FIINDCA

Se spune ca foamea e cel mai bun bucatar. Da' pasiunea e cel mai bun condiment......

miercuri, 26 noiembrie 2014

Miam-miam-miam (mmmmmmmmmmm)

Nu, nu e o postare cu mancare.

Multi dintre cei apropiati (sunt convinsa ca din dorinta sincera de a fi de ajutor) au incercat sa o indemne pe fiimea sa manance facand mmmmm sau miam-miam cand ea mananca, clatinand in acelasi timp din cap. Lucru total inutil, indraznesc sa spun, fiindca diva mea cand are chef sa manance, mananca iar cand nu, evident, nu, poti sa plescai cat vrei ca o doare la scutec.

Rezultatul este ca dupa primele 1-2-3 linguri de mancare se hatzana Ghemotoaka in scaunul de masa mai ceva ca Ray Charles in fata pianului. Daca i-as pune ochelari de soare, muzica adecvata si mi-as pierde mintile sa urc filmarea pe youtube cre c-as face bani grei cu ea.

Ca sa compenseze senzatia de usoara enervare care m-apuca din cauza ca nu se mai dezbara de obiceiul asta, a inceput sa imite si lucruri utile: aduna toate textilele pe care le gaseste prin casa si le poate cara si le duce la cosul de rufe murdare. In special alea care nu-s la locul lor obisnuit. A, ce face cu alea pe care nu le poate cara? Pai bombane si chiraie la cine-l prinde sa faca asta in locul ei, ce credeati? Si nu ai decat 2 solutii: ori faci ca ea ori pui haina aia la loc. S-ar putea chiar sa iasa ceva bun dintr-asta :)).
Singura dilema care-mi ameteste neuronul deja traumatizat este urmatoarea: de ce-o fi strangand numai haine iar jucariile ei poa sa acopere podeaua si nu o deranjeaza ca-s imprastiate. Hmmmmmmm.... Sau ca sa fiu in ton cu inceputul postarii: mmmmmmmmmmmm.

Despre Baby Wearing - I

N-o sa incep cu inceputul intr-ale BW. P-ala (cu wrapuri, slinguri si ssc-uri) vi-l povestesc alta data. Incep cu continuarea, oricat de aiurea suna.

Imi place sa o tin pe fiimea in brate, carui parinte nu-i place? Pentru ca e lipicioasa si are nevoie de lipiciu' de mami/tati (mai nou si fratior, desi e cam grea pt el), ziua adoarme doar in SSC. ;
S-a invatat cu lipiciu' asta, stie ca-l are la dispozitie oricand, asa ca ori de cate ori are vreo necajeala se repede la mine sau la tati, isi baga fetisoara in picioarele noastre si tropaie, si ridica din picioare, si tropaie si...."nu mai intelegi odata ca vreau acolo, sus, sa te simt, vad si miros si sa fiu sigura?????". Asa ca o luam acolo sus, sa ne simta, vada, miroasa, sa se ghemotoceasca pe brate, piept, umeri, sa molfaie un gat si-o barbie si sa se simta sigura.

In seara asta s-a impiedicat de-o jucarie, a cazut in 4 labutze si s-a pus pe plans amarnic, pui mic si amarat si inciudat ce era ea. Am luat-o in brate, s-a cocotat cu genunchii pe pieptul meu, s-a agatat cu manutzele de gat, m-a imbratisat cu picioarele cracanate dar nu era destul de aproape, destul de stransa, destul de protejata. Asa ca a cautat bretelele ssc-ului sa-si bage manutzele si umerii sub ele sa fie legata total de mami. Nu le-a gasit, asa ca s-a descurcat: cum decolteul in v al tricoului meu era fix la nasul ei, l-a tras, l-a largit, si-a bagat mainile pana la umeri in el, si-a plasat pamultzele sub bratele mele si, in sfarsit, s-a linistit. Era la adapost, legata de mami! Si-am stat asa, cu ea pe jumatate varata in tricoul meu, vreun sfert de ora, pana si-a tras ce-a avut de tras din apropierea de mami, dupa aia am revenit la activitatea dinainte, si anume cutreieratul casei in lung si-n lat.

Habar nu am de ce m-a induiosat asa de tare gestul ritualic (si oarecum reflex) de a se cuibari si mai tare, sub bretelele ssc-ului, pentru a-si lua pozitia confortabila de linistire. Ca doar face gestul asta zilnic, de cate ori adoarme sau are nevoie de refugiu. Mi-a placut gestul posesiv de a se inconjura de mami si mi-a placut de mine (ei, da, sunt modesta) ca sunt mereu dispusa s-o inconjur de mine si sa-i ofer confortul de care are nevoie.

Cu siguranta insa asta a fost o confirmare ca sistemele de purtare ofera confort si creeaza dependenta :))))))) . Pentru toti cei implicati ;). 

marți, 4 noiembrie 2014

Buseuri (sa spunem) cu branza

Le-am zis buseuri ca n-am gasit alta rima, ele sunt de fapt niste rulouri, ruladute, cum vreti sa le ziceti. Povestea incepe we trecut cand a luat sotul la inspectat congelatorul. Care, apropos, cu siguranta este cel mai bun prieten al omului si cea mai tare inventie de la roata incoace. Prietenii stiu de ce.

No, si cotrobaie el zgomotos pe acolo, scoate vreo 2 strigate de lupta cum ca a gasit nu stiu ce, il amenint gospodareste din camera alaturata ca nu e cazul sa gatim ce-a gasit el, pana la urma se intoarce in sufragerie linistit: maine facem placinta de bostan. Zic: daca ai scos pungutele de dovleac puse la pastrare pt fata du-te rapid si baga-le la loc ca e caz de divort. Nuuuu, nevasta, am scos punga aia pe care scrie "bostan pregatit pentru placinta, zahar putin". Ok....

Numa ca punga aia era destul de micuta, asa ca cele 2 pungi de aluat congelat scoase alaturi de ea (fiecare cam cat sa faci o pizza de gospodar mancacios) erau muuuult excendentare, lucru pe care l-am constatat abia a doua zi dimineata, cand faptul era consumat si aluatul dezghetat, iar eu nu re-inghet ce-am dezghetat fara sa ii schimb starea de agregare din principiu. Asa ca m-am trezit ca am folosit la placinta de dovleac doar un sfert din aluatul disponibil.
Pentru cine nu stie, adica n-a haladuit prin oala cu tocana, am bunul obicei sa fac, atunci cand am timp, mai multisor aluat, pe care-l congelez in guguloaie fiecare cat pentru o pizza, sa am in ce ma infige in vremuri de restriste. Nu-s mare talent in aluaturi, asa ca ma inteleg doar cu cel de paine: 300 ml apa caldicica, amestecata cu o lingurita de zahar si un pliculet de drojdie uscata, 90 ml ulei de masline, toate astea puse peste 500 de grame de faina, adaugat si ceva sare (o lingurita pun eu) framantat pana la omogenizare sau pe programul de aluat din masina de paine, lasat sa creasca la loc adapostit vreo ora, pam pam. Din cantitatea asta eu fac 3 pizza, de regula una pe loc, restul de 2 guguloaie merg la congelator. Dupa congelare si decongelare, aluatul devine mai maleabil si mai putin elastic, astfel incat se pot modela din el si foi de placinta f subtiri. Iar blatul de pizza facut astfel este unul mai curand crocant.

Revenind la povestea initiala, ma trezesc cu aluatul disponibil si fara idei de umplutura. A, placinta cu bostan am facut-o ca aici , nicio pricopseala la mijloc. Dar uitandu-ma eu lung si amenintator la aluat mi-a venit o idee, legata de aceeasi privire lunga si amenintatoare pe care o aruncasem si unui rest de branza de burduf ce adasta aiurea prin frigider. Asa ca m-am pus pe treaba si am amestecat alea 4-5 linguri de branza de burduf, sarata, cu 2 linguri de smantana si o legatura de marar tocat marunt. Am intins aluatul intr-o foaie cat de subtire s-a putut, l-am uns gospodareste cu amestecul de branza si marar, l-am rulat ca pe o rulada, am taiat felii groase de un deget si le-am dat la cuptor, la foc moderat, pe hartie de copt, pana au devenit rumene si placut mirositoare. Dupa cum e de notorietate publica, hanar n-am timpii de copt, ca fiecare-si stie cuptorul si ce poate acesta. Oricum, pana se rumesc frumos si se vede ca aluatul e copt si cumva uscat.  Mi-a mai ramas aluat cam cat suprafata a doua palme, pe care l-am umplut cu mascarpone amestecat cu marar, sa fac si pentru Ghemotoaka ceva copt. Ca ea s-a saturat pana la urma cu un buseu furat din farfuria lu frac-su e alta treaba.......

Si asta e povestea buseurilor, Boieri Dumneavoastra. Fiind o chestiune obtinuta din resturi, e mai mult o idee decat o poveste. Dar fusera bune rau, s-au mancat destul de repede, ba cu ceai, ba cu cafea, ba pe post de paine la o supa crema de legume.

S-aveti miros de copt in casa, Boieri Dumneavoastra, ca vine frigul si cuptorul e prietenul nostru! 

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...