FIINDCA

Se spune ca foamea e cel mai bun bucatar. Da' pasiunea e cel mai bun condiment......

vineri, 31 august 2012

Orez in stil chinezesc

Ideea de baza a fost ca nu mai stiam ce sa gatesc, ca aseara fiul a declarat pe la 8 jumate ca nu i-e foame neam si pe la 9 ca lesina de pofta de paste cu legume trase la tigaie. Asa ca am decis sa imi iau masuri de precautie si am fiert, intr-o doara, pe la pranz, niste orez salbatic avand in minte orezul prajit  - cand zic asta ma gandesc inevitabil la unul din filmele din seria Arma Mortala cand Mel Gibson il imita pe chinezul ala si zice Olez plajit - in stil chinezesc. Cand a venit vremea cinei, numa bine orezul se racise si usor uscase, intins intr-un strat subtirel pe un prosop de bumbac. Si n-am mai stat sa intreb ce declara publicul ca doreste la cina, m-am apucat de treaba.

Timp in care Vizigotzimea sa, constatand, probabil, ca nu am preocupare, ma ia la intrebari despre care e smecheria cu orezu chinezesc, ca orice orez e chinezesc, si cum adica sa-l prepari in stil chinezesc. Ma lansez ( cutitarind la ingrediente) intr-o tirada despe cum orezu nu e, de fapt, numai din China (sa-mi notez sa caut cu ce masina se recolteaza nenorocitu de orez, ca am zis ca se treiera ca graul si mi s-a atras atentia ca masina care treiera graul sigur nu functioneaza bine pe teren mlastinos) si cum stilul de gatit orezu difera de la italienii cu risotto, spaniolii cu paella, balcanicii cu pilaful si chinezii cu stilul lor propriu.

Pana la urma trage copilu' concluzia ca de fapt smecheria sta in condimente, ca la italieni avem busuiocu' si usturoiu' si la chinezi avem ghimbiru' si sosul de soia. Usurata ca a inteles, totusi, ceva, ca eu deja simteam ca-mi pierd coerenta, il las in concluzia lui, ii sugerez sa se relaxeze un pic la televizor, si ma apuc sa fac orezul in cauza. Asa se face (ca poate v-oti fi intrebat la ce va povestesc atatea) ca am reusit sa si retin ce-am gatit si va pot da reteta chiar si cu cantitati....Mare lucru, la cat m-a tocat la cap.....

Asadar, Boieri Dumneavoastra, pentru 2 portii de Orez prajit  aveti nevoie de:
- 7 linguri orez salbatic (asta am avut eu, merge si de cel obisnuit sau de oricare aveti)
- cam 1 l apa cu o lingurita de sare
- un pumn de cuburi de carne de curcan
- un ardei capia rosu
- jumate de ceapa
- 1 segment de praz - cam 20 cm
- 2 morcovi - sa fie cam cat prazul ca si cantitate
- 4 linguri sos de soia
- 2 linguri ulei aromat cu ardei iute
- 2 linguri ulei de masline
(sau daca nu aveti cu ardei iute folositi 4 linguri de toate si gata)
- sare si piper
- 1 lingurita rasa de ghimbir

E maxima nevoie de un wok incapator, altfel e mai greu de manevrat problema. Cel mai bine este sa va pregatiti toate ingredientele inainte de a da drumul la foc, fiindca au timpi foarte mici de gatit - gatitul, in sine, nu cred ca dureaza mai mult de 10 minute, poate nici atat - si e bine sa le aveti la indemana, altfel veti fi tentati sa prelungiti timpul de preparare si se duce tot farmecul, ingredientele trebuie sa ramana crocante, nu sa se inabuse prea mult.

Primul pas - cu asta trebuia sa incep - este fierberea orezului, in multa apa cu sare, conform cu timpul mentionat pe ambalaj. Important e sa nu se lipeasca boabele si nici foarte fierte sa nu fie. Dupa ce e gata, se scurge bine intr-o sita si se intinde, intr-un strat cat mai subtire, pe un prosop curat. Se lasa la racit si uscat minim 3 ore, chiar pana a doua zi dimineata. Tineti minte ca, de cate ori fierbeti prea mult orez simplu pentru o garnitura, daca va ramane, sa-l puneti la uscat peste noapte pentru o chinezarie din resturi a doua zi:). Acuma serios vorbind, asta e toata smecheria orezului gatit astfel, sa fie boabele fierte dar uscate, astfel incat sa absoarba aromele fara a deveni moale si sa ramana bob-cu-bob, sa nu se lipeasca.

