FIINDCA

Se spune ca foamea e cel mai bun bucatar. Da' pasiunea e cel mai bun condiment......

luni, 29 martie 2010

Rinoceru'

Imi plac bancurile seci. Intotdeauna mi-au placut. Cred ca iti trebuie un foarte "elegant" simt al umorului sa le pricepi. Si te simti mandru de asta.
Stiu ca nu plac tuturor si nu sunt intelese de toata lumea. Dar trebuie sa recunoasteti, Boieri Dumneavoastra: au farmecul lor!

De exemplu
Care e diferenta intre un porc si-o rama?
Porcul rama dar rama nu porc!  ..... nu va indoiti de ras si de invidie pe cel care s-a gandit la asta?

Care diferenta dintre o rosie si un tramvai? Tramvaiul are dunga rosie, rosia n-are dunga tramvai.

Sunt grozave fiindca se bazeaza pe subtilitati de limbaj, potriveli, cutume, datini, obiceiuri......Cum era teoria la limba romana intr-a noua? Comicul de situatie, de limbaj, de....nu mai stiu de care. Mie mi-a ramas cel de limbaj in care, trebuie sa recunoastem, Caragiale a fost un zeu...."o sotzietate fara printzipuri, care va sa zica ca nu le are!" Genial! Angel radios!!!

Asa ca, Boieri Dumneavoastra, dau drumul la concurs:
Intrebare: De ce are rinocerul corn?

Raspunsul este atat de minunat si stupid ....stie cineva?

Va doresc zile frumoase si neplicticoase ca primavara de afara!

sâmbătă, 27 martie 2010

Placinta cu spanac

Ieri, dupa birou si drumurile prin oras, am facut piata. Imi place tare mult piata in perioada asta fiindca are atat de ... "de toate" incat nu stii ce s-alegi. Pleci dupa cartofi, hai si-o ceapa si vii cu caruciorul plin (caci mi-s cucoana ecologista si fac piata cu un carucior pe roti ca nu-s in stare de carat de plase pline cu Vizigotu' dupa mine).
Am mers deci toti trei in piata dupa, citez, "cartofi, paine, ceapa, usturoi si ridichi". Am luat, in plus, mere, marar, miez de nuca, prune loshnite, rosii, dovlecei si, la alegere, spanac sau stevie. Am ales spanac. Si era sa plecam fara paine ....

Asa se face c-am ajuns acasa cu ceea ce pietarii numesc "o legatura" de spanac. GRESIT! O legatura e ca aia de marar. "Legatura" de spanac e, de fapt, un snop, fin'ca are 2 kilograme, plus sau minus "juma de kil, doamna, ramane?". Ramane, ramane, da' smecheria e ca acolo, la piata, vezi doar partea frumoasa a spanacului, numa' cand ajungi acasa realizezi ca, pe cate frunze fromoase ai vazut tu cand ai cumparat, pe atatea radacini noroioase ai de sortat.....Da' nu-i bai, ca spanacul ista de primavara atata e de bun si fraged ca te pui pe munca fara regrete. Am purces asadar la curatat, spalat (in 5 ape!!!) si insirat la scurs pana am obtinut 2 castroane maaari si fromoase pline cu spanac verde, proaspat, fraged si, mai ales, curat!

Si cum zilele trecute m-a inspirat Ana cu placinta ei de praz, gandul la mancarea de spanac s-a comutat: Placinta de spanac am facut, Boieri Dumneavoastra! (pana la urma am facut si nitel spanac-mancare, dar asta e alta treaba).
Asa ca am scos frumos din congelator pachetul de foi Morarita si azi dimineata m-am apucat de treaba. Mai intai si intai am scos la interval MareleWok.

Pe care-l folosesc rar fin'ca daca-l folosesc, nu prea mai pot gati altceva in acelasi timp, ca ocupa cam tot spatiul vital de pe aragaz. Dar, de asta data, s-a impus.


Am tocat o ceapa rosie mica, sa dea gust plin, si cateva cepe verzi, sa dea aroma. Si, fiindca nu m-am putut abtine, am adaugat si 2 fire de usturoi.

Le-am pus in wok si am picurat ulei de masline, cam 50 ml, si le-am lasat la calit.

Cand ceapa a devenit sticloasa si a inceput sa sfaraie, am adaugat spanacul (cam un kg sa fi fost, ca am folosit numa jumate din snopul cumparat). Initial, wokul cat il vedeti de mare, gemea de plin ce era. Am amestecat cu fereala si, incet incet, spanacul si-a lasat zeama care, la randu-i, s-a evaporat. Cand, dupa indelungi sfaraieli pe foc mic, amestecul a scazut binisor (era aproape uscat), l-am dat deoparte. Cand s-a racorit, am adaugat o legatura de marar verde tocata, 2 oua batute bine cu un pahar de iaurt, si branzeturi cam ce-am gasit prin frigider: telemea sarata, vro 2 linguri de parmezan si niste feta si, in plus, zeama de la jumate de lamaie.

Am uns tava bine cu ulei, am pus vreo 3 foi de placinta, unse intre ele cu ulei, peste ele umplutura, deasupra iar 2-3 foi de placinta unse cu ulei si cel mai deasupra, cuvertura, un ou batut cu 2-3 linguri de iaurt. Peste asta, un covoras generos de mozzarella rasa.  Am dat la cuptor aproximativ 30 minute, pana cand mozzarela s-a inmuiat si bronzat frumusel.


Am lasat-o un pic sa se racoreasca si-am taiat-o in portii generoase.  Mie, calda, mi s-a parut cam satioasa, dar mesenii zisera ca a mers ca unsa. Data viitoare nu mai folosesc foi cumparate ca nu prea ma impac cu ele: ori nu le ung suficient si se imprastie, ori le ung cat trebuie si-s gretoase. Tot foile facute in casa-s mai bune!

Smecheria la spanac, Boieri Dumneavoastra, e sa fie bine aromat - nu va zgarciti la piper si marar verde -  si combinat cu branzeturi din belsug. Altfel, mi se pare mie, n-are gust. Sucul de lamaie de l-am adaugat pune in evidenta celelalte arome si toate se infratesc minunat.

S-aveti o primavara minunata, cu masa plina de verdeturi!

Mancare de varza cu afumatura

De la fasolea cu afumatura de we trecut mi-a ramas asa, cam un cot de scaricica afumata.Ce sa-i fac, ce sa-i fac? Si cum familionul ce-l detin e mare fan varza, m-am orientat catre haialalta mancare populara si mult iubita: varza cu afumatura!  Pe care n-o dau la schimb nici pentru cea mai sofisticata friptura, mai fina salata sau mai osebita garnitura, Boieri Dumneavoastra!

Si fiindca la ultima vizita AltaNana mi-a improspatat rezerva de varza murata, am purces la treaba. A, nu stiti cine e AltaNana.....e un nume "Vizigotu'copyright": cand era mai micutz si a inceput a vorbi, i-a zis mamei mele Nana, iar soacrei .... AltaNana. Un timp le-a zis Nana la amandoua, dar odata cu constietizarea diferentei, a simtit copilu' nevoia sa marcheze aceasta diferenta. Si uite asa, ca in multe familii, cele doua bunicute si-au pierdut numele si si-au capatat supranumele: Nana si AltaNana.
Mi-a adus, asadar, AltaNana, o noua rezerva de varza murata, ca p-a noastra o terminasem demult. Prin urmare, am purces la treaba. Am scos varza murata din butoiul din balcon




Am tocat-o frumusel si am lasat-o la desarat in apa rece pana a doua zi. In mod normal as fi pus-o netocata la apa rece, insa m-am gandit eu ca e mai usor a doua zi, cand vin de la birou, doar s-o tzip in oala. Prin urmare, am portionat si scaricica si am pus-o in asteptare.


