De Ziua Copiilor, amintiri din copilărie (Cornulețe cu rahat)

Zice lumea că să mai scriu. Păi să mai scriu, dară.

Recent, a ajuns la mine o informație absolut surprinzătoare, cum că prăjitura preferată a soțului meu, « aia pe care nu o faci niciodată, că nu știi să faci » sunt, nici mai mult nici mai puțin, cornulețele. Mda, știu, stai o viață lângă un om și după mai mult de 35 de ani afli și de-astea.
Și nu mult timp după aceea am găsit prin casă, într-un biblioraft cu rețete, demult părăsit, rețeta de cornulețe de la mama, primită și de ea de la nașa ei. Rețeta veche de familie, cum ar veni. Pentru cine s-a născut cu calculator în casă și nu știe de astea, aflați că pe vremuri rețetele se transmiteau în scris, de la o gospodină la alta și, șoc și groază, majoritatea erau fără gramaje exacte. Că de unde cântare de bucătărie ?
Așa se face că rețeta găsită (oarecum știută dar niciodată încercată de capul meu) avea cantități exprimate în cești și o indicație care încurcă pe toată lumea. Făină cât cuprinde. Na, spor la gătit, ceva ce n-ai mai gătit, cu făină cât cuprinde. 

În acest punct, pentru păstrarea adevărului istoric, trebuie precizat că am mai făcut în vreo 2 rânduri cornulețe, însă nu rețeta ACEEA, cu untură, tradițională, adică.

Revenind. M-am sucit, m-am învârtit și mi-am zis că n-are cât de rău să fie, așa că am purces la treabă și anume de 1 iunie, să fac o bucurie copiilor.Tuturor celor 3 copii din casă, adică. Și-am convertit și cantitățile în grame, pentru următoarele încercări.

Așadar, pentru cornulețe cu rahat  avem nevoie de :

-        2 cești untură de porc – preferabil osânză albă și curată. Și nesărată, aș adaugă eu, care n-am gustat untură înainte și-am realizat abia la final că aluatul, deși am pus puțintică sare, e cam sărat. În grame am pus cam 280 g untură.

-        3 ouă (rețeta zicea doar 2, dar erau cam mici)

-        2 pahare de lapte acru. Da, da, lapte acru, din ăla de-l acreai in oală de lut, în casă. Eu am pus 1 pahar de 130 g de iaurt grecesc (că aia aveam) și încă pe atât de smântână 12% (că iaurt nu mai aveam)

-        1 linguriță de sare

-        1 fiolă de esență de vanilie

-        1 lingură de coajă rasă de lămâie. Pe care ar fi trebuit să o mărunțesc mai bine în râșniță, nu s-o pun așa, așchii mari și uscate. Nu faceți ca mine.

-        700 g de făină (din care am păstrat vreo 4 linguri pt lucrat aluatul pe masă).

-        Rahat cubulețe – habar nu am cât….câte cubulețe va trebuie să umpleți toate cornulețele. În acest punct iar fac o paranteză și precizez: Boieri Dumneavoastră, oameni buni, fraților, dacă aș face un clasament al operațiunilor pe care le urăsc cel mai tare în bucătărie, pe primul loc ar conduce, detașat, operațiunea absolut scârboasa și enervantă și … n-am cuvinte…. de tocare a rahatului pt prăjituri. La Domniile Voastre ce se află-n fruntea listei ?

-        Zahăr pudră -  vreo 200 g, pt pudrat minunile la final.

Operațiunea în sine nu e deloc atât de migăloasă și complicată cum pare. Se amestecă toate cele la un loc (făină adăugată ultima) până obținem un aluat molicel, dar care nu se lipește de mâini. Nu-l lucrați prea mult că se dezvoltă glutenul și nu vor mai fi fragede. Eu l-am împărțit în 4 bile, am băgat fiecare bilă într-o pungă și am invitat Ghemotoaca cea cu mușchii antrenati zilnic la înot să apese bilă cau un fund de lemn. Am obținut, dară, 4 discuri cam de 1.5-2 cm grosime, déjà puse-n pungi, pe care le-am lăsat la rece în frigider undeva între 30 și 45 de minute.

În acest timp am tocat rahatu’ cela, v-am zis cât urăsc să fac asta și cât de curioasă sunt ce urâți voi cel mai tare să faceți prin cuhnie ?

Am aprins cuptorul la foc maxim (da, sunt eu, cea veche, am tot cuptor pe gaz și tot nu știu să zic temperaturi de coacere) și am purces la format cornulețele. Cărora un domn foarte drag mie le zice Corneluțe.

Din fiecare disc am întins, pe blatul pudrat cu făină, o foaie de apx 2-3 mm grosime pe care am tăiat-o frumușel în triunghiuri echilaterale – hai, isoscele – cu latura de 7-8 cm. Aproximativ. Da, bine, unele-s chiar dreptunghice. 

Le-am pus câte o bucățică de rahat și le-am împăturit, după care le-am mutat în tava de aragaz, tapetată cu hârtie de copt. 

Și le-am copt, la foc mediu spre maxim, până au devenit rumene-maronii pe fund și rumene-aurii pe deasupra.

După care le-am țipat, așa fierbinți, în castronul cu zahăr pudră. Să adune ele zahărul ăla și să fie înecate în zahăr cum erau alea de le făceau mamele și bunicile noastre și ni le dădeau pachet în tabăra, la facultate sau la mare. He, he, nostalgie.

Din cele povestite mai sus mi-au ieșit un total de 106-110 corneluțe, greu de stabilit exact fiindcă după ce am scos prima tură din cuptor a început CTC-ul să dea târcoale. Cu efectul imediat al unei lipse neprecizate din inventar.

Cam astea fură cornulețele melecu rahat, mi-au ieșit chiar bunica-style, mi-s tare mândră. Mai fac.

Hai s-avem zile frumoase, Boieri Dumneavoastră!