Tocati ingredientele astfel: ceapa cat mai fin si marunt, prazul rondele cat de grosier vreti, morcovul si ardeiul bastonase, iar carnea cuburi cam de 1 cm latura. Lasati totul la indemana si puneti wok-ul la incins, pe flacara mare. Cand e fierbinte, puneti uleiul aromat cu ardei iute si apoi cuburile de carne de curcan. Le tineti pe foc pana se albesc pe toate partile, dupa care turnati 2 linguri de sos de soia si le mai lasati cateva minute, pana pierd aproape tot lichidul.

Adaugati prazul si ceapa si amestecati uniform, turnati restul de ulei de masline, mentineti cam 3 minute la foc mare, dupa care adaugati ardeiul si morcovul. Dupa inca 1 minute (reminder: totul se petrece la foc mare!!!), pudrati cu ghimbir, sare si piper, amestecati, si adaugati orezul, fiert si uscat, cum vorbiram. Amestecati cat de cat uniform legumele si orezul, apoi adaugati restul de sos de soia si iarasi amestecati, sa fie uniform raspandit in orez.

Mai tineti pe foc 2 minute, pana incepe orezul sa dea iar semne de uscare si sfaraiala, amestecand continuu, apoi serviti.

Preferabil cu betisoare chinezesti, daca aveti. Noi aveam si, spre disperarea mea, Vizigotul stia de ele, asa ca a lasat la o parte lingurile pregatite de mine si a declarat ca el vrea sa mance cu betisoarele. Ba chiar a ales o pereche care nu erau unite la capat, cum is alea de la restaurantele ce livreaza la domiciliu. Nuuu, a vrut sa mance ca un chinez adevarat, cu betisoare separate.

Culmea e ca a reusit sa termine o portie ca cele de mai sus in 20 minute, migalind cu betisoarele alea. Perioada in care a avut timp mai mult decat suficient sa repete cat de bun este si cat de bine se simte ca savureaza fiecare imbucatura ca "vezi, de aia e buna mancarea chinezeasca. Nu o mananci repede si nu te balonezi, ai doar o foaaarte usoara senzatie ca te-ai saturat"....Ma intrebam ce-o mai cere cand i-o trece usoara senzatie de satietate.....a cerut doar desert.

No, asta fuse cina din seara asta. Bineinteles, combinatia de legume de mai sus a fost pur si simplu la inspiratia mea, puteti adauga si alte ingrediente, dupa chef si preferinte. Retetele ce le-am mai vazut eu prin alte parti ziceau si de creveti, usturoi, anghinare, mazare congelata...presupun ca toate-s bune atata vreme cat se respecta principiul gatitului rapid, la foc mare, pentru a mentine ingredientele crocante si gustoase.

Dat fiind ca oficial e vineri, we placut va doresc, Boieri Dumneavoastra!

