FIINDCA

Se spune ca foamea e cel mai bun bucatar. Da' pasiunea e cel mai bun condiment......

sâmbătă, 30 ianuarie 2016

Orez chinezesc. De trei ori.

... de fapt de patru, ca nainte sa apuc sa termin de scris postarea s-a mai cerut o tura..... Dar sa luam povestea de la inceput. Cum se intampla prin filme, acu ar tre sa apara ecranul ala pe care scrie ceva de genul "12 hours earlier".....

Dimineata. Sambata dimineata. Adormiti tarziu cu o seara inainte, ne trezim de voie (unii dintre noi de nevoie) pe la 8 jumate. Imi terorizez sotul cu intrebarea "ce avem azi in program?" (care ii da fiori fiindca de cele mai multe ori e urmata de liste de cumparaturi :)) )si aflu ca fiecare are alte idei. Eu voiam sa lenevesc, atat cat se poate cu un toddler prin preajma, si sa tricotez. Tanarul fiu dorea sa participe la un meci amical pe la pranz. Tatal lui dorea sa finalizeze unele rapoarte si avea ganduri de dus la birou. Pe Pimpesa n-a intrebat-o nimeni, in ideea ca tot ce are ea chef face, indiferent de program......

Una peste alta, viitorul suna bine, mai putin ceata de afara care era total deprimanta.

Asa ca mi-am pus in cap sa improvizez un pranz din resturi, ce-oi gasi prin frigider, si mi-am luat gandul de la asta, visand chiar si la un somn de pranz alaturi de tanara domnita. Mda...numai ca tanara domnita s-a gandit ea asa sa adoarma la taica-su in brate, in timp ce el vorbea la telefon. Si asta fara sa fi mancat de pranz. Fara sa se fi apropiat macar de ora la care ar fi trebuit sa manance de pranz. Asa ceva......

Evident ca la 10 min dupa ce a adormit mandra a sunat baiatul ca a terminat tenisul (Murphy, unde esti?????). Asa ca parintele patern a plecat cu parul in vant si laptopul in rucksac zicand ca aduce baiatul si dupa aia pleaca la birou sa lucreze. Nu, nu dorea pranz.

Pai cu mandra adormita si mandrul in drum spre casa ce-mi trece mie prin cap? Hai sa-i fac baiatului un orez chinezesc (ca aveam niste orez salbatic fiert de ieri-alaltaieri prin frigider) si profit de ocazie ca fac doar pt el si il fac picant, sa-l rasfat. Si da-i cu wok-ul la incins, arunc in 2 linguri de ulei de masline 1 ceapa taiata feliute dimpreuna cu 4 catei de usturoi, las sa sfaraie nitel, adaug si o pulpa de pui dezosata, deja gatita (adusesera musafirii cu o seara nainte), taiata cubulete. Mai sfaraie si carnea cam 1 minut, dupa care am adaugat 2 morcovi taiati feliute oblice, am lasat iar la sfarait max 2 minute si am asezonat cu praf de ghimbir si boia iute, cam jumate de lingurita din fiecare. Am pus apoi orezul (o ceasca cu varf, sa zic) cum spuneam gata fiert de ieri. Inca o tura de amestecat, 2 linguri de sos de soia, amestecat iarasi sa se uniformizeze nitel si gata, pam pam, in 10 minute masa era gata cu tot cu curatat legumele. Dupa care am inceput sa ma uit derutata in jur, baiatul mai aveam min 15 minute pana sa ajunga acasa....bag seama ca de la atata gatit cu Pimpesa dupa mine, am uitat ce repede ma misc cu tigaia cand sunt singura :)).

Pregatesc tacticos mizanplasu si ma pun pe asteptat:


Mno, vin barbatii, preiau copilu si cumparaturile de mi le pune tac-su in brate si dau sa ii inchid usa in cap, crezand ca pleaca la birou. Ash! Cica ce-ai gatit, da-mi si mie ca lesin de miros.... Aha...bine ca m-am gasit io sa gatesc la portie taman azi. Cum fi-su a refuzat sa imparta portia de mai sus, zic du-te si pazeste-ti frumoasa adormita ca acusi ti-aduc si tie. Iar tigaie incinsa, iar ceapa, usturoi si carne, iar morcov si condimetnare cu ghimbir si boia, iar orez, iar sos de soia, gata! L-am dat gata, cica in 8 minute am venit cu portia, cu tot cu curatat legume. Who's the master, I'm the master! 