Asta m-a costat efortul de a elibera un raft din frigider, sa cazez marele castron si micul fund de lemn, dar a meritat efortul.

A doua zi cand am venit, am pus toate cele in oala: varza, scaricica, un pahar mare de suc de rosii si unul de apa, piper, 2 lingurite de cimbru uscat, si vreo 50 ml de ulei.
Tehnica este urmatoarea: se pune varza, se toarna uleiul, se amesteca (chiar si cu mana) sa se mozoleasca frumusel varza de ulei, apoi se pun celelalte si se mai omogenizeaza cu fereala sa nu imprastiem bunatatea pe pereti. Dupa asta manufactura, am pus-o pe Dna Varza la cuptor. Cam asa arata dupa vreo 40 min de foc mic:
Am gustat, am adaugat sare ca se cerea, insa nu era suficient de fiarta. Acu sa va zic o smecherie, Boieri Dumneavoastra: mancarea de varza trebuie sa fie grasa binisor ca altfel nu prea are gust si se cheama ca mananci varza fiarta (care e buna, nimic de zis, da nu e mancare de varza). Asa ca vazand eu ca varza mea e cam ne-uleioasa am luat frigiderul la inspectie si i-am injghebat o plapumioara:

Asta ca sa ia mai multa grasime, dar sa se si faca inabusit, sa se fiarba bine bine.




Am mai dat la cuptor vreo 40 minute si fuse gata!
Pregatita in asteptarea mesenilor (produsul finit, adica) arata asa:  varza se fiersese tocmai bine, scaricica era aproape descarnata iar foile de bacon numa bine rumenite!


A fost foarte gustoasa! O mancare usor de facut si intotdeauna bine primita. Bineinteles, se poate face si cu varza dulce (proaspata adica). Cand e vremea ei, ca acuma....nu prea.

S-aveti pofta!

joi, 25 martie 2010

Prima rosie

Presupun ca toti parintii s-au confruntat cu asemenea intrebari. De fapt nu, nu presupun: sunt sigura.

De un lucru nu sunt sigura: a gasit cineva raspunsul? :D

Zilele trecute discutam pe indelete cu fiul meu in drum dinspre gradi spre casa. Este, alaturi de momentul dinainte culcarii si de alte cateva asemenea clipe de tihna, unul din momentele noastre de "discutie".

Ei, si discutam noi, vorba cantecului, cate in luna si in stele. Si, din vorba in vorba, bucuros nevoie mare ca a venit primavara si plantutele incep sa se dezvolte si mugurasii prin pomi, etc etc, zice: Mami, da de unde vin semintele?
(tactica de castigat timp) Care seminte?
(raspuns derutant) Paiii, semintele in general .....

hmmmmmmmmmm

Stii (zice tot el), semintele, de la rosii, de la ardei....de la legume in general.... (are o pata pe legume ca in iarna a dus un dor foarte mare legumelor proaspete din gradina bunicii). Ei, si-acuma tineti-va de masa ca, desi este o postare menita sa va bucure cu perle copilaresti, am dat eu un mare raspuns de m-a umflat si pe mine rasul:
Pai, stii, semintele provin din fructele legumelor !!!!!

Sta copilu', se gandeste, se suceste, si intreaba: si cam care-s asteaaaa...de zici tuuuu....fructele legumelor?

Phhhiiiuuuuu, ma bucur ca am scapat ieftin si dreg, repede si cu entuziasm, sa uite: pai stii tu rosia? Care are in interior seminte? Ei, semintele alea se iau de acolo si se planteaza.

Aha, zice copilul, asta inteleg. Da' prima rosie cum a aparut??????  Prima rosie, din care s-au plantat toate rosiile?

N-am stiut sa ii raspund. Finca's o mama buna, niciodata nu dau raspunsuri fara explicatii si consider ca cea mai buna minciuna este adevarul, am dezvoltat, in timp, tactici de evitare, asa ca i-am explicat frumos ca nu stiu dar ma voi informa si am schimbat repede repejor subiectul. M-ar fi tentat o explicatie din evolutia speciilor dar mi-am dat singura un ghiont mental: haidi, are doar 5 ani jumate. As fi reusit sa explic pe intelesul lui dar.....oare n-ar fi fost prea mult?

Asta din ciclul "impresii, expresii si depresii parintesti", Boieri Dumneavoastra! Ca cine nu le are? Si ce ne-am face fara ele?

miercuri, 24 martie 2010

Fasole bilutze

Am gatit fasole week-end-ul trecut, insa denumirea patentata de mai sus s-a nascut abia aseara. Mi-am anuntat familia ca mai avem doar iahnie de fasole si, ca atare, sa manifeste repede repejor o optiune despre ce sa le gatesc ca, altfel, cu iahnia se aleg. Eram, trebuie sa spun, convinsa ca Vizigotul nu va fi cine stie ce entuziast despre fasolea mea. Dar....numa ce-l aud: Mamiiii, adica fasole bilute????
M-a bagat in ceata si mi-au trebuit cateva secunde sa ma prind ca se gandeste la fasole boabe. Intre timp, mai destept ca mine, ma ajuta: Adica nu pastai, nuuuuuu?In fine, a mancat copilu' meu fasole bilute cu salata de muraturi de am stat cu grija pentru burta lui peste noapte. N-o avut nimic.

Va prezint asadar reteta mea de Fasole Bilute (adica, pentru Dvs, iahnie de fasole cu afumatura). 

Treaba asta cu fasolea, Boieri Dumneavoastra, nu stiu de v-ati gandit vreodata, sau nu, dar este ilustrarea vie a expresiei americanesti "time is money". Ca se presupune ca fasolea este o mancare ieftina, corect? Bine, dar alea 3 sesiuni de fiert care te tin cu urechea si nasul ciulite la aragaz ce-s? Timp!
O fi ea fasolea o mancare ieftina dar i se ajusteaza pretul din timpul pe care-l consumi s-o gatesti!

Sa va povestesc: am pus fasolea la inmuiat de o seara inainte in apa rece.Trebuie pusa in apa multicica fiindca boabele se umfla si absorb lichidul.
A doua zi dimineata, am purces la fiert. Dupa ce a dat prima oara in clocot, am lasat-o vreo jumatate de ora sa fiarba, dupa aceea am aruncat apa si am pus-o iar la fiert, in apa care sa fie deja calda. Nu rece, ca se incruzesc boabele si obtinem gloante :)
A doua tura tot asa: fiert jumate de ora, aruncat apa, pus la loc in apa calda. Eeeei, acuma vine o etapa foarte importanta pentru mancarea de fasole si stomacul mesenilor: adunatul cojilor. Cum boabele deja s-au cam fiert (dar, daca le gustati, veti vedea ca mai sunt inca vartoase), incep sa se dezbrace de coji. Este bine sa adunati cojile astea fiindca, altfel, mancarea este mai greu de digerat.

