FIINDCA

Se spune ca foamea e cel mai bun bucatar. Da' pasiunea e cel mai bun condiment......

luni, 26 iulie 2010

Cous Cous cu pui si legume

La solicitarea expresa a publicului detinator de pungi de cous cous in stoc - si ma refer aici la o anumita doamna, se stie ea care - si emuvati suprem de emisiunea lu' Shefu'Jamie de vineri?sambata? seara de pe Tvr 2, in care-i furniza unui prieten idei de gatit intr-o singura tigaie, in voiaj, m-am apucat aseara sa fac ce n-am mai facut si sa gatesc improvizat ceea ce neam de neamu' nostru nu vazura si gustara: cous cous!

Ca Shefu' sus mentionat a gatit cu fructe de mare, nu mai povestim. C-asa ce  ma luase o pofta de scoici cand am vizionat.....dar cum jumatatea vietii mele nu agreeaza inotatorii si nici pe conlocuitorii lor din marile si oceanele lumii....m-am resemnat la piept de pui.

Paranteza: ca sa n-avem vorbe mai incolo, recunosc cinstit inca de pe acuma ca habar n-am cum se scrie corect numita pasta fainoasa, asa ca voi scrie cum imi vine la tastatura !

Asadar sa purcedem! Poze n-am asa ca sa nu ma intrebati. Da' pe cuvant ca fuse aratos si delicios!

Pieptul de pui, taiat cubulete, l-am pus la prajit in 2-3 linguri de ulei de masline. Cand s-a albit tot de suparare si a inceput sa sfaraie, am presarat piper - negru si rosu, c-asa a fost inspiratia zilei, proaspat macinat - am stropit cu ceva bere si l-am lasat, la capac si foc mic, sa se inabuse de indignare.
In acest timp, am curatat - spalat repejor si taiat bucati 2-3 cepe (rosii!), 6-7 catei de usturoi si vro 10 rosii cherry. Rosiile nu le-am curatat, doar spalat si taiat in sferturi. Pentru ca eram in viteza si n-aveam timp de fineturi am insfacat din dulap si o conserva mica de amestec de legume (macedonean, cred) cu mazare, morcovi, telina si...ce-o mai fi fost pe acolo. Mi-e rusine pentru asta dar nah, graba strica treaba....
Cand puiul a fost numa bun 'nabusit si rumenit, am adaugat ceapa si usturoiul, am lasat sa se sticleasca si sa se elibereze aromele dupa care am adaugat ardeii.
Pentru coordonare, acesta este momentul cand se pune cous cous-ul la inmuiat, in proportie de aproximativ 1 la 1, in apa calda sarata. Adica la o cana de cous cous, o cana de apa calda sarata. Eu n-am stat la vanturat cu cana, am pus apa cat sa acopere, in castron, cantitatea estimata de mine ca ar face 2 portii de mancare. Care, ulterior, s-a dovedit a fi suficienta pentru vreo 4, dar ce sa fac, Boieri Dumneavoastra, daca nu poci gati la portii mici?
Sa revenim. Dupa ardei - conserva, scursa de zeama. Am lasat sa se 'nabuse nitel, dupa care, imediat, rosiile. Dat focul mai mare, amestecat cu delicatete sa nu se zdrobeasca dar zeama sa-si lase. Lasat la sfarait pana au pierdut cam jumate din zeama dupa care cous-cous-ul care de-acuma era deja inmuiat. Iar amestecat cu delicatete cu o paleta lata si spornica, sa se moscoleasca bine fainoasa de bunaciunea din tigaie si gata minunea!
Mergea mai picant, da' fuse bun si-asa, bine aromat de legume si abia suparat de piperul rosu. Cred ca daca puneam si un ardei usturat avea mai multa personalitate. Foarte interesant gustul, pentru ca granulele de cous cous, inabusite si amestecate cu aroma legumelor, sunt foarte fine si lasa loc celorlalte gusturi sa se manifeste. O sa incerc si alte variante si voi spune si Domniilor Voastre ce-oi descoperi!

Un gand bun de la Smaranda, Boieri Dumneavoastra!

vineri, 23 iulie 2010

...rece ca gheata.....

Na, ca despre asta nu tocanisem inca. Da' nu mai poci, Boieri Dumneavoastra!

Intrebare: poate vrunu dintre voi sa execute saruturi pasionale cu 2 tablete de guma in gura? Dupa ce a servit 2 si partenerului/partenerei?