Verific si baiatul daca a terminat de mancat, soc si groaza, terminase, acu venise sa se milgoeasca de tac-su sa-i dea de la el!!! Ce i-or fi facut la meciul ala amical habar n-am. Ii las in castroanele lor si ma duc la bucatarie, spal vasele si mananc niste paine cu unt si rosii la care pofteam de azi dimineata, ca a luat sotu din Lidl niste rosii de alea cu gust de rosii, bune de nu se poate. 

Buooon, am terminat ce ziceam c-am terminat si plec din bucatarie cu dorinta acuta de a sta nitel jos, eventual la un film, eventual tricotand. Siiiigur ca da. Cand ajung in sufragerie Pimpesa se trezise si ma ruga "fumos, fumos de tot, sa-i fac si ei un orezuc din ala bun bun ca al lui tati, dar sa nu fie picant, ca pe ea o ustura". Incerc eu sa o reorientez catre niste paste bolognese, de care aveam sosul gata facut si trebuia doar sa fierb pastele....nu tine. Oftez adanc si pornesc iar spre bucatarie.

And again, de-acuma stiti. Osebirea e ca tura asta a trebuit sa fierb orez, ca nu mai aveam gata fiert. Si am renuntat la boiaua iute. Iar morcovul l-am pus ras, ca domnisorica mea e pe toane cu morcovul, si nu voiam sa se apuce sa bibileasca la rondelele de morcov si sa uite sa mai manance. In timp ce crosetam pe la tigaie, vine mandra si-mi cere o banana, ca-l vazuse pe nu stiu care la televizor cu banane. O intreb de control daca mai vrea orezuc. Nu voia, ea dorea doar banana. Stau in cumpana daca sa mai fac sau nu orez, ma decid ca da, si continui.

Am invartit, deci, 2 portii de Pimpesa, cam asa:

Evident ca ea si-a ales portia mov si lui frac-su i-a dus-o pe aia roz. Le duc in dormitorul baiatului si cand ajung acolo vad pe birou cojile de banana insirate ca panglicile de vanzare la metru. Ma taie un fior pe sira spinarii gandindu-ma cu groaza pe unde o fi sleita banana de i-am dat-o. Ma linisteste frac-su ca nu e sleita pe nicaieri, e in burta lor, 80% in burta sora-sii si 2 inghitituri in burta lui. Dar nu, orezul nu l-au refuzat, s-au instalat comod, el in fotoliu, ea la masuta de printese, si au lins tot. Dar tot-tot, am lasat-o sa mance singura in ideea ca adun dupa aia cu matura, aiurea, n-a dat pe jos nici macar un bob. Eu m-am asezat la laptop sa va povestesc Domniilor Voastre patania. N-ajung la a treia fraza ca numa ce aud in schinare o soapta amenintatoare: Mamiiii, mai e? Ce sa fie?!?!?!?!?!?! Pai...orezuc....aici in catonelu' meu! Mai veau, te ooooooog!

Ma uit cu speranta la frac-su (era la a treia portie, va reamintesc), doar doar i-o mai fi ramas si scap de a patra intalnire cu wok-ul. Aiurea. Cand imi prinde privirea cica "daca tot mai faci, fa mai mult, ca si io mai vreau". Pe bune???? N-ati mai vazut orez, s'teti facuti pe foamete, ati tinut dieta fara carbohidrati, ce-aveti oameni buni????????????

Ma ridic cu obida, ma duc la bucatarie...cu aceasta a patra tura am epuizat morcovii si carnea din frigider si sosul de soia din dulap. De-acuma daca mai cer, le dau cu flit fara nicio remuscare: n-am ingrediente. Am mai facut 2 portii ca alea de sus si le-au mancat. Dupa care, har Domnului, au declarat ca nu mai doresc nimic. Pai era si timpul, zic......