joi, 30 august 2012

Budinca de paine si crema de zahar ars

Crema de zahar ars este, alaturi de clatite, printre primele deserturi reusite de mine cand mi-am inceput cariera de gospodina. Am invatat sa fac crema asta de la Bunica sotului si, cu mandrie si duiosie in suflet, ma poci lauda ca-mi iese aproape la fel si nimeni din familie nu mai executa asa minune. E o treaba de belsug si colesterol, pe care Bunica o facea cu minim 15 oua. Altfel nu se mai apuca.....
V-oi povesti eu si asta reteta in curand - impedimentul este lipsa pozelor, ca de cate ori fac, de atatea ori uit sa imortalizez. Ceea ce vreau sa va povestesc azi este o budinca facuta plecand de la crema de zahar ars.
Saptamana trecuta am stat cateva zile la vizigotestii bunici si acolo, belea mare, aveam canalul TV Paprika. Paguba la casa omului, si mai multe nu, ca sedeam si ma toooot uitam la emisiunile de gatit de parca alta treaba nu aveam. Dar fiind ele, emisiunile, multe si variate, am retinut, evident, selectiv, unele chestiuni. No, si intr-o seara, cum cascam eu gura la o emisiune de dulciuri - parca se numea Cuptorul Dulce, pe dublaj, si Bake every day, pe ecran - era acolo un prea talentat domn patiser (enfin, specialist in deserturi) al carui nume, ati ghicit, nu l-am retinut. Si admirand eu ce zicea si facea el acolo, chit ca nu am retinut mot a mot reteta, m-am bunghit ca e vorba, de fapt,  de o crema asemanatoare celei de zahar ars, in care a pus crutoane de paine uscata, devenind, astfel, o budinca englezeasca de paine si crema de zahar ars. Ei, asta fuse, mi-a ramas ideea in cap si azi am aplicat-o. Reteta in cauza de la TV era un pic mai complicata, dar memoria mea selectiva a retinut simplu: crema e ca aia de zahar ars. Asa ca m-am pus pe treaba si azi am facut Budinca de paine si crema de zahar ars.
Ca sa incepem in glorie, mentionez de la bun inceput ca toate cantitatile sunt ajustabile, niciodata nu am facut crema cu cantitati fixe si de fiecare data mi-a iesit. Asa ca relaxati-va in privinta strictetii. Singura regula pe care am respectat-o a fost sa folosesc minim 8 oua (10 sunt optim, ca n-ama vut curajul sa pun niciodata 15, ca Bunica) si laptele sa fie sub juma de litru, ca altfel iese crema prea diluata si n-are gust intens. In rest, la improvizatiune. Va spun, asadar, cantitatile de azi, dar tineti minte ca puteti sa nu le respectati:
- 500 ml lapte dulce
- 8 oua
- 10 linguri zahar brun (alta regula, se pun linguri de zahar cu 2 mai mult decat numarul oualor)
- 5 linguri zahar brun pentru tapetat oala cu zahar ars
- 3 plicuri zahar vanilat
- razatura de coaja de portocala - optional, eu azi nu am pus, merge bine iarna, daca faceti crema pentru Craciun.
- un praf de sare
- jumatate de bagheta, taiata cuburi si pusa la uscat cu o zi inainte
- 10 linguri zahar si 1 l de apa pentru siropul de la final.

De facut se face mega simplu. Mai intai se topesc cele 5 liinguri de zahar in cratita, tavva, tigaia, etc care merge la cuptor, si se intind, cat de cat uniform, pe fund si pe pereti (ai tavii, da?, nu va apucati sa aruncati cu zaharul topit pe peretii bucatariei....). Se lasa deoparte sa se raceasca - moment in care se aud niste zgomote ca de sticla sparta, sanse mari sa va speriati de tigaie in bucatarie, eu asa fac de fiecare data.

Intr-un castron incapator, se amesteca laptele, cu cele 8 oua, cele 3 plicuri de zahar vanilat si cu cele 10 linguri de zahar, pana se omogenizeaza si, daca aveti rabdare, se dizolva zaharul. Se pun apoi crutoanele de paine in castron, se amesteca usurel sa fie toate moscolite de crema, si se lasa minim 30 minute, sa absoarba cat mai mult lichid.
Dupa aceea, se varsa in recipientul in care s-a facut zaharul ars si se da la cuptor, acoperit, la foc moale, intr-o tava cu apa calda, cam o ora, dupa care se incearca si, daca e inca moale si batul nu iese curat, se mai tine. 

In timp ce budinca e in cuptor, se ard restul de 10 linguri de zahar intr-un ibric incapator, se sting cu litrul de apa si se fierbe siropul pana scade la jumatate. Cand e gata budinca, se lasa sa se odihneasca 5 minute, dupa care se toarna, cu rabdare, tot siropul din ibric, si iar se lasa in pace minim o ora, optim pana a doua zi dimineata, acoperit.

Rezultatul este o crema de zahar ars mai consistenta, pufoasa si parca nu asa de dulce. Culoarea este minunata si paine aia pusa crutoane absoarbe foarte mult lichid si are gust, nu e ca si cum ar fi simplu inmuiata in zeama. 