Luati, asadar, Domniile Voastre, o paleta cu gauri (spumiera de supa) si culegeti cojile. Ca sa se mai adune la suprafata fierturii, puneti capacul etans pe oala, o lasati sa clocotesca nervos cateva secunde si pac, ati mai prins o tura de coji care s-au ridicat curioase la suprafata.

Cand cojile is bine adunate, puteti folosi fasolea fiarta la ce vreti sa gatiti.
Cum va povestii, eu la iahnie m-am oprit.
Am pus, asadar, intr-o cratita generoasa, boabele de fasole, costita  - zisa si "scaricica", d-aia de se gasea pe vremuri la Gostat, ca mie asa mi-a ramas in cap, scaricica de la Gostat - , cateva bucati de soric, un paharel de vin rosu, sare si piper la liber, ceva cimbru, o galgaitura de suc de rosii si foi de dafin. Peste astea, se pune apa fierbinte astfel incat zeama sa fie cam cu 2 degete mai sus de fasolea cu costita. Cam asa:

Se lasa apoi la fiert pe indelete, sa se infrateasca bine aromele si, daca e necesar, se mai adauga apa fierbinte. E gata cand clocotele seamana a bulbuceli, boabele de fasole sunt moi iar sosul s-a ingrosat consistent. A, si mancaii dau tarcoale pe la usi.
Arata cam asa, Boieri Dumneavoastra, da' va asigur: imaginea e nimica toata pe langa miros si gust.

Ca si mancarea de varza, e mai buna la 1-2 zile dupa ce-i facuta. Noi am mancat cu castraveti murati sau salata de muraturi asortate si, parol, a fost bataie pe oase.

Amu' treaba e ca eu cand m-apuc sa fierb fasole, fac de toate cele 3 feluri: supa sau ciorba, iahnie si fasole batuta. Bine, ar mai fi vro 2-3 feluri dar le detaliez al'dat.
In cadrul acestui festival al fasolii am facut doar mai sus numita Fasole Bilute si o olcica de ciorba de fasole cu zeama de prune. Dar despre asta cat de curand, stati p-aproape ca-i alta pricopseala culinara.

S-aveti pofta, Boieri Dumneavoastra!

marți, 23 martie 2010

Care-ai descantat de Caloian?

Primavara asta e chitita sa ne duca de la agonie la extaz si retur cu o viteza de invidiat. Duminica fuse prima zi oficiala de primavara. Si chiar de primavara a fost. Cum ma laudam saptamana trecuta, am scos Vizigotul in parc si l-am alergat pana a cazut lat. De fapt eu am cazut lata, ca el mai putea.

Ieri am muncit cu drag si spor fiindca simpla lumina a soarelui care intra pe fereastra biroului imi dadea chef de viata. Ba chiar aseara ne-am permis si jumatate de ora de parc, dupa gradinita.

Azi dimineata insa....inapoi la agonie. Dar tot in costum si pantofi cu toc m-am gatit, uite-asa, sa chem eu primavara inapoi.

Insa mi-am adus aminte de un ritual din copilarie: cand era seceta mare, faceam cu Bunica un Caloian. Un om (ma rog, semana cu un maimutoi) din lut umed (era noroi cinstit....). Il puneam pe o tabla, in pozitia mortului, cu mainile pe piept. Il gateam cu flori de toate felurile si-l duceam la fantana, jelindu-l:
Caloiene, Caloiene,
Sa te duci cu florile,
Si sa vii cu ploile!

Il aruncam in fantana, cu tot ritualul necesar, si asteptam ploile. Ca le descantasem.

Iar cand veneau, ziceam altfel:
Caramida noua,
Da, Doamne, sa ploua!
Caramida rea,
Da, Doamne, sa stea!
Caramida lucitoare,
Da, Doamne, fie soare!

....dupa cum ne convenea, evident.

Si-acu vin si intreb: care-ai descantat de Caloian?

S-aveti o zi insorita, Boieri Dumneavoastra! Ca soarele vine din suflet!

luni, 22 martie 2010

Analogie

Tati incerca ieri sa ii povesteasca Vizigotului cum adica devine cu diviziunea muncii. Cum oamenii la sate, cu sute de ani in urma, au descoperit ca nu trebuie sa creasca, fiecare, in gospodarie, ce-are nevoie, ci pot creste doar unii dintre ei si pentru nevoile celorlalti. Mie, una, discutia mi se parea ca duce spre justificarea trocului, schimbului, si, in final, spre aparitia banilor dar nu m-am bagat in discutie..... ca baietii mei is in mod deosebit inclinati spre povesti over the age pentru Vizigot...Asa se facea ca acu' fro 2 ani pe Transfagarasan treceam si colectarea selectiva a deseurilor ii povesteam.....Dar despre asta al'dat'.....

Sa revenim.... si povesteste el, Tati, cum unii cresteau mai multe vaci sa dea si la altii, unii mai multi porci, si tot asa.... Cum aia de cresteau vaci erau vacari, aia de cresteau porci erau porcari....si aia de cresteau cai erau.....

- Călari!  raspunde, fericit, Vizigotul, cu gura plina de mancare.

(chiar asa, cum se numeau.....? )

sâmbătă, 20 martie 2010

Placinta cu branza dulce si stafide

Placinta cu branza este unul dintre primele deserturi din cariera mea de gospodina. In momentul in care m-am mutat la casa mea  (cu chirie, dar totusi...) nu stiam sa fac decat cartofi pai si omleta. Si-alea cu putin noroc, ca de talentata ce eram puneam cartofii in uleiul insuficient incins si-mi iesea un fel de piure prajit ... ...
Dupa clatite si crema de zahar ars (va povestesc si despre ele, cat de curand), am invatat sa fac placinta cu branza, si invatata am ramas :) A fost mai greu la inceput fiindca ma scotea din pepeni indicatia gospodinelor cu experienta, la care orice reteta de aluat se termina, invariabil, cu "faina cat cuprinde"......Adica cum, cine cuprinde? Si....cuprinde cuprinde, dar pana cand? Care-i rezultatul final? Raaar sa-mi fi zis si mie vruna ceva coerent, cum ar fi "pana nu se mai lipeste de maini" sau "pana e aluatul mai vartos"....Neeeee, toata lumea stia ca faina trebuie pusa cat cuprinde .....
Dar sa revenim! Reteta de baza este una foarte simpla.