Acuma serios, lasati la o parte gandurile golanesti care sigur v-au napadit deja si ganditi-va! Ma calca pe nervi reclama aia la guma de mestecat in care 2 tinerei s-alearga pe strazi medievale si, inainte sa il inghesuie intr-un colt pe El (care pare cam under age, ca sa nu zic decat atat), donsoara ii ofera, cum ar imparti un mare secret, 2 tablete de guma....... ne-realist si total enervant! Ar fi mai educativ sa-l trimita sa se spele pe dinti, daca tot ....oarece....ma-ntelegeti!

Revin cu alte exemple da' mai incolo, cand o fi nitel mai mult timp.

Vinere frumoasa tuturor si we placut.

marți, 20 iulie 2010

Vinete cu dovlecei, gratinate la cuptor

Vinetele au fost pana acum, la mine in bucatarie, unele dintre cele mai vitregite legume! Mult pera obisnuiti cu salata de vinete cu ceapa si, daca e mai frig afara, cu maioneza, sau cu zacusca de peste iarna – delicioase ambele, nimic de zis – am ignorat vanata in alte variante si in alte preparate. Exista, totodata, opinia ca e grea la stomac. Oricum o dam pe ocolite, Boieri Dumneavoastra, cert e ca mai mult de un copt pe tabla si facut, dupa aceea, fie salata, fie zacusca, fie mancarica “zacusca like”, nu au fost apreciate.
Bine, marturisesc, eu le coc pe tigaia de teflon ca sa minimizez murdaritul aragazului si nu, nu le bag la cuptor ca inca mai tin minte cum mirosea in casa cand i-au bufnit doua doamne vinete in cuptorul maica-mii de am dormit cu geamurile vraiste vro 3 zile….
A, si in vreo doua randuri am facut vinete pane, dar asta numai cu ocazia unor dovlecei pane, ca singure nu ma inspirau…..

Si d’aia zic, putine exersari cu vinetele pana acum. Dar pofteam, Boieri Dumneavoastra, la vinete la cuptor. Neeee, nu sa se coaca in cuptor. Nu nu nu! In creierul meu s-a nascut o idee care nu-i dadea pace stomaculu: vinete….la cuptor….coapte bine…cu branzeturi si usturoi….si busuioc verde….mmmm…ar merge si niste rosii…..
A? va ploua in gura? Ca io facui trebsoara asta si tot era sa inec tastatura ……

Sa va zic, asadar. Totul a inceput cu un drum la piata. Cum mai povesteam cu alta ocazie, piata asta are o influenta ciudata asupra noastra. Mai in gluma mai in serios, dupa ce ne-am luat apartamentul, sotu’ mi-a scos ochii odata cu naduf ca “femeie, mai bine-ti luam o piata ca vaz ca numa’ acolo tragi….”.  
Si ne duseram deci acu vro 2 saptamani la piata. Era intr-o sambata. Voiam sa luam paine si un pepene, sa avem de desert. Ca intotdeauna, ne-am intors cu carutul plin…..inca din piata devenisem deja obsedata de refrenu de mai sus: vinete-la-cuptor, vinete-la-cuptor…..Un spiridus facea zarva in capul meu si nu se potolea deloc, domne!
Asa ca de indata ce am ajuns acasa, m-am pus pe treaba, sa scap de pardalnica de obsesie!  Am decis sa nu fac, totusi, doar vinete (ca poate o fi adevarat ca-s grele) si, daca tot nu m-am abtinut de la dovlecei, le-am combinat. Am spalat si curatat de coaja 2 dovlecei mici si 2 vinete maricele si le-am taiat rondele cat degetu copilului de groase. Rondelele astea le-am presarat cu sare si le-am lasat la odihna vreo 10-15 minute. In acest timp, nu m-am lenevit ca oricum n-aveam stare langa ele. Am taiat tot asa rondele vreo 4 rosii mari si coapte - cumparate de consort dupa miros si zau ca bun miros o avut ca erau bune si adevarate, cu gust. Am spalat si maruntit o mana bunicia de frunze de busuioc. Am tocat marunt vreo 6-7 capatani de usturoi - nu va speriati, de astea mici de abia iesira - am feliat niste mozzarella si am dat pe razatoare ceva cascaval.\


Dupa cum se vede, vinetele nu erau curatate complet, am pastrat fasii subtiri de coaja ca sa "se tina" felia. Daca-s foarte coapte exista pericolul sa se dezintegreze. Dupa ce au stat ele de-au zemuit frumos, le-am spalat binisor si le-am zvantat cu un servet de bucatarie. Dupa care, le-am pregatit locuinta: o tava de yena cu 1-2 linguri de ulei de masline pe fund. Ca ce-s legumele, mai ales la vremea lor, fara ulei de masline. 