Deci recapitulam, sa semene si a reteta. Wok-ul incins, 2 linguri de ulei de masline, o ceapa cat pumnul aluia de o sa manance, 4 catei de usturoi, dupa un minut un pumn de cubulete de friptura (care ce are, nu conteaza), dupa inca un minut 1 morcov mare felii sau dat pe razatoare. 2 minute. Apoi ghimbir ras si boia (optionala boiaua). Apoi o ceasca de orez gata fiert, inca 1 minut, 2 linguri sos de soia, amestecat pt moscolire uniforma gata. Si repetati. Si repetati. Si......

Am ascuns wok-ul in cuptor, poate se sparge vraja.......

We odihnitor, Boieri Dumneavoastra!

joi, 28 ianuarie 2016

Pai...despre povesti :)


Desi este general acceptat ca cititul povestilor este o activitate benefica atat pentru parinti cat si, in mod special, pentru copii, trebuie sa recunosc cinstit ca pe mine nu ma prea atrage si nu m-a atras nici cand era Vizigotul la varsta adecvata. Principala problema la cititul povestilor este aceea ca eu nu prea apuc sa citesc, de fapt, povestea, din cauza intrebarilor copilului. Asa facea si Vizigotul, asa face si vorbareata de soru-sa. Si de la a fost odata ca niciodata, ajung sa explic te miri ce aspect legat de forma si dimensiunile copacilor din poza padurii prezentate in povestea Scufitei Rosii..... Chestiunea nu ma framanta prea tare fiindca, in ciuda acestei privari de momente literare, Vizigotul a dezvoltat bine merci pasiunea pentru citit. Asa ca am incredere ca si Pimpesa va avea aceeasi evolutie, fiind la fel de constienta ca, de va fi sa nu-i placa, geaba ragusesc eu acuma din pura datorie.

Dar sa nu divagam prea tare....We trecut mi-a picat, totusi, in mana, o carte cu povesti si (fiind una pentru varsta ei) am reusit, totusi, sa-i citesc Mica Sirena, cu intreruperile de rigoare. Dupa ce am clarificat de ce fata aia are parul verde si de ce inoata si de ce sta sub apa si de ce tat-su era barbos si de ce s-a dus la doamna aia urata, am reusit sa termin povestea. Fara prea mari incidente si efecte, am crezut eu, pe moment. Cand sa adormim la pranz, insa, fata mea si-aduce aminte:
- Mami, cand mergem la mare?
- La vara.
- Unde e vara?
.... ma gandesc ce sa-i raspund si o iau la explicatii ample ca vara nu e un loc, ci un anotimp, cand e cald, avem mai putine haine pe noi, mergem in vacanta la bunici, la mare, etc. Si-atunci ajung unde-si dorea ea de fapt din prima si precizeaza:
- Mami, cand mergem la mare, sa-mi cumperi si mie o coada de peste sa inot ca fata aia cu parul verde!

A doua zi, lamurita cum e cu povestile, o dam pe puzzle. Puzzle cu o scena din Scufita Rosie. Din cate detalii sunt in scena aia, fata mea se croieste pe cosuletul din mana Scufitei Rosii. Ca ce-i in el. Ii povestesc versiunea cu mancare facuta de mama Scufitei pentru Bunica. Bunicuta care sta in casuta din padure si careia Scufita ii duce de mancare.
- Da' de ce nu-si face singura?
- Pai e batrana si bolnava si are nevoie de ajutor.
- Aha....sa mearga la doctor, auzi, s-o asculte, sa se faca bine, sa faca ea papa bun la fetita. Ca asa se face!

Incep sa fiu din ce in ce mai convinsa ca nici de data asta nu voi excela in citit povesti.....

marți, 26 ianuarie 2016

Bolognesele de azi

Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine frigul de afara ma afecteaza parca mai rau ca in alti ani. O avea legatura si cu timpul petrecut aproape numai in casa. Nu stiu. Cert e ca in ultima vreme detin o lipsa de inspiratie intr-ale gatitului ceva de speriat. Asa ca azi dimineata stateam si ma uitam tamp la o caserola cu vreo 800 de grame de carne de vita, cica "garantat" frageda, cumparata de sot in cadrul aprovizionarilor de we, fiindca si-a invatat lectia, si anume ca martea e zi de risotto si ar fi bine sa nu lipseasca din frigider carnea de vita si ciupercile brune. Despre asta altadata.