Pentru aluat, amestecati drojdie uscata (jumate de pliculet am pus eu), cu niste apa calda (cam o cana de ceai), o lingurita de zahar si un praf de sare. Apa calda sa fie doar calduta, ca daca e prea fierbinte "omoara" drojdia si nu mai facem nici o treaba....
Dupa ce s-au dizolvat toate cele in apa, se amesteca intr-un castron cam jumatate de kg de faina cu drojdia dizolvata de adineauri. Aici vine faza de care va ziceam: ca n-am cantarit faina. Adica....am pus "faina cat cuprinde".
Am framantat un pic sa se omogenizeze si am lasat la dospit la loc cald. Nu mult, cam jumate de ora.
In acest timp, am facut umplutura: 300 gr de branza dulce, 3 oua, 3-4 linguri de zahar brun, 3 plicuri de zahar vanilat, un praf de sare si un pahar mic de iaurt simplu. Am amestecat bine bine (cu blenderul) si la sfarsit am adaugat si o mana de stafide. Cred ca aurii aveam.
Intre timp aluatul a crescut inca jumatate cat era. L-am impartit in 3 si am intins din fiecare bucata cate o foaie cat de subtire s-a putut. Trebuie sa recunosc ca e prima oara cand fac asa, pana acum puneam foaie-umplutura-foaie si gata.
Am uns bine cu ulei tava, am pus una din foi, pe principiul "cuvertura" adica sa depaseasca generos marginile tavii. Am uns foaia si pe partea de sus cu ulei, am pus jumate din umplutura si, peste ea, a doua foaie, la fel de bine unsa cu ulei pe toate partile. Peste ea, restul de umplutura si a treia foaie, tot asa, bine unsa. Peste edificiul asta am adunat marginile aluatului revarsat p-afara de la prima foaie si m-am asigurat ca e bine uns cu ulei pe deasupra. Am mai batut un ou cu o lingura de iaurt (sau smantana) si un plic de zahar vanilat si l-am intins pe deasupra si fuse numa buna de cuptor. Am copt-o cam jumate de ora la foc mediu spre mare, cuptorul fiind, deja, bine incins cand am bagat-o.
A fost gata cand s-a rumenit fromos deasupra si scobitoarea a iesit cu fata curata. Produsul final arata cam asa:

Dupa cum ati putut vedea in prima poza, am folosit faina jumate alba jumate neagra. Am muncit ceva la intins foile sa fie subtiri dar a meritat. Si unsul cu ulei le-a facut fragede fara sa fie extra-crescute.
Smecherie de la Smaranda: Pentru umplutura, Boieri Dumneavoastra, puteti folosi cam orice branza gasiti parasita prin frigider. Numa' daca-i mai sarata, renuntati la stafide si  restrangeti zaharul ca nu da foarte bine combinatia. Amestecul de ou batut cu iaurt sau smantana de deasupra e responsabil pentru culoarea bronzata dobandita la cuptor. In rest, n-are ce sa nu va iasa. E o reteta simpla, practica si foarte aspectuoasa!

La placinte inainte, Boieri Dumneavoastra!

vineri, 19 martie 2010

Musaca de taitei

Musacaua mea fuse o nimeritura! Am facut zilele trecute o varza a la cluj si mi-a ramas un pic de carne tocata inabusita cu bunaciuni la tigaie (ceapa si condimente). Cum nu se facea nici sa o arunc, dar nici sa o las parasita in frigider (ca tot aruncata ar fi sfarsit) m-am mobilizat sa ii gasesc o utilitate. Si uite asa am dat eu, tot in frigider, de punguta cu taietei ramasi de la coca de mucenici. Pe care ziceam ca ii fierb in supa dar n-am mai ajuns. Erau uscati si numa buni de fiert.

I-am fiert si i-am infratit cu carnea tocata, deasupra am pus niste cascaval ras si am dat nitel la cuptor, convinsa fiind ca asa o improvizatie nu-si va gasi alta afirmare decat in farfuria subsemnatei. Ei, n-a fost sa fie, Boieri Dumneavoastra, ca a mancat copilul cu maxima dedicatie si-a mai cerut.
Drept pentru care m-am pus pe treaba si sunt in masura sa va detaliez reteta asa cum se detaliaza o reteta: cu cantitati si etape, sa inteleaga cititorul ce-are de facut, nu doar esentialul si anume ca ne placura imens.

Se iau deci 2 oua si se infratesc cu un praf de sare, jumate de pahar de apa calduta si faina cat cuprinde (cat simte bunul simt de gospodina ca trebuie ca sa fie aluatul bun de intins). Se lasa un pic la odihnit. La mine picul a fost foarte mic fiindca eram cam in viteza.

Dupa aceea se imparte aluatul in doua si se intind, din fiecare gogoloi, cate o foaie cat de subtire se poate. E de munca la treaba asta, Boieri Dumneavoastra, foaia trebuie sa ajunga de 1-2 mm de subtire. Si aveti grija sa pudrati corespunzator cu faina sa nu se lipeasca de sucitor. Foile odata intinse se lasa la uscat cam jumatate de ora (as zice ca merge si mai mult). Dupa scurgerea timpului cuvenit, se impaturesc foile sul - pudrate binisor cu faina ca daca nu-s suficient uscate se lipes - si se taie taietei cat degetul de lati (fiecare dupa preferite) si se lasa la uscat. Preferabil pana a doua zis, ca altfel se cam inmoaie la fiert.

Carnea tocata (de pui am folosit eu, din motive....copilaresti, adica va manca si copilul) se pune in tigaia cu 2-3 linguri de ulei incins si se amesteca pana se albeste, dupa care se adauga ceapa tocata marunt, se mai sfaraie un pic sa se "sticleasca" ceapa si se stinge cu cateva linguri de apa calda. Calda, nu rece, ca se incruzeste carnea!!!
Se lasa la inabusit, cu capac, pana incepe sa sfaraie. Se repeta figura cu turnat apa si inabusit de 2 ori, dupa care se adauga cimbru uscat si maruntit, un pic de sare, piper si suc de rosii doar cat sa subtieze un pic carnea. Se mai tine pe foc sa scada si sucul de rosii si gata cu pre-pregatirea carnii tocate.

Smecherie de la Smaranda: Sucul de rosii, Boieri Dumneavoastra, se pune nu atat pentru gust cat pentru culoare. Doar cat sa inrozeasca un pic amestecul, nu sa arate ca o carne de sarmale rosietica.
In timp ce carnea se inabusa, nu stati geaba ci treceti la treaba: se pune la fiert o oala mare de apa, cand clocoteste se adauga un pic de sare si o lingura de ulei de masline si se pun taieteii. Se amesteca in ei cu prudenta si delicatete ca nu-s paste uscate ci minune produsa in gospodarie!!! Sunt gata in aproximativ 10 minute dar am rugamintea sa nu ma credeti ci sa gustati. E cel mai bine!!!
Cand sunt gata, se scot la scurs intr-o sita. Recomand prin rasturnarea oalei, ca scosul cu paleta cu gauri e cam migalos si-s toate sansele sa cam striviti taiteii.....
Buuuun, avem carnea inabusita la tigaie cu suc de rosii si condimente, avem taiteii fierti si scursi....urmeaza claditul: o tava de yena (sau orice tava merge la cuptor) se unge cu unt. Se pune un strat din jumatate de taitei, un strat din carnea tocata si restul de taitei. Se acopera din belsug cu cascaval ras si se da la cuptor pana se topeste cascavalul si se aureste un pic deasupra. Cam asa:



Este o mancare usoara si, de aceea, Vizigotul a combinat-o, ad hoc, cu o salata la fel de usoara (chiar daca un pic ciudata.....)......