Dupa care am inceput claditul: primul strat, asa cum se cuvine vedetelor, fuse de vinete si dovlecei, peste care am presarat un pic de piper. Sare nu, ca primira destula in prima faza a procesului tehnologic.






A urmat apo mozzarella, felii de 5 mm grosime asezate ca bradutu'.





Dupa mozzarella, rosiile taiate felii la fel ca vinetele si dovleceii. 




Peste ele, am nins o tura de cascaval maruntit. 




Dupa care, am repetat figura: inca un strat de vinete si dovlecei.





Peste ele, vedeta: usturoiul felii. pare cam putin dar era mult si biiiine mirositor. 





Inca un bradutz de mozzarella:




Rosiile cu usturoiul aferent.



Si-un strop de culoare: busuioc verde rupt cum s-a nimerit.






La final, un strat generos de cascaval ras.



Privire de ansamblu inainte de cuptor:



Si una de detaliu dupa ce a stat cam o ora la cuptor, la foc mediu spre mare. 


Si dupa ce ne infruptaram, am dat dreptate spiridusului: maaaare bunatate! Combinatia de arome era minunata iar prospetimea legumelor ceva de vis. A fost buna si a doua zi, rece, pachetel la birou.

Pe scurt: da, vinetele la cuptor sunt grozave! Ai zice ca-i o musaca de post. Sau o lasagna fara paste fainoase. Seamana si cu .... o placinta de legume...seamana cu orice vor Domniile Voastre sa semene!

Pofta mare si spor la bucatarit!

Altu' premiu

Cu ceva timp in urma, Xandrine m-a premiat. Cum ma tot vait in ultima vreme, stau prost cu timpul si ma straduiesc sa inventez ziua de 48 de ore. Nu-mi iese.....
Astazi am reusit sa preiau premiul :

Multumesc pentru aprecieri! Ma onoreaza si ma inspira. Si, poate, cu putin noroc ma mobilizeaza :)
Premiul merge mai departe la :
Ana cu amalgamul
Ana cu pozele
Adela
Liana
Dara
... si tuturor vizitatorilor care doresc sa-l preia.
Onorific si stimulativ, premiul mai merge si la Mona.

Va doresc o zi frumoasa!

luni, 19 iulie 2010

Week-end....perlat :)

Dupa cum probabil (si foarte corect ) ati observat, in ultima vreme m-am cam lenevit cu gatitul si povestitul. Raspunsul la nedumerirea cititorului este simplu: artistul fara spectatori fooooarte rar presteaza asa, de amoru' artei. Tanarul meu isi petrece vacanta la bunici, asa ca noi ne petrecem vara in proportie de 5:2 intre Bucuresti si Buzau. Trag nadejde sa nedreptatesc, cat de curand, 5-ul in favoarea 2-ului, dar nu stiu de-mi iese. ... ... ...

Asa ca da, dupa un we vizigotesc, m-am intors, evidement, cu perle.....

Continuarea....don't worry
Seara, story time cu Rahan. Sunt la curent cu pataniile astuia mai rau decat eram, pe vremea impuscatului, la curent cu peripetiile Mihaelei din austerul desen animat de la ora 19.....No, si citeam eu cu nadejde benzile desenate, cu atentia treaza si vioaie sa si explic de toate sa inteleaga auditoru'. Si numa' ce-l vad ca incepe sa se frichine si sa se foiasca. Mai in gluma mai in serios il apostrofez: Mai, stai potolit, ce, ai emotii ca pateste Rahan ceva? Se descurca el!
Raspunsul (usor placid): Mami, stai linistita! Nu pateste nimic ! Ca apare revista si saptamana viitoare, au zis la televizor!

