FIINDCA

Se spune ca foamea e cel mai bun bucatar. Da' pasiunea e cel mai bun condiment......

miercuri, 9 martie 2016

Mucenici 2016


Anul asta am pendulat mult, in mintea mea, daca sa fac mucenici sau sa cumpar, daca sa fac din aia copti sau din aia fierti, iar daca fac fierti sa fie cumparati uscati sau facuti in casa de la zero. Daca sa fac doar de un fel sau cate putin din ambele, daca...... Pana la urma mi-am tras o palma virtuala si m-am pus singura la punct: faci din aia copti
, nu cumperi, iar de aia fierti nu, deloc, ca nu mananci decat tu. Gata!

Asa ca aseara m-am apucat cu elan muncitoresc sa fac mucenici. Nu aveam eu prea clar in cap cum vreau sa ii fac. Am mai facut anii trecuti dupa reteta din cartea Dnei Sanda Marin, dar de data asta am fost avertizata sa nu mai fie tari, ci fragezi, rumeni si insiropati. Sigur, cum sa nu?

Asa ca m-am apucat iar de gandit, cum sa fie, cum sa fie. I-as fi facut din aluat de cozonac, dar parca era prea de tot (adica prea dulce si prea pufos). Asa ca am improvizat, la ochi si inspiratie, din urmatoarele:

Pentru aluat:
-200 ml lapte
-100 g unt - topit la microunde
-1 pachetel drojdie
-6 linguri zahar brun
-1 praf de sare
-1 ou
-400 g faina alba + 1/2 ceasca faina neagra

Pentru uns inainte de copt - 1 ou batut

Pentru gateala de dupa copt:
- 3 cani de apa
- 1 cana de zahar brun
- jumate de pastaie de vanilie
- 2-3 linguri de miere
- miez de nuca pisat (cam un pumn de mieji)
- 2-3 linguri de zahar brun

Pentru consum in data fixata in calendar: 40 de pahare de vin, intru respectarea traditiei. Va sugerez paharele mici, ca shoturile de tarie, si doar asa poate-poate respectati traditia inainte sa va inclinati cu respect inaintea somnului.

Ca orice poveste cu aluaturi, si asta incepe gospodareste cu masina de paine. Am pus toate ingredientele mai sus povestite in cuva si am lasat-o in treaba ei, pe programul de framantat+dospit, adica 1 ora si 20 min.

In acest timp, cu asistenta nemijlocita a Pimpesei din dotare, am luat la bataie miezul de nuca. Intr-un castron generos, cu pistilul de piatra de la mojar. Unu cate unul (miejii) sa aiba fata de lucru sa simta ca a participat. I-am pisat praf i-am facut. Dupa aia i-am amestecat cu zahar brun, am dat vreo 2 varfuri de lingurita Pimpesei sa guste, am lesinat de ras ca zicea sunca la nuca, nu inteleg de ce, si am pus deoparte castronul.

Buooon, etapa urmatoare. Etapa urmatoare a fost siropul. Banal. Am pus in ibric 3 cani de apa, am adaugat o cana de zahar brun, am razuit miezul de la jumatea de pastaie de vanilie, le-am pus la fiert. Am mai spalat 2 vase, mi-am aruncat ochii la ibric...stupoare, plutea in el si pastaia de vanilie, Pimpesa mea cea harnica o fi zis ca daca am pus eu miezul, merge si teaca...sa fie primit, nu stiu daca se foloseste sau nu, intr-un final siropul a avut gust bun de tot, deci a fost ok. L-am fiert pana a scazut vreo 3 degete sub nivelul initial si mirosea in bucatarie a vanilie de-mi ploua in gura.

Intre timp s-aude si strigatul de lupta al masinii de paine, terminase ciclul, aluatul se semetea mandru si umflat mai mai sa dea pe dinafara cuvei. L-am scos, l-am pus pe masa, l-am portionat in 4 bucati, din fiecare bucata am facut alte 8 bucati. Pe care le-am luat la modelat, eu cu Vizigotul modelam pe bune, Pimpe doar vandaliza nitel bucatile de aluat si dupa aia ni le returna ca "ata e sticata!". Fiindca am pus unt multisor, aluatul era fain si usor de manevrat, nu se lipea nici de mana, nici de masa, asa ca in max 10 minute aveam 32 de bucati de sfintisori modelati in forma de 8 incomplet, asezati frumos in 2 tavi, pe hartie de copt. I-am acoperit cu folie de plastic si i-am mai lasat la crescut jumatate de ora, timp in care am detaliat de vreo 15 milioane de ori de ce ii lasam la crescut, de ce nu ii mancam inca, si de ce trebuie sa ii coacem inainte de a-i manca.

Dupa ce i-am uns cu ou batut, i-am pus la copt in cuptorul preincalzit, la foc mic, aproximativ juma de ora, dar supraveghiati indeaproape. Cand s-au rumenit frumusel si au inceput sa miroasa a coptura dulce, i-am verificat cu scobitoare si i-am scos. Asa calzi i-am tzipat unul cate unul in ibricul cu sirop fierbinte, i-am scos repejor si i-am insirat pe o tava. De fapt, ca sa fiu exact, i-am insirat in 2 cutii si-o tava. O cutie a plecat cu sotu in delegatie, o cutie a mers la omul bun care mi-a reparat cuptorul si a facut posibila aceasta aventura si o cutie a ramas loco.
Amu intervine imprevizibilul in persoana sotului care incepe ca picatura chinezeasca: da' miere ai pus? Nu, am facut sirop de zahar. Pai si miere? Pai nu pun miere. Nu? Dar parca se pune miere! Pai n-auzi ca io n-am pus? Si nu pui??? Intr-un final nu mai conteaza ce raspuns am dat, ca a profitat de un moment de neantentie si a procedat la fapte, cand m-am intors iar spre tavile mele el picura miere peste mucenici cu lingurita. "Sa se lipeasca mai usor chisatura de nuca de ei, nu de alta". Zau?

Deci i-am insiropat, i-am un cu miere, si i-am presarat cu amestecul de miez de nuca si zahar. Una peste alta, aseara dupa cina mai era doar asta in bucatarie:



Din 32 de bucati, adica. Azi dimineata au devenit si mai singuri, mai erau doar 3.
Asa ca azi am repetat procedura de mai sus, numai ca imi cam pierise cheful de migaleala, asa ca din aceeasi cantitate de aluat am facut doar 24 de bucati, sa coc o singura tava. Au iesit grasunei, mai ca s-au unit de tot la copt:

Am savurat si eu unul alaturi de cuvenitul pahar de vin rosu, chit ca e in avant-premiera. Buni, si cred ca maine, dupa ce s-or insiropa peste noapte, vor fi si mai buni!

Hai sa avem noroc, Boieri Dumneavoastra, inchin un pahar in cinstea Domniilor Voastre!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...