul e o atractie turistica, fiindca am fost in doua randuri si de fiecare data am impartit masa cu diverse natii. Un fel de a spune ca era masa, ca daca prindeai un colt de masa sa sprijini farfuria si sa poti manca in timp ce te inghionteau si impingeau cei ce treceau, era bine, dar mancarea, repet, e atat de buna si atmosfera e atat de pitoreasca incat nu te deranjeaza nimic. Si-s de toti oamenii acolo, daca gasiti o data o masa la care toti vorbesc aceeasi limba, e mare lucru. Iar dupa ce se umple burta si calatoru se moleseste, e interesant de observat cum limbajul semnelor e universal, indiferent ce limba vorbesti il intelegi pe celalalt cand te pofteste, cu gura plina, prin semne, sa pui farfuria pe aia 20 cm patrati care tocmai s-au eliberat.....F interesant, serios.

Buon, si azi bantuind eu prin casa, deprimata si de statul in casa, si de viroza fiului, si de aglomeratia de treburi de birou care trebe facute acasa si, nu in ultimul rand, de ploaia de afara, ma tzuca mintea sa gatesc carne de vita. Noooo, si de la vita la gulasu de vita din Piata Centrala cat credeti c-o fost????
Amu sa ne intelegem: habar nu am cum e de fapt gulasul. Daaar, pana una alta, pt mine, gulasul e carnea aia buna buna nabusita in sos rosu de la tanti din Piata Centrala, cu tot cu galuscutele ei.

Asa ca m-am pus pe treaba si am facut Gulas de vita cu taitei de casa.


De taitei nu va mai povestesc ca asta facui tot we, am taitei lati si ingusti sa-mi pun si in cap, de fapt asta-i si un alt motiv pt care m-am apucat, trebuia sa valorific si taiteii.
Pentru gulas avem nevoie de:
- carne de vita - cam 400 gr cred ca aveam eu
- 4-5 linguri ulei de masline
- 3 cepe
- 1 lingurita de semninte de chimen
- 1/2 lingurita boia dulce si iute - aici stabiliti singuri proportia cata dulce cata iute. Eu am pus iute cat un bob de mazare si restul dulce.
- 3 cani apa fierbinte
- 1 cana rosii conservate in suc propriu - am pus doar rosiile, voiam pulpa de rosii, nu lichid suplimentar. Dar  cred ca merge si bulion sau suc de rosii in aceeasi cantitate
- 1 foaie de dafin
- sare si piper negru
- 2 lingurite de otet alb
- 1 lingurita de zahar


Am taiat carnea de vita in cuburi potrivite si am pus-o la prajit in uleiul incins in - foaaaarte important - tuciul meu de fonta smaltuita. Cel mic. Ca am 2, la un moment dat mi s-a pus pata ca vreau vase de fonta si mi-am luat vase de fonta. Mai intai unul mare, greu, dar incapator, de trebuia sa fac training motivational sa-l misc din loc, si dupa aia unul mai micusor, de pot sa-l misc fara sa se lase cu intinderi musculare. Dar ce mancare faina iese in ele....merita osteneala.
No, si carnea de vita pusa in uleiul incins, pe foc mediu, la inceput sfaraie, dupa aia se albeste, dupa aia lasa zeama, dupa aia se inabusa si piere zeama....la un moment dat incepe iar sa sfaraie. Atunci se pune ceapa taiata feliute subtiri, se amesteca, se lasa si ea la sticlit si pierit zeama, se adauga semintele de chimen si boiaua, se mai amesteca vreo cateva minute - sa se prajeasca semintele de chimen, dar sa nu se arda - si se stinge cu ale 3 cani de apa. Cand revine iar la clocot, se da focul mai mic si se lasa cam 20 de minute sa se patrunda carnea. Dupa aceea, se adauga restul - rosiile, foaia de dafin, sare si piper pe gustate, otetul si zaharul. Dupa care se mai lasa, la foc mic, domol, amestecand din cand in cand, inca minim o ora si jumatate.


In poza se vede micul tuciu si o ureche din marele tuciu. Mari personaje in bucataria mea!

In ultimele 20 minute fierbeti pastele - eu avusei, cum ziceam , taitei lati facuti de baieti, si cand sunt gata pastele, le serviti cu multa bunaciune de-asta deasupra.

Gustul fuse ca cel din Budapesta. Consistenta un pic mai lichida, dar data viitoare fierb mai mult. Si o sa incerc si cu galuscute, sa fie la fel ca acolo. Oricum, din ce va zisei mai sus, a ramas ca la vreo 3 linguri de sos cu carne. Mare mandrie pe mine cand reusesc sa gatesc fara portii reziduale. Ca oricum nu se mananca prea mult mancare ramasa de pe o zi pe alta.

Noua ne-a placut. Unde mai pui ca e si f comod de facut.

Saptamana frumoasa, Boieri Dumneavoastra!


duminică, 27 mai 2012

Paste cu pui, pesto si verdeturi de sezon....si inca o tura de paste de casa :)

Data viitoare cand mai cumpar frun utilaj pt bucatarie il ascund, Boieri Dumneavoastra! Ce fotbal? Ce jocuri pe computer? Ce filme cu bataie? Nu, nene, baietii mei au o noua pasiune: fac paste de casa!

De fapt e vina mea, ca azi la pranz, cand facura pastele de vi le-am povestit, m-a luat gura pe dinainte si am zis ca ce ramane punem la uscat (pastele adica) si preparam mai tarziu. Da? Ei, cu ce gand si anume obsesiv si precis s-a trezit Vizigotul din somnu de pranz?
"Facem paste? Da' cand facem? Stii, din alea, sa le pastram. Facem? Facem acuma? A, nu chiar acuma....Dar in seara asta da?"

Evident ca am cedat nervos si da, m-am apucat sa fac paste cu copilu'. Pai ce, eu am minte frun pic? Numa ca de data asta am adus improuvements la reteta care este. Respectiv mi se parea sub demnitatea mea de bucatar (ca veni vorba, ati observat ca daca zici bucatareasa suna a cantina, iar daca zici bucatar se apropie de arta? e o treaba misogina sau chiar se trage de la faptul ca, tre sa recunoastem, barbatii sunt bucatari mai buni? ....atata vreme cat are cine le spala vasele, sa fie clar)....ce ziceam? asa, era sub demnitatea mea sa fac paste dupa reteta din prospectul masinii asa ca am scos cartea lu Shefu Jaimie la interval si am aplicat reteta de acolo. Adica la fiecare 100 gr faina se pune cate un ou, la nevoie si un pic de apa. No, si cantareste faina, si sparge ouale, si oripileaza-te Vizigotu ca el nu baga mana in ASA CEVA, si da-i ma-sa si omogenizeaza....munca grea, fratilor! Cred ca pret de o ora a transpirat toata familia la omogenizat aluatul, caci, la un moment dat, se aude din sufragerie "la o parte, ca vine expertuuuuuu" si, vorba aia, mana de barbat e mana de barbat, a mers mult mai bine cu munca la aluat. Din acel moment distractia a devenit tata-fiu si eu eram accesoriu, treaba care nu m-a deranjat, la drept vorbind, prea tare.

No, si dupa ce au considerat ei ca aluatul e suficient de bine omogenizat, l-am infasurat in folie si l-am lasat la frigider cam o ora, timp in care ne-am odihnit bicepsii, care la tv, care jucand diverse cu copilul. La ora stabilita, rencontreu in bucatarie, am montat masina de paste, si da-i si munceste.