Una peste alta, un desert savuros care merge, probabil, mai bine iarna, dar nici acum nu fuse rau deloc. 

S-aveti zile frumoase si tihnite, Boieri Dumneavoastra! 

luni, 27 august 2012

Tocana de miel cu cartofi

Nu ca m-as lua dupa vremea de afara, insa e clar, uitandu-te in calendar, ca vine toamna. Ceea ce nu mi-e clar, Boieri Dumneavoastra, e unde a fugit vacanta. Nu stiu cum facuram, c-a trecut in zbor. Ceea ce nu-i un lucru chiar asa rau. Fuse, fuse, si se duse, iar acuma vine toamna cu mere, pere, in panere, gutui, amarui, cu puf.....care puf, care panere, ca vremea verii fu cam vitrega si nu stiu cat de bogate au sa fie panerele....

In fine, ceea ce voiam sa povestesc este ca ne-am adunat de pe drumuri si ne-am re-intrat (sau incercam s-o facem), in programul obisnuit. Cum am venit aseara tarziu de pe coclauri, azi dimineata m=am exercitat in bucatarie: ciorba de cartofi cu carnati de Plescoi, o gasiti la sectiunea de ciorbe, iar felul 2, ca pofteam demult la o mancare de cartofi, am facut o tocana de carne de miel cu cartofi. Fin'ca fiul poftea la miel, initial imi bantuiau gandurile dupa o tocanita irlandeza. Dupa aia mi-am adus aminte ca n-am mai facut demult mancare de cartofi, am insfacat cartea de bucate grecesti (adusa mai an din Zakynthos) si m-am pus pe studiat. Asa ca tocana mea e de inspiratie greceasca, dar nu ma deranjez sa va zic cum se cheama la ea in patrie, ca oricum am modificat-o, asa ca e cu totul altceva.....Dar sa va povestesc.
Am avut asa:
- carne de miel taiata bucati cat o imbucatura (eu am avut muschiuletii aia de pe spate) cam 2 pumni de carne bucati, sa zicem
- 5-6 cartofi cam cat un ou, daca-s mai mari ii taiati in doua
- 2 cepe mici
- 2-3 segmente de praz la 20 cm bucata, doar partea alba
- 1 rosie maricica (cam cat pumnul)
- o lingurita de cimbru
- sare si piper dupa gust
- patrunjel verde pt ornat la servire
- 2-3 linguri ulei de masline
- apa calda

De facut, se face simplu: ceapa si prazul se toaca marunt si se soteaza in uleiul de masline pana devin translucide. Se pune si carnea si se mai soteaza 10-15 min, pana se aureste, amestecand continuu sa nu se prinda de fundul ceaunului. Ca uitai sa va spun, eu am facut minunea asta in ceaunul de fonta.

Dupa aceea se adauga sarea, piperul, rosia data pe razatoare (fara piele) si o ceasca de apa calda. Se lasa la fiert cam o ora, la foc mic. Daca scade prea tare, se mai adauga apa calda. Dupa o ora, se pun in ceaun si cartofii, precum si lingurita de cimbru, si se mai lasa la foc mic jumate de ora sau pana se patrund bine cartofii, fara a se sfarama.

Se mananca fierbinte (ca doar e miel) cu patrunjel verde presarat deasupra. Poza mea nu e cine stie ce, ca tot cu lumina naturala ies cele mai bune (ceea ce io n-aveam) si e prea multa zeama in farfurie, caci asa s-a solicitat: sa fie cu sos mult si bun sa-l adun cu paine, da, Mami?
Poti sa refuzi asa ceva?
L-a adunat cu paine si mi-a dat nota maxima: Voila! .... Nu stiu de-am mai povestit, insa, cand era mai mic, a auzit un bucatar exclamand Voila! in extaz in fata unei mancari si i-a ramas in cap ca asta e de fapt un calificativ....asa ca cele mai cele mancaruri mi le califica suprem cu Voila....

Deci asta e tocana clasa Voila. Luati de incercati!