Sa va zic: vara trecuta am tot facut (ideea sotului!!!) salata de ananas cu menta verde. Simplu: ananasul taiat cuburi, amestecat cu menta verde tocata, dat la rece sa se infrateasca aromele si gata desertul racoritor. Cum nu prea ma omor cu menta, am adaptat: am adaugat busuioc in loc!!! Bun si asa, zisera mesenii.
Numai ca o salata nu-i salata daca e prea uscata asa ca, ocazional, vara trecuta, mai puneam si cate un strop de ulei din samburi de struguri.
No, acuma iarna fiind, am cumparat un ananas care era pur si simplu prea uscat, asa ca dupa ce a muncit copilul de l-a taiat cubulete si-a adaugat busuiocul....n-avea nici un fason. Asa m-a lovit pe mine ideea si inspiratia de am adaugat ulei de masline. Care avea un gust puternic de .... masline ! (era si culmea sa fie de altceva, nu???). Asa ca am ramas fara desert dar cu o salata in plus!
Combinata cu musacaua de taitei a fost grozava: uleiul ala de masline, combinat cu busuiocul uscat si maruntit, a transformat ananasul intr-o salata care merge de minune cu ceva carne....iar aroma de cascaval din musaca aduce completarea ideala.

Savurati deci o musaca de taitei (traditionala) cu o salata de ananas exotica !

miercuri, 17 martie 2010

Varza (c)a la Cluj

Reteta asta, Boieri Dumneavoastra, am gasit-o in cartea Dnei Sanda Marin. Am ezitat mult timp sa fac varza a la Cluj fiindca in studentie, la cantina unde mancam, asta era singura mancare ne-comestibila. Nu ca restul ar fi fost cine stie ce rafinament, dar cand se anunta varza a la Cluj era clar: trebuia sa ai bani de biscuiti!

Dar, cand m-am incumetat si-am facut, a meritat tot efortul. Este o reteta foarte permisiva, se poate face si cu varza dulce si cu varza murata si, in functie de cum adaugati sau nu suc de rosii si de modul in care combinati condimentele iese de fiecare data altfel. De regula eu o fac cu carne de pui, insa e la fel de buna cu orice fel de carne tocata.
Avem nevoie de o varza maricica pe care o tocam marunt si, daca e cruda se freaca bine cu sare si se lasa la scurs iar daca e murata, o lasam la desarat in apa rece. Acuma fiecare stie ce performante a realizat cu muraturile asa ca n-am sa va spun cat trebuie tinuta la desarat.

Carnea tocata se inabusa la tigaie cu cateva linguri de ulei sau untura si ceapa tocata. Se toarna cate putina apa si se tine la capac pana cand carnea este toata usor rumenita si s-a desfacut in bucatele foarte mici. Se drege de sare, piper si ce alte condimente mai doriti (de regula eu pun cimbru ori marar) si se lasa deoparte.
Varza, care intre timp trebuie sa se fi inmuiat cu sare (daca era cruda) sau desarat in apa rece (daca era murat) se stoarce bine de zeama si se pune la calit in tigaia incinsa cu o lingura generoasa de unt.

Daca e varza cruda, e gata cand incepe sa se ingalbeneasca si sa fie translucida. Daca e varza murata, sfatul meu este ca, dupa ce sfaraie vreo 5 minute in untul ala, sa adaugati o ceasca de apa fiarta si sa-o lasati sa se inabuse un pic, la capac, pana scade lichidul.

Cand e gata si varza, trecem la cladit! O tava care merge la cuptor, se unge cu unt sau untura (sau chiar ulei, daca nu se poate altfel), si se pun varza si carnea in straturi, fiecare strat despartit de celalalt printr-o lingura generoasa de smantana. Acuma drept sa spun, eu nu prea ma complic: pun jumate din cantitatea de varza, smantana, carnea toata, iar smantana, restul de varza, iar smantana si ii dau sa ia calea cuptorului!

Se tine la cuptorul (gata incins in prealabil) cam jumatate de ora la foc mic. Noua ne place cu mujdei de usturoi dar in privinta asta va las sa improvizati. Cica mancarea de varza raaar se asorteaza cu usturoi....hmmmmmmm....vorbeste lumea ...

Smecherie de la Smaranda: Boieri Dumneavoastra, daca mesenii targetati nu agreeaza in mod special mancarurile albe, ii puteti pacali. Atat in carne cat si in varza puteti adauga cateva linguri de suc de rosii pentru culoare. Sau un ardei rosu tocat marunt daca aveti mai multe constrangeri, cum ar fi aceea ca detineti in plus si-un copil care comenteaza la mancarea cu rosii.....
Tot pentru culoare se pot adauga deasupra felii de rosii care vor arata foarte bine dupa coacerea in cuptor.
La fel si cu condimentele: cel mai bine se preteaza mararul si cimbrul. Pot fi adaugate fie doar in carne, fie doar in varza, fie in toate, inclusiv in smantana dintre straturi.

Invartiti si-o mamaliguta si iese ospat boieresc! Ca pentru obrazul Domniilor Voastre!

marți, 16 martie 2010

Aripioare picante

Aripioarele picante sunt ceva ce mananci in oras! Cand gatesc, de cele mai multe ori, aripioarele le folosesc la supa si, foarte rar, la friptura la cuptor. Dar numai alaturi de alte bucati mai respectabile, cum ar fi copanele si pieptul.
Saptamana trecuta, in pana de inspiratie si cu chef de improvizatie, am zis sa incerc sa fac aripioare picante.


Am facut mai intai amestecul de condimente: cate o lingura de boia iute, curry, oregano, busuioc (bine maruntite toate, bineinteles) plus sare si piper la estimatia bucatarului. Aripioarele le-am taiat segmente, le-am uscat bine pe un servetel de hartie si le-am tavalit gospodareste prin amestecul asta. Dupa care le-am rumenit in ulei incins. Nu foarte mult, sa fie in strat de 3-4 mm in tigaie.
Dupa ce s-au brunetit bine pe ambele parti, le-am scos din tigaie si le-am lasat la indemana pe o farfurie.
In uleiul ramas in tigaie am pus o lingura de faina, un sfert de pahar de vin alb, un pahar de suc de rosii si un varf de cutit de zahar brun (sa ia iuteala rosiilor, nu ca ar mai fi contat la cata boia iute am pus pe aripioare).
Am lasat sosul sa dea cateva clocote la foc mediu si am adaugat 2-3 catei de usturoi pisati, dupa care am pus si aripioarele si le-am mai lasat 3-4 minute.


Dupa aceea, am gustat frumusel sosul cu un pic de paine (altfel nu se simte gustul) si am inchis focul: erau numai bune de servit.

S-au mancat cu spor si nasul rosu ca le nimerisem atat de picante ca am inteles vorba aia a romanului care zice ca "ti-aduci aminte de toate neamurile"...........


Smecherie de la Smaranda: Boieri Dumneavoastra, smecheria nimeriturii asteia este ca dupa ce se prajesc aripioarele in ulei, o parte din condimente raman in tigaie si se combina in sos. Rezulta un sos rosu cu aroma de ostropel (ca va zisei ca am pus si usturoi) dar foarte iute. Pentru sensibili, as sugera imblanzirea sosului cu cateva linguri de smantana. Daca va plac senzatiile tari, puteti oferi smantana la masa DUPA ce mesenii iau cateva imbucaturi de sos :)))))

S-aveti mese linistite, Boieri Dumneavoastra!

luni, 15 martie 2010

Campari Orange II

Trecura anii....vorba poetului, ca nouri lungi pe sesuri....Vara trecuta,  in dulcele targ al Iesilor, tot un hotel cu staif. Restaurant bun, aveam de unde alege preparatele pentru meniurile grupului, micul dejun era variat......
Intr-una din seri imi asteptam participantii la masa si meditam la legea lui Murphy intr-ale organizarii de evenimente, lege care zice ca atunci cand organizatorul vine la timp, intarzie toti participantii si invers: cand organizatorul intarzie, participantii vin mai devreme, sa prinda locuri bune si chelnerii n-au habar despre ce grup e vorba.
Sa revenim.  