Spre deosebire de episodu de la pranz, prinsesera baietii experenta si tupeu. Asa ca au reglat tamburu ala de face foaia pe nr 1 - adica f subtire. Eu le taiam aluatul felii, ei il dadeau o tura - doua prin tamburu de facut foaie, apoi Tati a venit cu imbunatatirea ca foaia - subtire, frumoasa, tre sa recunosc - trebe infainata si inainte de a deveni taitei - asa ca se dadea o tura prin faina dupa aia se facea taietei care aveau 2 variante, lati ca tagliatelele sau subtiri ca spaghetele. Eu cu suportul pe langa ei primeam produsul finit si-l dadeam prin faina.

Multe neica, din 400 gr de faina si oole aferente au iesit 2 tavi de tagliatele si spaghete care acum se odihnesc nevinovate pe masa in bucatarie. Zici ca nici nu-i vina lor ca ma doare spatele si am un stress: ce mama fac cu atatea paste?????

Nu va mai zic ca la sfarsit Vizigotul mai voia..... Copchil atomic.....

Si fiindca acest blog e, totusi, in majoritate, culinar, sa va zic de reteta ce-am facut-o si mancat-o cu maxima placere la pranz. Au facut ei pastele de casa, dar eu am facut produsul finit si mi-s taaare mandra. Paste cu pui, pesto si verdeturi de sezon. Ce va zic eu aici e pentru aprox 3 portii, dar reteta e permisiva si puteti ajusta dupa necesitati.
- paste de casa cam 3 pumni de produs finit (ca nu stiu altfel sa zic) - dar nu va impiedicati de amanunt, puteti gati asta si cu paste uscate.
- carne de pui ramasa de la o friptura - eu am avut pui pe sare ramas de ieri, foarte buna carnea de pui gatita in felul asta, se asorteaza cu aproximativ orice si te scoate din incurcatura cand te grabesti. Noi o mancam pe post de mezeluri in sandvisuri sau alte combinatii caci, asa cum am zis, in afara de niste babic de Buzau si carnati asijderea, nu prea gasesti alte mezeluri in bucataria mea. Asa....am divagat...deci carnea de pui se taie cubulete sau fasiute. Preferabil sa fie fara piele sau grasime.
- 3-4 linguri de ulei de masline
- 2-3 linguri pesto verde - asta fuse de cumparat, da promit ca execut si-n casa. Ca de-acuma facem in casa paine (de cand am masina de paine n-am mai cumparat), paste, mezeluri....mai am sa umplu borsh si sa leg o vaca in spatele blocului si autonomia e gata :)
- patrunjel - cam juma de legatura, nu stiu clar ca era la snop de la bunica, dar in materie de verdeturi recomand sa faceti combinatia ce place familiei. Eu nu prea am restrictii ca alor mei le place cam orice
- salvie - cat patrunjel
- busuioc (tuns din tufa din balcon, eeee? ) - cata salvie
- 2 fire de usturoi verde si fraged
- urzici cam 100 gr in stare gata fiarta, eu am avut congelate
- parmezan sau gran padano, rase

Trec peste etapa de facut pastele, ca v-oti fi saturat de-acuma :)) . Le fierbeti in apa cu sare si ulei de masline, timp in care pregatiti restul de ingrediente. Taiati carnea de pui, tocati verdeturile, convingeti calupul de urzici congelate sa se toace aschiute, radeti branza daca e necesar, puneti pe o tava farfuriile, paharele si furculitele. Deschideti sticla de vin pregatita pentru masa - aici nu ma bag sa recomand ca eu prefer vinul rosu in mod blasfemiator, adica si in combinatiile care ar cere vin alb - si degustati sa va asigurati ca e ce trebuie....

Cand pastele sunt aproape fierte, ungeti cu ulei de masline o tigaie incapatoare - aia in care va place sa gatiti paste, a mea e un Tefal larg si generos, vechi si usor innegrit - si puneti-o pe foc domol. Scoateti din oala cu paste cam jumate de cana de zeama (are in ea ceva faina din paste si va ingrosa-catifela toata lucratura) si dizolvati in apa cele 2 linguri de pesto. Eu fac asta fiindca ma enerveaza cumplit cand pun pesto peste paste ca nu se distribuie uniform.
Daca urzicile au fost congelate, le puneti pe ele primele in tigaie si peste ele scoateti pastele astfel incat caldura lor sa le dezghete rapid. Amestecati pana se distribuie uniform urzicile, apoi puneti puiul si toate celelalte verziciuni tocate. Miroase divin! Amestecati cu grija si rabdare si, cam peste 3 minute, adaugati zeama cu pesto in ea. Mai amestecati maxim 4-5 minute. Strigati la familie sa puna masa. Mergeti cu tigaia intr-o mana si paharul de vin in cealalat la masa. Serviti. Puneti parmezan ras. Mai puneti. Savurati.


Noua ne-a placut foarte mult. Fi-miu a mancat direct din tigaie, ca cica au gust mai bun asa. Am fost foarte mandra de faptul ca le-am gatit rapid si am pastrat toata aroma verdeturilor. Salvia, patrunjelul si busuiocul s-au infratit minunat, iar usturoiul - de care m-am abtinut eroic si am pus putin - le-a pus in valoare. Bine, totul a fost minunat de potrivit cu pastele - cam groase, trebuie sa recunoastem, dar cum ziceam, s-au perfectionat - facute de baietii mei, ca ele fusera baza, nu?

No, asta fuse aventura noastra de astazi. Adineauri, ca un arc peste timp, sa nu uit cum mi-am inceput ziua, fi-miu m-a anuntat ca are pofta sa manance pizza.....I-am dat cu flit si i-am promis ca fac maine. Adica nu putem sa comandam, a intrebat el....NUUUUUUUUUUUUUUU.

Noapte buna, Boieri Dumneavoastra ! Si o saptamana minunata va dorim! 

Gustare smechera si alte distractii de we

De joi suntem blocati in casa de o gripa-amigdalita virala-rubeola. Asta inseamna ca inca nu ne-am lamurit ce are. Pentru primele doua pledeaza faptul ca si Vizigotu al batran mi-a facut ieri febra si toate talentele aferente unei gripe, dar i-a trecut destul de repede. Pentru cea de-a treia pledeaza, la fiul,  nu la ta-su, ca sper sa nu fiu ATAT de pacatoasa incat sa ingrijesc si un adult cu boala eruptiva, pledeaza, zic, iritatia punctiforma a pielii aparuta azi dimineata. Un copil mi-ajunge, oricum as ingriji 10 copii in schimbul unui singur adult cu gripa....
Revenind: deci de de vara, Boieri Dumneavoastra, si gripa si ce-or mai fi avand ei, baietii mei, in mare mila lor...baieti buni, dealtfel, ca le-a scazut repede febra. Mofturile si nazurile si obraznicia au crescut exponential, dar cine mai sta sa se mai uite.

No, si de-atata plictiseala - nu conteaza ca eu am facut ieri 2 ciorbe si 2 deserturi, iar pt felu 2 am reziduale prin frigider de traieste un batalion 3 zile numa in chiolhanuri - s-au gandit ei, baietii mei ca vor paste. Dar nu asa, oricum....Mai intai au gandit separat, ala micu s-a gandit la pizza si ala mare s-a gandit la ale lui. Dupa ce m-am dus in bucatarie sa pun de aluat, vine ta-su si scoate la iveala argumentul forte: masina de facut paste! Ei dar ce, n-a uitat fi-su de pizza instant?