Seara frumoasa, Boieri Dumneavoastra! S-aveti aer curat si racoare! 

sâmbătă, 25 august 2012

Gustul copilariei - leapsa

Desi am treaba o gramada, ca suntem tot o plimbare in vara asta, dar guess what? trebe sa mai si lucrez, asa ca fac asta in pauzele de afternoon sleep ale copilului (ptiu, ce-am, maica, de ma navale engleza?), desi am treaba, cum ziceam, am citit o leapsa draguta la Ana si, evident, ca orice scorpion, nu ma poci abtine. Trebe sa tocanesc si eu nitel despre aceasta. Adica despre gustul copilariei.

Si nu, Ana, copilaria nu se limiteaza la varsta de 7 ani. Eu zic ca tine cat vrei tu sa tina, aaaa? ring any bell? :D  (e clar, m-a pocnit careva in cap c-o carte de engleza ).

Mdeci, sa enumar vulcanic si sa ma intorc la ale mele:

sandvis cu ardei rosu facut de mama pentru pauza mare
porumb copt in jar, pe bat, alaturi de curtea bunicii, in lanul de porumb al unui vecin
pepeni vanduti cu Tataia la soseaua mare (e85, pt conformitate)
struguri cu paine, toamna, pe racoare
chisalita de corcoduse, acrisoara, bauta de sete, de la rece
tocanita taraneasca facuta de Mamaia din pui de curte, cu multa ceapa si rosii, pe plita, afara (MOR sa am si eu o plita de aia, de fonta, cu zideala de lipitura...care nu stie ce e aia, dau detalii)
ardei copti rosii mancati cu supa dulce de fasole
branza de la vaca bunicilor, mancata cu rosii si sare, in loc de felul 2
9 caramizi malai, cartoane (cu pietre plate, nu cu palesti din caiete vechi) jucate in fata blocului
patine cu rotile zi de vara pana in seara
pititea pe ulita prafoasa a bunicilor
o vara petrecuta, zi de zi, intr-un nuc din curtea scolii satului bunicilor....habar nu aveam ce faceam toata ziua acolo, eram 4 fete...mergeam acasa doar pentru masa si somn, stateam in nuc si povesteam, visam, aberam.....
senzatia de plictiseala provocata de faptul ca, in vacanta, eram invers decat ceilalti copii, care dormeau pana la 11-12...eu la 7 eram treaza si gata de actiune....mama ce plictiseala trageam pana se iveau si ceilalti pe ulita
plugusorul iarna pe ulita bunicilor
painea facuta de Mamaia in cuptor, pentru o saptamana...am mai vorbit de ea p-aci
pazitul gainilor, la cuibar, sa se oua....imi placea s-adun ouale ceva de speriat
mancatul dudelor, urcati pe acoperisul cotetului gainilor, pana ne lua durerea de burta...2 zile ingrijea Mamaia, saraca, la noi, dupa aia
mersul la cules de tutun cu bunicii, dupa aia claca de insirat tutun, unde veneau toate vecinele sa ajute, ca si noi mergeam la ele
corelat cu asta, serile de iarna cand panusam tutunul cules de cu vara si uscat la soare
batutul fasolii uscate si vanturatul boabelor, toamna
mirosul de rufe inghetate aduse in casa, iarna
cartofii facuti in soba cu lemne, tot iarna
gustul de ne-descris si ne-uitat al cinelor in familie, in special iarna, inghesuiti in bucataria bunicilor, asezati care pe pat, care pe scaune, in jurul unei mese nu foarte mari
gustul piersicilor mancate cand mergeam la mare cu parintii....multi ani am asociat piersicile cu vacanta la mare, Constanta, faleza, briza marii...hehe

.... si probabil c-ar mai fi. Amintirile-s ca o carte, uneori e reconfortant sa stai sa le rasfoiesti.