Testul nr 1 il aplicasem cu o seara inainte: aveau bere neagra, si anume Silva (preferata mea). Si n-au comentat ca e bruna, nu neagra. 
Zic hai sa-mi fortez norocul: cer chelneritei un Campari Orange. Mi-l aduce, minune mare, frumos preparat, rece, aburit, cu felia de portocala ....cu pai...o minune. Ma relaxez si dau un sms colegei din primul episod: io-te bre, ca se poate! 
Vreo 2 seri mai tarziu zic hai sa repet delectarea: mai cer un Campari Orange. (Fac o paranteza si precizez: sunt sigura ca am cerut Campari Orange!) 
Stiti cum e cu premonitiile....am citit-o eu pe donsoara chelnerita ca nu i-a cazut bine solicitarea mea, dar s-a dus sa-si vada de treaba si-am zis ca mi s-a parut. 
Dupa cateva minute se intoarce si-mi spulbera paradisul: 2 degete de Campari intr-un pahar scund. Fara gheata. Fara pai. Fara nimic care sa aduca a portocaliu. Poate doar figura ei,  foaaarte stanjenita cand ma intreaba:

"Stiti...majoritatea doamnelor comanda un suc de fructe langa Campari....nu vreti si Dvs?" 

Urmatorul soc mi l-am luat imediat cand, la pastele carbonara incluse in meniul grupului pentru cina am primit, gospodareste, cate 3-4 felii de paine de om !!!!! Altfel, foarte bune pastele.

duminică, 14 martie 2010

Campari Orange I

Imi pare rau, nu e o reteta (chiar asa, ce mare reteta?) si n-am poze. Este doar inceputul unui alt subiect: pataniile calatorului. Cand, prin natura jobului pe care-l ai, esti nevoit sa calatoresti, aduni o multime de impresii, amintiri si patanii.....
Pentru ca nu doresc sa fac cronici (sau recenzii) de hoteluri, restaurante si locatii, nu voi da nume. Voi povesti doar niste intamplari despre locuri si oameni. 
In 2007 eram pe undeva prin Moldova. Un hotel de 3 stele, in buricul unui municipiu de seama. Dupa o zi intreaga de eveniment, toti eram obositi si, dupa ce s-a terminat cina si toti participantii s-au retras, am decis ca, inainte de bine-meritata odihna, sa mai bem care-o bere, care-un suc....

Dealtfel, restaurantul era unul grozav, mancarea era chiar ca la mama acasa. Preparate traditionale, gustoase si o lista de bucate respectabila. La micul dejun puteai servi de la englezescul oua cu sunca, la frantuzescul croissant cu cafea si pana la romanescul zacusca pe paine. In concluzie, jos palaria!

Ca perfectiunea nu exista si nu le poti avea pe toate la superlativ ne-a demonstrat-o in scurt timp unul dintre chelneri. Colega mea dorea un Campari Orange. Se uita in dunga pe lista de bauturi, nu exista. Dupa un scurt meeting al echipei (eram fro 4 ) decidem ca trebe, domne, sa aiba! Ce restaurant sau bar n-are asa ceva?

Asa gandisem si eu cand am comandat o bere neagra .... dar m-au corectat ca e bruna si oricum nu au!

Chemam chelnerul si intrebam: un campari orange puteti prepara? Nu stia cum e. I se explica. Pare ca intelege si dispare. Ne vedem de paharele noastre, care aveam..... De la o vreme colega mea exclama a paguba: o mai veni ala? Realizam ca trecusera vreo 20 minute si nimic. Facem iar semn la chelner (altu, ca al cu campariul disparuse). Explicam, e chemat camparistul....cam derutat el de situatie dar ne asigura: vine acusi!

Iar mai stam....iar mai povestim....iar mai trec 20 minute. Intr-un mare final glorios s-arata camparistul, obosit si transpirat tot si declara vinovat da' revoltat:
Doamna, am verificat toate sticlele din bar si din depozit. Avem Campari, da'n toate sticlele e rosu, nu e orange! V-aduc asa????????????

Am amutit cu totii. Am asteptat sa plece si-am ras. Radem si-acuma cand ne aducem aminte.

A doua zi am descoperit pe lista ca de fapt preparau Campari Orange, dar se numea Cocktail Garibaldi. Probabil sa nu se incurce chelnerii la culori!

sâmbătă, 13 martie 2010

Mancare de pui cu masline

M-am apucat sa fac mancarea asta, Boieri Dumneavoastra,  din multe motive, atat de multe ca devine filosofic demersul.
In primul rand ca e o mancare care-mi aduce aminte de o matusa a sotului la care mai mergeam in vizita in facultate si care gatea extraordinar de bine. Ca studentii...de cate ori ne prindea, ne punea la masa. Acolo am mancat dovlecei umpluti (la mine acasa se faceau doar ardei), mancare de castraveti acri, mancare de masline, mancare de rosii (de rosii intregi, adica....) .....si ce cafea facea.....fiarta, cu caimac....
Deci asta ar fi premisa nr 1: amintirea!

Trebuie sa pastram retetele cele vechi si bune, Boieri Dumneavoastra....Imi plac cartile de bucate scrise in stil vechi, cu aroma de gospodarie boiereasca din anii 20-30. Cartile cu file ingalbenite de vreme, in care majoritatea retetelor prevad untura sau unt topit iar uleiul, cand este pomenit, se numeste untdelemn.....Cartile care spun "se dau la masa pe langa...." in loc de "se servesc alaturi de ...."
Premisa nr 2 zacea plictisita in frigider: o cantitate apreciabila de masline negre, cu sau fara samburi, fierte sau nu, cu sare sau fara sare....de care doriti? Multe, neica! Multe, ca baietii mei cand ajung in super market pentru cumparaturile saptamanale cumpara masline in consecinta: ca si cum numai masline ar manca toata saptamana. Cand, de fapt, le ciugulesc pe alea de le plac si restul raman placide in cutie. Aveam, deci, masline, vorba romanului, sa-mi pun si-n cap.
Premisa nr 3 e sfanta plictiseala.....nu prea mai stiam ce sa gatesc. Asta a intensificat efectul primelor doua premise.....
M-am apucat asadar de treaba: am taiat cubulete un piept de pui dezosat si l-am inabusit in 1-2 linguri de ulei de masline. Cand a inceput sa sfaraie, am adaugat un pic de bere si un pic de apa si am lasat la inabusit.
Cat timp puiul s-a inabusit, am amestecat un pahar de suc de rosii cu jumatate de pahar de apa si 2 linguri de faina. Am batut bine cu furculita amestecul asta sa se desfaca bine faina si l-am turnat in tigaie (vorba vine tigaie, ca era un wok cu talente de tuci generos....) impreuna cu o foaie de dafin rupta in doua si cu vreo 4-5 catei de usturoi pisati. Am adus iar la clocot potolit si am tinut pe foc mic vreo 5 minute dupa care am pus maslinele. La cantitatile de mai sus am pus cam 2 pumni de masline. Si iar am lasat sa clocoteasca potolit vreo 10 minute. Cam asa arata clocotinda combinatie:

Eu aveam masline si cu samburi si fara samburi, genul de masline fierte si de-sarate. Mi se pare ca cele fara samburi se preteaza mai bine fiindca se imbiba mai bine de minunatul sos. Pe de alta parte, cele cu samburi elibereaza mai bine in sos aroma de ulei de masline. Nu stiu sa va zic cum e mai bine asa ca va trebui sa experimentati. Nu uitati, insa, sa anuntati mesenilor modul de prezentare al maslinelor. Sa n-aveti accidente si reclamatii!