Porumbul fiert
Cand suntem cu totii, parinti si bunici, avem o ciudata si inevitabila tendinta sa stam toti cu gura pe copil. Asa se face ca la sfarsitul mesei, cand s-a servit porumb fiert si Vizigotul a declarat ca "ala nu e desert, ca desertu e dulce", ne-am apucat fiecare sa laudam porumbul...ce bun e el si in cate variante poate fi mancat. Unu ca e bun cu sare, altu ca sa vezi cum e cu unt, altu ca cu miere....ce era la gura noastra....Din nimic s-a mentionat si faptul ca vacile (?!?!?! care, repet, habar n-am cum au intrat, ca vacile, in discutie)....ele, vacile, deci, mananca foaaaarte cu placere porumbul, atat ciocanul de porumb cat si boabele, iar cand prind un porumb d'asta crud is disperate de tare ce le place.....In fine, era un delir total intr-u laudarea dietei vacilor care, cum ziceam, mancau porumb cu maxima placere si pofta.....
Delir din care ne-a scos, ati ghicit, al mai mic si mai lucid, zicand:
"aha....am inteles....si? care-i treaba? daca mananc porumb o sa dau lapte sau ce?"

vineri, 16 iulie 2010

Gentlemanu'

Cu ceva timp in urma, nu mai stiu din ce si cum, s-a apucat Tati sa ii povesteasca Vizigotului, la masa, bien sur, despre ce e, adica, un Gentleman. Si cum ar trebui sa fim toti Gentlemani si sa luam exemplu de la el, Gentlemanul.
Isi raceste Tati gura in mod corespunzator si povesteste depre cum se poarta si ce respect manifesta Gentlemanul, despre ce face si ce nu face, despre ce simte si gandeste .... ce sa mai ..... o intreaga teorie despre numitii domni bine crescuti si devreme acasa.

Asculta el Vizigotul linsitit si, dupa un timp, cand ta-su parea a fi terminat, zice, sfatos (si usor golanesc prin utilizarea particulei "ba"):
"Ba, Gentlemanul e un om mare"
...initial am crezut ca se refera la faptul ca e un om Mare, adica un mare om. Dar completarea a venit si m-a lamurit:
"Eu sunt copil!"

Si uite asa, fara multe cuvinte, a lamurit Vizigotul situatia, ca masura de om mare nu s'aplica la om mic. Adica la copii.

marți, 13 iulie 2010

Umor vizigotzesc

Vizigotul in metrou, dupa o smucitura zdravana:
- Mami, ce noroc pe mine ca bara asta de care ma tin nu e de cauciuc!!!!!

joi, 8 iulie 2010

Ciupercareala

We trecut, Boieri Dumneavoastra, am ciupercarit! Am plecat cu Vizigotul spre padurea de la Spataru - o ramasita, pentru cine nu stie, din stravechiul Codru al Vlasiei, ce se intindea cam de pe unde este Bucurestiul de astazi pana unde este Buzaul de astazi. Tot din Codrul Vlasiei a ramas si padurea din Parcul Crang din Buzau. O fi sau nu adevarata informatia asta, eu tin minte din ce ne explica invatatorul aratand pe harta si face parte din acele amintiri de care nu vrei sa scapi fiindca ti-s dragi...

Sa revenim: am plecat asadar, de la curtea bunicilor, spre padure, cu Vizigotul. Planul nostru era sa ne oprim la marginea padurii si, acolo unde se ingana umbra cu soarele, sa ne jucam cu discul fresbee. Numai ca....amu serios, cum sa stai la marginea padurii si sa nu te tenteze o plimbare? Mai ales ca simteam cu toata puterea intuitiei mele ca desisurile-s pline de ciuperci.

Mai intai si intai de toate, trebuie sa va spun ca a culege ciuperci nu e o activitate in sine, ci o stare de spirit. Ciupercile-s rasplata padurii pentru drumetii linistiti si rabdatori. Ia sa incercati o data! Ciupercile-ti ies in cale cand nu le cauti cu nerabdare, cand nu faci din asta un scop in sine ci doar atunci cand iti propui sa admiri frumusetea naturii. Si...stai asa... da' oare ce-i acolo in desis? Frunze albe sunt, 'au sunt ciuperci ascunse? .....

Pe scurt, am amanat - de comun acord, desigur - zbenguiala, si am intrat in padure. E si aici un mestesug, ca drumeagurile si aleile, dupa atatea si atatea ploi, erau pline de apa si noroi. Dar daca nu ti-s urate crengile, gazele, frunzele si, de ce nu, paianjenii, te puteai strecura foarte frumos, paralel cu cararea, prin desis. Ei, si aici, in desis, te asteptau doamnele ascunse.

