FIINDCA

Se spune ca foamea e cel mai bun bucatar. Da' pasiunea e cel mai bun condiment......

miercuri, 23 ianuarie 2013

Ciorba, pastravi, curcan cu legume...nu neaparat in aceasta ordine

In dupa amiaza asta planuisem o gateala mai serioasa, pe considerentul ca s-a cam redus stocul de mancare gatita, nu doar ca n-aveam de unde alege ci chiar n-aveam deloc ce alege. Dupa ce aseara am dat chef in familie cu resturi - cica am mancat tapas - azi n-a mai fost scapare. Dezghetasem de azi dimineata niste coaste de porc pentru ciorba, ca asta imi intrase mie in cap sa fac, si-un batiscaf neidentifica (dar carne era) din congelator. Pe principiul ca daca pui, in 3 luni, o punga fara eticheta in congelator, o nimeresti exact atunci cand te grabesti si oricum ai uitat ce-i acolo.

No, si ajunseram noi acasa, asa ca m-am apucat frumos de prima chestie de pe lista, si anume ciorba. Am pus frumusel coastele de porc la fiert, m-am atinut sa le iau spuma si am inceput sa adun restul ingredientelor de prin frigider si balcon. Cum planuiam ciorba de coaste de porc acrita cu zeama de varza,   m-am harnicit si-am adunat asa:
- coastele de porc zise mai sus, fro 4 bucati duble (adica 2 oase fiecare) erau
- apa nu stiu cata a fost, am o oala de 5 l, am pus la fiert cam 3 sferturi din ea
- cartofi vro 2 mai maricei, un dovlecel, un morcov mare, un ardei gras verde mic si pricajit ramas din ultima recolta a bunicii ... si cam asta fuse din balcon
- un dovlecel din frigider
- dupa care am luat congelatorul la pipait si-am adunat o punga de tije de telina tocate si o punga de radacina de telina data pe razatoare. Am si pastarnac, stiu SIIGUR ca am, da pana sa dau de el in congelator a dat ciorba in fiert....
- tot din balcon am adus si fro juma de kil de zeama de varza, strecurata (bine, am adus mai multa, dar am baut din ea cat am curatat la legume si a ramas doar fro juma de kil)
- de prin frigider am mai adunat jumate de pahar de suc de rosii si cateva linguri de bulion de ardei

... c-asa fac eu ciorba, la inspiratia de moment, din cat mai multe legume am la indemana.

Si-am tocat ceapa marunt, morcovul l-am dat pe razatoare (eu si robotul meu, adica), telina era gata procesata, dovlecelul si cartoful cubulete, idem si ardeiul verde, si cam gata. Cand carnea fuse aproape descarnata de fiert, am pus legumele, le-am lasat sa fiarba ha bine, dupa aia am pus zeama de varza fiarta separat, am mai lasat nitelush si asta fuse. Mergea si-o mana de leustean verde sa lesine lumea de la miros, dar n-am. Care-o mai lasa sa treaca vara fara sa usuce o tona de leustean....lasa....

A iesit o ciorba ceva de vis, destul de grasa de la carne, dar cumva racoritoare de la multele legume si zeama aia de varza. Care ea asa in sinea ei, cand o gusti, zici ca e mai mult sarata decat acra, dar dupa ce fierbe o tura in ciorba capata o acreala divina. Am reusit chiar si sa pozez minunea:


Dupa cum se evidentiaza si in poza, oasele s-au dizlocat de tot.....

No, primul punct pe ordinea de zi fiind infaptuit, trec la urmatorul. Intreb copilu ce vrea de cina. Voia peste. Ok, scot aia 2 pastravi de dadusem de ei in fervoarea perchezitionarii congelatorului, ii pun in apa rece la dezghetat, si iau la cercetat cealalta punga de carne de o dezghetasem. Era pulpa dezosata de curcan. Ce sa fac, ce sa fac???? 