Am servit mesenilor alaturi de paine proaspata facuta in casa si-am primit cuvenitele complimente fiindca si-au sters farfuriile iar sotul a raspuns corect la intrebarea: de cine-ti aduci aminte cand mananci asa ceva?

S-aveti parte de mancare savuroasa dupa retete vechi si bune, Boier Dumneavoastra!

miercuri, 10 martie 2010

Cina in familie

Intotdeauna mi-au placut preparatele cu porumb din bucataria chinezeasca. Cu toate astea, m-am mobilizat destul de putin in a folosi porumbul la gatit. Poate, ocazional intr-o salata cu ton sau integrat in amestecul mexican congelat. Din cand in cand insa mai cumparam cate o conserva de porumb, sa fie. Asa se face ca in seara asta, in pana de inspiratie, ma uitam pierduta la o punga de muschi de porc pusa la dezghetat mai devreme....si nu stiam ce sa fac. Pe pervaz, in apropiere, un ananas....sa fac porc cu ananas? Ba nu, cu porumb! Cum, insa, mancarea chinezeasca este o chestie care ori iti iese foarte bine ori o ratezi cu succes, cand ai la masa un junior nu prea-ti permiti riscuri, asa ca am purces la gatit ceva mai autohton, mai ciulama-de-pui-de-curca..... sa-i spunem Muschiulet de porc in sos de porumb

Asa ca am feliat muschiul de porc si l-am rumenit in ulei de masline, la foc puternic, un minut pe fiecare parte, dupa care am turnat un pahar de apa calda si 2-3 linguri de vin (rosu, ca din asta aveam). Am acoperit si am lasat la inabusit, pe foc foarte mic, pana cand carnea s-a fragezit (cam cand a scazut tot lichidul si a inceput sa sfaraie). Am scos bucatile de porc pe un servetel absorbant si am scurs grasimea din tigaie pastrand numai vreo lingura.
Am adaugat o lingura de ulei de masline si una de unt si am pus iar la incins. Intre timp am dizolvat o lingura de faina intr-o cana de supa si am turnat in tigaie (ca sa nu rumenesc faina direct in grasime). Am adus iar la fiert si am mai adaugat o galgaitura din cutia cu lapte. Sa fi fost cam jumatate de cana. Am amestecat in continuare (am eu obsesia asta ca sosurile cu faina se lipesc de tigaie, oricat de ne-aderenta ar fi ea). Cand a inceput iar sa bulbuceasca de furie si sa improaste aragazul tocmai curatat am rasturnat cutia cu boabe de porumb (vreo 350 grame sa fi avut) impreuna cu 3-4 linguri de smantana (sa fie una mai fluida, nu genul de sta bloc si se taie felii) si cam o lingurita de suc de lamaie. Sucul de lamaie face sosul mai catifelat si il mentine mai fluid, ciulamaua clasica se cam transforma in piure de faina cand se raceste. Am mai adaugat o jumatate de lingurita de sare, un strop de piper si cam o lingura de busuioc uscat maruntit.
In mod normal la reteta asta s-ar fi pretat marar verde tocat marunt. Cum, insa, la vremea asta nu putem decat sa visam la mararul parfumat din gradina verii, m-am gandit ca la sosul alb usor acrisor de la sucul de lamaie merge busuiocul, cultivat de bunica si uscat de mine in toamna. Cand il scot din cutie si-l maruntesc in palme deasupra tigaii visez instantaneu la mancare verii: rosii cu branza!

Am mai tinut pe foc pana cand caldura sosului a inceput sa elibereze aroma busuiocului, am rezistat tentatiei de a adauga si usturoi fiindca voiam ceva usor si catifelat (si sa-mi demonstrez ca pot gati si fara !!!! ) si am inchis focul.

Am servit simplu, in castroane care pot gazdui mai multisor sos. S-a mancat fara paine fiindca boabele de porumb dadeau o aroma foarte proaspata si racoritoare, insa la final - suprem compliment pentru bucatar - sosul a fost adunat cu miez de paine si am fost anuntata ca am scapat de spalat vasele: fusesera curatate destul de frumusel.

Smecherie de la Smaranda: in mod clar merge de minune cu piept de pui, copt la tigaie pana se albeste si dupa aceea lasat in sos fiindca se face repede. Data viitoare n-as mai pune lapte fiindca de data asta am avut noroc si n-am scapat fiertura spre lipit, dar aroma de lapte lipit pe care o capata un sos scapat din fiert mi se pare o oroare. Cu pui cubulete si fara lapte, as adauga la final, odata cu busuiocul, 1-2 linguri de parmezan. Ar completa aroma cu ceea ce n-are prin lipsa laptelui.

S-aveti mese linistite in familie, alaturi de cei dragi, Boieri Dumneavoastra!

marți, 9 martie 2010

Mucenici - finalul

Venira vremea sa va povestesc cum am facut mucenici de ambele feluri. Am stat jumate de zi in bucatarie dar a meritat asa o aventura.
Asadar.....

Pentru cei "in balta" am amestecat aproximativ 250 gr faina cu un strop de zahar, un strop de sare si un varf de lingurita de drojdie uscata:
Se amesteca bine ingredientele uscate si se toarna ceva apa calda

.Cam 150 ml, nu stiu exact c-am pus la oki. Se framanta frumusel cu manuta:
Apoi, cu rabdare, se lasa coca nitel la crescut. La loc caldut dar nici prea prea nici foarte foarte. Intre timp, nu ne lasam pe tanjala, mai stergem un vas, mai bem un suc......
Dupa vreo jumatate de ora, se ia coca iar la framantat (nu mult, numa vreun minut), dupa care din jumatate din cantitatea de aluat se intinde o foaie subtiiiiire-subtire....ma rog, cat va tine rabdarea si priceperea. Dupa aceea se ia la stantat. Cam asa:

La indemana, pe masa, portia de vitamine, sa prinda puteri bucatarul: 


Cat timp, cu entuziasmul specific, Vizigotul vizigoteste opturile pentru ciorba, eu m-am apucat si-am framantat coca de moldovenesti: 250 g faina, jumate de lingurita de zahar, tot atata drojdie si tot atata sare, 150 ml de apa. Reteta originala, de la Dna Sanda Marin citire, prevede ca apa sa fie indoita cu lapte (de fapt laptele sa fie indoit cu apa ) dar am vrut sa fie de post pentru ca vreau sa dau de pomana pentru cei dusi ..... Am framantat si am lasat la crescut pana s-a dublat aluatul, dupa care am modelat colaceii. Teoretic, ei trebuie sa fie in forma de 8, insa bunica mea ii facea, si pe cei in ciorba si p-astia uscati, ca pe un 8 incomplet. Cam asa:
Nu m-au prea omorat talentele artistice, ca a durat ceva pana mi-am intrat in mana si m-am prins cum e cu aritmetica si geometria, plana si spatiala, a aluatului. Si, oricum, in timp ce-i modelam, ma gandeam cu ciuda si invidie la  indemanarea covrigarilor din Buzau care invarteau carnatii de aluat de nu le vedeai mainile. Eu parca aveam doua maini imprumutate si doua maini stangi.....Bine, nici faptul ca aveam un ochi la Juniorul responsabil cu decuparea nu a ajutat prea mult. Oricum, lipsa de indemanare nu a contat prea tare fiindca, dupa ce i-am lasat la ingrasat vreo jumatate de ora, au castigat simtitor la estetica:

I-am uns cu ulei (merge si cu ou batut dar, cum ziceam, am tinut sa fie de post) si i-am dat la cuptorul incins in prealabil, si i-am copt la foc mediu spre mic pana s-au aurit deasupra si au promovat testul patiserului incepator: scobitoarea curata!