Leapsa la liber, Boieri Dumneavoastra. Care doriti, luati de v-amintiti!

vineri, 10 august 2012

Discutie pe marginea unei reclame TV

Eu am treaba, fi-miu, evident, n-are. Sta pe parchet, isi face de lucru cu niste piese de domino (de-alea multe si colorate de le darami una dupa alta) si da din gurita. Nu tace nici o clipa. A emis atatea judecati de valoare cat n-am eu capacitatea sa retin. Mi-a placut f tare urmatoarea:
- Mami, stii reclama la feiri? (scriu asa ca sa intelegeti ca Mami era cu gandul la documentele ei si nu se prindea ce e aia feiri)
- .... mmmm .... care?
- Aia, Mami, la Fairy, stii, de spalat vase!
- .... mmmmm ....ce e cu ea?
- O stii????? (deja dadea in clocot)
- Da!
- (suspicios) Ma, o stii?
- Da, ma, o stiu!
- Stii ca e ceva cu becurile, Fairy si economia
- Asa.... (iar ma pierduse)
- Da'io nu pricep ceva!
(las laptopul si ma intorc la el. Daca are copilul dileme, le tratam cu seriozitatea necesara).
- Ce anume?
- Pai uite...ei zic ca tre sa cumperi chestii de calitate, ca daca le cumperi proaste e falsa economie, da?
- Asa...
- Si la sfarsit vine doamna aia si stinge becul, tot pentru economie.
- Asa....
- Pai asta e aiurea! declara el incruntat.
- De ce? (vreau eu, curioasa, sa aflu)
- Pai gandeste-te si tu. Daca stingi becul ca sa faci economie, e ca si cum n-ai mai spala vasele ca sa faci economie la dero de vase. Asta e aiurea. In loc sa-si vanda detergentul, or sa dea idei la oameni sa nu mai spele vasele!

Na, interpretare, Boieri Dumneavoastra! 

miercuri, 8 august 2012

Salata de ardei copti cu usturoi

Trebuie sa recunosc din prima, Boieri Dumneavoastra, ca ardeii in cauza nu fusera copti in bucataria vastelor apartamente, ca nu ma mai convinge nimeni sa aprind azi aragazul dupa patania de aseara. Au fost copti in we in curtea gradinii de legume a vizigotestilor bunici si adusi frumusel la borcan. In we am si facut prima oara salata asta, din ardeii proaspat copti.

Iarasi trebuie sa recunosc cinstit ca uitasem de borcan in frigider pana azi la masa de pranz cand m-a interpelat Vizigotzimea sa si m-a intrebat daca i-a dat bunica-sa si lui acasa salata de ardei. Nu daduse, ca se terminasera, dar pentru a o salva de la interpelari mi-am amintit de numitul borcan. I-am promis, asadar, fiului meu, pentru diseara la cina, Salata de ardei copti cu usturoi. Pe care habar nu am cu ce o sa i-o servesc, dar inventez eu ceva ....

Amu' nu va faceti iluzii ca asta-i vro reteta savanta si complicata. Bine, trebuie sa va spun ca pana nu ma facui mai mare, nici nu consideram ardeii copti ca fiind o salata, ardeii copti erau ardei copti si gata, eeeeee....
Cantitatile ar fi cam asa:
- ardei copti
- sare
- piper
- ulei de masline
- o capatana de usturoi
- 3-4 linguri de iaurt
- otet balsamic
- zeama de lamaie
- o felie de lamaie pt decor
- patrunjel verde tocat

Pe scurt, se pun ardeii, copti si curatati, intr-un castron incapator, cu atentie sa nu se iroseasca din zeama lasat de dumnealor la copt, ca aia da gustul si aroma definitorie. Se presara cu sare si piper proaspat macina si se toarna deasupra sosul omogenizat facut din usturoi pisat + iaurt + ulei de masline + otet balsamic. La faza asta eu am cooptat Vizigotul in proces si l-am pus sa ia fiecare ardei de codita si sa-l intoarca de 2-3 ori pe toate partile pentru a se unge de sos. Dupa care mi-am amintit ca n-am pus sare si piper si l-am pus s-o ia de la capat :).
La final stropiti cu zeama de lamaie, ornati cu felia de lamaie si patrunjelul tocat si gata bunatatea. E si mai grozava daca are timp sa stea nitel, pentru a se intrepatrunde aromele.
E tare buna, combinatia de usturoi cu aroma de copt-arsura-afumat de la ardei, inviorata de otet si zeama de lamaie.....bun-bun. Merge cu un gratar adevarat.

