Reteta asta, Boieri Dumneavoastra, e zisa in familie Tarta cu mere. Da, stiu, dupa cum veti vedea in continuare, nu prea are mare legatura cu o tarta, e mai mult un pandispan, dar daca asa s-a consacrat, ce sa fac?
Desi e una din prajiturile aflate in topul preferintelor vizigotesti, n-am mai facut-o demult fiindca are ocazia s-o mance, destul de des, la bunica-sa (sau la noi, adusa de bunica-sa). Duminica trecuta, insa, mi se puse pata: voiam o placinta cu mere, dar mi-era groaza de vesnica problema la plancinta cu mere si anume aceea ca nu prea sta adunata. Si sa fac foi, sa astept sa se usuce, sa rad merele....heheeee, era duminica, prea mult de munca!
Asa ca am decis: ma relansez cu o tarta cu mere! (dealtfel cred ca am mai povestit reteta asta, insa era la inceputurile bloggerelilor si nici poze n-am pus...asa ca e buna o revenire, zic eu)
Sa trecem deci la cantitati:
Pentru mere:
- 12 mere. Eu am folosit mere din acelea mici, de se gasesc in piata la tarani, la 2 sau 2,5 lei kila, jumate galbene jumate rosii, unele chiar usor incretite de frig, dulci acrisoare, gustoase de nu se poate si, cel mai important, ne-malaiete. Nu merg niste mere prea zemoase, insa trebuie sa fie unele cu gust ca altfel s-a dus poezia.
- 5 linguri de zahar pentru mere
- scortisoara dupa gust (optional)
Pentru aluat:
- 4 oua
- 5 linguri de zahar
- 4 linguri de ulei
- 4 linguri cu varf de faina
- 1 praf de sare
- 1 plic praf de copt
- zeama de la jumatate de lamaie (pt stins praful de copt)
Prima miscare e cu merele: le-am pus taiate felii in tava in care am facut prajitura, le-am presarat cu cele 5 linguri de zahar cuvenite lor si la cuptor cu ele, la foc mediu. Acum ar fi trebuit adaugata si scortisoara dar de data asta am zis pas. Din cand in cand, in timp ce ma ocupam de aluat, mai scoteam tava si amestecam in mere, astfel incat cele de deasupra, care au tendinta sa se usuce, sa ajunga dedesupt si viceversa. (ce-oti fi inteles, habar n-am ...)
Acu tre sa fac o precizare. De regula, pentru prajituri, merele se cer curatate de coaja. Eu de cate ori pot le las cu coaja ca mi se pare ca da un gust minunat.
Un alt avantaj in cazul de fata este ca nu se cere arta si precizie la taiat feliile de mere. Taiati marul pe o parte, rotiti, mai taiati, pana decupati miezul in jurul cotorului. Singura cerinta e ca feliile sa fie cat de cat egale ca grosime, dar nici aici nu sta nimeni cu rigla.
Intre timp, cat merele stateau in cuptor si ma lesinau cu mirosul de mere coapte, am facut aluatul. Am separat albusurile de galbenusuri si le-am prelucrat separat.
Galbenusurile le-am batut cu un praf de sare, iar dupa omogenizare am adaugat zaharul si le-am frecat pana s-au deschis la culoare. Am adaugat apoi uleiul si, dupa incorporarea lui, si faina.
Am trecut apoi la albusuri, pe care le-am batut spuma batz.
Am turnat spuma de albusuri peste amestecul cu galbenusuri si praful de copt stins cu zeama de lamaie si, cand s-a omogenizat, am adaugat albusurile spuma peste ele.
Acuma trebuie rabdare. Cu o spatula plata se amesteca usor, cu rabdare, de jos in sus. Se baga spatula pe cant in mijlocul castronului si se aduce spre margini, in sus, cu partea lata. Iar si iar, rotind castronul dupa fiecare miscare, pana cand amestecul e omogenizat. Important este sa nu se dezumfle spuma de albusuri ci sa faca pufos intregul amestec.
Nooo, si cand aluatul a fost omogenizat (are o culoare delicata de crema de vanilie) a urmat miscarea strategica. De-acuma merele se calisera, lasasera zeama care, la randul ei, incepea sa se caramelizeze un pic, si scazusera in cantitate. Am scos tava din cuptor si am turnat aluatul peste tot, pe cat posibil. Am nivelat cu o spatula dupa care, cu ajutorul unei linguri, am amestecat ff usor astfel incat merele sa fie dispuse (atat cat se poate) in toata masa aluatului. Am bagat apoi iarasi la cuptor si cam in 15 minute a fost gata, cand scobitoarea a iesit cu fata curata iar prajitura a capatat o culoare frumoasa.
Pare ciudat sa torni aluatul in tava care deja clocoteste cu merele in ea, insa temperatura inalta inca de la inceput gateste f repede aluatul si n-au timp fructele sa se lase pe fundul tavii, cum patesc (eu cel putin) la alte tipuri de pandispane (sau pandispanuri? ) cu fructe.
Una peste alta, prajitura este foarte gustoasa, usor de facut, dupa cum se vede si - oful meu permanent - se preteaza f bine la pachetelul de scolar. La micul dejun nici nu va mai povestesc.
A, credeati ca e o poveste linistita despre o reteta si atat? Pa nuuuu, ca doar ce bagasem eu prajitura in cuptor ca se aude din sufragerie: haide, mergem! (duminica seara pe la 7, kinderu se latise la televizor si eu coceam prajituri, da se pare ca altii nu erau contaminati de atmosfera linistit casnica..). Unde mergem nebune? Surpriza!
Si uite asa, Boieri Dumneavoastra, am apucat eu doar sa fac sus numitele 2 poze, dupa care am infasat tava in prosoape, ca era mega fierbinte, si-am pleacat in vizita la niste prieteni mutati in casa noua, pe care nu-i vizitasem inca de la mutare. Bine, eu am aflat asta la usa oamenilor, pe drum in masina cu prajitura in brate am fost lasata sa ma intreb.
Deci pt mine reteta n-a fost chiar asa simpla cum pare. Dar daca va asigurati ca programul nu sufera modificari bruste si ne-anuntate da, este o reteta simpla si comoda!
O zi frumoasa Boieri Dumneavoastra!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu