FIINDCA

Se spune ca foamea e cel mai bun bucatar. Da' pasiunea e cel mai bun condiment......

sâmbătă, 26 iunie 2010

Logica vizigotzeasca in problema existentiala a melcilor

Copiii au o logica simpla, solida si implacabila! Cand a auzit de cerul gurii, Vizigotul a bagat la cap si nu a comentat, iar surpriza a venit mai tarziu cand, avand o rana mica mica sub limba, m-a anuntat:
"Mami, sa stii ca ma doare pamantu' gurii!"

In acelasi mod, vizionarea filmuletelor cu Adibou - versiunea actuala tehnologizata a cartonaselor cu care noi am invatat despre corpul omenesc sau despre animalele salbatice - s-a soldat cu denumiri proprii, personale si foarte logice a anumitor parti ale corpului. Astfel, coloana vertebrala se numeste "dunga spatelui" ca seamana cu o dunga, nu cu o coloana. Iar vasele de sange se numesc "tuburi de sange". Cu asta seamana, cu niste tuburi. Cum sa le zici vase, daca seamana cu niste tuburi?

Aseara, in timp ce ne plimbam prin parcul din cartierul buzoian al bunicilor, admiram puzderia de melci iesiti la plimbare dupa ploaie. Si mi-am adus aminte de o gluma ce mi-a zis-o copilu' meu acu vreo jumate de an:
Mami, stii care e cel mai puternic animal?
(mami se abereaza la liber: tigrul, leul...ca e regele animalelor...elefantul ... ca e cel mai mare....etc)
Mami, cel mai puternic animal este MELCUL ca-si duce casa in spinare!

No, vedeti cum raspunsul la o intrebare depinde de criteriul de apreciere? :)

Aseara, discutia existential-filosofica despre melci a continuat:
Mami mie tare-mi plac melcii. Imi plac tare de tot!!! Numa ca-s cam rai. De ce-s rai? Fiindca distrug culturile, le mananca frunzele! Da' mie tot imi plac. Auzi, da melcul cand iese din cochilie? A, nu iese? NICIODATA?
Bunicul ii raspunde ca ba da, iese cand moare.

Concluzia vizigotzeasca: aha, deci cand melcul moare, partea moale se duce la Doamne Doamne iar casutza ne ramane noua aici!

Si, bonus, doua bancuri de la mine:
De ce nu alearga melcul? Ca-i falfaie ochii!
Cum s-a curentat melcul? S-a uitat in priza!

S-aveti we frumos si linistit!

joi, 24 iunie 2010

Pui la cuptor cu ce branzeturi aveti la indemana :)

E momentu' sa ma laud, Boieri Dumneavoastra, ca-n seara asta mare isprava am facut: am gatit doar pentru mine! Singurica si lejer depresata - baietii is plecati care pe unde are treaba iar eu, ghinion, avui saptamana asta treaba doar loco - m-am sucit, m-am invartit, am bagat la spalat tot ce-am prins (la covoare si perdele m-am oprit, totusi...) dupa care am decis ca, poate, ar trebui sa fac ceva de mancare. Ca foame mi-era...pofta de ceva bun aveam...chef sa gatesc doar pentru mine....nu...da' e mult pana te mobilizezi, neh?

Va spun de acuma ca poze n-am, avand in vedere ca familia detine un singur utilaj de pozat care acu' e plecat .... Asa ca va trebui sa ma credeti pe cuvant despre ce minune am realizat.

Am gasit recent pe net diverse retete de  pui parmigiano....care erau, de fapt, majoritatea,  pui cu cascaval....si cum in frigider astepta cuminte jumate de portie de salata caprese, ramasa de aseara, m-am gandit s-o valorific. Fara a avea prea mare  legatura cu retetele care m-au inspirat, iata ce-a iesit:

Am pus la cuptor, intr-un vas de yena, 2 pulpe de pui superioare (ne-dezosate, ne-despielitate), cu o lingura de ulei de masline, sare si piper,3-4 linguri de bere si tot atata apa calda. Le-am lasat pana s-au fragezit si frumos aurit pe deasupra, dupa care am trecut la "piece de resistance": branzeturile si rosia. Am pus asadar printre cele doua bucati de carne feliile de caprese ramase de aseara. Asta inseamna ca daca nu aveti resturi de caprese prin frigider, trebuie sa adaugati preparatului si ceva ulei de masline si otet balsamic, pentru completarea gustului.
Am mai presarat printre ele vreo 2 feliute de telemea de oaie de se uscau parasite prin frigider (genul de branza mai dura si mai uscata) si 2-3 cubulete de Gran Padano (care seamana destul de bine cu parmezanul de care era vorba in "parmigiano").
Dupa ce le-am vazut insirate ca soldatii la raport, am trecut la nivelul doi. Am acoperit cu un strat de felii de rosii proaspete, o mana de busuioc proaspat rupt in bucatele si un strat de felii de mozzarella. 
Si, bineinteles, nivelul 3 (si masterpiece! ): 2-3 linguri de mujdei de usturoi! As putea spune una dintre variantele de mujdei de usturoi pe care le fac: rosie+2-3 capatani de usturoi nou+1 paharel de iaurt+un strop de ulei de masline+sare+busuioc proaspat. Toata combinatia asta se da la blender si se foloseste dupa placere. 
In cazul de fata, placerea consta in a stropi preparatul care, apoi, se mai da la cuptor pana ce rosiile s-au fragezit, smochinit si si-au lasat minunata zeama. Iar mozarella....hehe, mozzarella, draga de ea....trebuie sa se inmoaie, sa se lichefieze, sa imbrace frumos tot preparatul si sa se aureasca frumusel pe deasupra. 

De acuma fuse gata, Boieri Dumneavoastra! Ceva de vis! Rapid si usor si foarte de vara, as zice eu! 

marți, 22 iunie 2010

Tigaie colorata de pui

Usor de facut, rapida, simpla, gustoasa si, dupa cum lesne se poate vedea....frumoasa foc tigaia mea colorata. Mancarea din tigaie, adica. Nu ea, tigaia. Care e cam neagra si cam arsa pe exterior, ca imi cam lipseste perseverenta de-a o face ca noua la fiecare spalat de vase, dar e un ajutor de nadejde.

Aist preparat a fost improvizat dintr-o intentie ratata de frigarui. Ati inteles ceva? :) Ma socotesc ca nu!  S-o iau de la inceput: fiind noi, cu cateva duminici in urma  (eu si Vizigotu' aferent, adica) teleleu prin parc si piata, ne-a venit pofta si ideea sa face frigarui cu cartofi noi. Numa' ca n-am estimat corect timpul de haladuit si realizare.... Asa se face ca in chiar momentul in care ma lansasem fericita in cutitareala ingredientelor se produce inevitabilul: Mamiiiiiiiii, mi-e foame! Mi-e foarte foarte foame! Nu mai pot de foame!
Incerc sa evit problema, sugerez un mar de pacalit soricelu' din burtica (si, culmea, imi si tine figura!!!) da' era clar ca, vorba ceea, Batman revine, asa ca am re-orientat procesul. Aveam, asadar:
- piept de pui taiat cubulete
- cepe micute (doar capatani) care intregi, care taiate in jumate
- ardei rosii taiati fasii
- ulei de masline, sare, piper, boia, cimbru.