Stateam deci si ma uitam crucis la caserola aia de carne, in timp ce preparam un suc roz pentru o anumita Pimpesa. Suc roz care e de fapt smoothie in toata regula, dintr-o banana, 6-7 linguri de zmeura congelata, zeama de la 2-3 mandarine, o lingurita de miere si apa/ceai pana la o consistenta lichida. Complicatenia consta in faptul ca numita Pimpesa nu poate bea chestia asta prin paharul cu pai fiindca semintele de zmeura ii infunda paiul. Asa ca trebuie trecut prin sita. O sita fina. F fina. De aici starea mea de contemplare in timp ce manuiam agale lingurita prin sita si raspundeam pe pilot automat la intrebarile repetitive ce faci? suc. de ce faci suc? ca mi-ai cerut. de ce? pai nu stiu, de ce mi-ai cerut? Ca VREAU!!!! Mno, vezi, acu ne-am lamurit.....

Si prin cine stie ce minune neuronala mi-a venit chiar si o idee. Observand subconstientul meu ca pe caserola aia de carne nu scrie ca ar fi maturata, am decis ca n-am incredere in fragezimea "garantata" si nu o pastrez pentru risotto. Asa ca am decis: sos de bolognese! N-am mai facut demult, poate fi congelat daca iese prea mult si se mananca garantat. Ca ai mei copii halesc paste in aproape orice combinatie.

Am tocat deci cubuletele de carne in cubulete si mai mici, cam de 5 mm latura, da' nu va emotionati despre precizie, tocam cu Pimpesa instalata langa mine in LT, care ma intreba de 2-3 ori pe minut daca poate sa toace si ea, nu, nu poti, de ce nu pot, ca e carne cruda si copiii nu pun mana pe carne cruda, de ce nu pun mana, fiindca pot lua microbi, ce sunt microbii, aia care te imbolnavesc, da' de ce toci, sa fac sos.....

Am pus deci cubuletele de carne la foc mediu, cu 2-3 linguri de ulei de masline, in marele tuci. Dupa care am curatat 2-3 cepe de marime medie, o capatana de usturoi, un fir de praz, un morcov si un pastarnac mic. Pe care, cu ajutorul domnisoarei, le-am tocat cubulete cat mai mici. Well...cat s-a putut de mici.... Desi ii place sa se implice in trebuirle bucatariei si o las sa faca multe lucruri, nu am progresat inca de la cutit bont la cutit ascutit. Asa se face ca-n sosul meu erau bucati de legume tocate marunt si bucati de legume tocate mai putin marunt. Ca dupa ce le cutitarea ea cum putea, grosier, trebuia sa le arunce drept in tuci, nu voia sa le mai treaca o tura pe la mine sa le maruntesc. Era un sos rustic.

Cand carnea a pierdut zeama pe care si-o lasase si a inceput a sfarai, am pus si legumele tocate marunt, le-am lasat si pe ele sa se inmoaie la foc mic, adaugand sare, piper si multisor busuioc uscat frecat intre palme (vai cum mirosea) , dupa care am stins cu un pahar de vin rosu, unul de apa fierbinte, jumate de pahar de bulion de ardei si vreo 4 rosii date prin blender. Am trecut tuciul pe foc foarte mic, am acoperit si am lasat sa fiarba linistit vreo 2,5 ore. La un moment dat mi s-a parut ca scazuse cam mult sosul asa ca am mai adaugat jumatate de pahar de apa fierbinte.

Cand a venit Vizigotul de la scoala, a fost anuntat dulce "am facut sos pentu tine, veeeeei?". Pai cum sa nu vrea? Am fiert niste mini-penne de la Panzani (alese special fiindca-s de o imbucatura pentru cetatenii sub 3 ani) si le-am servit amestecate cu sosul de carne, acoperite de cascaval ras si ornate cu o frunza din busuiocul din pervaz. In poza este farfuria domnisoarei care a decis foarte repede ca ea nu vrea frunze in sos, ea vrea sos, cu paste si "cacaval".