Si uite asa m-am pricopsit, pe langa 2 bolnavi si o casa vraiste, si cu o bucatarie devastata si plina de faina :))))) Ei, lasa, noi sa fim sanatosi!

Reteta de paste e simpla si magistrala. Deci, hai, sa fim exemplari: paste de casa. 
Pentru o portie, aveti nevoie de:
- 125 gr faina
- 1 ou
Se amesteca faina cu oul ..... imi pare rau, nu ma pot abtine, p-asta trebe sa v-o povestesc....vaiiiii....or sa ma injure, ta-su acum si fi-su cand s-o prinde cum e cu internetu....dar nu ma pot abtine...destul ca ma abtin sa pun poze cu ei doi facand paste.....Deci: citeau ei reteta de paste din cartea masinii si zicea acolo ca trebe ca oul sa nu fie de la frigider.
Cu mintea lor de barbati, se intreaba: da de unde sa fie? Le explic ca asta inseamna ca nu tre sa fie rece. Ta-su (ca el e capu rautatilor) zice: da'ce , tre sa-l incalzesc? Ce sa fac, sa-l bag in fund?

La care fi-su, nici una nici doua, ia un ou si si-l baga in fund!!!! Il tinea, ma scuzati, na, n-am alt cuvant, intre buci!!!! Pe cuvant! Am zis ca lesin de ras. Ca facea asta cu pantalonii pe el, sa ne intelegem! Fac o paranteza si mentionez ca asta e un exemplu clar despre cum trebuie sa te porti cu copiii: ai grija ce zici, ca ei inteleg EXACT ce zici, sa fie clar!
No, si lesinam noi de ras, ne revenim la atitudinea normala si explicam copilului ca nu trebuia s-o ia chiar ca atare, il cert pe ta-su ca a vorbit urat, se abtine ta-su de ras si recunoaste, ca un parinte responsabil, ca e urat ce-a zis etc etc....dar fi-su lesinat si el de ras, mai face odata, scapa oul pe jos, ala se sparge pe gresie, eu intru in criza...ce sa mai....circ cu acte. Oameni bolnavi! Si nu la gripa sau rubeola ma refer, stiti Domniile Voastre ce voi a zice....

Bun, revenim. Baietii mei faceau paste. Se amesteca, cum ziceam, faina cu oul, daca e prea fainoasa problema se mai adauga ceva apa. Eu - adica ei, vai de mine, ce era sa zic - au adaugat la 3 oua si 375 gr de faina cam 3 linguri de apa. Se munceste la aluatul ala cam juma de ora.

Se trece apoi prin masina de facut paste si se lasa la uscat. Cat? Cat va ia sa va prindeti ce vreti sa gatit, ca noi inca nu ne-am decis. Asa ca am trimis unu din baieti la Mega sa faca ceva cumparaturi - ghici care - si eu ma dau pe net dupa surse de inspiratie. Revenim!


sâmbătă, 26 mai 2012

Pulpa de miel la tava, cu miere si cimbru lamaios, cartofi noi copti si sos dement(a)

Demult visam la asta! Visam la un nivel foarte intelectual si teoretic fiindca trebuie sa marturisesc, Boieri Dumneavoastra, ( dar n-am sa recunosc asta niciodata in fata altcuiva) ca nu-s asa mare fan al carnii de miel. Savurez un drob si-o friptura de Paste, daca-s gatite in familie, dar aici se cam opreste pasiunea mea. Dar o gatesc cu placere pentru ceilalti.

Am tot auzit de combinatia dintre friptura de miel si menta, fie ea, menta, sub forma de sos sau, mai americaneste, jeleu. Dar n-am executat niciodata asa ceva. Drept pentru care ieri, cand am dezghetat o pulpa de miel ("Mamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii, cand mancam si noi miel? Friptura de miel, adica.) si am realizat ca am in frigider si-o punguta de frunze de menta, au inceput sa mi se invarta rotitele. Trebuia, vreau sa spun chiar TREBUIA, sa fac, de vreun fel, o combinatie de friptura de miel si menta.

M-am sucit, m-am invartit, m-am dat pe net....nu ma multumea nimic, sosurile de le-am gasit pe net erau un fel de pesto verde cu menta, adica o blenderuiala rapida cu menta in stare cruda, ceva zahar, sare si otet....Eu aveam chef de ceva cremos. Ca un sos olandez (zic si eu....) cu aroma de menta. Cre-mos!

Iar ma sucesc, iar ma invartesc, iar ma gandesc....ochii pe ceas, era planuit el, mielu, pentru cina, acusi se apropia....La un moment dat imi zic basta, si ma apuc de treaba. Asa se face ca, la cina, baietii mei s-au desfatat cu pulpa de miel la tava, cu miere si cimbru lamaios insotita de cartofi noi copti si ...siiiiii....sos de menta. Bine, pentru ...cunoscatori, am adaugat si un sos de iaurt cu usturoi verde, dar asta doar asa, din cauza ca virgula cunoscatorii, adica Vizigotul, sunt oarecum virusati si mofturosi si-mi era cam teama ca daca n-are sosu-stimulentu nu se indeamna la mancatu......



S-o luam pe rand.

Pentru Pulpa de miel cu miere si cimbru lamaios:
- 1 pulpa de miel, de dimensiuni corespunzatoare disponibilului si marimii familiei
- 1 jumatate de lamaie
- 1 pahar de vin alb
- 1 pahar apa fierbinte
- 2 linguri de ulei de masline
- 1 lingurita de miere
- sare, piper
- 3 segmente de praz de 20 cm fiecare, doar parte alba sa fie
- 1-2 morcovi maricei
- cimbru lamaios, 6-7 crengute

Se curata pulpa de miel, pe cat posibil, de pielite si grasime dupa care se cosmetizeaza pe toate partile cu jumatatea de lamaie astfel incat sa fie unsa bine de tot cu zeama. Dupa asta, se curata si spala prazul si morcovul si se taie in bucati de 2 cm grosime, care se aseaza pe fundul tavii. Peste feliile de legume, puneti pulpa. A, in prealabil se fac crestaturi adanci in pulpa, crestaturi necesare pentru impanare.

Ei, si dupa ce se pune pulpa peste feliile de legume, cum ziceam, se unge frumusel cu ulei de masline, se toarna o lingura de miere si, dupa aceea, se impaneaza: firele de cimbru lamaios, spalate si, daca trebe, curatate, se indeasa in crestaturi adanci, facute cu un cutit mic si ascutit in carne.

Se pudreaza discret cu sare si piper, se toarna apa si vinul si se da la cuptor  la foc mediupentru aproximativ 2 ore,  timp in care se intoarce cam la 20 min si se completeaza, daca e cazul, cu apa calda in tava, sa nu se usuce carnea.

Buon, odata bagata carnea la cuptor, m-am intors la preocuparea mea constanta din seara respectiva: sa ma framant cu gandul la sosu de menta. Cum il fac, fratilor? Ca de facut, il fac, e clar! Intre timp, co-optez forte suplimentare: vrajesc Vizigotul sa faca el cartofii noi la cuptor. Astia-s simpli, si anume:
- cartofi noi - nu dau cantitatea, ca depinde de cati sunteti la masa
- sare grunjoasa pt curatat cartofii (aaa, p-asta o stiati?)
- 2-3 linguri ulei de masline
- sare si piper
- cimbru
- hartie de copt

Am niste pungi cu zip (pare ciudat ca in loc de zip sa zici ... punga cu fermoar, nu?)....am, deci, niste pungi cu zip de la Ikea, luate nu mai stiu cand si nu mai stiu de ce, insa mai recent si-au gasit afirmarea eterna in 2 scopuri clar definite. Unul ar fi ca pastrez in ele, bine inchise, la frigider, salata verde spalata. Dintr-un motiv care-mi scapa, la mine in balcon nu tine prea bine salata adusa de la gradina bunicilor. Cea mai mare durata de viata o are daca o curat, o spal, o scurg bine si o tin in pungile astea bine inchise, in frigider. Aa.....despre ce vorbeam ? Asa, cu pungile....motivul pentru care am ajuns sa vorbesc de pungi este ca a doua maxima utilitate a lor este la....curatat cartofii noi. Pe care n-am nervi sa-i curat prin razuire. E o activitate care-mi face pielea gainii, parul maciuca, ochii cetosi si dintii strepeziti. Eu NU fac asa ceva. E drept ca acesti minunati cartofi noi pot fi gatiti f bine cu coaja, insa trebuie bine spalati. Bine spalati, ok, dar ca sa ii pot considera bine spalati eu trebe sa ii frec cu buretele aspru. Ei, dar cei mai gustosi sunt aia mici cat ciresele....va dati seama ce de-a migala? Asa ca am citit undeva - nu mai stiu unde -  o chestie tare desteapta: pun cartofii intr-o punga, cu multa sare grunjoasa, o inchid ermetic, si o iau la agitat. Cartofii primesc, astfel, un gomaj complet. Ii mai clatesc o tura si gata, la gatit cu ei.
Asa ca aseara, dupa faza cu gomajul, am chemat tineretul. Incantat nevoie mare de faptul ca va gati APROAPE SINGUR garnitura pentru friptura de miel, s-a dedicat cu mare pasiune procedurii. A tapetat tava de aragaz cu hartie de copt, muiata in prealabil cu apa. A asezat-o in tava cu marginile ridicate, astfel incat sa n-o ia cartofiorii la vale. Dupa aceea, a pus cartofii in tava si i-a pensulat cu ulei de masline, pe toate partile. Treaba asta i-a luat ceva timp caci, cartofii fiind rotunzi, nu reusea sa-si dea seama pe care parte i-a dat cu ulei si pe care nu....Dupa aceea a presarat sare, piper si cimbru pe ei (spalandu-se pe maine dupa fiecare din aceste trei operatii), a scapat jumate din borcanu de cimbru in tava, a adunat aproape tot (cartofii au avut o discreta aroma de prea cimbru) si, intr-un final apoteotic, i-am bagat la cuptor. Adica eu, nu va revoltati ca expun plodu la pericole. I-am lasat pana cand erau bine-bine rumeniti si scobitoarea intra in ei fara probleme. Din cand in cand, cand ma uitam la miel, mai hatzanam si tava cu cartofi, sa se miste ei singuri pe toate partile.

Gata si cu asta. Si-acum vine finalul apoteotic. Cand friptura a fost gata, am scos pulpa din tava si am lasat-o deoparte, acoperita lejer cu folie de aluminiu (lejer adica folia nu atingea carnea, era doar asa, ca un cort) si m-am apucat de sos. A, sa incep cum se cuvine. Pentru Sos de menta aveti nevoie de:
- legumele coapte cu friptura la cuptor (eu am avut praz si morcov) si zeama adunata in tava de friptura
- 1 lingura ulei de masline
- 2 cani de apa fierbinte (cu aproximatie)
- 2 galbenusuri
- 1 pahar iaurt simplu (sau smantana, eu folosesc iaurt din motive...dietetice)
- 1 lingura otet alb
- 1 lingura amidon
- 1 lingurita zahar brun
- 1 mana de menta tocata

Mai intai am scurs intr-un castron (vedeti sa fie castron de merge pus peste un ibric cu apa care fierbe) toata bunaciunea ramasa in tava, adica morcovul, prazul si zeama adunate. Le-am blenderuit cat am putut de finut, adaugand si uleiul de masline si apa fierbinte ca era prea gros amestecul. Am pus pe aragaz un ibric cu apa calda si cat am asteptat sa dea in clocot am amestecat galbenusurile, iaurtul, otetul (eu am avut otet balsamic alb de la Monini, tare-i gustos) si lingurita de amidon.
Am pus castronul cu blenderuiala peste ibricul care fierbea - nu reuseam sa ma decid daca vreau sa fac chestia asta cu fundul castronului stand in aburi sau direct in apa fiarta.....pana la urma a stat in apa, fiindca asa s-a nimerit, deci nu stiu cum ar fi trebuit sa fac... In momentul in care am turnat amestecul cu galbenusuri in castron, am setat timerul (ei, da, folosesc un timer, ca-s aiurita si ma iau cu treaba si cand e vorba de facut ceva cu timp fix de preparare o cam dau in bara) la 10 minute. Gandindu-ma ca ciorba radauteana o mai fierb 10 minute dupa ce pun galbenusurile, mi s-a parut cat de cat logic sa fac la fel si cu sosul. Am tinut castronul pe baia de apa fiarta si am amestecat continuu cu un tell in forma de para, sa nu se ingroase inegal. Am avut grija ca sosul sa fiarba ffff potolit, fara sa dea, de fapt, in clocot. Dupa 5 minute, am pus menta si am continuat sa amestec. Imi propusesem ca menta sa fie pusa cand amestecul este destul de fierbinte  - ca sa se infuzeze - dar cat mai spre finalul prepararii, ca sa-si pastreze aroma, ca mi se pare ca prin fierbere prea indelungata si-o pierde.

Am mai amestecat in castronul cu sos inca 5 minute, iar cand a tzipat timerul, am luat de pe foc si-am trecut amestecul prin sita. In acest punct iarasi mi s-a zbatut mintea c-o dilema, puteam sa dau la blender dar eu voiam in sosul meu o aroma eleganta de menta, nu voiam planta zdrobita, fiindca ar fi avut iuteala si eu nu asta voiam. Asa ca mi-am zis ca tot metodele batranesti sunt mai bune si, desi m=ar fi tentat rapiditatea, am ales temeinicia. Asa ca am trecut sosul printr-o sita nu prea fina, astfel incat toata aroma din menta care doar ce se infuzase cat trebuie a trecut in sos iar fibrele si frunzele, stoarse de tot gustul, au ramas. Am presat cat s-a putut de bine, sa scot tot sucul, ba chiar am insistat pana au trecut si cateva frunze maruntite, sa de fata la sos. Am mai adaugat si lingurita de zahar brun, in ideea ca daca aparea in toate retetele, o fi avand el, zaharul, un rost.

Ceea ce a rezultat am mai fost pus cateva minute pe ibricul cu apa fierband, sa se mai omogenizeze la cald un pic si gata. Am transferat in bolul pt servit, am ornat cu o frunza de menta si am dat strigatul de lupta: la masa baieti!