Trebuie sa va explic, Boieri Dumneavoastra, ca vizigotzeasca teorie a dezvoltarii ciupercilor spune asa:
- mai intai sunt infundate, mici de nu le vezi. Ingropate in pamant. (N.red: Adica arata ca niste champinioane de cultura mici mici, cu palaria nedesfacuta)






- apoooooi, daca nu le deranjeaza nimeni, ele prind curaj si creeeesc si se inaaaalta si se fac....buzdugane !







- dupa aia, daca sunt lasate in pace, buzduganele devin....palarii-umbrele!
Va rog sa ma credeti ca aceasta doamna palarie-umbrela ii venea Vizigotului pana la genunchi. Si are, in prezent, fro 120 cm. Mai mult sau mai putin, ca nu l-a prins inca nimeni sa stea linistit sa-l masoare cu precizie......


Am intrat, asadar, in padure, atrasi de frunzisul umed si incarcat de prospetime si de ....pur si simplu...linistea care te imbia sa te plimbi si sa te gandesti la ce vrei. Preferabil la nimic. Pentru mine o astfel de excursie dupa ciuperci e la fel de relaxanta ca o partida de pescuit ! Stai (ma rog, cand esti dupa ciuperci nu stai, te plimbi) si astepti sa ai noroc. Astepti, cumva, sa meriti sa ai noroc!
... hai c-am dat-o pe filosofie.....

Ce mai tura-vura: am haladuit cale de vreo 300 de metri in adancul padurii, tinand drumul principal ca reper si abatandu-ne de la el, stanga dreapta, vreo 10 metri. As fi cercetat mai mult dar, singura cu Vizigotul, nu-mi dadea mana. Am cules 6 kilograme de ciuperci si ne-am distrat pe cinste. Pur si simplu nu te lasau sa pleci! Ba chiar fi-miu a inventat si un descantec! Cand nu mai gaseam ciuperci, vorbea in gura mare (si are de unde):
"Hei, ciupercutelor, noi plecaaaam! Ne intoarcem la carare si plecaaaam! "
... si-atunci, nici doi pasi nu faceam, si apareau....
"Vezi, Mami, nu ne lasa sa plecam!"

Ne-am distrat grozav. A doua zi, l-am luat is pe Tati in aventura. Tot asa, "pana la marginea padurii, nu intram". Am mai colectat,  in joaca, vreo 5 kilograme. Dupa care a fost randul bunicilor, care si-au facut provizii pentru zacusca de ciuperci, mmmm !

Cand am ajuns acasa, am conservarit: am curatat spalat si tocat cubulete ciupercile, le-am calit in ulei de masline (putin!), un pic de sare si betze de marar si, dupa ce a scazut toata zeama, le-am racit si le-am pus la congelator in pungi de-o portie. Au gustul intens al ciupercilor de padure si-s minunate la pizza, in sosuri, in tocanite cu multa verdeata.....si la ce va mai trece prin cap!
Blenderuite cu morcov, dovlecel si cartof (fierte, desigur) si un galbenus de ou fiert seamana foarte bine cu un pateu vegetarian. E super gustos servit pe felii de paine prajita, garnisit cu felii de rosii si presarat cu piper proaspat macinat. Sau cu busuioc tocat.

La fel de minunate sunt palariile la gratar. Curatate si spalate, se pun pe gratarul incins, cu cavitatea in sus. Se presara cu sare si in fiecare palarie se pune cate un cub de unt, un catel de usturoi maruntit si un pic de marar tocat (bineinteles, se putea sa lipseasca usturoiul si mararul? ). Se tin pana cand aproape ca-si pierd zeama. Mie imi plac fripte pana isi pierd cu totul zeama dar am auzit ca sunt considerate savuroase cand palaria e plina de zeama....chestie de gust, incercati si veti afla cum e mai bine.

Si uite asa, Boieri Dumneavoastra, o distractie de poveste in mijlocul naturii se termina cu amintiri savuroase pentru mai tarziu! Imi inchipui ca asa trebuie sa arate, de fapt, sceptrul zanelor si-al elfilor din povesti:

S-aveti parte de clipe linistite! Un gand bun de la Smaranda, Boieri Dumneavoastra!

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...