Nu va mai urez sa va miroasa a mancare in casa, Boieri Dumneavoastra. Va urez sa v-adie racoarea si vantul. Sa miroasa a ploaie si-a verdeata de padure!


marți, 7 august 2012

Who's mai tare din parcare?

Eu! Eu-s mai tare din parcare caci cine si-a mai ales taman aceasta zi cu 42 grade la umbra (sau la soare, who care's?) sa gateasca snitele de curcan, dovlecei pane si cartofi la aburi? A, se declara careva?

Asadar, intr-o zi in care tot romanu zace la umbra si se gandeste ce sa mai puna in salata facuta din legume tinute la frigider, eu, ca doar ma stiti, ma duc la 2 intalniri, si anume una la 10 si una la 3 dupa amiaza (da, nu se putea respira in centru, nu se putea exista, nu se putea nimic) dupa care vin acasa cu o punga de medalioane de curcan. Ca de la aia mi s-a tras, si anume ca am intrebat copilu. Planul (al meu, adica) era sa fac carnea de curcan fie nabusita la tigaie fie nabusita la cuptor astfel incat sa am de cina si de sandivsuri pe zilele urmatoare. Daaaaar, dupa cum ma stiti, nu astept sa taie altu craca, am si eu topor...si intreb copilu, cum ziceam, cum doreste carnea de curcan. Raspunsul vine candid: snitele!
Buon, imi zic eu, oricum imi doream dovlecei pane, de care doar eu mananc, imi zic ca tot prajesc...aia e....Dupa care se trezeste copilu si ma intreaba ce garnitura ii dau la snitele. Pai, zic, dovlecei pane!
A, nu, zice el, aia nu e garnitura, aia e ca snitelu, deci are nevoie de garnitura!
Asa ca, pe scurt, am facut si cartofi fierti la aburi, ca sa aibe garnitura la mujdeiul ramas de aseara, care mergea, dealtfel, si cu snitele si dovlecei pane, dar n-aveau garnitura.....

In fine, hai sa va dau retete, ca poze nu pupati, ca prajelile mele n-arata bine.

Snitele: Carnea de curcan se taie fileuri subtiri, se condimenteaza, se da prin faina, apoi printr-un amestec de ou cu faina, bere si lapte. Se prajesc in ulei incins pana se rumenesc pe ambele parti. Se scot pe servetele sa scape de uleiul nepoftit. Uleiul se schimba dupa fiecare tura.
Dovlecei pane: Dovleceii se curata, se feliaza in felii de juma de cm, se lasa presarati cu sare macar 15 min sa scape de surplusul de apa. Dupa aia se spala sa scape de surplusul de sare, se usca pe servetele, se dau prin faina, dupa aia prin amestecul de ou enuntat mai sus si se prajesc idem, schimband, idem, uleiul dupa fiecare tura.

Dupa fieacare etapa se consuma cantitati imense de apa sau bere rece si cantitati la fel de imense de servetele pt uzul  bucatarului. Am transpirat, fratilor, si sufletul din mine, mai rar sa ma jur eu ca nu mai prajesc nimic pana nu scade temperatura exterioara sub 10 grade.....

Dar macar Vizigotul a fost maxim de fericit, a declarat ca nimic nu se compara cu mancarea facuta de mine. Dupa aia a rectificat: cu mancarea facuta de rude! Chiar si in lipsa, simte nevoia sa maguleasca si bunicile, dragul de el. A mancat totul cu mujdei facut cu iaurt, si a udat cu ceai de sunatoare, cu gheata, miere si frunze proaspete de busuioc. O combinatie, potrivit declaratiei lui, calda si racoritoare in acelasi timp. Are dreptate, ar trebui sa incercati.

Si dupa ce a dat gata o farfurie plina cu cartofi, dovlecei si snitele, si un pahar de juma de kil din sus numitul ceai, numa ce aud: Mami, cand ai timp sa-mi aduci desertul!

Am cazut nervos, m-am ridicat, am scociorat prin frigider si-am gasit un Barni. Pe care l-am deghizat cu felii de pere de la bunica. S-a declarat multumit dar, la final, m-a intrebat: auzi, in we mai facem si noi un desert de casa? Ca m-am cam saturat de astea cumparate.....


LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...