Ce-a iesit.....a iesit un sos de care-s maxim de mandra, mi se pare ca nimic din ce-am gatit pana acum nu se compara cu realizarea asta....un sos plin de gust, caci avea in el zeama de carne si legumele coapte langa carne, destul de gras, fara a fi uleios, un pic sarat si o idee acru de la otet, dulceag pe fundal fiindca zaharul ala cred ca potentase cumva toata dulceata legumelor si, peste toate, aromat si adiat de parfumul de menta, parfum care reusea, chiar si intr-un sos gras si cremos, sa-ti aeriseasca gura si sa mai vrei o imbucatura.

Baietii au fost foarte incantati de combinatia cu carne de miel, eu am mancat la disperare sosul cu cartofii care, la randul lor, au iesit ultra-gustosi, ca doar cum altfel ar putea iesi din mainile copilului?  Cartofiorii aia mici, sferici, usor arsi, tatuati cu acele de cimbru, dati prin sosul de menta....nu m-am oprit decat cand am simtit privirea plina de repros a copilului, ca trecusem si la farfuria lui.....
Dar as combina sosul asta cu orice carne fripta, ori ca-s eu nejustificat de mandra, ori ca asa e, dar mi se pare ca merge la orice.

Ce-a ramas din sos a fost pus cu grija in frigider in cutii ermetice si azi, cand am umblat la una dintre ele, am constatat cu mandrie ca avea aceeasi consistenta, ceea ce inseamna ca m-am facut mare, Boieri Dumneavoastra, pana acum toate sosurile mele se transformau in ciulama solida a doua zi dupa preparare.....

We frumos, Boieri Dumneavoastra! Aseara am gatit miel...la cum e afara, cre ca maine fac pastrama, ca seamana a toamna.....mai gasesc eu un bidon de vin ghiurghiuliu prin balcon :)).

Sa fiti iubiti si sa va miroasa a mancare buna-n casa!



joi, 24 mai 2012

Cutiuta de joi

Da, joi si ploua cu spume. Clar e un descantec la mijloc, care-o fi fost disperat de seceta si-a zis da Caloian si Paparude?

Azi mai in viteza ca ieri am fost in excursie (nu ne-a plouat, ieeeeee) ceea ce explica si chiulul de la cutiuta, iar azi recuperam.
A fost asa: paine alba unsa cu unt, sare si piper negru, felii de piept de pui la gratar, marar ca din snop, adica ramurele, nu tocat, si felii de ardei gras rosu. Caci, se stie, e bun si dulce.
In plus, doua ciocolatici de la kinder si un mar.

Spor la trebi, Boieri Dumneavoastra! Si inarmati-va cu umbrele si rabdare.

miercuri, 23 mai 2012

Budinca de orez cu mere si zahar ars

Dupa cum m-am laudat in week-end, iaca si reteta de Budinca de orez cu mere si zahar ars.  Un rezultat al intamplarii, si anume una nefericita, fiindca m-am apucat sa asasinez stocul suferind de mere asortate si abia DUPA aia mi-am dat seama ca nu mai am faina, ca din ultimele 4 cani de faina facuse sotul paine dimineata, si nici foi de placinta prin congelator, ca uitasem sa cumpar. Ba, mai mult, nici vreun botz de aluat pastrat in acelasi congelator pentru fro pizza de urgenta. Ni-mic, Boieri Dumneavoastra, da' nimic de ala solid si bine conturat. Ok, si cu darabul de mere inabusite la tigaie, cu zahar, scortisoara si cuisoare, de innebunise plodul dand tarcoale la miros, ce ma fac?????

Eiiiii, m-am relaxat nitel in mirosul divin de paine calda si mere nabusite cu minuni si mi-aduc aminte ca, acu multi ani (aiurea, doar fro 3-4), am nemerit o ceva cu orez si mere. Mai stau si ma mai scotocesc in cap si ma apuc de treaba. Cum Vizigotul e fan orez, in aproape orice forma si prezentare (mai putin orezul cu lapte pe care ma-sa NU reuseste sa-l faca pe placul lui, aia e, toate geniile au scapari) am fost si mai entuziasta la datorie. Si iaca ce-am facut:

Am folosit asa:
- mere de toate felurile (ionatane, bot de iepure, golden, etc) care se plictiseau prin cosul de fructe. Nu stiu cantitatea in kg, ceea ce pot sa va spun e ca dupa ce am taiat din ele tot ce-am putut, fara cotor si partile stricate, umplusem ochi un wok de la Boier Tefal. Ala, wok-ul clasic, stiti dimensiunea. Amu' smecheria e ca eu am lasat bucatile de mere cu coaja, cred ca regula e sa cureti coaja, dar imi place in mod deosebit culoarea si gustul fain pe care-l da coaja aia coapta. Care cum ii place, Domniile Voastre faceti cum credeti.
- 3-4 linguri de zahar brun pt calit merele
- 2-3 pliculete de zahar vanilat, in acelasi scop
- 1 lingurita de scortisoara si 4-5 cuisoare, ati ghicit, tot pentru calit
- 6 linguri de orez alb
- 125 gr de orez integral (ei, da, suna ciudat, dar orezul alb l-am avut la kg, n-am cantarit cat am pus, iar pe cel integral la plic de 125 gr asa ca tadaaaam, sunt desteapta si stiu cantitatea exacta)
- 2 linguri zahar brun pt orez
- un pahar mic de vin alb dulce
- 1 lingura de unt, tot pt orez
- apa calda din belsug, tot pt orez, nu stiu cata, multicica oricum
- 10 linguri zahar brun pt caramelizat pe tigaie
.... si cam atat.
Mai intai zaharul ars. Se pun cele 10 linguri de zahar in cratita de merge la cuptor si se topesc, fara a se arde (ei, bine, poate doar un pic de tot, dar nu mult, ca devine amar) si se intind cu lingura peste tot pe fundul si peretii tavii. Se pune tava deoparte sa se raceasca in tihna si se trece la mere
Se taie bucati, nici prea mari si nici prea mici, si se calesc cu zaharul si zaharul vanilat, pana le scade cam toata zeama, moment in care se adauga scortisoara si cuisoarele si se mai lasa pana cand chiar le piere toata zeama.
Orezul e mai dichisit: se topeste untul in tigaie, se pune orezul alb, iar cand boabele au devenit sticloase se da focul mai mic (altfel boabele se gatesc prea repede si raman tari in interior) si se toarna vinul. Moamaaa, cum miroase cand se evapora vinul ala, ceva de vis! Se adauga repejor si zaharul brun si se amesteca pana cand orezul a absorbit tot lichidul. De-acuma e cam dichisita treaba (e ca la risotto, Boieri Dumneavoastra) ca trebe stat langa orez si amestecat permanent, cum piere lichidul, cum mai puneti, cate juma de polonic odata, sa iasa orezul moale si alifios. Cand e aproape gata, se pune si orezul integral, calculand sa-i ramana si lui timp de gatit cat scrie pe ambalaj ca trebe gatit.
Eu am lasat orezul integral la final ca el e oricum mai tare si mi-era ca daca-l fac ca un risotto nu se fragezeste prea repede. Am avut din ala la plic de se fierbe in 10 minute, deci am calculat sa-l pun peste cel alb cand mai avea aproximativ 10 minute de fiert. De-acuma puteti pune mai multa apa, sa aibe si orezul integral de unde se fierbe.

