FIINDCA

Se spune ca foamea e cel mai bun bucatar. Da' pasiunea e cel mai bun condiment......

joi, 10 iunie 2010

Sos de piper verde

Am nimerit sosul asta cu ceva ani in urma, la intoarcerea sotului dintr-o delegatie la Gura Humorului (va ziceam pe la inceputurile blogarelii ca ne e tare draga zona asta) fericit nevoie mare ca a descoperit un nou fel de mancare: vita cu sos de piper verde.
Cum nu prea mi-s talent intr-ale carnii de vita, m-am concentrat pe sos. Gandindu-ma eu ca daca e, intr-adevar, asa o revelatie, trebuie sa mearga tocmai bine la orice friptura. Ulterior s-a dovedit a fi o revelatie ce poate oricand inlocui un sos picant, in orice combinatie. Si, de ce sa nu recunosc, a devenit varianta de rezerva ori de cate ori imi lipseste inspiratia intr-ale asezonarii.....

Asa ca dupa ce-am calatorit pe neturi si-am rasfoit cu sarguinta multele carti de bucate ce colecteaza praful pe raftul din bucatarie, am incropit o reteta de sos de piper verde care, zic eu, e divin: iute, aromat.....tocmai bine cat sa te faca sa manci mai mult. Numa'asa, sa verifici daca amorteala de la limba e de usturime sau e doar o parere. Si dupa ce verifici cu sarguinta chestia asta iti dai seama c-ai asasinat tot sosul si tot ai mai pofti. 

Sosul iese cel mai gustos atunci cand aveti ceva zeama ramasa de la o friptura la tava (strecurata de condimentele utilizate in proces) sau o supa concentrata de carne. 
Se pune intr-o cratita sosul/supa - sau lapte (daca n-aveti sos sau supa), sau apa, daca-i austeritate. Cand da in clocot, se adauga vreo 50 g de unt si, dupa ce s-a topit si untul, se adauga 1-2 linguri (mari!!!!) de piper verde macinat grosier. Daca nu aveti cu ce-l macina (e o aventura cam riscanta pt caile respiratorii.....) il puneti intr-o punga innodata ermetic, punga intr-un prosop, si-l luati gospodareste la bataie cu un ciocan de snitele sau un sucitor de placinte. 
Dupa ce amestecul de-acuma usturator de ochi trage iar spre clocoteala, se adauga 100-150 g smantana si tot cam atata parmezan ras (fin !!!) si se tine pe foc mic, amestecand permanent, pana incepe a se ingrosa. 

Atentie smantana sa fie bine omogenizata inainte, nu de cea de sta bloc taiata felii, ca se mazareaza sosul. 

Merge alaturi de o friptura, intovarasita de cartofi natur sau piure. Merge si langa niste Quesadillas sau, de ce nu, la micul dejun, in niste sandvisuri invioratoare....

Oricum, merita incercat. E o experienta culinara de exceptie! 


3 comentarii:

  1. mai doamna, eu am mancat numa' pfefer steak care nu era iute, era numai gustos tare! au gresit aia sosul? sau au facut economie?

    RăspundețiȘtergere
  2. Eh, crez ca era bucataru' mai milos. Dupa mintea mea, este ilogic un sos de piper care nu e iute...zic si io, ca pfefer d'ala nu am mancat ca nu prea-s prietena cu carnea de vita.
    Da' sosu' meu merge la orice friptura, garantat!

    RăspundețiȘtergere
  3. cre' ca aroma de piper face mai mult ca iuteala! io nu poci manca iute, cad la pat, ma ustura matele, si alea subtiri, si alea groase, si alea terminale, lucru pentru care imi cer scuze ;)

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...