Intre timp, odorul muncise cu spor. O tava generoasa de opturi. Acuma nu va imaginati ca a fost chiar asa usor, ca din aluatul de-l facui la inceput am modelat initial 2 foi, dar din fiecare s-a mai adunat material rebut pe care l-am re-modelat in 2-3 foi mai mici, pe care iar l-am remodelat, pe care.... In final, mi-a ramas aluat cat o mandarina pe care l-am intins cu chiu cu vai (ca se cam uscase) si am facut niste taitei pe care-i am si acuma, uscati, intr-o punga ermetica in frigider. Maine ma gandesc sa-i fierb in supa de pui. Deci rezultatul muncii tineretului arata cam asa:
I-am lasat la uscat peste noapte, cu faina din belsug printre ei, sa nu se lipeasca, si i-am vanturat tot la 1-2 ore, sa se usuce uniform pe toate partile.
Pentru colaceii scosi din cuptor, am preparat un sirop din 2 cesti apa si 1 ceasca zahar si niste zahar vanilat, pentru aroma, fierte pana scad la 3 sferturi din cantitate. Am insiropat colaceii in amestecul asta dupa care i-am pus pe o tava si am mai turnat cate o lingura de sirop pe fiecare, ca prisosea si ma tot intreba copilul, econom din fire, "ce facem cu siropul ramas????".
Dupa aceea, am uns colaceii cu miere. Nu m-am complicat, am facut cum e mai simplu: cu degetelele:

Mi s-a parut cam tare aluatul, de aceea am suplimentat cu siropul si i-am uns de acuma. Reteta originala zice ca se ung la servire, dupa gust. Mi-am imaginat ca toata lumea are gust si ii place mierea :)


Dupa aceea, am croit un amestec din zahar praf, scortisoara si nuca pisata si am pudrat din belsug.
In final au intrunit cele voturi necesare: E dulce, Mami!
Pe cei lasati la uscat, i-am fiert in seara urmatoare, in apa cu un pic de sare si o lingura de ulei (sa nu se lipeasca). Nu stiu in cat timp se fierb, am stabilit asta pe gustate. Cand erau aproape fierti, am adaugat in oala un sirop facut din 2 cesti de apa cu 1 ceasca de zahar, fierte pana au scazut la jumatate, plus o lingura de scortisoara si 4-5 cuisoare. Am mai clocotit o tura si, la final, am adaugat cateva linguri de nuca macinata fin. 

Gatitul cu copiii, Boieri Dumneavoastra, e o treaba minunata. Ii invata placerea de a se face utili, sunt satisfacuti ca adultii au incredere in ei si, nu in ultimul rand, placerea de a gati si de a manca sanatos. Desi necesita reale eforturi de rabdare din partea adultilor participanti, va sfatuiesc ca, ocazional, sa lasati totul balta si sa devastati bucataria impreuna cu copiii. E o metoda minunata de a face disparute toate gandurile stresante. Cum sa nu dispara in fata unui zambet senin si a intrebarii: Da' io cu ce te mai ajut?

Un pahar de vin rosu in cinstea celor 40 de Mucenici. Primavara frumoasa, Boieri Dumneavoastra!

duminică, 7 martie 2010

Mucenici

Anul asta m-am hotarat sa intru in randul lumii bucatarilor (ca in randul lumii bloggerilor intrai anul trecut): facem mucenici. Am mai facut o singura data, din cei uscati (colacei) moldovenesti. Vom face de ambele feluri: si colacei si ciorba, fiindca in familia mea se mancau d'aia ciorba iar in familia sotului se mancau de cei moldovenesti
Imi iau, asadar, Vizigotul din dotare si mergem la bucatarie.

Intre timp, bomban laptopul ca incercam sa urc poza si tot nu imi iesea. Enervata apostrofez "vaca de calculator ce esti!"...ce vreti, sunt racita si n-am inspiratie, asa mi-a venit la gura. Vizigotul, de colo, milos:  "Mami, te-a ajutat la atat de multe, de ce vorbesti asa cu el?????? Fii si tu mai draguta! " :)

Revenim cat de curand cu povestea intreaga si cu pozele!
Spor la bucatarit, Boieri Dumneavoastra!

Artizanat de criza

De criza de inspiratie, nu de criza "aceea", ca n-am de gand sa scriu despre ea. Vorba unui prieten care, intrebat fiind cum sta cu criza a raspuns sincer: Super, face sefu' cate una in fiecare zi!.....
Deci nu despre criza aceea e vorba ci despre criza mea de inspiratia intr-ale decoratiunilor interioare. In decembrie am mutat biroul din vechea locatie si, cand ne-am vazut instalati, cu toate cele puse prin dulapuri, reteaua trasa, centrala telefonica setata s.a.m.d.am realizat ca......biroul e la parter si vizibilitatea din strada extrem de buna. Cu putin efort, poti citi din strada ce scriu la laptop.

Jaluzele orizontale nu voiam sa pun ca se umplu de praf mai repede decat poate menajera sa le spele. Cele verticale au un mare defect: nu pot fi spalate. Adica pot fi spalate dar nu la masina deci in mod automat se rareste prestatia. Si eu's mare dusman al prafului, care acasa imi spal perdelele saptamanal...nu, nu va oripilati, le spal si le pun la loc in secunda 2, nu stau sa le calc, aceasta activitate fiind al doilea dusman personal al meu, dupa praf...Si uite asa dezbateam eu cu mine problema...ar fi mers niste perdele dar....ce material, ce culoare si cum sa fac sa arate de business nu de locuinta....

In acest mod m-a prins primavara (ok, luna martie) cu hartie alba in geam. Norocul meu a fost vizita unei prietene (salutam, Doamna!) care mi-a dat ideea cum sa transform improvizatia in artizanat cu tenta ecologica (materialul fiind hartie de ambalaj reciclata...sau cel putin asa mi-a spus librareasa....).

Asadar, cu o coala de hartie de ambalaj, un pic de banda adeziva si un carlig de rufe (din lemn, bineinteles), iata  ce a iesit:

Sau cu ambele jaluzele ridicate:

In biroul vecin, colega mea le-a strans altfel...alt  om, alte idei ;)

Primavara frumoasa, Boieri Dumneavoastra!

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...