Deci avem merele aromind a scortisoara si cuisoare, avem orezul umflat in sirop de zahar, avem tava tapetata cu zaharul ...eu de cate ori gatesc ceva cu zahar ars ma sperii singura ca proasta in bucatarie....Zaharul ala ars, cand incepe sa se raceasca, trozneste si pocneste destul de tare. Eu absorbita de arta culinara, uit de el si de la o vreme, cand incep trozniturile, deja ma intreb de unde or fi. Asta daca nu sar de-un metru in sus de sperietura ca ma ia pe nepregatite. Noroc ca nu prea ma vede nimeni, c-as face cariera daca m-ar filma cu camera ascunsa.....

Asa, revenind: e momentul sa montam problema. Punem pe fundul tavii un strat de orez (jumate din cat avem), un strat de mere (cam 2 treimi din cantitate) apoi iar orezul, tot cat a mai ramas, apoi iar merele, cate au mai ramas. La cuptorul gata incins cam 20 minute, la foc nu foarte iute, sa aiba timp tot zaharul ala ars de pe peretii tavii sa dezmierde frumos orezul. Ia uite aici cum facea bulbuceli micute pe conturul tavii:

E un desert tare bun si aromat, in special intr-o zi friguroasa si ploioasa. Combinatia orez cu zahar ars e ciudat de interesanta, iar merele cu scortisoara si cuisoare desavarsesc ansamblul. Pe mine ma incanta mult fiindca nu am fost niciodata prea mare fan al placintei cu mere, pare prea banala asocierea merelor cu foile de placinta. In combinatia asta cu orez devine....altceva, mai deosebit si mai aromat. Iar combinarea a doua feluri de orez, cu texturi diferite, e iarasi interesanta. Nu te plictisesti mancand. Cum ziceam, daca lasati merele cu tot cu coaja, veti imbogati aroma si, nu in ultimul rand, culoarea. 

Noua ne-a placut. Vizigotul o savureaza numai calda fiindca zice ca atunci aromele sunt puse in valoare. Probabil are dreptate. 

S-aveti zile aromate, Boieri Dumneavoastra! 

marți, 22 mai 2012

Cutiuta cu surprize :)

Ce va prezint azi e rezultatul conlucrarii de idei mama-fiu. Zilele trecute, nu mai stiu cum si de ce, se trezeste Vizigotul ca-mi da sugestii subtile: auzi, dar stii ca ai bete de frigaruie in dulap?
Asa, si? ii raspund eu usor iritata, ca recunosc cinstit ca nu-mi place sa fac frigarui decat la gratar adevarat.
Pai, zice tot el, ma gandeam si eu asa, nu le folosesti la nimic? La pachetelul meu, de exemplu.

No, a zis-o si-a fugit la ale lui. Am notat ideea in minte si mi-am vazut de ale mele.

O alta problema generatoare de progres este aceea ca, de vreo 2 saptamani, cupilu'meu cam ignora cutiuta (nu total, dar nici nu o devoreaza cum ar trebui) fiindca...fiiiiiiiiiindca...findca se satura cu cornul. Care corn e paine goala. Laptele nu-l bea. Da' cornul, se pare, e tare bun. Si nu c-as avea vreo intentie sa minimalizez aceasta masura de protectie sociala si anume programul laptele si cornul, insa nici sa-mi vina acasa cu sandvisul ne-atins in timp ce s-a saturat cu paine goala nu-mi prea cade bine. Daaaar, ca sotie si mama responsabila, vorba reclamei (care reclama, ia sa va vad, care ghiceste???) nici nu i-am zis explicit sa ignore cornul si sa pape pachetul.

Asa ca situatii disperate cer masuri (nu, nu disperate) creative. Azi dimineata am creat dupa cum urmeaza (poza nu e prea fericita, dar n-am avut vreme sa pozez mizanplasu in farfurie alba si dupa aia sa-l pun la cutie, asa ca scuzati albastrul infinit de zgarietor la ochi):


Frigarui reci, le zice (aiurea, le zice cum doriti Domniile Voastre). Am insirat pe bete ardei gras rosu, ceapa verde, castravete, cascaval, piept de pui la gratar ramas de la o friptura, in alternanta vegetal-animal-vegetal-animal, cum mi-a venit la mana. Am pudrat generos cu sare si piper proaspat macinat (ca pieptul cela de pui era cam uscacios) si am alaturat 2 papusoaie de salata verde, c-al meu Vizigot paste salata simpla cu sare fara probleme. Ba chiar mai cu spor decat daca ar fi pusa ea, salata, intr-o salata.
Fara paine, dar cu instructiuni cat de cat clare sa combine ce-are in cutie cu celebru' cornu'. Si iarasi vorba cantecului sa vedem-sa vedem-ce-o sa iaaaaasa.

Desert 2 ciocolatici mici de la kinder. De mar am uitat, ceea ce inseamna ca ma fac de-o bombaneala cand s-o intoarce de la tenis. C-asa-i in tenis.

Gata. Zi frumoasa, Boieri Dumneavoastra! 

luni, 21 mai 2012

Cutiuta & urari

Azi nimic impresionant: paine alba unsa cu urda, marar verde snop, felii de piept de pui la gratar. Sare si piper proaspat macinat, sa de aroma urdei. Desert un mar, ca de ciocolata are sa se sature cu ocazia prilejului :)

Sa ne traiasca toti sarbatoritii, Costinii, Elenele, Constantele si Constantinii si toti sarbatoritii zilei de azi! Eu am muuuuulti, in frunte cu Vizigotimea Sa, bunicile Domniei sale si multi prieteni dragi.

Sarbatoare frumoasa, Boieri Dumneavoastra!  

sâmbătă, 19 mai 2012

Ghicitoare cu premii :)

In bucataria mea, ca sa fac in ciuda ploii si deprimarii de afara, miroase a brutarie, mere, scortisoara, cuisoare, caramel, usturoi, rozmarin, marar si otet balsamic. Cine ghiceste meniul de la pranz? :D. Hai, va mai dau 2 indicii: orez si legume (la abur).

Cine se apropie macar, cat de cat, are un premiu surpriza. Chit ca nu e toamna si sezon de conserve, asta mi-e inspiratia, in acord cu vremea de afara: 3 borcane cu bunatati, prin tragere la sorti, din camara Smarandei.

A, termenul: pana maine la 12.

We cald si confortabil in casa, Boieri Dumneavoastra! 

vineri, 18 mai 2012

Friday Box

Uimita foarte ca iar trecura saptamana si ne-am trezit ca vine week-end-ul, am alcatuit azi dimineata cutiutza dupa cum urmeaza:
Sandvisul a fost un melanj intre clasic si non conformist, adica am inlocuit doar una dintre feliile de paine cu felie de ardei gras, in ordinea urmatoare: felie de paine unsa cu pate de ficat, feliute subtiri de cascaval afumat, frunze de ceapa verde ca fara verzitura nu se califica, felie de ardei gras rosu.

Si pentru ca marul s-a intors ne-atins acasa vreo 2 zile la rand, alaturi de sandvis am pus o cutiuta cu felii de gulie pudrate cu sare. Pe post de salata&gustare fresh, in acelasi timp.



Bonus - ca azi are cursuri de engleza si sta mai mult decat de obicei - 2 fursecuri cu ciocolata. Astea de cumparat, mea culpa.

Gata! S-aveti o vineri minunata, Boieri Dumneavoastra, si un we la fel!

joi, 17 mai 2012

Cutiuta de azi: sandvis intors pe dos

Desi e inspirat din starea mea de spirit zilele astea, sandvisul intors pe dos din cutiuta de azi a iesit frumos, destept, apetisant si, mai ales, foarte interesant pentru publicul tinta, respectiv Vizigotimea Sa.