Si ma loveste inspiratia. Am tocat cuburi grosiere carnea si am pus-o intr-un castron. Am adaugat 2 cepe taiate rondele, 2 cartofi cuburi micute, jumate de dovlecel (ca mai aveam doar unul si imi trebuia si pt peste) cuburi la fel de micute, fro 5 catei de usturoi feliute si un pastarnac maricel taiat felii finute (n-am dat de el in faza ciorba asa ca m-am razbunat...). Dupa care am trecut la condimente: o galgaitura buna de ulei de masline, sare, piper, busuioc, cimbru, o galgaitura de ketch-up facut de bunica, o lingura buna de bulion de ardei si-o lingura de mustar cu boabe. Toate astea le-am amestecat in castron, ca pe o salata, sa se moscoleasca toate- toate de ceea ce s-ar numi dressing, daca ar avea un nume. Dupa care le-am pus intr-o tava, din mare mila mea am turnat is jumate de pahar de vin alb, am pus folie deasupra si la cuptor cu ele. Cred ca in 40 de minute au fost gata, dar n-as baga mana in foc, ca eu doar la deserturi sunt atenta, uneori, la timpul de coacere. Preparatele cu carne si legume nu merita asa un respect, le tin la cuptor, de cele mai multe ori, dupa instinct si, mai ales, dupa cum miroase. Cum s-ar numi ce-am facut? Pai habar nu am....poate Cuburi din carne de curcan cu legume la cuptor. Dar asta e o denumire prea banala pentru o chestie tare plina de gust si arome, ca sa nu mai vorbim de comoditatea prepararii. 


Poza nu lesina de clara ce e, dar avand in vedere ca inca ma mai chinui cu bietu sony fara buton de declansare....asta e tot ce putem oferi. 

Buuuun, intre timp se facuse foame copilului. Sa trecem asadar la pastravi. Pe care i-am facut tot pe principiul adunatului din frigider. Si-am facut pastrav cu legume si lamaie la cuptor, cu garnitura de orez salbatic. A, ce frumos suna? 
Am inceput cu patul de legume. Am taiat rondele 2 cepe, am mai gasit doua aratari de morcovi pe care i-am taiat bastonase si-am asasinat pana la stadiul de cubulete jumatea de dovlecel ramasa. A, si-am mai sacrificat si 4 rosii cherry galbene, pe care le-am taiat, fiecare, in 4. Pe acest pat de legume am pus pestii, dupa ce i-am frecat cu sare si piper si le-am indesat in burta, la fiecare, cateva frunze de salvie si o felie de lamaie. Am mai pus vreo 8 felii subtiri de lamaie din loc in loc in tava si inca vreo 2 pe fiecare peste. Am turnat 2-3 linguri de ulei de masline si jumate de pahar de vin alb si asta fuse. 20 minute la cuptor si-au fost gata, timp in care am fiert orezul in apa cu supa de baza. Si-asta a fost. Legumele, cu excesul de lamaie, au iesit tare bune, cumva dulci acrisoare, si-au estompat grasimea si aroma pestelui.


Eu cu orezul nu m-am omorat insa fiul a fost mega incantat. A asasinat aproape singur pestele ala mai mare de se vede in poza. Dreptu-i ca si eu i l-am dezosat la mare arta, de putea face lectia de biologie, asa ce frumos am scos scheletu pastravului, toate oasele se vedeau, imi pare rau ca nu am apucat sa fac o poza. 

No, cam asta am trebaluit in seara asta. S-aveti seara frumoasa, Boieri Dumneavoastra, noapte buna si maine o zi cu bucurii!

6 comentarii:

  1. Cu ce ai adunat tu si ce am adunat eu, faceam o cantina de leftovers. Pardon, tapas :))

    RăspundețiȘtergere
  2. La felul in care arata pastravul ala , ma faci sa ma apuc sa mananc si eu peste!
    May femeie , ciorba ta de coaste miroase pana aici...bestiala...bestiala!
    Carnea de curcan...e faina , dar o prefer cand chiar e musai!
    Sa va fie de bine...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa, sa stii ca mirosea bine ciorbilica. O sa caut si niste ardei iuti prin piata, sa fie tacamul complet :). Pupam

      Ștergere
  3. Ma tot gandesc la ciorba ta dupa ce-am citit cate bune ai pus in ea. Si totul a fost cum a fost pana acum citit si de zeama de varza! Ciorba buna tre' sa aibe si zeama de varza pe care si eu ca tine, o beau goala (asta cand am norocul sa primesc de la cineva ca eu n-am unde sa tin varza murata :( ).
    De ce nu pui la congelator cum ai facut si cu telina, leustean? Eu am tocate si puse in pungulite sau mici caserole in congelator, pe timp de iarna, telina, marar, leustean, patrunjel.Nu sunt ele cu aroma aia proaspata ca atunci cand le iei din gradina sau de pe piata dar decat nimic...iarna e bun si asa.
    Pestele,mi-a suras iarasi cand l-am vazut. Bun trebuie sa mai fi fost ,bun,bun.
    Un sfarsit de saptamana cat mai placut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc de sfat insa ... nu-mi plac ierburile aromate congelate. :) De la telina congelez numai radacina si tijele, frunzele le usuc. La fel usuc si busuioc, cimbru, salvie, menta, oregano, marar.....numa cu leusteanul n-am fost pe faza anul asta si tare-i rau.
      We frumos si tie

      Ștergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...