Asa ca am incins cele 2-3 linguri de ulei de masline in tigaie, am pus pieptul de pui cubulete si, cand toate bucatelele s-au albit, am stins cu cateva linguri de bere neagra (merge si vin alb sau bere blonda, vin rosu n-as recomanda ca aduce un gust prea greu in aceasta fresh combinatie).
Cat timp puiul se sfaraia in tigaie, am tuns ghiveciul cu cimbru din pervaz (de care-s taaaaare mandra) si am tocat marunt ramurelele.
Am adaugat peste pui legumele - ardeii si ceapa -  si le-am parpalit la foc iute, astfel incat sa fie fripte, ca pe gratar, nu inmuiate ca intr-o tocana prea mult fiarta. Dupa cateva minute am adaugat sarea, piperul, cimbrul si un pic de boia iute. Daca nu aveti kinderi la masa puteti abuza de boia, combinatia e cu atat mai grozava cu cat e mai picanta.
Am mai tinut inca vreo cateva minute pana cand puiul s-a rumenit f bine, ceapa s-a caramelizat un pic si s-a brunetit iar ardeiul s-a colorat - reamintesc, fara a se inmuia de tot. In acest timp am amestecat cu fereala cu o paleta din lemn, respectiv am tot zguduit si miscat tigaia sa nu se lipeasca.
Si de-acum cam gata. Am mancat alaturi de un piure facut la repezeala din cartofi noi. La care, fara drept de apel, Vizigotul si-a asortat si-un mujdei. C-asa-i in tenis !

Smecherie de la Smaranda: Daca va ramane din tigaia colorata vreo portie ne-mancata - desi n-as prea crede - o puteti folosi, la cina sau a doua zi, chiar si la micul dejun, in niste quesadille. Mai adaugati un pic de ceapa verde tocata si branza rasa din belsug si gata preparatul ! Cum era la chimie: nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma ! Ca-i si pacat de bunaciune si de munca, nu?

S-aveti zile senine si racoroase, Boieri Dumneavoastra!

joi, 10 iunie 2010

Sos de piper verde

Am nimerit sosul asta cu ceva ani in urma, la intoarcerea sotului dintr-o delegatie la Gura Humorului (va ziceam pe la inceputurile blogarelii ca ne e tare draga zona asta) fericit nevoie mare ca a descoperit un nou fel de mancare: vita cu sos de piper verde.
Cum nu prea mi-s talent intr-ale carnii de vita, m-am concentrat pe sos. Gandindu-ma eu ca daca e, intr-adevar, asa o revelatie, trebuie sa mearga tocmai bine la orice friptura. Ulterior s-a dovedit a fi o revelatie ce poate oricand inlocui un sos picant, in orice combinatie. Si, de ce sa nu recunosc, a devenit varianta de rezerva ori de cate ori imi lipseste inspiratia intr-ale asezonarii.....

Asa ca dupa ce-am calatorit pe neturi si-am rasfoit cu sarguinta multele carti de bucate ce colecteaza praful pe raftul din bucatarie, am incropit o reteta de sos de piper verde care, zic eu, e divin: iute, aromat.....tocmai bine cat sa te faca sa manci mai mult. Numa'asa, sa verifici daca amorteala de la limba e de usturime sau e doar o parere. Si dupa ce verifici cu sarguinta chestia asta iti dai seama c-ai asasinat tot sosul si tot ai mai pofti. 

Sosul iese cel mai gustos atunci cand aveti ceva zeama ramasa de la o friptura la tava (strecurata de condimentele utilizate in proces) sau o supa concentrata de carne. 
Se pune intr-o cratita sosul/supa - sau lapte (daca n-aveti sos sau supa), sau apa, daca-i austeritate. Cand da in clocot, se adauga vreo 50 g de unt si, dupa ce s-a topit si untul, se adauga 1-2 linguri (mari!!!!) de piper verde macinat grosier. Daca nu aveti cu ce-l macina (e o aventura cam riscanta pt caile respiratorii.....) il puneti intr-o punga innodata ermetic, punga intr-un prosop, si-l luati gospodareste la bataie cu un ciocan de snitele sau un sucitor de placinte. 
Dupa ce amestecul de-acuma usturator de ochi trage iar spre clocoteala, se adauga 100-150 g smantana si tot cam atata parmezan ras (fin !!!) si se tine pe foc mic, amestecand permanent, pana incepe a se ingrosa. 

Atentie smantana sa fie bine omogenizata inainte, nu de cea de sta bloc taiata felii, ca se mazareaza sosul. 

Merge alaturi de o friptura, intovarasita de cartofi natur sau piure. Merge si langa niste Quesadillas sau, de ce nu, la micul dejun, in niste sandvisuri invioratoare....

Oricum, merita incercat. E o experienta culinara de exceptie! 


marți, 8 iunie 2010

Antonime .....

Indoctrinat de teoriile intens promovate de parintii lui precum si, sunt convinsa, de Doamnele Educatoare, cum ca microbii sunt rai si distrug si etc, dar si de teoriile lingvistice ale parintilor, legate de antonime, sinonime et co (si NU, nu i-am zis de paronime inca si nici n-o sa-i zic, na! ) Vizigotu' julit gospodareste (dar deloc grav) la amadoi genunchii in urma plonjonului in nisip din seara asta, confortabil tolanit intr-o baie calda, intreaba:

Mami, io inteleg ca trebuie sa ma spal la bube ca sa impiedic microbii sa distruga acolo, la bube, dar care este opusul microbilor?

(evident ca, luata prin surprindere, nu pricep de fapt ce ma intreaba si ii explic ca apa, sapunul, unguentul, etc, lupta impotriva microbilor)

Bine, bine - zice el - da' opusul lor care e?
.......(= transcrierea starii de mutenie a mamei......)

....si-si raspunde, evident, singur:
Mami, opusul microbilor sunt particulele de curatenie! 




miercuri, 2 iunie 2010

Puterea gandirii pozitive la 5 ani si 9 luni

Vizigotu' a descoperit puterea gandirii pozitive. Intotdeauna am incercat sa-l educ sa nu acorde importanta exagerata bolilor, bubelor si durerilor, sa fie curajos si convins ca toate trec repede.

Zilele trecute a cazut in parc urmarindu-si nu stiu ce masinuta si, lucru foaaarte greu de explicat, nu s-a procopsit decat cu o julitura cat maslina pe soldul drept....la ce solduri "planturoase" are cre c-a nimerit pe vro ridicatura de asfalt :) Nu stiu ca nu eram de fata. Ieri a observat cu maaare mirare ca buba aproape se trecuse:

Mami, io am observat ca o buba la care nu te uiti des trece mai repede!

(eram usor prudenta, nu-l poti invata de-a dreptul sa-si ignore problemele, desi da, eu asa cred, ca unele mici probleme trec tratate cu indiferenta.....). I-am raspuns ca da, asa mi se pare si mie.

Oare de ce, se intreaba el......Si, nemultumit de debitul meu verbal, in mod evident defectuos, completeaza:

Pai uite Mami ce cred eu: daca te uiti des la buba, corpul se prinde ca iti faci multe griji si crede ca buba e grava si o ia de buna ca trece greu. Daca te uiti rar, corpul nu-si pierde timpul sa-si faca griji fara sa fie nevoie, si-si vede de ale lui si vindeca buba repede!

Quod erat demonstrandum!

marți, 1 iunie 2010

Fiind baiet, paduri cutreieram ...


Fiind baiet, paduri cutreieram........


(ar trebui o lege care sa reglementeze ca 1 iunie e o zi cu soare......). Va sugerez, Boieri Dumneavoastra, ca pana diseara sa va vina vro idee despre cum sarbatoriti coconii de ziua lor fiindca e muuult mai greu de facut asta in casa, intr-o zi ploioasa.

Noi ne vom face tricouri cu Sportacus, ca bonusul zilei de azi e "UN ABTIBILD PENTRU TRICOU, MAMI, ITI DAI SEAMA?????????" .....nu conteaza ca mai are 2-3 tricouri cu numitul Sportacus....ala de si-l face cu abtibildul bonus va fi, fara doar si poate, THE tricou......

Si, pentru ca nu putem uita copiii din noi (va amintiti de nebunia tricourilor cauciucate de pe vremea noastra?)  mentionez aici o bucurie pe care, probabil, o au multi cei din generatia mea, mai ales baietii: azi se relanseaza revista RAHAN, oameni buni!!!! Am cumparat una de la chioscul de ziare si diseara merg acasa cu cate un cadou pentru fiecare copil :)

Va doresc tuturor sa ramaneti, pentru totdeauna, copii cutreierand padurea. Fara griji, intr-o zi cu soare si iarba verde !!

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...