Care-ai descantat de Caloian?

Primavara asta e chitita sa ne duca de la agonie la extaz si retur cu o viteza de invidiat. Duminica fuse prima zi oficiala de primavara. Si chiar de primavara a fost. Cum ma laudam saptamana trecuta, am scos Vizigotul in parc si l-am alergat pana a cazut lat. De fapt eu am cazut lata, ca el mai putea.

Ieri am muncit cu drag si spor fiindca simpla lumina a soarelui care intra pe fereastra biroului imi dadea chef de viata. Ba chiar aseara ne-am permis si jumatate de ora de parc, dupa gradinita.

Azi dimineata insa....inapoi la agonie. Dar tot in costum si pantofi cu toc m-am gatit, uite-asa, sa chem eu primavara inapoi.

Insa mi-am adus aminte de un ritual din copilarie: cand era seceta mare, faceam cu Bunica un Caloian. Un om (ma rog, semana cu un maimutoi) din lut umed (era noroi cinstit....). Il puneam pe o tabla, in pozitia mortului, cu mainile pe piept. Il gateam cu flori de toate felurile si-l duceam la fantana, jelindu-l:
Caloiene, Caloiene,
Sa te duci cu florile,
Si sa vii cu ploile!

Il aruncam in fantana, cu tot ritualul necesar, si asteptam ploile. Ca le descantasem.

Iar cand veneau, ziceam altfel:
Caramida noua,
Da, Doamne, sa ploua!
Caramida rea,
Da, Doamne, sa stea!
Caramida lucitoare,
Da, Doamne, fie soare!

....dupa cum ne convenea, evident.

Si-acu vin si intreb: care-ai descantat de Caloian?

S-aveti o zi insorita, Boieri Dumneavoastra! Ca soarele vine din suflet!