O reteta foarte buna in sezonul rece si, cum ziceam, sosul poate fi congelat pentru utilizari ulterioare. Dealtfel n-are sens sa faceti asa ceva in cantitati mici, are alt gust cand fierbe la oala/tuci. Mie mi-au mai ramas vreo 3 portii in frigider, plus inca 3 congelate pentru vremuri mai lenese.

Asta e sosul meu de bolognese, cand am si-mi aduc aminte ii adaug si ciuperci. Azi aveam dar nu mi-am adus aminte.
Acu sa ne intelegem, nu am pretentia ca reteta ar fi corecta, autentica, sau mai stiu eu ce. Pur si simplu e un sos similar cu ceea ce este general cunoscut ca sos de paste bolognese. Caci cum se face ala ca la carte, desi am mancat prin diverse restaurante, nu bag mana in foc ca as sti ;).

Seara frumoasa, oameni buni!

miercuri, 13 ianuarie 2016

Perle Ghemotocesti, sezonul 1





Bine v-am regasit, Boieri Dumneavoastra! Si la multi ani in 2016!

Fusei azi in parc cu Ghemotox, ca nu am mai avut nicio scuza pe soarele asta. Am luat frumos mocicleta (mov, cum altfel) si am pornit la drum. In parcul plin de utilaje de jucat, cu ce credeti ca se ocupa fii-mea? Cu mersul in echilibru, cu ajutorul maica-sii pe trunchiul unui copac chinuit (nu stiu soiul, nu asta e subiectul) care a crescut ff ciudat, dupa ce iese din pamant tulpina este aproape orizontala pe o lungime de vreo 2 m, dupa care o ia si el ca omu, pardon, copacul, in sus. Mno, si dupa ce am facut traseul respectiv de vreo suta douajcinci de ori mi-au clacat nervii, ma luase ameteala. O pun sa promita ca se mai da o data si plecam. Este de acord si se mai da de vreo 4 ori....Dau lejer in clocot si-i atrag atentia "Maia, baga de seama, ai promis!!! Trebuie sa te tii!". La care ea imi raspunde concentrata si gesticuland sugestiv: Ma tin, sigur ca ma tin! (imi crestea inima). Ma tin de mami!!!!!

.... pai da, ca de fapt io nu i-am zis de ce sa se tina. Si anume de promisiune. Ea era cu gandul sa se tina sa nu cada. De unde invatam, inca o data, ca inainte de a ne enerva pe un copilas la varsta asta ca face sau nu face ceva, trebuie sa analizam ce i s-a spus de fapt.

Depasim momentul, plecam din parc, ne "certam" numa de vreo 10 ori pana ajungem in intersectie si intram pe bulevardul nostru, dupa care numa ce ma intreaba ce se aude. O bormasina, ii raspund eu. Dupa care imi aduc aminte de patania anterioara (de un' sa stie ea ce e aia bormasina) si ma corectez:"o masina de gaurit".
De ce? (da, a inceput....)
Pentru ca  lucreaza cu ea muncitorii aceia.
De ce?
Pentru ca repara blocul.
De ce?
Pentru ca e stricat.
De ce?
Pentru ca e vechi, era stricat si acuma muncitorii aia il repara cu masina de gaurit.
.... (pauza, nervii mei deja se ghemuisera inspaimantati in asteptarea urmatoarei rafale). In loc de asta numa ce o aud:
"Ma fac mare, repar bloc acolo sus cu masina de gaurit. Da! Da' sa ma fac mare intai!"

.....e banal in ziua de azi sa-ti mai doresti sa fii doctorita sau balerina, nu? Pimpesa mea vrea sa munceasca pe santier, pai cum?

Ceea ce  mi-a adus aminte de ziua in care aduceam Vizigotul de la scoala si a vazut in spatele blocului niste muncitori care luau cu lopetile dintr-o gramada de nisip si alimentau o  betoniera. Dupa explicatiile de rigoare, fi-miu trage concluzia: Mama, ce tare e sa faci beton! S-ar putea sa nu mai vreau sa ma fac explorator!"

S-aveti zile relaxate, Boieri Dumneavoastra!

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...