Ideea mi-a venit din faptul ca-i place foarte mult ardeiul gras rosu, ca e dulce, si se plange ca niciodata n-are destul in sandvis. Da? Hai ca te invata mama minte!
Asa ca azi sandvisul a aratat cam asa:


Adica am folosit feliile mari de ardei gras in loc de felii de paine dar, fiindca n-am innebunit sa pun plodu la regim, am schimbat rolurile, adica am pus painea in loc de ardei si invers.....da, ca de obicei ma omoara coerenta.

Incercam din nou:
Se ia un ardei rosu mai maricel si se decupeaza doua felii cat mai plate si cat mai egale. Intre ele se pune un snitel de pui (facui aseara) si o felie de paine decupata sa nu iasa dintre feliile de ardei, unsa cu crema de branza. Se asezoneaza cu muuuult marar verde (ca, mai nou, la noi mararul se mananca asa, cu snopul).

Fiul zice ca seamana cu o gura de balena. Eu tot sandvis intors pe dos ii zic. Bineinteles, din aceasta idee de baza vor deriva multe variatiuni cu tema, ca doar vara si sezonul legumelor e abia la inceput.

Zi frumoasa, Boieri Dumneavoastra. 

miercuri, 16 mai 2012

Baclavaua undercover

Eram datoare c-o poveste Anei, pretena mea din Banat, care-a taiat tara in doua de nici nu stii cum sa-i zici, banatzanca sau dobrogeanca. Desi nu ne-am vazut niciodata (da' oi mai veni io-n Timisoara, Coana Ana, ca-mi plac eventurile acolo) ne intelegem tare bine si de multe ori ne simtim pe aceeasi lungime de unda, ca scorpiile intre ele.

Nooo, si reteta asta mi-o trimise Ana pe mail intr-un we in care ma vaitam ca-s deprimata maxim (da' nu ma intrebati de ce, ca nu mai stiu). Asa ca dupa ce am pus Vizigotu' sa-si faca fursecuri de ciocolata, cu promisiunea ca ma ocup eu sa le coc, am purces si la prajiturica respectiva. Pentru ca asa se cade intre internauti, retineti va rog ca sursa anterioara a retetei este blogul Laurei Sava. 
Dupa efectuare si consumare partiala, Vizigotimea Sa a declarat ca seamana c-o baclava. Si-asa i-a ramas numele: baclava prefacuta! Si de atunci tot repetam experienta cu perseverenta.

Asadar, pentru prajitura, e nevoie de:
- 160 ml ulei (adica un pahar, paharul meu cu care masor diverse atata are)
- zahar cat incape in paharul de mai sus
- foi de placinta de alea subtiri (400 grame are un pachet)
- un iaurt, poate sa fie si cu fructe. Aici cantitatea nu e fixa, eu am pus si din cela de 125 ml, si de 150 ml, si a fost la fel de bine.
- 4 oua maricele
- 1 plic praf de copt
- 2-3 pliculete zahar vanilat 
- 1 lamaie


Pentru siropul de imbaiat dupa, aveti nevoie de un ibric de-un litru, in care puneti zahar brun cat va lasa inima. Pe mine de regula ma lasa vreo 10 linguri. Separat, pregatiti si 1 litru de apa calda, ca va zic dupa aia ce faceti cu ea. 

Prajiturica e simplu de facut. Mai intai desfaceti foile de placinta si le rupeti, foaie cu foaie, in bucati mici. Cam cum se rup docomentele ce trebe aruncate, sa nu vaza dusmanul ce scria in ele. :))

Dupa aceea, intr-un castron incapator, se bat ouale cu zaharul, se adauga uleiul, iaurtul, zaharul vanilat si praful de copt stins cu zeama de lamaie si se mai amesteca o tura. Probabil ar trebui batute pana se dizolva zaharul, dar eu nu am avut atata perseverenta. Dupa aceea se adauga zdrentele de foi, treptat, si se omogenizeaza cu rabdare. Asta e primul moment in care trebuie sa aveti ceva rabdare, caci trebuie ca foile sa se imbibe frumos de amestecul lichid.

Dupa aceea, se pune totul intr-o tava de merge la cuptor, unsa cu unt, si se coace pana devine rumeniu auriu.

Intre timp, purcedeti la siropul de zahar ars. Asta e ultra simplu. Se pune ibricul cu zahar pe foc mic si se amesteca din cand in cand, sa se topeasca mare parte din el. Daca vireaza un pic spre ars, e bine ca da un gust mai deosebit, dar sa nu fie prea mult ca devine amar. Cand majoritatea zaharului s-a lichefiat, se toarna apa calda de va ziceam pana se umple ibricul, dupa care se uita pe aragaz, pe foc mic, clocotind discret, pana scade macar un sfert din el.

Cand scoateti prajitura din cuptor, turnati siropul de zahar ars peste ea. Incet si cu rabdare (va ziceam ca ala a fost primul moment in care trebuia rabdare, asta e al doilea) il turnati pe tot, ca e absorbit.



Cand se raceste, taiati si mancati. E absolut divina, insiropata si aromata cu zahar ars si vanilie. Merge si la pachetel la scoala, taiata cubulete, intr-o cutiuta de plastic cu lingurita aferenta. Nu e ea foarte zemoasa, dar nu ne asteptam ca Maria Sa sa-si murdareasca degetelele, nuuu?

Reteta originala prevedea esenta de rom, dar eu-s shocata de ceaiurile fara gust dar cu mult rom pe care le-am baut in taberele copilariei, asa ca nu gasesti esenta de rom la mine in casa, sa fie clar!

 zi frumoasa va doresc, Boieri Dumneavoastra! 

Hop si azi cu cutiuta

Azi cam pe fuga (e un fel de-a spune ... ): felii de paine alba unsa cu crema de branza, intre ele babic, castravete verde si frunze de salata. Pe langa asta, un mar bot de iepure.

Sunt cam deficitara la dulciuri zilele astea, in special cele pt  cutiuta, dar promit sa revin in forta.

Hai s-aveti o zi frumoasa, ca vaz c-a descantat careva de Caloian !

marți, 15 mai 2012

Cutiutza de marti

Cutiutza de marti e una foarte banala, fara nicio superstitie: sandvis cu paine integrala unsa cu pate de ficat, felii de castravete, felii de cascaval de capra si piper negru proaspat macinat. In plus, o portocala felii gata decojita - fiindca cea de ieri s-a bucurat de un extins succes - si cateva cheite de la Haribo. Gata!

Va doresc o Marti frumoasa, Boieri Dumneavoastra! 

luni, 14 mai 2012

Cutiutza de lunea asta

Cum ziceam mai deunazi, n-am disparut si nu l-am lasat pe fiul fara papa bun la scoala, insa ma mobilizez cam greu cu scrisul zilele astea.... 

Azi a fost asa: paine unsa cu crema de branza, felii subtiri de sunca de Praga (ei bine, da, from time to time, nu foarte des, mai primeste si mezeluri) si frunzulite de menta verde. In plus, o portocala gata decojita, sa nu se murdare Maria Sa pe maini la scoala. Fara desert azi ca n-aveam nimic pe stoc. Da' mi-am salvat onoarea cu o inghetata cand a iesit de la scoala :). 

Zi frumoasa, Boieri Dumneavoastra! 

vineri, 11 mai 2012

Mancare de praz cu masline


Bine (ca) v-am regasit, Boieri Dumneavoastra! Ei bine, da, cutiuta a tras chiulu’’ (aaaaaaaa, dupa cum v-am mai zis, demult, demult, ma CALCA pe nervi notebook-ul meu care are tasta de apostrof total insensibila, apesi o data nu zice nimic, te enervezi si apesi mai tare si apar doua, na, sa te saturi)....deci: cutiuta a tras chiulu’ insa nu va bucurati, n-am dat bir cu fugitii si nici n-am ramas in pana de inspiratie (haha)..... Au fost doar cateva zile de pauza si revenim in forta. Dar nu de azi (adica nu asa brusc, nu?) ci de luni.

N-am uitat nici de promisiunile enuntate saptamana trecuta, va voi povesti si de Antipa, si de prajitura zisa baclava si de ce datorii oi mai avea pe la Domniile Voastre. In seara asta, insa, cu dedicatie speciala pentru Dana (Aphexu’ adica): Mancare de praz cu masline!  

Aseara facusem Dorada Doricioasa pentru cina si, in paralel, am invartit si-o Varza (c)a la Cluj. Dorada s-a halit aseara, a avut Vizigotimea sa o foame viscerala de am dat gata impreuna 2 dorazi nu prea mici, cu un snop bunisor de patrunjel, orez fiert natur si o salata de verziciuni cu ce s-a gasit prin frigider....ce ziceam? A, si-am prestat si-o varza, gandindu-ma eu sa am si pentru azi si (vrabia-mihai-viteazu) pentru we. Haha! Azi la pranz insa am realizat ca nu pot sa hranesc cupilu’ flamand cu acelasi fel de mancare (recte varza) si la pranz si la cina. Ca-mi luam niste comentarii ....... Si uite asa am ajuns la mancarea de praz, care praz aveam pe stoc si era pacat sa se festeleasca prin frigider. Asa ca am imbinat utilul (prazul) cu placutul (ce-mi place cand lichidez diverse de prin frigider!).
Evident, sursa primara de inspiratie a fost cartea Doamnei Sanda Marin. Nici nu se putea altfel. Asadar, sa purcedem! Avem nevoie de:
- Cam jumate de kil de praz, curatat, spalat, etc
- Masline negre – na, ca aici nu stiu cate, cam cat un castron de supa.....
- 2-3 linguri de ulei de masline
- Sare, piper
- Rosii din borcan, pasate – cam 400 ml – dar aici stiti regula, fiecare pune ce are, ca-s rosii, ca-i bulion, ca-i bulion de ardei, ca-i suc de rosii....dupa disponibilitate
- O lingurita de faina
- 100 ml apa
- O lingura de otet
- Un praf de zahar brun

De simplu, e foarte simplu. Prazul taiat bucati nu foarte mici (2-3 cm, dar taiate oblic) se caleste in ulei de masline incins pana se rumeneste frumusel pe toate partile. Amestecati cu grija si fereala sa nu se imprastie. Amestecati rosiile (sau bulion, sau suc sau etc, etc, stiti Domniile Voastre...) cu zaharul si otetul si le turnati peste praz. Lasati pe foc foarte domol. Amestecati apoi faina in aprox 100 ml de apa recisoara (nu fierbinte, dar nici rece gheata) pana dispar cocoloasele si turnati peste mancare. De-acu ati terminat cu treaba: bagati cratita la cuptor si-o lasati in voia ei cam 10 min (din momentul in care incepe iar sa clocoteasca bulbucit). Dupa aceea puneti maslinele si mai lasati cam 20 minute. Eu am folosit masline negre cu samburi, din cele nu foarte mari, destul de sarate. La sfarsit dregeti de sare si piper, daca mai e nevoie.

Rezultatul e delicios: o mancare rapida, cu deranj minim, gustoasa atat calda cat si rece.


Noi am mancat cu snitele de pui si paine neagra proaspata. Sau se poate servi pe un pat de orez fiert simplu. Sau alaturi de un piure. Sau dupa inspiratie.

S’aveti pofta, Boieri Dumneavoastra!


joi, 3 mai 2012

Cartonase Turbo fara suprize, cu vietati marine :)


Intrerupem, Boieri Dumneavoastra, in mod cu totul si cu totul neasteptat, sirul relatarilor cu si despre mancare, sau pe aproape  – caz doara promisesem ba detalii depre nea Grigore zis Antipa, ba detalii despre prajitura cea greceasca zisa, mai nou, baclava in familia noastra   - intrerupem, asadar, sirul si firul logic sau mai putin logic al povestilor cu o problema de maxima actualitate in peisajul bucurestean din zilele noastre: nebunia cartonaselor!
Aceeasi initiativa a avut-o si Sabina zilele trecute, din pacate n-am avut vreme sa ma bag in schema discutata de doamne acolo, aveam impresia ca pe 1 mai expira minunata campanie dar surprizica-surprizica  ea, campania adica, se continua, spre frenezia plozilor si a parintilor aferenti. Asa se face ca mi-am adus cu drag aminte de perioada cand colectionam timbre si frate-meu (ca pe mine nu ma lovise microbul) colectiona gume cu surprize. A fost un sezon de su’prize cu masini turbo (pentru mine multa vreme turbo era guma, nu masina, da?), un sezon de su’prize cu forbalisti si multe alte sezoane de su’prize cu multe alte chestii, pe care nu le mai tin minte.
Faza e ca mi-am adus cu drag aminte de vremurile alea si, in ciuda unui program incarcat, m-am implicat cu drag si spor in problema. Si fac apel si la alti Boieri cu preocupari comune sa ne intr-ajutoram reciproc, intru fericirea odraslelor.
Asadar detinem dubluri la urmatoarele cartonase:
1, 2, 3, 4 (2), 5 (aurie) , 7, 8, 10(2), 11(2), 12, 13, 15, 17, 18, 19, 20(2), 21, 25(2), 26, 27, 28, 30, 33, 34(2), 35, 37, 40(2), 43, 46(2), 48, 51, 52, 57(2), 58(2), 60(2), 71(2), 73, 74, 75, 79(6), 82, 87, 88, 90, 93, 94, 96, 106, 109, 110, 112, 116, 118, 121(3), 123(2), 124, 125, 129(2), 136, 138, 144. In paranteza apare numarul de exemplare caci da, la unele detinem mai multe.
Si avem nevoie de:

29, 32, 59, 61, 62, 63, 65, 66, 67, 69, 76, 86, 104, 108, 117, 122, 127, 135, 137, 142.
Care aveti, care n-aveti, dati de stire si om face cumva. Cum ziceam, fericirea odraslelor merita nitica osteneala. 


Seara frumoasa, Boieri Dumneavoastra!

Cutiuta ieri si azi

Ieri am fost in vrie, n-am scris, dar recuperez. A fost asa: sandvis din felii de paine integrala, unse cu unt, felii subtiri de babic si felii de castravete plus o ciocolatica mica si un mar verde.

Azi tot sandvis, dar din felii de paine alba, unse cu crema de branza, fasiute de piept de pui la gratar si rondele de praz. Desert cateva bucatele dintr-o prajitura greceasca asemanatoare cu baclavaua, de-am facut-o aseara (va povestesc mai tarziu ce si cum).

S-aveti joi frumoasa, Boieri Dumneavoastra! 

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...