FIINDCA

Se spune ca foamea e cel mai bun bucatar. Da' pasiunea e cel mai bun condiment......

vineri, 29 iulie 2011

Pui cu masline si ardei rosii


 Intrerupem, Boieri Dumneavoastra, epopeea concediului nostru in Zante, cu o alta relatare, tot legata de Zante. Facui, asadar, asta seara, o mancare buna-buna, Greek made, ca sa zic asa.......
Sa va spun: cat am fost in Grecia, ori ca m-am maturizat ori ca intrasem complet in zen, n-am avut nici o aplecare spre cumparaturi, shopping, cascat gura prin magazine....cum vreti sa ii ziceti. Eu vream sa vaz frumusetile naturii, apa clara, barcile multe, insulele idem, albastrele grote, etc etc.
In aeroportul din Zante, insa, cand sa plecam, am intrat si eu, ca tot boieru', in duty free....pai nu? Unde am avut o mare revelatie cum ca parfumul vietii mele, made by boieru' Givenchy, Extravagance pe numele lui, nu s-ar mai face....Eeee, m-am scuturat repejor de dezamagirea de rigoare -  caz doara nu e primul parfum pe care-l scot de pe piata - si am pornit gospodareste la cascat gura......M-am lalait eu ce m-am lalait pe acolo, am mai luat ceva ulei de masline, de parca nu-mi ajungea tona dosita deja prin bagaje, si cand sotul m-a chemat imperativ "HAI CA INTARZIEM" ce-mi cade in mana???? O carte de Greek Cooking scrisa (ati ghicit) in engleza. Usor dezamagita de orientarea spre english style a multora dintre restaurantele locale, mi-am soptit in barba ca trebuie sa ma razbun si am cheltuit cu maxima inconstienta fro 10 euro pe numita carte de bucate.
Care o zacut pe raftul de stiintabucatarelii din bucatarie pana in seara asta cand mi-am luat inima in dinti si am facut (stati sa ma concentrez) Kotopoulo me Elies ke Kokines Piperies. A? Ce ziceti? Numa sa citesc treaba asta mi-a luat mai mult decat sa gatesc mancarea in sine. Care, de fapt, e o foarte buna mancare de Pui cu ardei rosii si masline.
Ingredientele nu-s multe, sunt putine si precise. Astfel:
- carne de pui - 6 portii. Acuma nu stiu ce-or intelege ei prin 6 portii, eu am folosit cam jumate de kg de piept de pui dezosat, taiat in bucati de o imbucatura. Asta fiindca Vizigotul din dotare tocmai ce si-a scos azi 2 dinti clatinatori si n-ar fi avut dotarea necesara devorarii unor copane, oricat de greek style ar fi fost ele......
- ardei rosii (capia, de ex, eu am avut unul rosu capia si unul galben gras), 2-3 bucati, taiati in bucati maricele (patrate cu latura de 3 cm, de ex)
- ceapa, 2-3 bucati, taiata fin
- masline, 250 g. Reteta prevede masline negre, eu am folosit masline Kalamata, alea nu prea mari si cumva rosietice, dar pline de gust si savoare. In consecinta, am redus sarea.
- rosii, 2-3 bucati, decojite si taiate (eu nu le-am decojit....)
- apx 200 ml ulei de masline
- un pahar vin rosu
- un pahar apa (calda, zic eu sau, si mai bine, supa de baza)
- sare si piper (pe gustate, va reamintesc ca maslinele pot fi sarate....mai bine dregeti de sare la final)
- ceva cimbru, dupa gust (eu am pus cam o lingurita ca suntem oameni cu mult gust....).

De facut, se face usor. Incingeti uleiul de masline intr-o tigaie cu fundul gros (si mai bine intr-un vas de merge la cuptor) si caliti bucatile de pui vreo 10 min pana se auresc. Adaugati ceapa, ardeii si maslinele, ameste cand continuu. Acum e momentul sa va atrag atentia ca e de preferat sa utilizati o tigaie mai adanca, sa nu dati pe jos diversele ingrediente. Turnati vinul peste toate astea si apoi adaugati rosiile, cimbrul, piperul si apa si continuati sa gatiti minunea pe foc mediu inca o ora si jumatate (daca-s bucati de pui mai maricele) sau doar o ora daca vorbim de piept de pui dezosat. Cred (inca n-am incercat) ca aceasta o-ora-si-jumatate  (sau, cum ziceam, dupa caz, doar o ora) si-o poate petrece si-n cuptor, intr-un vas cu capac, sa se inabuse in voie.



Cand e gata, serviti fierbinte, ca fel principal, cu paine proaspata alaturi. E buna la adunat sosul ;). Arata grozav, miroase de asemenea iar de gust, ce sa va mai spun? Mancare gatita pe indelete cu ulei de masline....Divin!




Pofta mare, Boieri Dumneavoastra!
-

4 comentarii:

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...